Calatorii pe patru roti: Amsterdam-Haarlem...Revelatii cromatice printre canale si felinare rosii

Amsterdam-Haarlem...Revelatii cromatice printre canale si felinare rosii

"Cat timp a pictat ceea ce negustorii din Amsterdam asteptau de la el,
Rembrandt a fost rasplatit. Cand a lasat sa se vada ca nu-l mai intereseaza
prea mult sa fie pe placul clientilor sau ca in orice caz nu vroia
sa renunte la incapatanarea de a fi el insusi, a devenit suspect.
Practicii sai concetateni au inceput sa-l ocoleasca si,
in cele din urma, l-au declarat falit, i-au scos lucrurile la licitatie
si nu i-au mai recunoscut nici arta"

"Polemici cordiale"-Octavian Paler

Amsterdamul este unul dintre orasele care mi-au oferit cele mai mari satisfactii. Vizita de o zi a fost o ocazie asteptata din copilarie si in care dorintele de altadata mi s-au indeplinit: sa fiu fata in fata cu Rondul de noapte al lui Rembrandt iar, mai apoi, “imbatata” de galbenul “gelos” al lui Van Gogh, sa ma pierd in a sa "Livada cu maslini".

Amsterdamul este un oras tentant si oarecum controversat: pe de o parte turistii sunt atrasi de “felinarele “ sale rosii si biscuiteii cu ierburi, iar pe de alta parte ( si aici vorbim de “jumatatea cea mare”) de tot ceea ce inseamna arta si cultura olandeza.

Am plecat, cat am putut de dimineata devreme din Breda, un orasel simpatic si cochet, de unde ne deplasam zilnic “pe patru roti” spre zonele turistice limitrofe, admirabil de minunate ale Olandei. Este adevarat ca am strabatut cam 170 kilometri pana la Amsterdam.

Drumul a fost usor de parcurs si... o surpriza placuta: autostrazile olandeze, care sunt nemaipomenite; sa nu uitam ca este o tara mica in care lupta cu apa are loc neincetat. Tocmai de aceea am ramas impresionata pe masura ce eram tot mai aproape de Amsterdam: pai, cum sa nu te miri cand vezi cinci benzi de autostrada pe sens (zece, in total)? Da, in Germania ar fi ceva obisnuit, dar aici...m-au facut praf. Dovada? Ia priviti:

Autostrazile te insotesc peste tot si te conduc spre destinatiile dorite in cele mai adecvate conditii de calatorie. Si cum noi strabatem Europa doar cu masina personala, acestea au fost o binefacere, un "cadou olandez" pentru cei temerari si indrazneti.

Inca un pic si cat ai spune "Amsterdam" am si ajuns acolo;

planul fusese stabilit de mult: rezervasem timp doar pentru Muzeele Van Gogh si Rijksmuseum, eventual Catedrala Onze Liewe, o plimbare prin celebrul cartier cu “fete in vitrine” dar si, neaparat, ceva timp in Haarlem, chiar daca in fuga mare (orasel aflat la 15 minute, cu masina, de Amsterdam ). Nimic altceva nu a intrat atunci in calculele noastre. Din pacate, pentru ca adevaratul si originalul frumos Amsterdam se afla nu in zonele turistice ci ceva mai departe, pe stradutele laterale sau in Amsterdamul de nord - un adevar valabil si pentru alte multe destinatii celebre!

Intamplarea a fost sa gasim loc de parcare undeva in zona Garii Centrale, acolo unde ajunge marea majoritate a turistilor.

Asadar, dupa ce am rezolvat cu masina, am plecat direct si la tinta spre Muzeul Van Gogh. Cladirea a fost inaugurata in prezenta Reginei Iuliana, in 1973, fiind ridicata prin grija nepotului artistului, Vincent Willem si impresioneaza din primul moment. Am aflat aici ca aceasta a fost initial proiectata pentru a primi doar saizeci de mii de vizitatori anual, insa, dupa 1997, numarul acestora a depasit orice asteptare: cu mult peste un milion.

Tentatia este suprema: ce poate fi mai incitant decat sa ai ocazia sa vezi cea mai mare colectie din lume a panzelor lui Van Gogh? Sa ai ocazia sa admiri pe indelete mai mult de 200 dintre cele mai celebre tablouri ale artistului, peste 1000 de desene si zeci de stampe, sa treci in revista corespondenta pictorului care aduna peste 750 de scrisori?

Muzeul adaposteste, pe cele trei etaje, lucrari cunoscute si ale altor pictori precum Gauguin, Monet, Paul Signac sau Picasso.

Etajul intai este cel care ofera cele mai multe satisfactii: cuprinde cea mai mare parte a operelor lui Van Gogh, care a pictat nebuneste doar 10 ani, ani in care si-a dezvoltat un stil personal unic, caracterizat printr-o tusa vie si clara care a influentat generatii intregi de artisti.

Spatiul expozitional dedicat operelor sale este riguros organizat intr-o succesiune care te infasoara si te conduce incat sa nu ai nevoie de prezenta unui ghid. Este splendid infatisata evolutia artistului inca din prima perioada in care artistul era preocupat de culori si figure intunecate pana la etapa influentei impresionistilor cand panzele sale capata un alt suflu iar nuantele calde sunt evidente. Toate acestea defileaza firesc prin fata vizitatorului pentru ca operele sunt expuse in ordine cronologica, ordine ce permite o privire generala asupra evolutiei sale artistice. Am tresarit cand am vazut Mancatorii de cartofi, Taran cu snopi sau sa amintesc de Pieta, de Irisi sau de Ramura de migdal inflorit. Cea mai mare parte a timpului petrecut aici i-am dedicat-o lui Van Gogh si cand am iesit pe poarta mi-am propus sa ajung candva si la Saint Remy de Provence, sa vad “camera galbena” micuta si modesta, in care si-a petrecut o parte din ultimele zile inainte de a ajunge la punctul terminus in Auvers-sur-Oise. Si am ajuns si acolo, dar acesta este subiectul unei viitoare postari…

Etajul al doilea este dedicat mai ales stampelor, dar exista si fel de fel de prezentari cu diverse studii educative. O idee geniala pentru cei care iubesc “revelatiile cromatice” pe panza sau pe hartie.

In sfarsit, la etajul al treilea poate fi vazuta o selectie admirabila din colectiile de arta ale secolului al XIX-lea. Frumos si emotionant pentru mine…Cred ca sunt o persoana foarte norocoasa…si din acest punct de vedere foarte bogata: am mers prin Europa mult si am vazut cam toate muzeele unde sunt expuse lucrarile pictorilor pe care ii admir enorm.

Ca o precizare suplimentara pentru cei care viziteaza acest muzeu: uneori panzele nu vor fi gasite asa cum sunt prezentate in ghidul furnizat la intrare si, de aceea, pe cine intereseaza ceva anume este bine sa nu se sfiiasca si sa ceara informatii de la personalul ghiseului care raspunde extrem de politicos si profesionist: orice dubiu va fi inlaturat si dilema clarificata. Priviti aceste opere de arta o data si inca o data, daca simtit nevoia reveniti pentru ca nu este permisa fotografierea tablourilor si nici nu veti putea filma in interior. Sfatul meu este sa profitati din plin, sa petreceti acolo cat timp veti fi incantati in a admira un tablou sau altul…ulterior veti ramane doar cu compania albumelor de arta…

In aceeasi zona a orasului cu Muzeul Van Gogh din Museumplein, Cartierul muzeelor, se afla si Muzeul Rijks (cunoscut ca Rijksmuseum) considerat a fi cel mai mare din Olanda.

Am descoperit aici cu emotie o serie de picturi olandeze medievale din care se detaseaza fara nici un dubiu cele apartinand secolului al XVII-lea, cunoscut ca fiind “Epoca de aur”: Rembrandt, Vermeer, Franz Hals si Jan Steen. Este absolut uluitoare aceasta colectie ce insumeaza mai bine de 400 de capodopere.

Ca sa nu va spun de Aripa Philips unde sunt expuse piese de colectie de o instimabila valoare: piese scumpe din argint, case de papusi–versiuni miniaturale ale caselor unor locuitori bogati, exemplare minunate de faianta albastra de Delft sau icoane din Tarile de Jos…

Veti descoperi aici, cu mare placere, picturile lui Jan Steen (in Sala 11), Franz Hals ((Sala 7), Johannes Vermeer (Sala 10) si…si…cel care m-a facut praf si in fata caruia am ramas tintuita, mult timp, cu inima batandu-mi cu putere: Rembrandt (Sala 12 cu “Rondul de noapte”)…Pentru ca este vorba de o pictura pe care specialistii o plaseaza ca fiind pe locul al patrulea, ca valoare artistica, dupa celebrele "Mona Lisa", "Cina cea de taina" si "Cupola Capelei Sixtine".

Au fost doua muzee superbe pe care le recomand inainte de vizitarea oricarui alt obiectiv turistic din Amsterdam…pentru mine, obiectivele propuse pentru aceasta vizita fusesera atinse…Restul a fost un "bonus turistic"…asa ca am hoinarit relaxata pe strazile din Amsterdam.

Ni se facuse foame asa ca ne-am oprit la un restaurant vietnamez unde ne-am delectat cu taitei din orez cu creveti, asezonati cu sos dulce-acrisor-picant, iar ca desert am ales banane prajite. Nu am dat gres…e de remarcat, coloniile-prin locuitorii ce s-au stabilit in metropola-au facut ca mancarea surinameza sau indoneziana de exemplu, sa fie la ea acasa in Tarile de Jos.

De aici ne-am indreptat spre zona istorica a Amsterdamului, Oude Zijde destul de impanata de prezenta “felinarelor rosii”.

Pana una-alta ne-am socat la vederea toaletelor pentru barbati, la vedere.

Acestea sunt amplasate pur si simplu, pe strada, in aer liber-sunt evident gratis si le gasesti imediat, dupa miros-. Ca sa nu mai spun cat de uimiti am fost sa vedem unde se afla Biserica Veche, Oude Kerk. Asta este! Dar daca din pierzanie se ajunge si la biserica, tot este bine! Poate ca asa isi mai spala din pacate “fetitele din vitrine”.

Timpul zbura si ne propusem ca macar asa, in fuga, sa traversam Haarlemul, renumitul district al lalelelor care este situat la doar 15-20 minute de Amsterdam.

Orasul Haarlem sau Bloemenstad (cum mai este cunoscut ), capitala provinciei Noord-Holland, pare el insusi o uriasa floare plantata pe malul raului Spaarne. Cochet, linistit si elegant, acesta isi dezvaluie de prima data arhitectura deosebita: totul este un mix incitant de cladiri medievale foarte bine conservate

si asta poate si datorita lui Wilhelm de Orania care a avut o contributie deosebita in dezvoltarea asezarii.

Si ca o coincidenta pentru noi: periplul nostru turistic a debutat in Haarlem tot cu o gara ca si la Amsterdam, doar ca, de asta data, am descoperit o cladire in stil Art Nouveau sau stil Jugendstil (ca stil se adauga seriei cladirilor lui Gaudi-Barcelona sau Victor Horta-Bruxelles), o constructie atipica si destul de veche, fiind inaugurata in septembrie 1839.

Foarte speciala, asa cum am zis, si cu totul altceva decat ceea ce-mi imaginasem. Si asta pentru ca suntem obisnuiti cu garile construite din caramida, cu un pronuntat aer sobru si doar rar, ca aceasta, zugravita in culori vii, acoperita cu panouri de azulejos si cu diverse picturi sau basoreliefuri.

Pe vremuri aceasta gara a avut sali de asteptare pentru trei categorii de calatori, dar azi, cea destinata “clasei a treia”, a fost transformata intr-un bufet-cantina.
Am mers adanc in gara, am coborat scarile fara nici cea mai mica urma de graba: simteam doar emotie, o emotie pe care o traiesc ori de cate ori pasesc pe peronul unei gari.

Ma gandesc intotdeauna ca este locul de intalnire, dar si locul de plecare...e ceva greu exprimabil.

Asa ca, am traversat peroanele, am inconjurat acea cladire minunata si parca nu ma mai saturam: era "impregnata", "emana" un soi de agitatie din vremurile de altadata. Curioasa senzatie, nu-i asa? Dar se intampla.

Am inaintat putin si pe peron ca sa privim trenurile moderne care intrau agale in gara sau pe cele care plecau. Pot sa conchid ca a meritat sa ajungem aici.

Ne-am intors in oras si ce sa vezi? Biciclete...biciclete aranjate, stivuite frumos...olandezii nu se dezmint: deplasarile urbane se fac de cele mai multe ori cu bicicleta. cum vi se pare imaginea de mai jos? Dar sa le vedeti pe cele din Copenhaga! Aici se circula calm, relaxat, discutand si chicotind...Danezii sunt ceva mai grabiti si zona pentru bicicleta este, ca latime, asemenea unei strazi.

Inainte de a ajunge in centru ne-am oprit putin la Moara lui Adrian (Molen de Adriaan), un monument tipic al Haarlemului si pe care nu veti putea sa il ratati: este inalta fara sa aiba, totusi, dimensiuni exagerat de mari. Si va sfatuiesc sa o vizitati pentru ca veti trai o experienta inedita, veti afla multe amanunte referitoare la modul cum functioneaza o moara de vant si nu numai.

Moara a fost construita intre 1778-1779 la initiativa unui industrias din Amsterdam, Adriaan de Booys si a fost de mare ajutor comunitatii pana in anul 1932 cand, in urma unui mare incendiu, a fost avariata foarte rau. Localnicii s-au solidarizat, dar le lipseau fondurile necesare astfel incat, cu mare greutate, au reusit sa o reconstruiasca dupa…70 de ani.

Dupa Molen de Adriaan ne-am indreptat catre Muzeul Frans Haals. Am descoperit aici colectia picturilor lui Haals, dar ne-am oprit destul de mult sa admiram si o serie de lucrari religioase.

Muzeul gazduieste cele opt picturi ale Garzii civice, admirabil realizate de Franz Haals, acest pictor flamand care a influentat prin stilul sau liber operele impresionistilor. Curiozitatea si admiratia i-a chemat la Haarlem pe Claude Monet, Gustave Courbet si Eduard Manet, cei care ne incanta azi cu panzele lor viu colorate si luminoase, parca”zambitoare” la soare. Gasim aici si panze ale lui Jacob van Ruisdael, unul dintre cei mai mari peisagisti din toate timpurile sau Pieter Brueghel cel Tanar... Deliciu si incantare!

Dar mai exista un muzeu deosebit in Haarlem: Muzeul Teylers,

ctitorit de Pieter Teyler van der Hulst, si care adaposteste opere valoroase ale pictorilor flamanzi.

Pentru o zi fusese destul…o alta vizita…o alta lectie de pictura.

Cu sufletul tresaltand bucuros si satisfacut am ales o strada care ne-a condus exact in Grote Markt (Piata Mare), acolo unde troneaza statuia inventatorului tiparului, Laurens Janszoon Koster, si care, neobosit de trecerea timpului, urmareste fiecare miscare si fiecare trecator.

Piata este cea mai veche zona a Harlemului si, pe vremuri, aici se desfasurau turnirurile contilor olandezi. Ansamblul cladirilor cuprinde o primarie, o biserica, multe magazine, hale si locuri intinse pentru tarabele targurilor saptamanale de flori si fructe.

Catedrala Sant Bravo este o cladire care impune respect fie si numai prin dimensiunile sale.

Ce poti spune despre o catedrala care este rezultatul unei combinatii de stiluri arabe si neogotice?
Si care are un turn silfid ce se desira spre cer pe o lungime de 40 de metri?

Ca se incadreaza perfect in aceasta zona in care Primaria, ce adaposteste diverse expozitii de picturi si tapiserii, se desfasoara, parca in contrast, pe orizontala dupa cum ne arata fatada ei lata, dar nu lipsita de rafinament.

In apropierea primariei se afla celebrele Hale, De Hallen care sunt doar o marturie istorica: nimic din ceea ce vedem azi nu tradeaza vechiul lor scop: comercializarea pestelui si a carnii. Cladirile, total transformate in interior, gazduiesc expozitii temporare de arta contemporana apartinand Muzeului Franz Haals.

Am ocolit de cateva ori piata, imi placea pentru ca era atat de vie si parca “fosnea” din toate partile.
Am plecat pe jos privind cladirile cochete si frumos colorate in timp ce pe langa noi trecea usor, abia auzit, un tramvai.

Turistii deja erau integrati in peisaj: zambeau calm si relaxati in fata unui pahar de bere.

Era soare, ceea ce nu este foarte des in zona, era lume multa, locul “mirosea” a vacanta mare…iar noi nu ne mai saturam privind…

Mai voiam totusi un singur obiectiv sa bifam: sa mergem la Zandvoort, cea mai importanta statiune turistica de la Marea Nordului…Am ajuns intr-adevar si acolo, dar era prea tarziu pentru o plaja...cu alta ocazie! Pana atunci priveam nostalgic