"Pasim pe o carare deasupra careia vantul pogoara neincetat pleava lavei.
Toata prapastia strabatuta de vine chinuite, stancoasa,
prelinsa cu noroi si sulf - a fost candva craterul Vezuviului.
Ascultam acolo mult timp
amenintarea neputincioasa si manioasa scrisnire
a vietii incatusate sub picioarele noastre"
Toata prapastia strabatuta de vine chinuite, stancoasa,
prelinsa cu noroi si sulf - a fost candva craterul Vezuviului.
Ascultam acolo mult timp
amenintarea neputincioasa si manioasa scrisnire
a vietii incatusate sub picioarele noastre"
"Jurnal de vacanta" - Mircea Eliade
Imi place sa merg la munte. Imi plac muntii...mai ales cei semeti, cu serpentinele lor ametitoare: urci, mai cobori, mai aluneci...totul exprima diversitate. In schimb nu-mi place campia pentru ca am senzatia ca induce monotonie...plictis sau mai degraba platitudine... sau aminteste de plafonare?...Dar ce inseamna sa urci pe un "altfel " de munte? Si sa pasesti pe un nisip fierbinte in loc sa te bucuri de racoare si umbra? Este mai mult decat incitant. Nu, nu este un munte obisnuit cu carari serpuitoare si frunzis verde. Nu este un rasfat mult asteptat...ci dimpotriva: sa urci pe Vezuviu inseamna sa te astepti sa vezi un tot arid si tern.
Iti trebuie determinare si dorinta ca sa calci cu pasi apasati pe un pietris colturos si fierbinte. De fapt, acesta este primul sfat pe care il dau celor care se incumeta sa faca o "plimbare pe trupul fierbinte al balaurului adormit", celor care intentioneaza sa urce pe Vezuviu: aveti grija cu ce plecati incaltati la drum. Deci, alegeti ceva care sa va protejeze picioarele impotriva fierbintelii degajate de muntele in care se afla "un balaur adormit" ce se poate trezi in orice moment. Si inca ceva: dotati-va cu un binoclu si nu uitati nici ochelarii de soare.
Intr-adevar, a fost mai mult decat o plimbare obisnuita, a fost o plimbare in care mi-am simtit talpile impunse de cateva muchii si, mai ales, dogorind...de caldura si de ce nu, parca si de emotie! Daca il calc pe “coada” si se rostogoleste balaurul? Si incepe sa scuipe foc si lava?...Ei, dar fara gluma... haideti, sa vedeti cum a fost.
…Eram in Napoli pentru cateva zile si, chiar de cand ne-am programat concediul, am prevazut o zi dedicata "caldurii extreme"...De parca nu mi-ar fi ajuns toropeala din sud unde simteam, in iulie, ca iau foc si ca ma descompun.
Am plecat dimineata din hotel cu destinatia Vezuviu-Pompei. Mi se parut cea mai inedita vizita: era ceva ce voiam dar parca nu indrazneam si, desi Vezuviul era la doar doi pasi, inca ma luptam vitejeste cu imaginatia. Dar si cu ceea ce vedeam in fata ochilor. Am iesit repede din Napoli trecand prin cartiere cu fel si fel de cladiri si stradute cu intranduri partial ascunse privirii de multele rufe puse la uscat: un peisaj cu care deja ne obisnuisem. Fatade gri, prafuite de colb si timpuri grele…Imi amintesc ca la un moment dat, am facut o remarca interesanta “periferia si suburbiile orasului Napoli sunt mult mai curate decat orasul”. Cat despre circulatie! O, Doamne! Un cosmar. Ceva de nedescris: fara nici o logica, fiecare se lupta cu fiecare si cu toata lumea, nimeni nu respecta reguli de circulatie sau semafoare - la unul din ele am oprit pana cand ne-am dat seama ca, de fapt, incurcam circulatia si eram priviti ca venind de pe alta planeta - se circula la mica intelegere. Pietonii erau cu treburile lor, vehiculele asiderea incat eram parca in Turnul Babel. Trebuie sa ai noroc sa iesi nelovit si teafar de aici; noi am avut de data asta, franand si ratand de putin o casca ce a zburat de pe un scuter ce, vijelios, ne-a taiat calea si s-a dus paraind in directia lui fara sa se uite in urma! Am trecut si pe langa un parc, da, Parcul Nelson Mandela dupa care am intrat intr-o localitate numita Portici, draguta si cocheta incat nici nu-ti venea sa crezi de unde vii, cu balcoane generoase cu verdeata si flori, curate si razand la soare, o alta lume la doi pasi de Napoli. Am aflat ulterior ca aceasta localitate micuta, ce pare neinsemnata, Portici, detine o extrema: aici se afla cea mai mare densitate a populatiei din Europa.
Si iata si intersectia unde se afla “ochiul” care iti arata drumul spre Vezuviu, vulcanul vazandu-se de la distanta, chiar din Napoli.
Asezarile prin care am trecut pana aici pareau in urma ca niste jocuri de copii, avand in vedere ca muntele are o inaltime de 1300 metri. Am ajuns, pana la urma, usor, am parcat la ceva distanta de zona imprejmuita de unde incepe urcusul pe jos!
Intrarea a fost 10 EUR/persoana dar de acolo am mai mers o buna bucata de vreme pana sus, pe culme.
La intrare in zona de “impact” am optat pentru un ghid in limba franceza si o domnisoara simpatica a avut o grija deosebita pentru noi.
Era dotata cu foarte mult material documentar, cu harti, poze si diverse comentarii si studii. Puteti intreba orice pentru ca vi se va raspunde cu lux de amanunte, cel putin asa a fost in cazul nostru.
Primele informatii s-au referit la inaltimea vulcanului: 1300 metri si la cea mai importanta eruptie a sa, cand orasele Pompei si Herculanum au fost acoperite, in fapt, “inecate” in lava si cenusa. Da, craterul pe care urma sa il iscodim a luat nastere in anul 79 e.n.
Vizita a durat aproximativ 90 de minute, dar daca intentionati sa stati mai mult acolo sus nu este nici o problema. Turistii sosesc valuri-valuri si se aud aparatele de fotografiat cu o viteza "japoneza".
Sus este foarte cald, iar urcusul, destul de abrupt, este de recomandat sa se parcurga usor-usor.
Senzatia traita este de nedescris: emotie amestecata cu teama, uimire; totusi, Vezuviul este unul dintre cei mai faimosi vulcani din lume, despre el s-au scris atatea carti, s-au facut cercetari, s-au emis previziuni si ipoteze.
Sincera sa fiu, eu as pleca si nu as locui in zona aceasta in care in orice moment vulcanul poate izbucni. Mai ales ca este situat si foarte aproape de coasta. Nu prea ai sanse, amintit-va, daca ati vazut filmul,cum a fost; pur si simplu de groaza. Ceva de genul “fara scapare”. Ghida ne-a informat ca simulari de evacuare nu prea se fac pentru ca acestea costa scump. Insa, populatia de aici, destul de numeroasa, aproximativ 800 000 locuitori, accepta riscul. Da, sunt curajosi!
Priveam si nu-mi venea a crede unde ma aflu.
Ghida povestea, ne oferea amanunte, raspundea la intrebari, iar ultima parte am strabatut-o singuri; evident, alaturi de ceilalti turisti.
Plimbarea pe Vezuviu include turul complet al craterului care are o adancime de 230 metri si o forma oarecum eliptica.
Diametrele minim si maxim oscileaza intre 550 metri si 650 metri. Cand il privesti prima data pare o vagauna, un hau adanc si negru, dar, cu ajutorul unui binoclu descoperi multe din secretele pe care Vezuviul tot incearca sa ni le ascunda de veacuri. Cel putin la exterior.
Vulcanul are o structura interesanta, alternand straturi pietroase de culoare gri mohorat ca o zi de noiembrie cu cele formate de lava solidificata si nisip. Originea si modul de formare inca sunt puse sub semnul intrebarii, intrucat cercetatorii nu au ajuns nici azi la o concluzie agreata de toata lumea.
