Pompeii....Cand lava fierbinte saruta livada de ciresi...

Pompeii...Cand lava fierbinte saruta livada de ciresi...

"Vazui in Pompei acel câne roman

Asa ni-l voira zeitele sortii

Mulaj conservat in materia mortii

Sa nu-l putrezeasca nici ploaie nici an.

Iesise sa scape din norul din usa

De noaptea cazuta din munte cu foc

Dar, cânele, scurt rasucindu-se in loc,

Se stinse rinjind si muscand din cenusa."

"Cânele din Pompei"-Lucian Blaga

24 august, anul 79 e.n. O zi torida de vara in Pompei...  insa nimic care sa o faca deosebita. Locuitorii orasului de la poalele vulcanului Vezuviu isi vedeau linistiti de viata si activitatile zilnice. Nici un semn nu parea sa anunte tragedia care va urma. Si totusi, la un moment dat, Vezuviul a inceput sa “scuipe” lava si cenusa: era ora 13.00. Coloana expulzata a atins circa 20 de kilometri inaltime. Norul i-a acoperit si speriat pe oamenii care incearcau, fara sorti de izbanda, sa se adaposteasca sau sa fuga din calea suvoiului firbinte. Cei ramasi au fost sufocati de norul de gaz toxic emanat de eruptia ucigasa si apoi ingropati in lava sau cenusa vulcanica. Omeneste, este greu de privit si inteles groaza acestor oameni nevinovati pietrificati dupa ce “lava i-a sarutat”…Cumplit sfarsit!...A fost o tragedie fara margini…si, din pacate, pericolul nu a trecut. Oricand Vezuviul, tacut si perfid, poate sa ucida din nou.
Si, de asta data, populatia este mult mai numeroasa, pierderile nu vor mai fi de 4.000 de oameni precum in anul 79 pentru ca azi, acolo, in vecinatatea Golfului Neapole, traiesc peste 700.000 de oameni. Ei au de ales: sa plece acum in siguranta sau sa fie capabili sa infrunte o noua tragedie in ceasul dramatic care, sigur, va veni candva!...
…Am coborat de pe Vezuviu si ne-am propus sa oprim o dupa-amiaza intreaga la Pompeii, oras care se afla doar la vreo 30 de minute de mers cu masina de Napoli.

Am cumparat biletele, valabile o zi, (15 EUR/persoana plus 8 EUR/persoana pentru audioghid si harta) si, cu curaj, am pasit infiorati in “orasul mortii”.Sa nu va mire precizarea "pentru o zi" pentru ca, in Italia, biletele au uneori valabilitate pe un interval de timp, cum am constatat si la Galeria Borghese din Roma (acolo insa, doar 2 ore).
Priveam harta si ne felicitam ca rezervasem timp suficient: erau de vazut 67 puncte de interes! Oho! Eram curiosi si, ca fiecare, incercam sa intuim cam ce s-a petrecut atunci…ce au simtit acei oameni care isi vedeau sfarsitul cu ochii. Am vizionat filme, am citit, dar nimic nu se compara cu ceea ce vezi la fata locului in Pompei; o experienta inedita pentru cei care ajung aici 2000 de ani mai tarziu.
Orasul ascuns de cenusa piroclastica si de trecerea celor doua milenii a fost descoperit intamplator in 1748 de Carlo di Borbone. De atunci, Pompeiul a devenit un sit arheologic deosebit si, in nenumarate randuri, s-au deschis santiere sau cum zic italienii “scavi di Pompeii” de catre diverse personalitati care, atrase de tragicul eveniment, au vrut sa descopere mai mult si au investit in sapaturi. Intamplator am aflat ca si Carolina Bonaparte, sora lui Napoleon si sotia lui Joachim Murat, a fost fascinata de istoria trista a Pompeiului si a sustinut financiar lucrari arheologice de mare anvergura si pe o durata de timp considerabila. Asa au inceput sa iasa la iveala, pe rand, pe langa case, monumente si amfiteatre si obiecte precum vase,

monede, diverse unelte si instrumente

sau incriptii si desene, dar si acele bai si lupanare vestite de care am auzit cu totii.

Am patruns prin Porta Marina, o poarta cu vedere spre mare care are doua intrari: una mai scunda pentru oameni si alta, ceva mai inalta, pentru animale.

Am urmat indicatiile de pe harta

care ne-au condus spre ceea ce era cunoscut in antichitate drept centrul vietii sociale si culturale, dar si comerciale, Il Foro, Forumul Pompeiului. Peste tot eram inconjurati de ziduri in ruine, coloane si iarba parjolita de caldura torida a lunii iulie.

Ne cufundam intr-o lume disparuta sub lava si cenusa acum 2000 de ani si trairile noastre erau destul de puternice: descopeream incetul cu incetul viata din Pompei. Traisera aici si oameni tristi, si fericiti…murisera impacati sau disperati…ce mai conta? Oare ce ne transmiteau cei ramasi peste veacuri? Cele 1150 de trupuri umane carbonizate si pietrificate in cenusa ucigasa? Ca totdeauna natura e mai presus de cea umana?!
Si de la Forum am plecat spre Anfiteatro (Amfiteatru), locul distractiilor pentru cei bogati si al tristetii pentru gladiatorii care se luptau in arena din toate puterile ca sa mai traiasca macar o zi.

Acesta nu are dimensiunile gigantice cu care ne-au obisnuit romanii, comparandu-l, de exemplu, cu cel de la Verona sau cu cel de la Nimes (excludem din start Colosseumul care nu are egal), avand cel mult 20 000 locuri.

Traseul ne conduce spre Casa lui Osso cel ranit (Casa dell’Orso ferito) si spre Casa di Sirico, doua locuinte luxoase, care au fost deschise marelui public, spre vizitare, nu de multa vreme.

Putem admira doua case de oameni bogati, cu paviment de mozaic foarte bine conservat, cu fantani si gradini cu verdeata.

Foarte aproape sunt Termele stabiene

si Vico del Lupanare, acel “cartier rosu” din antichitate.

Termele jucau, pe atunci, un rol important intrucat reprezentau locul ideal de discutii cu prietenii sau a subiectelor de orice fel, fiind poate, un loc la fel de placut de intalnire ca mall-urile pe care le frecventam noi azi.

Bineinteles ca nu erau comune, existau zone pentru femei si pentru barbati; ca o recomandare pentru cei ce vor calatori la Bath (Marea Britanie): nu ratati Baile Romane, deschise pana hat tarziu, la ora 21.00, cand puteti vizita aceste foarte bine conservate bai antice.

Lupanarele, acele camere destinate placerilor si jocurilor erotice, sunt acoperite de picturi conservate incredibil, ca sa-ti faci o idee de orgiile care aveau loc aici cu prostituatele ce erau de fapt sclave aduse din Grecia sau din Orient.
Am continuat sa urmam riguros itinerariul propus de ghid

si am descoperit  pe rand: Casa dei Vetti, care se pare ca a apartinut unor comercianti instariti, Villa dei misteri, descoperita in anul 1909 si unde gasim unele dintre cele mai frumoase fresce din orasul impietrit.

Intr-adevar, mergeam printre “pietre necuvantatoare”, dar, daca esti atent, ele iti transmit cifrat o poveste pe care arheologii o intorc pe toate partile in speranta descoperirii unor noi si noi semnificatii.

Fie ca ne aflam in Casa faunului - casa unui aristocrat (si cea mai mare din Pompei) - sau in Casa poetului trist (Casa del Poeta tragico) - tipica pentru clasa mijlocie - am ramas impresionata de ceea ce inseamna rezistenta sau calitatea unor constructii care au rezistat si care ni se ofera acum ochiului intr-o forma bine conservata si capabile sa ne prezinte suficiente amanunte despre viata Pompeiului antic.

Am vazut Teatro Grande (cu 5000 locuri), dar si Teatro Piccolo (800 locuri) spatii construite pentru toti locuitorii Pompeiului.

Am mers pe “strazile“ Pompeiului

si am reusit sa ne facem o minima idee despre modul in care erau construite locuintele antice: aveau vestibule, o gradina interioara, uneori cu fantani tasnitoare

si cu un mozaic superb, dar si camere mici. Am vazut Templul lui Vespasian,

Templul lui Apollo, Templul Minervei oho…sunt atatea de vazut, totul e sa rezisti, vara, in caldura torida! Noroc cu tasnitoarele de apa extrem de rece si potabila pe care le gasesti pe la cateva rascruci! Pentru ca umbra nu prea ai  unde sa gasesti.

Nu am deloc pretentia de a povesti intregul nostru itinerariu printre ruinele Pompeiului...dar am incercat sa amintesc si sa prezint cateva imagini incitante.

La sfarsitul traseului, intr-un spatiu circular al muzeului, se gasesc multe informatii despre eruptia vulcanului. Si a mai fost ceva ce nimic nu poate sa emotioneze mai mult: 45 de trupuri umane gasite si expuse intr-o sala speciala amenajata si a caror figura disperata nu o vei uita nicicand.

Printre acestea, corpul unei tinere mame ce-si strange pruncul la san iar mai departe, trupurile ingemanate a doi indragostiti care aveau sa moara tineri si care isi tinusera juramantul de a ramane nedespartiti chiar si dupa moarte; probabil au tipat, au sperat intr-un miracol…care insa nu a venit! Pentru ca deja  "lava fierbinte sarutase livada de ciresi"!