Vevey...Dupa 10 ani din nou in "capitala ciocolatei" (II)

Vevey...Dupa 10 ani din nou in "capitala ciocolatei" (II)

Mai aveam de atins un punct principal al vizitei in Vevey: “orasul vechi”, “la vieille ville”.

Inainte de a patrunde in aceast zona, am revazut, in drum, cladirea de sticla a Teatrului din Vevey

si pe cea a Muzeului de Istorie Naturala.

Undeva, sus, era pozitionata o placuta care ne avertiza ca o sa pasim curand in orasul vechi.

Ce senzatie de seninatate emana aceasta strada!

Totul este micut si cochet.

Nu precum in Vaduz, dar oricum orasul, edificiile sale au “dimensiuni elvetiene”; nu am zis “dimensiunile muntilor elvetieni”, ci pe cele caracteristice Elvetiei umane.

Am lasat in urma “La Grenette” si ne-am cufundat, pe nesimtite, in istoria acestor locuri nu prea incercate de valurile ei. Ne-am continuat plimbarea pe “Rue de deux Marches”

privind sedusi la fleacurile asezate cu grija si mult bun gust in vitrinele magazinelor.

Dar si aici, doar linistea era “regina”! Fara supusi sau dame de companie! Si iata si primele locuinte…Bloculete simpatice cu o inaltime de 4-5 etaje.

La un moment dat am descoperit o cladire ceva mai scunda,  cu doar 3 caturi, unde se aflau: Consiliul Comunal, Centrul regional de orientare scolara si profesionala si chiar un Centru dentar scolar si de Psihologie scolara. Daaaaaa! Mai sunt si institutii publice destul de orientate spre nevoile cetatenilor!

Incercam sa gasesc o cladire renumita, doream sa o vad de aproape; este vorba de cea care apartinuse Doamnei de Warens, femeia iubita a lui Rousseau. Imobilul s-a transformat, astazi este Conservatorul de Muzica-Scoala de Jazz.

Dar cu greu am gasit edificiul: nici nu erau trecatori pe care sa-i intrebam, iar cativa tineri pe care i-am oprit nu erau la curent cu partea aceasta de istorie. Doar o doamna parea ca stie ceva si a reusit sa ne gaseasca cladirea, insa doar dupa adresa indicata de noi.

In definitiv este o poveste de dragoste din trecut, de acum mai bine de 200 de ani! Pe cine mai intereseaza in lumea noastra atat de trepidanta, nu-i asa? Poate niste turisti care raman, cateodata, nostalgici si vad lucruri pe care localnicii le ignora zi de zi!

In apropiere am remarcat o fantana veche, interesanta, care “facea parte din peisaj”.

Sunt sumare informatiile despre zona chiar si la Oficiul de turism, asa ca...in sfarsit, mergem mai departe!

Am ajuns in Place de l’Ancien Port.

Privind in sus, am zarit pe o cladire ce iesea in relief, Barul lui Shelock Holmes, o inscriptie cu “Fete de Vignerons 1999”.

De ce mi-a atras atentia? Pai, stiam de la vizita trecuta ca aceasta sarbatoare a producatorilor de vinuri are loc de 4 ori pe secol, adica o data cam la 22-25 ani.

Ei, asta inseamna ca abia dupa 2021 va mai fi organizat acest mare si atat de asteptat eveniment. E bine de retinut! Cine stie unde vom fi atunci?!

Cat de frumoase sunt cladirile pe care le-am intalnit mai departe!

Foarte colorate si apartinand fiecare unui alt stil arhitectural, acestea sunt resedinte patriciene din secolele XVIII-XIX. Desi se deosebesc de restul cladirilor, sunt bine incadrate si nu distoneaza, doar atrag atentia ca sunt speciale. Dar si cele micute, in care se gasesc buticurile, nu sunt mai prejos.

Sunt deosebit de interesante, chiar si cele mai vechi, iar in lumina asta parca zambesc si ele in tacere...

Oh, dar aceasta fantana o cunosc! Am mai fotografiat-o, desi atunci am vazut-o repede, in graba: La fontaine du Vieux Mazel, este o fantana situata chiar la picioarele Turnului Saint Jean, fiind clasata drept un monument elvetian de importanta nationala.

Fantana a facut parte dintr-un ansamblu arhitectural care includea Turnul Saint Jean, un spital si o veche primarie.

Ea este decorata cu leoaice “cu voal”, este vorba despre o sculptura ce face dovada snobismului declarat, si in voga din acele timpuri, fata de creatiile artistice egiptene.
Foarte aproape, intr-o laterala, dar perpendicular pe strada, se afla o veche Scoala profesionala pe meserii…

Introspectia noastra continua…

iar pentru noi, totul era parca nou pentru ca, data trecuta, nu batusem strazile vechi si pietruite cu atata convingere. Si, deoadata, ne-a aparut in fata faimosul Hotel “Trei Coroane”, L”Hotel des Trois Coronnes”

situat pe Rue d’Italie si construit de un arhitect local, Philippe Franel, pe locul unei vechi resedinte feudale a familiei Belins-Truches. Hotelul era foarte iubit si frecventat de aristocratia rusa si cea englezeasca, chiar de membrii familiilor regale.

El este celebru si pentru alte cateva motive; aici Gounod a compus opera Faust iar Camille Saint Saiens a cantat “Poloneza” la doua piane impreuna cu Ignace Paderewski. Si nu e tot: pana si scriitorul Henry James si-a localizat aici nuvela “Daisy Miller”. Toate acestea s-au intamplat doar pentru ca un hotelier de mare clasa, in persoana lui Gabriel Monnet, a deschis aici, in Vevey, un hotel care a “traversat” doua razboaie mondiale si le-a “supravietuit” sporindu-si mereu faima.

Vizita s-a incheiat aici. Vevey mi-a devenit familiar si mult mai placut decat era odata. Este un loc linistit, un loc in care te poti regasi sau reflecta; nimic nu te impiedica la asta, ba din contra, cadrul natural pare ca te protejeaza, te calmeaza si te alinta…vei dori sa revii, mai ales daca cutreieri prin zona! Da, fermecatorul Vevey exercita atractie iar amintirea clipelor petrecute aici iti va ramane in memorie ca o referinta pentru multe alte locuri ale Europei.
Iar noi am plecat fuga spre Montreux…