Unii sustin ca acest crater a existat anterior, inca de acum 17 000 ani si aduc dovezi in acest sens, altii ca “mama“ lui a fost celebra eruptie din anul 79. Se estimeaza ca, în timpul eruptiei din 79 d.Cr., coloana eruptiva a atins 30 de kilometri in inaltime. Pompei a fost acoperit cu un strat de 7 metri de material aruncat spre cer de vulcan. Trist, foarte trist!
Indiferent cum a fost, un lucru mi-a devenit clar dupa aceasta vizita: nimic nu poate fi prevazut dinainte incat sa-ti ofere timp sa fugi, sa te retragi. Asa ca ai doua posibilitati: sa pleci sau sa traiesti aici o viata nestingherita fara sa-ti pese prea mult de riscul major la care te expui, asa cum localnicii o fac de atatea amar de veacuri. Eruptii puternice au mai avut loc si in anii 432 si 1631. In 1631 a fost, poate, cea mai violenta, cand au fost distruse numeroase orase si sate. Dupa aceasta data, probabil ca Vezuviul a intrat într-un stadiu obisnuit, întrerupt de numeroase eruptii exploziv scurte, urmate de perioade lungi de inactivitate, uneori seculare. Ultima eruptie a avut loc la 18 martie 1944.
Am inconjurat craterul, l-am studiat din toate unghiurile posibile, m-am aplecat si am luat ca toti turistii o mica "amintire: o pietricica mica si rosie, plata, care sa-mi aminteasca mereu de incursiunea pe Vezuviu.
Am mai privit, inca o data, de sus de tot, asezarile din vale: totul era senin, probabil la fel ca si atunci in momentele dramatice ale eruptiilor, cand nimeni nu se astepta.
Am coborat usor, fara probleme
si ne-am continuat drumul avand ca tinta urmatorul obiectiv: Pompei.
…Eram in Napoli pentru cateva zile si, chiar de cand ne-am programat concediul, am prevazut o zi dedicata "caldurii extreme"...De parca nu mi-ar fi ajuns toropeala din sud unde simteam, in iulie, ca iau foc si ca ma descompun.
Am plecat dimineata din hotel cu destinatia Vezuviu-Pompei. Mi se parut cea mai inedita vizita: era ceva ce voiam dar parca nu indrazneam si, desi Vezuviul era la doar doi pasi, inca ma luptam vitejeste cu imaginatia. Dar si cu ceea ce vedeam in fata ochilor. Am iesit repede din Napoli trecand prin cartiere cu fel si fel de cladiri si stradute cu intranduri partial ascunse privirii de multele rufe puse la uscat: un peisaj cu care deja ne obisnuisem. Fatade gri, prafuite de colb si timpuri grele…Imi amintesc ca la un moment dat, am facut o remarca interesanta “periferia si suburbiile orasului Napoli sunt mult mai curate decat orasul”. Cat despre circulatie! O, Doamne! Un cosmar. Ceva de nedescris: fara nici o logica, fiecare se lupta cu fiecare si cu toata lumea, nimeni nu respecta reguli de circulatie sau semafoare - la unul din ele am oprit pana cand ne-am dat seama ca, de fapt, incurcam circulatia si eram priviti ca venind de pe alta planeta - se circula la mica intelegere. Pietonii erau cu treburile lor, vehiculele asiderea incat eram parca in Turnul Babel. Trebuie sa ai noroc sa iesi nelovit si teafar de aici; noi am avut de data asta, franand si ratand de putin o casca ce a zburat de pe un scuter ce, vijelios, ne-a taiat calea si s-a dus paraind in directia lui fara sa se uite in urma! Am trecut si pe langa un parc, da, Parcul Nelson Mandela dupa care am intrat intr-o localitate numita Portici, draguta si cocheta incat nici nu-ti venea sa crezi de unde vii, cu balcoane generoase cu verdeata si flori, curate si razand la soare, o alta lume la doi pasi de Napoli. Am aflat ulterior ca aceasta localitate micuta, ce pare neinsemnata, Portici, detine o extrema: aici se afla cea mai mare densitate a populatiei din Europa.
Si iata si intersectia unde se afla “ochiul” care iti arata drumul spre Vezuviu, vulcanul vazandu-se de la distanta, chiar din Napoli.
Priveam si nu-mi venea a crede unde ma aflu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu