Hotelul Hid, unde am poposit două nopti, este situat la vreo 500-600 metri de stația de metrou Stadionok si la 10 minute de mers pe jos de sediul central al Politiei din Budapesta. In apropiere se afla Nepstadion și Arena SYMA, iar in zona se afla si Ambasada Romaniei. Am conchis asadar ca nu trebuie sa avem emotii daca ne vom intoarce seara tarziu la hotel.
Pretul a fost foarte bun pentru un hotel de trei stele (31 EUR/noapte) si am beneficiat de parcare gratuita. Camera? Foarte curata, exact asa cum trebuie. Mai ales ca doar noaptile le-am petrecut in hotel: in rest, tot timpul zilei am fost prin Budapesta. Nu am luat micul dejun aici, dar am vazut ca erau ceva turisti dimineata la masa. Zona este oarecum departe de centru, insa acest lucru nu ne-a impiedicat sa mergem si sa ne intoarcem pe jos, tarziu, la hotel. Chiar ar fi fost pacat sa pierdem timpul stand in camera si sa nu gustam din plin "atractiile" Budapestei.
Zilele erau placute, sfarsit de iunie, nu prea cald si peste tot domnea o atmosfera de voiosie: multi turisti, foarte multi francezi, varste diferite.
Cum voiam tare mult sa vad Dunarea la Budapesta am facut cu mare drag drumul lung pana la malul ei.
Prin oras am trecut pe langa cladiri frumoase, colorate si bine conservate,
am alergat pe bulevarde largi si curate: totul era precum o carte postala.
Mi s-a parut emotionant sa merg pe Podul cu lanturi…acel pod celebru devenit simbolul capitalei ungare si sa privesc de aici Dunarea. Doar este si a noastra, nu?
Noaptea este, parca, si mai fermecator, iar cei doi lei de piatra care-l pazesc cu sfintenie devin chiar fiorosi.
Cum voiam tare mult sa vad Dunarea la Budapesta am facut cu mare drag drumul lung pana la malul ei.
Noi, cei de azi, ne plimbam relaxati pe acest pod, dar noaptea tarziu, cand traficul rutier si toate zgomotele diurne se potolesc, iti poti imagina zanganitul de arme al armatei maghiare retragandu-se urmarita de trupele austriece. Ei, ce ti-este si cu istoria !
Contele Szecheny Istvan s-a implicat mult in constructia acestui faimos si unic pod, care a facut legatura pentru prima data intre Buda si Pesta. Legenda spune ca acest conte ar fi asteptat in fata vechiului ponton de trecere o saptamana intreaga ca sa mearga la funeraliile tatalui. Atunci acest conte a decis ca este momentul sa depuna eforturi pentru constructia unui pod. Legenda sau nu, asa a aparut primul pod care a legat cele doua orase, acest “Pod cu lanturi”, proiectat de un inginer englez dupa planurile unui coleg de breasla scotian, ambii purtand, din pura intamplare, acelasi nume de familie, Clark: Wiliam Tierney Clark si Adam Clark.
Din nefericire, podul, considerat pe vremuri o minune a lumii, a fost distrus in cel de-al Doilea Razboi Mondial. A fost refacut in 1949 asa cum il cunoastem astazi.
De aici, am strabatut intreg Bulevardul Szecheny Istvan, facand o prima recunoastere pentru vizita mai ampla de a doua zi. Nu ne propusesem o vizita amanuntita de asta data; era sambata și încă nu aflasem că mai trebuia sa dăm piept si cu o altfel de “mare”: cea de lucruri vechi și nefolositoare, aruncate la gunoi de către locuitorii Budapestei, chiar si de la etaj, pe un bulevard central. Altii scotoceau metodic și fără grabă printre lucrurile devenite nefolositoare prin gospodarii, doar aveau tot timpul până a doua zi, când mașinile de gunoi urmau sa compacteze ceea ce mai rămăsese…Mobila, vase de bucatarie, resturi de covoare, televizoare nici nu te asteptai la ceea ce se vedea aruncat in strada. Hilar? Nu știu ce să vă spun, dar parcă și acum simt mirosul rânced de mobilă, parcă din alt veac sau praful de la covorul ros de ani și întors pe toate părțile de către niște bătrânei simpatici, în speranța nemărturisită că mai poate fi folosit măcar o lună. Ar fi fost interesant sa fac cateva poze, dar...nu am avut curajul: poate a fost o actiune singulara, poate nu e un obicei...
Din zona se vedea deja Gara Keleti sau Gara de Est, pe care am avut ocazia s-o studiem, acum, din toate unghiurile: de pe strada pare mai mare, chiar si mai interesanta fata de scurtele ochiade aruncate din vagon, cat ne permitea timpul si ora de sosire, altadata, la peron. Keleti Palyaudvar (in maghiara) are un aspect patratos si masiv, in stilul universitatilor rusesti (gen Institutul Lomonosov), dar asta nu ii influenteaza cu nimic frumusetea arhitectonica. De pe fatada principala, cu o latime generoasa, chiar deasupra intrarii, ne privesc linistiti ca si-au atins scopul cu masinile lor de aburi, James Watt si George Stephenson. Gara e frumoasa, bine intretinuta, si nici n-ai spune ca a trecut un secol si inca un sfert de la construirea ei (1881-1884). Am incadrat-o in “colectia personala de cladiri indragite “ de la Budapesta.
Bulevardul Andrassy e plin de astfel de cladiri–bijuterie, frumos colorate, care se disting prin eleganta si rafinament arhitectural.
Drumul a fost lung pana pe chei, cam 5 kilometri de la hotel, dar l-am parcurs pe jos conform obiceiului de a descoperi un oras nou; asa am obtinut si toate informatiile pe care le doream.
ne-am aruncat ochii ceva mai sus: intr-o directie se profila Palatul Regal si in cealalta Dealul Gellert, ce ne privea ”de sus” (cu ai sai 140 metri inaltime) si care isi datoreaza numele unui misionar venetian, episcopal Gerardus. Legenda spune ca acesta a fost inchis intr-un butoi si apoi aruncat in Dunare…Cine stie care este adevarul? Poate statuile de pe mal?
Tot gandindu-ne la aceasta frumoasa legenda, ne-a aparut in fata, ce credeti ? "Calul galben " al Budapestei, da, un tramvai silentios care mi-a amintit brusc de celebrul "tramvai 28" din Lisabona!
Desi Dunarea continua sa ne insoteasca brat la brat, parca si mai albastra cand soarele apunea, am decis, cum se inserase, sa spunem stop si sa revenim la “baza”.
Am trecut pe langa Opera Maghiara de Stat din Budapesta, o cladire veche, renascentista, de-o varsta cu Parlamentul maghiar (constructie finalizata tot in 1884).
Putin mai jos se afla Teatrul Nou, o constructie de piatra austera, dar atragatoare…
Aproape fara sa ne dam seama, am ajuns in Piata Eroilor. De aici pana la hotel, floare la ureche: eram ca si in pat. Am incetinit ritmul si am hotarat sa admiram pe indelete aceasta Piata a Eroilor.
Piata Eroilor (Hősök tere) merita vazuta si seara si ziua: este la fel de frumoasa in orice moment! De indata ce ajungi in centrul ei realizezi cat spatiu cuprinde. Este imensa! Te rotesti in toate partile si vezi cladiri fermecatoare, de exemplu Muzeul de Arte Frumoase, aflat in apropiere. Chiar in mijlocul pietei se afla Monumentul Millenium, pe al carui pilon central troneaza Arhanghelul Mihail tinand in mana coroana sfanta precum si crucea crestinatatii…
Atat Bulevardul Andrassy cat si Monumentul Milenium se afla pe lista monumentelor UNESCO.
Din Piata Eroilor am ajuns la hotel cam intr-o jumatate de ora: eram franti de oboseala, dar aveam cateva repere clare pentru a doua zi.
A doua zi, de dimineata, am plecat din hotel cat am putut de repede: aveam ceva de mers. Ca obiective turistice principale de vizitat, am ales Parlamentul maghiar, cele doua mari catedrale, Sfantul Stefan si Matthias Corvinul, Podul cu lanturi, Vaci utca vestita “strada a shopping-ului”, Marea Sinagoga si, bineinteles, parcurgerea pe jos a cat mai multor "colturi" de oras, cat de mult vom reusi: mergeam deja pe “carari batatorite” acum.
Primul obiectiv turistic pe care l-am vizitat a fost Parlamentul maghiar.
Desi site-ul oficial ne informase ca vizita este gratuita pentru toti cetatenii Uniunii Europene fiind suficienta doar simpla prezentare a cartii de identitate, la fata locului lucrurile au stat cu totul altfel. Pentru vizita ghidata ni s-a perceput o taxa de 1750 forinti (cam 6 EUR ), pe care am platit-o cu cardul. Pentru studenti tariful este la jumatate. Asteptati-va totusi sa stati si la o coada. Accesul se face prin intrarea din Piata Kossuth Lajos, de unde am cumparat, de altfel, si biletele.
Primul obiectiv turistic pe care l-am vizitat a fost Parlamentul maghiar.
Impetuos si monumental in exterior, magnific si elegant in interior, Parlamentul maghiar a fost construit dupa planurile arhitectului Imre Steindl, un profesor de la Universitatea Tehnica din Budapesta, care s-a inspirit dupa Houses of Parliament, cladirea Parlamentului englez. Edificiul are dimensiuni gigantice pentru o cladire parlamentara: 268 metri lungime, 123 metri latime si 96 metri inaltime, iar cupola rotunda enorma te face sa il asemuiesti cu un dom care este strajuit de 27 de turle inalte si opulente. Nu mai vorbesc despre fatada pe care sunt asezate 88 de statui de domnitori maghiari…Este o cladire cu adevarat speciala.
Daca ma gandesc la Parlamentul Romaniei, acesta este mult mai mare ca dimensiuni insa, ca imagine, te transpune in anii epocii moderne si contemporane. Parlamentul maghiar (Orszaghaz) te trimite direct in epoca romantismului medieval: asezat pe malul Dunarii albastre, si atunci si azi!
Ghida, o tanara simpatica dar foarte nationalista, ne-a condus din incapere in incapere si ne-a furnizat o ploaie de informatii intr-o franceza fara cusur, pornind de la anul inaugurarii institutiei, 1896. Am patruns printr-un coridor mai stramt la intrare, dar care a devenit generos dupa cativa zeci de metri.
Desi, normal, traseul de vizita nu include toate cele 691 de incaperi, cele pe care le-am vazut au fost extraordinar de frumoase. Am urcat pe scari monumentale, am admirat frescele imense de pe tavane, chiar si bustul arhitectului, care este expus aici. La un moment dat, ametiti de intrarile/iesirile din sali cu vitralii frumos colorate, statui si informatii de genul: ,,priviti, aici este un amestec de stil neogotic cu renascentist, chiar cu influente bizantine” am participat si la o “lectie de istorie”. Ei, bineinteles, un moment delicat; aici a fost cam greu sa aud, de cateva ori, cat de mult isi iubesc regele, pe Matei Corvinul si cum il ridica in slavi, facand si cateva referiri clare la cum le-a fost “luata” Transilvania…ehei!
La un moment dat, ghida chiar ne-a intrebat daca avem intrebari referitor la tot ce vazusem sau ne fusese furnizat drept informatii. Ei bine, am avut curajul s-o intreb daca toate materialele din care este construit Parlamentul maghiar sunt autohtone…Normal! Raspunsul a venit ca multe au fost aduse, asa cum ne-a confirmat in fata intregului grup de vizitatori, si… din Transilvania… dar sa ne concentram pe ceea ce am vazut!
Ne-am oprit mult timp in holul central: o imensitate ce emana lux si opulenta!
Ne-am convins ca interiorul Parlamentului este la fel de uimitor ca si exteriorul. Parlamentul Maghiar a fost decorat de unii dintre cei mai buni artisti din Ungaria si, intr-adevar, este o constructie monumentala de exceptie. Mi-a placut, in mod deosebit si Sala Scarilor,
unde se afla 8 coloane corintice gigantice, din granit masiv adus din Suedia, acoperite cu ornamente aurite. Pe plafonul imens se afla o pictură care ii apartine lui Károly Lotz.
O cameră interesant realizata este Copula Sala, cu o forma circulara, ce permite trecerea in revista, cu usurinta, a statuilor celor mai de seama monarhi maghiari. Tot aici pot fi admirate Coroana și însemnele Regelui Ștefan.
Dupa vizita la Parlamentul maghiar totul a fost mai simplu: nu mai eram presati de o ora anume si am continuat itinerariul pe indelete. Din Piata Batthyany am mai aruncat inca o privire fermecatoarei cladiri avand senzatia ca privesc o carte postala…o imagine pe care o stim cu totii! (continuare)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu