"Intreg cartierul parea incremenit in secolul al XIX-lea.
Vitrinele pravaliilor erau imbracate in lemn vopsit,
lampadarele cu gaz raspandeau o lumina din alta epoca,
in timp ce stradutele stramte
serpuiau spre niste gradini secrete din care se vedeau
doar cateva ramuri in spatele portilor mari din fier forjat"
"Maine"-Guillaume Musso
In spatele acestei catedrale se afla ceea ce a mai ramas din Spitalul Santa Tecla: cateva arcuri minunat sculptate si pilonii de sustinere decorati cu motive vegetale.
Orasul, insa, mai pastreaza inca mistere pentru sine, care nu se lasa usor a fi descoperite; si asta se vede din straduinta, in timp, a oamenilor care cauta sa afle...
Lucrarile arheologice continua peste tot…si vor mai trece ani, poate decenii, pana cand sa fie scoase la lumina si alte secrete ingropate adanc de trecerea inexorabila a timpului.
Turul orasului a fost lung, am vazut atatea lucruri deosebit de dragute si, mai ales, am vazut, deja in noapte, oameni fericiti la terase si restaurante
razand si petrecand: era o seara minunata de iulie;
si am mai remarcat ca unii dintre localnici se pregateau pentru un spectacol.
Ma intreb si azi despre ce-o fi fost vorba...ce urma sa se intample acolo? Ca pentru noi era oricum mult prea tarziu ca sa mai intarziem prin zona!
Cand am revenit in centrul vechi,
privind spre catedrala, spre multimea de turisti, spre “lampile” ce aruncau, acum prin negura, raze piezise spre marea piata,
,
am avut senzatia bizara ca ajunsesem intr-un alt secol.
Nu pot descrie si nici nu-mi pot explica ce se intampla; dar in seara unei zile de vacante in care vrei sa te pierzi si sa fii una cu nisipul auriu al Coastei de Aur, in care evident ca nu conteaza ceea ce a fost ieri si ce va sa fie maine...nu mai avea importanta cum si de ce a aparut acea traire stranie!
A fost ceva sublim si nici pe departe un "deja vu"...dimpotriva!
Am coborat usor pe scari spre Carrer La Merceria…se intunecase bine de tot…haidem repede inapoi la Barcelona, desi nu apucasem sa introspectam nici minunatul apeduct si nici amfiteatrul roman…Cat despre plaje insorite sau despre Parcul de distractii PortAventura World din apropierea Tarragonei...nici nu putea fi vorba de aceasta data! Cine stie, cu alta ocazie!
Maine pornim, dis-de-dimineata, spre Monserrat!
Tarragona...un oras minunat, un oras care, desi nu intra in programul initial de vizita, a ramas ca una dintre cele mai placute si surprinzatoare amintiri…Un oras incarcat de istorie straveche, plin de viata si totusi mai tihnit decat Barcelona, un oras solar si care se dezvaluie din primul moment ochiului lacom al turistului si-l invita sa se "infrupte" din minunatiile sale. Intr-adevar, Guillaume Musso a surprins perfect esenta acestui oras cu "radacini" infipte in antichitate... ceva frumos, deosebit...de neratat.
Cand am patruns pe marele bulevard central am avut senzatia ca suntem la o plimbare pe Las Ramblas din Barcelona; am gasit aici o zona pietonala care ii seamana foarte mult.
Si totusi eram pe Rambla Nova din Tarragona, iar la capatul bulevardului nu se afla statuia lui Columb ci cea a amiralului Roger Llauria, comandantul flotei aragoneze din 1282.
La intrarea pe marele bulevard ne-a intampinat faimosul grup de statui ce formeaza piramida umana. Este cu adevarat impresionanta!
Si ce spectacol, ce minunate or fi cele realizate de oameni cu ocazia festivalului desfasurat din doi in doi ani in mai multe orase din Catalunia sau la alte evenimente unde aceasta traditie e musai pastrata. De fiecare data participa mai multe echipe si fiecare dintre acestea se straduieste sa construiasca un turn cat mai inalt din trupurile lor. Este declarata castigatoare echipa care a construit cea mai inalta “piramida umana”. Iar aici, la Tarragona, organizarea si desfasurarea acestui eveniment sunt de departe cele mai spectaculoase.
Nu eram foarte grabiti si ne pregateam pentru un tur de forta al celei mai vechi asezari romane din Peninsula Iberica: fara un plan anume si fara sa fim in posesia a prea multe informatii. Locul este deosebit si parca te indeamna sa-l descoperi treptat. Asa ca, dupa ce am ajuns la capatul Ramblei si am privit panorama portului de sus,
ne-am lasat purtati pe esplanada de pasi si de instinct.
Am luat “urma “ ruinelor pe Passeig Arquelogic si nu ne-am abatut deloc.
La un moment dat ne-a aparut in fata ochilor si edificiul, foarte deosebit, al Universitatii Rovira I Virgili din Tarragona, considerata una dintre cele mai bune din Europa si unde invata circa 11 000 de studenti.
Am descoperit catedrale,
strazi ascunse,
ziduri mai mult
sau mai putin conservate
si ne-am avantat prin locuri mai putin circulate pentru a surprinde adevaratul aer al Tarragonei,
cladirile mai putin prezentate de ghidurile turistice,
iar, in final, am revenit in centrul orasului pentru a vedea ruinele orasului roman Tarraco,
zona inclusa pe lista monumentelor UNESCO.
Ne-am "zbenguit" in cautarea Tarragonei de altadata
si a celei de azi
cautand ungherele cele mai ascunse si gangurile cele mai putin umblate,
care ascund curti pline de flori
sau cafenele familiale.
Din forumul construit in vremea lui Vespasian au mai ramas doar cateva “marturii", cum este Turnul Pretori si niste ramasite ale altor cladiri. Turnul Pretori, construit din piatra dura, menit sa reziste peste secole, a devenit mai tarziu resedinta contilor de Barcelona; ulterior a servit si ca inchisoare.
Din acest turn se poate vedea foarte bine si Catedrala din Tarragona. Mergand asa mult pe jos
am ajuns chiar in fata ei. Are o fatada ciudata si doua clopotnite neterminate, dar gradinile interioare sunt splendide.
sau mai putin conservate
sau cafenele familiale.
Cand am revenit in centrul vechi,
,
A fost ceva sublim si nici pe departe un "deja vu"...dimpotriva!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu