Vaduz...Vizita scurta in orasul lui Piticot (II)

Vaduz...Vizita scurta in orasul lui Piticot (II)

...Vizita continua...Aveam doar cateva ore la dispozitie...dar le-am petrecut intens. Tot privind la vitrine, am zarit o marmota draguta, cam rece, este adevarat, ca doar era de piatra...

Ne-am “imprietenit”, am imbratisat-o strans si ea mi-a permis sa ne fotografiem impreuna (ha-ha!). Foarte aproape de “prietena mea”, am descoperit Muzeul Postei si Filateliei. 

Este o idee buna sa te opresti in trecere, mai ales ca intrarea este libera. Poti descoperi aici, pe langa timbre rare sau documente, masini si diverse obiecte care va pot da o minima imagine a istoriei postei din Vaduz.

Aceasta cladire este situata pe partea dreapta. Pe partea stanga se afla Kunstmuseum Liechtenstein, un rezultat al perfectei colaborari intre Muzeul de Arte Plastice din Liechtenstein

si Hilti Art Foundation.

Ce pot sa spun? Colectia aflata in “cubul negru de bazalt”cuprinde panze celebre ale lui Picasso, Magritte, Giacometti, Gauguin, Klee, Seurat si atatia altii.

Lucrarile lor sunt expuse in trei sali amplasate pe trei etaje. De neratat pentru iubitorii de arta!

Si nici vorba sa nu treceti pe lista de obiective Muzeul National din Lichtenstein, situat intr-o cladire din 1438, o cladire care ea insasi are istoria ei “ingropata” de evenimentele care s-au succedat de-a lungul timpului.

Fosta taverna vizitata de Goethe, vama si chiar sediul guvernului candva, prezinta azi, cu “dovezi indubitabile”, adica cu numeroase artefacte, istoria micutului principat si nu numai. Va puteti delecta si cu o colectie valoroasa de istorie naturala. Totul perfect organizat, sistematizat, de altfel ca tot ceea ce am vazut aici.

Si de la arta acum la bani! Da, chiar in fata noastra a aparut sediul Liechtensteinische Landesbank, o institutie financiara fondata de multa vreme, cam de la 1861, care numara vreo 1000 de angajati si al carei actionar majoritar este nimeni altul decat Principaltul liliputan. 

Unde credeti ca are aceasta banca si alte sedii? Normal ca in Liechtenstein, Elvetia, Austria, dar…ce ziceti de Emiratele Arabe Unite in Dubai si Abu Dhabi? Ei, da!

Haidem mai departe, si mai departe…acest “departe” are o conotatie proprie aici.

Orasul este cu adevarat incantator si te vei indragosti incet-incet de el.

Nu numai pentru ca este mic, curat, sigur,

ci si pentru ca pe o suprafata restransa iti ofera arta, distractie, 

posibilitati de shopping fara sa te solicite prea mult.

Il poti descoperi pe-ndelete, te vei simti integrat intr-un mediu mai putin obisnuit, caracterizat la prima vedere doar prin dimensiuni reduse, dar este numai o falsa impresie daca ne gandim la locul ocupat in istorie, la ceea ce reprezinta acest principat astazi pe plan international ( ganditi-va doar la faptul ca este al treilea din lume dupa PIB sau ca rata alfabetizarii este de 100%, ca sa nu mai precizez si alte amanunte) si la cateva personalitati culturale din lumea artei si muzicii, apreciate international, precum Rheinberger (muzica) sau Doris Bühler (sculptura).

Am continuat plimbarea asadar…

Am descoperit un loc in care tocmai se amenaja o scena pentru un spectacol;

ar fi fost frumos sa ramanem, dar ne astepta un drum inca lung pana la destinatia finala plus o oprire in micutul orasel elvetian Chur...si atunci am trecut mai departe...sa vedem tot ce putem...in timpul rezervat, bineinteles.

...Din cand in cand, fara sa vreau, desi eram prinsa de emotia descoperii a tot ce are mai frumos Vaduz, priveam si spre munti: era o zi insorita si pe creste, din loc in loc, inca se mai zarea zapada. Si eram in plina vara: era 2 iulie…Cerul era clar si puteai admira peisajul pana hat-departe.
Drumul ne-a purtat spre centru, am explorat in tihna orasul si am revenit la Primaria din Vaduz.
Orasul este plin de statui expuse pe strazi si veti vedea ca apartin unor artisti renumiti.

Cea care mi-a atras atentia de prima data a fost o sculptura care "plutea" pe un soclu si este intitulata Phoenix; apartine lui Doris Bühler si este de dimensiuni oarecum normale: nici prea mica si nici prea mare, perfect incadrata in acea zona.

Phoenix-ul acestei artiste locale simbolizeaza (dupa cum ea insasi afirma) “viata eterna, invierea si viata dupa moarte” si a primit, in anul 2004, ca semn de recunoastere a valorii sale, Marele Premiu al Societatii Nationale de Sculptura din New York...

Hai, sa mai mergem...O sa ziceti "Ei, nu s-a mai terminat vizita in Vaduz?"
Nu, inca nu; am ajuns de-abia in fata Primariei, unde se afla o sculptura foarte interesanta, de fapt un grup de trei statui care infatiseaza trei cai.

Lucrarea apartine elvetianului Nag Arnoldi, nascut in Locarno (dar cu atelier in Lugano): “Tre cavallli”, un ansamblu de exceptie realizat din bronz in 2002. Poate fi un strigat de durere catre cer?Greu de spus, doar pozitia capului pare a semnifica ceva; insa, cu toata originalitatea artistului, sunt evidente influentele moderne ale lui Pablo Picasso.

Nag Arnoldi este un nume care merita retinut, are lucrari expuse in lumea larga si, totodata, este cel mai mare sculptor contemporan din cantonul Ticino.

Sculpturile sale inconfundabile, din bronz, influentate de modernismul artei lui Picasso sunt expuse si pot fi admirate atat in locuri publice cat si private, incepand cu mareata Roma, Geneva, pana in indepartatele Mexico City, New York, San Francisco, Palm Springs, Beverly Hills si Sankt Petersburg...
Ei, dar trebuie sa fiu sincera si sa marturisesc, ca cea mai deosebita statuie din Vaduz mi s-a parut a fi “Femeia culcata”, opera columbianului Fernando Botero.

Este remarcabila prezenta acestui colos gol si gri, care tocmai prin aceste repere, si mai ales prin pozitia sa, face trimitere la senzualitatea si fertilitatea femeii. Statuia frapeaza prin dimensiunile sale care nu par a se incadra in “masurile“ locului, dar intra perfect in peisajul urban al orasului Vaduz.

Pentru ca Botero ne-a obisnuit cu reprezentarea figurilor opulente, cum ar fi fost o sculptura in dimensiunile “orasului lui Piticot”?! Nesemnificativa, asa cred!

Iar din aceasta zona, pentru ca inca ne incadram in timpul alocat vizitei, ne-am hotarat sa mergem la Casa Rosie,

care, chiar are culoarea focului si este situata intr-un grup de cladiri din cartierul Mitteldorf.

Este un edificiu vechi ce a apartinut in secolul XV-lea unei manastiri a Sfantului Johann, iar din 1807 a intrat in posesia unei familii celebre in Vaduz. Aici s-a nascut Egon Rheinberger, un talentat pictor, sculptor și arhitect din Liechtenstein, nimeni altul decat nepotul muzicianului despre care am vorbit in prima parte a povestirii mele, Josef Gabriel Rheinberger. Familia Rheinberger s-a ocupat de renovarea Casei Rosii intre anii 1902-1905, precum apare azi, desi o putem vedea doar pe exterior.

Am aflat, asadar, de ce este atat de cunoscuta: a apartinut, in ultimele doua secole, unei familii care a dat umanitatii: pictori, sculptori, muzicieni si chiar oameni de formatie stiintifica (directorul Institutului Max Planck dintre anii 1994-2014, Hans Jorg Rheinberger, a fost unchiul lui Egon Rheinberger). Un lucru pe care l-au avut in comun membrii acestei familii care a locuit in Casa Rosie este foarte interesant: toti s-au afirmat si au facut cariera, insa. in tara vecina, in Germania.

Chiar este incredibil ca in acest oras mic, capitala unui principat cu doar 37000 locuitori, s-au nascut atatea personalitati care au facut cunoscut Vaduzul...

Mai sunt destule muzee de vizitat, le-am trecut in revista, dar cu greu am buchisit tablitele indicatoare cu informatii doar in limba germana.
Ne mai ramasese doar un singur punct pe agenda vizitei in Vaduz: Tezaurul Principatului (singurul de acest gen din Alpi).

De prima data e de spus, sa nu va ganditi la acest muzeu doar ca la o colectie de coroane sau alte piese de tezaur, nu! Exponatele sunt diverse, chiar foarte interesante, ca de exemplu bucati de roca selenara aduse de astronautii echipajelor Apollo 11 si Apollo 17; sau atatea altele...

Iar daca am un regret, acela este legat de faptul ca nu se mai poate vizita Castelul familiei princiare, care fiind proprietate privata nu permite accesul marelui public. Am ajuns de doua ori langa el, chiar in fata portii: prima data la 8 luni dupa decesul Printului (d. 1989) fiind din aceasta cauza inchis atunci, a doua oara pe o ploaie grozava, care ne-a surprins in timp ce ne deplasam spre Neuchatel...atunci am aflat ca nu trebuie sa fim mahniti: vizitarea lui nu mai era posibila..Dar cine stie? Poate, candva,  acest castel va reintra in circuitul turistic...timpul este inainte...si, poate, vom avea noroc sa-l vedem si pe interior.

Situat pe o culme la care se poate ajunge pe jos relativ usor, Castelul din Vaduz are o vechime de 700 de ani si, din 1712, apartine Printilor de Liechtenstein.

 Acolo, sus de tot, locuiesc azi Printul Hans-Adam si Printesa Maria.

Dar iata, turul orasului s-a incheiat, incursiunea in orasul lui Piticot terminandu-se

…inapoi la masina si…fuga la Lugano prin Via Mala cu splendidele ei privelisti si sperand s-o intalnim pe drum pe Heidi, fetita muntilor…Via Mala…cunoscuta poate doar datorita romanului sciitorului elvetian John Knittel…Dar si filmul a fost reusit! Vechi, este adevarat, si stiti cine a avut rolul principal? Christine Kaufmann, o austriaca get-beget care timp de 5 ani a fost sotia lui Tony Curtis! Pa, ne asteapta acum hoinareala prin Chur!