Lisburn are o etimologie interesanta; se spune ca denumirea sa provine din “nascut din rau” care pare adevarata daca ne gandim ca se afla chiar pe langa raul Lagan.
Fostul cartier, initial, Lisburn a fost intemeiat de un hughenot francez Samuel Louis Crommelin in anul 1698 si a primit statut de oras abia in 2002 cu prilejul Jubileului de Aur al Reginei Elisabeta. De numele acestui francez nascut in Picardia, dar stabilit impreuna cu familia, din motive religioase, in Amsterdam si invitat, mai apoi, la Lisburn de Regele Willliam al 3-lea (cunoscut de noi sub numele de Wilhelm de Orania) ca specialist in supervizarea productiei de in, se leaga intreaga istorie a inului irlandez. Pasionat de cercetari si studii, dar si preocupat de infiintarea filaturilor si tesatoriilor de in, Crommelin a fondat, intru inceput, o fabrica pe raul Lagan, din Lisburn. In 1699 a devenit "supraveghetorul fabricarii tesaturilor regale din Irlanda". Ba mai mult: a deschis in 1705 o fabrica in Kilkenny, revigorand industria inului prin preluarea unor metode noi, avansate din Europa. Cultivarea si prelucrarea inului a fost de mare folos populatiei irlandeze in perioada Marii Foamete provocate de molima cartofului.
Noi ne-am propus, intai si-ntai, sa hoinarim hai-hui pe strazile din Lisburn, pentru a ne face o idee generala asupra localitatii.
Oraselul este curat, dragut cu acele case, magazine, puburi si restaurante construite intr-un stil tipic irlandez: caramida rosie sau brun-inchisa, inaltime mica si foarte ingrijite.
Locuitorii sunt prietenosi si gata sa-ti ofere sfaturi sau sa iti raspunda la orice intrebare, iti zambesc si verifica daca ai inteles bine.
Ca sa avem mai mult timp pentru vizita, planificata, la Castelului Hillsborough, am decis sa vedem, mai intai, Irish Linen Centre & Lisburn Museum si Catedrala Sfantul Toma.
Irish Linen Centre & Lisburn Museum (Muzeul inului irlandez) a fost deschis in anul 1994 si este situat chiar in centrul localitatii, aici langa fantani:
Acest muzeu (cu intrare libera, dar puteti face donatii la iesire) este amplasat chiar in vechea hala, unde se vindeau tesaturile fabricate manual, si care este, in acelasi timp, si cea mai veche cladire din Lisburn (secolul al XVII-lea).
Sunt prezentate multe informatii despre modul in care a evoluat prelucrarea inului si veti vedea chiar ateliere pentru cei mici, care pot dobandi aici deprinderi artizanale.
Galeriile sectiunii muzeului Irish Linen Centre expun si artefacte referitoare la cultivarea si prelucrarea inului, precum si momente din istoria orasului si a locuitorilor sai deosebiti, poeti, scriitori si alte personalitati autohtone.
Sa nu uitam ca industria inului si canepii a jucat si inca joaca un rol determinant in Ulster si veti simti acest lucru pasind prin expozitia premiata, “De la fibra la tesatura: istoria inului irlandez”.
In incaperile muzeului sunt amenajate, pe zone distincte, etapele istorice ale acestei meserii, din cele mai vechi timpuri pana in prezent.
Si asa afli, ceea ce pentru noi nu este ceva neobisnuit, despre metodele traditionale de cultivare si recoltare a inului. Si nu numai; poti privi chiar si demonstratii live de filare si de tesut inul si canepa folosind obiecte autentice, aduse prin grija curatorilor muzeului. Sub ochii vostri le veti vedea cum transforma inul grosier in fire fine ce se asaza, mai incolo, in razboiul de tesut.
Veti remarca implicarea intreagii familii in producerea tesaturilor care, de altfel, au devenit un brand renumit in lume. Sunt expuse esantioane din damascul cel mai fin, dar si rochii realizate de designeri renumiti din Irlanda.
Aici am avut permisiunea sa filmam si sa facem multe poze,
dar in zona destinata istoriei orasului
totul ne-a fost interzis.
Desi, ca sa fiu sincera, am reusit sa facem cateva fotografii
pana sa ni se atraga atentia in mod expres.
Si astfel, aceste imagini
s-au amestecat cu amintirile noastre de atunci.
La iesire exista si un mic magazin pentru suveniruri,
foarte atractive,
care cuprindea, pe langa o gama larga de articole de artizanat si carti, tesaturi de calitate, fete de mese cu imprimeuri suave din flori de in.
Da, frumoasa si instructiva lectia “inului irlandez”. Iar in curand, ceva mai deosebit, o voi afla pe cea a untului Kerrygold, dar asta se va intampla intr-un muzeu situat in Cork - Republica Irlanda (postare ce va urma curand).
In fine, am iesit din Muzeul inului irlandez in Marquet Square, unde se afla o statuie monumentala ridicata in amintirea unui brav general de brigada, ce s-a remarcat in batalia purtata de britanici la Punjab: John Nicholson, care avea pe atunci doar 34 de ani; statuia sa, vernisata in 1920, a avut soarta sa ajunga ulterior in alta locatie, revenind in pozitia initiala abia in aprilie 2015.
Nu foarte departe se afla si catedrala pe care intentionam s-o vedem, Saint Thomas. In urma cu aproape 400 de ani, pe locul actualei catedrale se afla o mica biserica dedicata Sfantului Toma;
aceasta biserica fiind, mai degraba, capela castelului construit in cel mai inalt punct cu vedere spre raul Lagan de catre un ofiter galez din armata engleza, Sir Fluke Conway, stabilit în Lisnagarvey (denumirea veche a cartierului Lisburn). Distrusa in 1641, in urma unor batalii indelungate, biserica a fost reconstruita timp de 23 de ani dar in aprilie1707 a pierit intr-un incendiu impreuna cu castelul.
Cert este ca Biserica Sfantul Toma s-a reconstruit repede, castelul insa, a necesitat foarte mult timp pana a capatat actuala infatisare…
Am intrat in curtea bisericii,
dar, ghinion, tocmai se inchisese; am remarcat, totusi, placuta comemorativa ce aminteste de un "fiu" al Lisburnului, inrolat voluntar in Batalionul Regal Irlandez, in 1914, si care a supravietuit bataliei de pe raul Somme, intorcandu-se acasa.
Si astfel din Lisburn ne-a mai ramas de vizitat cel mai atractiv, cu siguranta, obiectiv turistic: Hillsborough Castle…dar asta, intr-o alta postare!
Fostul cartier, initial, Lisburn a fost intemeiat de un hughenot francez Samuel Louis Crommelin in anul 1698 si a primit statut de oras abia in 2002 cu prilejul Jubileului de Aur al Reginei Elisabeta. De numele acestui francez nascut in Picardia, dar stabilit impreuna cu familia, din motive religioase, in Amsterdam si invitat, mai apoi, la Lisburn de Regele Willliam al 3-lea (cunoscut de noi sub numele de Wilhelm de Orania) ca specialist in supervizarea productiei de in, se leaga intreaga istorie a inului irlandez. Pasionat de cercetari si studii, dar si preocupat de infiintarea filaturilor si tesatoriilor de in, Crommelin a fondat, intru inceput, o fabrica pe raul Lagan, din Lisburn. In 1699 a devenit "supraveghetorul fabricarii tesaturilor regale din Irlanda". Ba mai mult: a deschis in 1705 o fabrica in Kilkenny, revigorand industria inului prin preluarea unor metode noi, avansate din Europa. Cultivarea si prelucrarea inului a fost de mare folos populatiei irlandeze in perioada Marii Foamete provocate de molima cartofului.
Noi ne-am propus, intai si-ntai, sa hoinarim hai-hui pe strazile din Lisburn, pentru a ne face o idee generala asupra localitatii.
Sa nu uitam ca industria inului si canepii a jucat si inca joaca un rol determinant in Ulster si veti simti acest lucru pasind prin expozitia premiata, “De la fibra la tesatura: istoria inului irlandez”.
Da, frumoasa si instructiva lectia “inului irlandez”. Iar in curand, ceva mai deosebit, o voi afla pe cea a untului Kerrygold, dar asta se va intampla intr-un muzeu situat in Cork - Republica Irlanda (postare ce va urma curand).
In fine, am iesit din Muzeul inului irlandez in Marquet Square, unde se afla o statuie monumentala ridicata in amintirea unui brav general de brigada, ce s-a remarcat in batalia purtata de britanici la Punjab: John Nicholson, care avea pe atunci doar 34 de ani; statuia sa, vernisata in 1920, a avut soarta sa ajunga ulterior in alta locatie, revenind in pozitia initiala abia in aprilie 2015.
Nu foarte departe se afla si catedrala pe care intentionam s-o vedem, Saint Thomas. In urma cu aproape 400 de ani, pe locul actualei catedrale se afla o mica biserica dedicata Sfantului Toma;
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu