Santander...Intalnire neasteptata peste ani in Cantabria

Santander...Intalnire neasteptata peste ani in Cantabria

"Singurele momente importante dintr-o viata sunt cele de care iti amintesti".

"Dupa sapte ani"-Guillaume Musso

Ne despartim de oameni, de locuri si uneori chiar de amintiri; acestea se ascund undeva, departe, in trecutul nostru care le absoarbe, rapid si total precum o gaura neagra - daca fizica cuantica ne mai permite pastrarea acestui concept. Dar vine un an, o zi, in fapt o clipa magica cand viata ne pune, ca prin miracol, fata in fata cu acele fiinte dragi cu care ai trait evenimente placute. Acestea sunt intalniri neasteptate pe care le simtim intens si care ne fac bine. Ele se adauga, fara doar si poate, la "colectia" clipelor frumoase petrecute candva impreuna, in vremea minunata si senina a adolescentei...
Este exact ceea ce mi s-a intamplat la sfarsit de concediu, venind din Salamanca in Santander.

Nu a fost ceva fortuit, din contra, din timp planificat, un fel de bonus pentru "vacanta spaniola": imi trecuse prin minte, in momentele de pregatire a a sejurului, un gand fulgurant chiar daca razlet: cine stie, am sansa sa-mi intalnesc colegii stabiliti acolo!? De aceea, am rezervat doua zile pentru Cantabria, unde ne-am propus sa vizitam Santilliana del Mar si Comillas pe care mi-l doream, in mod special, pentru "El Capricho", o capodopera Antoni Gaudi total diferita, ca stil, de ceea ce stim cu toti. Si, in plus, la distanta mica de Santander era si celebra Grota din Altamira.

Inca de la mijlocul concediului am luat legatura cu cei doi fosti colegi ai mei, Mariana si Mitica (deveniti intre timp sotie si sot) si am hotarat ca, de indata ce ajungem la Santander, sa ne vedem.

Si bineinteles, emotii pentru revedere...drumul lung din Salamanca...oare ne vom recunoaste? Pentru ca nu ne mai revazusem dupa absolvirea Scolii generale nr. 21 din Craiova, actuala "Nicolae Titeica".

Am ajuns spre seara in Santillana del Mar si ne-am instalat intr-un hotel micut si cochet.

Statiunea este absolut incantatoare, plina de flori, de aceea este vizitata de multi turisti; prin ea trece chiar faimosul "Drum al lui Santiago" spre Compostella.

Si de aici, i-am sunat iar pe fostii mei colegi, Mariana si Mitica, si...ghiciti urmarea? Ne-au invitat sa vizitam impreuna Santander, sa ne arate orasul in care s-au stabilit si sa petrecem ceva timp impreuna in care sa depanam intamplari din vremurile de altadata.

Vedeti de ce imi plac "calatoriile pe patru roti "? Pentru ca acestea iti ofera posibilitatea schimbarii itinerariului si incalcarea limitelor de timp; iar in plus, te ajuta sa te cufunzi in specificul unei tari si-ti permit sa o vezi asa cum este ea, in interior, cu adevarat, nu numai in zonele aglomerate si frecventate de turisti. Atunci cand cobori dintr-un avion, deja rutina mi se pare banala, traseul liniar: hotel - tur de oras - obiective turistice - restaurant si gata vizita. Este ca un esantion care nu-ti permite sa observi decat o infima parte din ceea ce defineste un loc, un oras anume, o tara. A, daca inchiriezi local o masina si te deplasezi cu ajutorul ei, este cu totul altceva. Multi considera deplasarea cu masina pierdere de timp: va asigur ca se insala. Este un privilegiu sa fii si tu o "scama" in firul de asfalt si impreuna cu "el" sa parcurgi zeci sau sute de kilometri; iar sa te mai si opresti ca sa vezi ceva specific, la care altminteri nu ai avea acces, este deja un lux.

Ne-am dat intalnire intr-un anumit punct. Drumul pana la locul stabilit mi s-a parut infricosator de lung, mult mai lung decat tot itinerariul parcurs in acest concediu de vis petrecut in Spania. Eram deja tulburata de amintirile copilariei, adolescentei dar stiam ca voi avea ocazia, prin discutiile noastre, sa retraiesc franturi din acei ani ai inocentei. Iata, am ajuns! Ne-am vazut, ne-am recunoscut, dar toate dupa un prim moment de uimire si tacere: noi eram? Sigur ca da. Au inceput imbratisari, cuvinte frumoase si inimile ne-au fost incendiate de memorii. Bucuria revederii a fost fantastica, acel moment l-am trait intens si fara rezerva. De indata, Mariana si Mitica ne-au si propus o plimbare care urmarea firul apei.

Marea Cantabriei (sau Golful Biscaya) era acum la doi pasi in fata noastra! Radeam si mergeam, primeam explicatii, colegii mei erau neschimbati, erau aceiasi oameni calzi si sinceri, prietenosi, pe  care ii cunoscusem cu ani in urma in orasul nostru natal, Craiova. Intre timp isi construisera o viata aici, departe de tara, unde traiesc acum impreuna cu copiii lor.

Santander este un oras cochet, te duce cu gandul la Constanta noastra, dar e mult mai rafinat. Acum era in desfasurare o sarbatoare locala si era multa lume pe strazi, mai ales in vecinatatea Primariei. Iar undeva spre oras, mult mai departe de faleza, avea loc si un spectacol de muzica; nu am reusit sa intram, am plecat la plimbare prin oras si am ras tot timpul. La un moment dat, Mitica a considerat ca era momentul optim pentru merge la un restaurant unde sa gustam specialitati locale si sa varsam sacul cu amintiri. Am acceptat propunerea, plimbarea chiar fusese lunga de tot asa ca, am mers pe mana lor. A fost o seara de neuitat.

Deja cuvintele ne zburau din gura, iar limitele de timp erau sterse: eram copiii de altadata. Ne aminteam de orele de scoala, de teze si lucrari de control, am rememorat fostii colegi si profesori. Despre unii mai aveam ceva vesti, pe altii incercam doar sa ne imaginam mai mult cum au evoluat, dupa franturi de informatii. Cat de bine ni se intiparisera in memorie toate acestea! Parca totul fusese ieri...asa simteam in acea seara magnifica pe coasta spaniola, intr-o companie minunata, cu amintiri frumoase!
Era si o seara emotionanta: desi departe de casa, in Santander, ma simteam intre ai mei si eram fericiti cu totii, mai ales ca stiam ca ne vom mai revedea peste inca o zi...
Am plecat noaptea tarziu spre Santillana del Mar pe nenumaratele autostrazi spaniole, ajungand foarte rapid la hotelul nostru, pentru ca erau doar 31 de kilometri intre cele doua localitati. A doua zi "turistii" aveau planul lor, doar erau in concediu, nu insa si colegii mei, Mariana si Mitica, care lucrau.
Dar a doua intalnire a fost si mai intensa: imediat dupa ce au terminat programul de serviciu, ei s-au deplasat venind in statiunea unde noi campasem si pe care o recomand tuturor s-o viziteze; le multumim pentru ca ne-au oferit un respiro intre drumurile noastre netarmurite, mai ales in voiajul de intoarcere spre casa.
Deja povestind despre toate si tot, despre viata si copii, ne familiarizasem cu noua "fizionomie", desi mie nu mi s-au parut schimbari fizice radicale. Acum chiar traiam in prezent si ne simteam fantastic impreuna. Nu era o intalnire formala si nu era o intalnire intamplatoare, ci planificata cu drag dar care avea loc, e drept, dupa mult timp: 41 de ani...pot spune o viata!
Si pentru ca erau "de-ai casei", tot ei au ales si hotarat locul unde puteam sta ca sa discutam linistiti si oarecum la adapost de larma turistilor.

Iar aici, ca specialitati? Pai, ce sa fie? Cum eram pe picior de plecare din Spania, tare as mai fi vrut sa ma delectez cu o paella marinera ce-mi place mult de tot!

Am mai gustat si altceva: o specialitate din Cantabria pe baza de porc!

Asezonata cu o bere? Mie cu Sangria imi mergea cel mai bine, dar am inteles ca puteam alege o specialitate, o bere buna locala.

Ne-am hotarat repede, de data asta nu mancarea era chiar cel mai important lucru, ci clipele pretioase petrecute impreuna pentru ca, deja ceasul plecarii parea ca va suna curand!
Comanda a venit repede, iar in timp ce mancam si respiram atmosfera vacantei cantabriene, lui Mitica i-a venit ideea organizarii unei intalniri in tara, cu fostii colegi; bineinteles, anul urmator.
Ei, sa bem cu totii pentru asta, nu-i asa?

Pana la intalnirea care a fost, intr-adevar, emotionanta, recunosc ca am fost norocosi: chiar am avut sansa unei reuniri ad-hoc la Craiova cu draga noastra diriginta si cativa colegi pe care ii gasisem, din intamplare, in urma unor telefoane...
In rest, ce sa mai spun despre aceste doua intalniri ? Ca au fost frumoase? Evident! Am simtit fiori ai zilelor de scoala, de tinerete ?! Mai bine, vorba lui Mitica: "Hai, noroc! Sa bem pentru toti colegii si profesorii nostri de la Scoala generala Nicolae Titeica din Craiova" !