In preumblarea noastra prin capitala romana, dupa Muzeele Vaticanului am ales sa vizitam Castelul Sant’Angelo, atrasi fiind de misterele ingropate in coridorul sau secret cu arcade, in acel Passetto ce leaga Vaticanul de acest monument care a rezistat trecerii mileniilor fiind pe rand fie inchisoare medievala fie resedinta papala.
Biletul a fost 12 euro si daca mi-a ramas intiparit acest lucru in memorie se datoreaza particularitatii de a nu putea plati cu cardul: doar cash. Unde ne aflam? Nu cumva intr-o tara in care mijloacele electronice de plata au fost introduse de foarte mult timp? In sfarsit!
Castelul Sant’Angelo este, in fapt, o fortareata imensa care a avut o alta destinatia initiala, de "mormant" pentru Imparatul Hadrian si familia sa. Transformarea sa si timpurile vitrege au provocat insa consecinte neplacute: castelul nu mai are astazi urnele funerare, dar se pastreaza urme pale ale vremurilor de opulenta imperiala precum si inscriptia Imparatului. Insa cele 58 de sali intrate sub jurisdictia papalitatii adapostesc picturi si sculpturi superbe,
colectii impresionante de arme si obiecte pretioase, precum soba Papei Clement al VII-lea, si chiar apartamente papale cu obiecte originale.
Nu am sa uit vizita acestui obiectiv turistic si ca urmare a unui mic “incident” care, din fericire, s-a terminat exceptional de bine si care cu greu poate fi crezut. Totul la timpul potrivit...
Dar sa va spun despre vizita acestui castel construit pe sapte nivele
fiecare dintre acestea avand o alta destinatie.
Incepem din curtea interioara unde sunt expuse arme;
urmeaza nivelul unu. prevazut cu o rampa elicoidala de 125 de metri care te conduce la Camera Urnelor, inima vechiului mormant roman ce ar fi adapostit urnele cu cenusa Imparatului, sotiei si fiului. La etajul urmator vom gasi celulele detinutilor, unii dintre ei chiar celebri si cunoscuti tuturor, precum Benvenuto Cellini. Tot aici, in Sala Justitiei, a fost condamnat la moarte Giordano Bruno.
La acelasi etaj se depozitau proviziile de cereale si ulei.
Abia de la etajul al treilea vizita se anunta interesanta cu adevarat: in cele doua curti imense sunt aranjate gramezi ordonate de ghiulele
si sunt prezentate imagini ale castelului in diferite epoci. Iar de aici se poate ajunge la "Biblioteca" castelului.
Etajul al cincilea este cel mai frumos si cel mai valoros din punctul meu de vedere: loggia lui Iulius al II-lea care este opera lui Bramante
precum si apartamentele papale cu frumoasele tablouri ale elevilor lui Rafael.
Tavanul este si el deosebit de al celorlalte sali: mai bogat ornamentat, mai opulent...
Dar ne-am mai si oprit pe una din banchetele din hol admirand peisajul deosebit pe fereastra. Ne odihneam putin si ne rasfatam privirile cu imaginea podului ce poarta numele castelului.
Si la un moment dat, fata noastra a lasat din mana telefonul pe banca. Ne-am ridicat, eram destul de obositi, dar ne-am continuat traseul; cand, deoadata o auzim pe fata noastra:”Vai! Unde este telefonul meu?” Ce era de facut ? L-am cautat...dar, nu mai era! Sa mai intrebam...pe cine? Din punctul meu de vedere sansele de recuperare erau nule, totalmente nule. Multi turisti...din atatea tari...Dar ce credeti ca s-a intamplat?
Am sunat pe numarul lui! Si? Si? O voce amabila, intr-o engleza impecabila cum rar o sa intalniti in Italia, ne-a asigurat ca putem recupera aparatul in acel moment sau oricand la terminarea vizitei de la poarta de iesire din castel. E de crezut asa ceva, intr-un oras mare ca Roma? Dar, asa a fost…M-am gandit cum si de ce. Banuiesc ca daca suntem sinceri cu adevarat, conteaza foarte mult si obiectivul vizitat, de fapt calitatea turistilor care il viziteaza. Sunt absolut convinsa ca rezultatul nu ar fi fost acelasi in alt punct al Vaticanului sau Romei. Dar aici…Poate ca vin doar turisti care, in acea zi fierbinte de iulie, admirand arta din minunatul Castel Sant’Angelo au avut acest suflet curat facand gestul, mai normal prin partile nordice ale batranului nostru continent, de a recupera telefonul plin cu toate pozele de vacanta ale fetei noastre! O intamplare cu final fericit!
Din pacate, din momentul disparitiei telefonului, nu am mai fost atat de atenta la salile prin care am trecut drept pentru care, dupa recuperarea aparatului, am reluat vizita chiar de la inceput. Un lucru bun, nu-i asa? Cu aceasta ocazie am realizat ce inseamna sa revezi imediat totul! Este un fel de “repetitie”, exact ca la scoala…
Asa am putut admira si Sala Paolina
cu minunatele fresce ale lui Perino del Vaga;
precum si Sala di Amore e Psiche
Nu este mai prejos nici Sala lui Perseu,
cu un tavan la fel de frumos ca si in alte incaperi.
Terasa de la nivelul sapte este dominata de prezenta unui inger de bronz, apartinand unui sculptor flamand din secolul al XVIII-lea, Pieter Antoon van Verschaffelt; de aici ti se ofera o imagine superba asupra Podului Sant’Angelo, care traverseaza Tibrul, precum si a Romei.
Am coborat incet si am traversat si noi podul stiind ca ne asteapta o seara frumoasa la Roma...Maine trebuia sa fim odihniti...urma o vizita prin doua din celebrele biserici ale Vaticanului...Dar pana a doua zi...ne-am oprit la o terasa din apropierea Castelului Sant'Angelo...Era cald, foarte cald: sfarsit de iulie fierbinte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu