Aix-en-Provence: Craciun magic in “orasul fantanilor” si o vizita in imprejurimi

 Aix-en-Provence: Craciun magic in “orasul fantanilor” si o vizita in imprejurimi

" Cand analizez arta, imi iau pictura si o asez langa un obiect facut de Dumnezeu, 

cum ar fi un copac sau o floare. Daca este in dezacord, nu este arta."

Paul Cezanne

In preajma sarbatorilor de iarna, suntem cuprinsi de o nestavilita bucurie si de acei fiori intensi ce-ti umplu inima de voie buna. Sunt fiorii cunoscuti ai fericirii, asteptati cu nerabdare un an intreg, pentru ca ei iti prevestesc ca vei intra in lumea magica a cumparaturilor si surprizelor pentru cei dragi, a pregatirilor pentru mesele traditionale cu acea atmosfera speciala, de apropiere, cand sigur vei exclama: ”Ce bine ca suntem impreuna dupa inca un an!”. La Craciun, mai mult decat oricand, ne dorim sa fim cu toata familia si sa ii simtim aproape pe toti pe care ii iubim, sa povestim si sa radem impreuna. Sunt ani si ani: uneori suntem gazdele celor dragi, alteori suntem in vizita, ca musafiri, insa in orice ipostaza, intotdeauna, traim din plin sarbatorile crestine cu miros de vin fiert acompaniat de sarmale si cozonaci. Anul acesta nu am facut nici o lista de “to do”, anul acesta am fost si noi...musafiri! Si inca undeva departe…departe…la Aix-en-Provence. Da, chiar “acasa” la Paul Cezanne! Ce poate fi mai incitant decat un Craciun a la francaise?

Am ajuns in Franta cu doua zile inainte de marea sarbatoare si am avut putin timp la dispozitie ca sa revedem orasul acesta minunat si vechi de aproape 2000 de ani ( infiintat in anul 123 i.Hr. de catre consulul Sextius Calvinus, care a ridicat aici termele ce ii poarta numele: Aquae Sextiae). Candva l-am mai vizitat, si inca de doua ori. Ehei, atunci era vara, cald si multi turisti. Acum era cam rece, dar asta nu ne-a impiedicat sa luam orasul la pas, atata timp cat am putut. Cine stie? Poate de data asta maestrul Cezanne este acasa?! Asa ca, am parcat undeva aproape de Cours Mirabeau si ne-am pierdut in multimea de oameni ce se plimbau veseli prin Targul de Craciun. Atmosfera nu era nicidecum mohorata, dar nu avea farmecul plimbarii “solare” de altadata, poate pentru ca si trecatorii erau mai grabiti, cautau sa faca ultimele cumparaturi.

Asadar, ceea ce am vazut prima data in Aix-en-Provence - orasul celor 1000 de fantani, asa cum este adesea denumit -, a fost chiar La Fontaine de la La Rotonde, din Piata Charles de Gaulle. Aceasta este una dintre cele mai faimoase si deosebite fantani din acest oras rafinat si cutreierat, intotdeauna, de multi, foarte multi turisti. La Rotonde a fost edificata in 1860 dupa planurile a doi ingineri, Turnadre si Sylvestre si este situata in apropierea fostei  “Fantani a Cailor Marini”, construita prin 1696.

La Fontaine de La Rotonde impresioneaza prin dimensiunile grandioase si prezinta trei statui interesante, cu o semnificatie aparte; ele fiind orientate diferit in functie de ce reprezinta: Justitia spre Cours Mirabeau, Agricultura spre Marsilia si Artele Plastice spre Avignon.

Alaturi erau calusei, 

tiribombe cu Mos Craciun,

tarabe cu fel si fel de fleacuri care vor sta in vitrina cu amintiri a cuiva,  

bunatati specifice zonei

si tot soiul de lucruri legate de aceasta sarbatoare crestina, ca de exemplu figurinele de lut, cumparate in fiecare an de parinti,  pe care copiii le picteaza foarte frumos in preajma Craciunului; acestea alcatuiesc “La Crèche”, grupul statuar, mai mare sau mai mic, care reprezinta nasterea lui Iisus Hristos. 

Am pasit si noi pe Cours Mirabeau, artera principala care imparte orasul in doua: Quartier Mazarin sau “orasul nou” si “la ville comptale” sau “orasul vechi”. Am ales directia spre Cartierul Mazarin pentru a ajunge in Place Saint-Jean de Malte unde se afla Muzeul Granet gazduit de fostul Hotel de Caumont. 

Am fost tentati sa intram aici pentru celebrele sale colectii, in special tablourile lui Picasso si Kandisky, dar voiam totusi sa hoinarim nestingheriti, fara a avea un program impus ca altadata. Doar ne-am oprit in fata portii mari, metalice, am citit cateva informatii de pe un afis la intrare si am hotarat ca vizitarea acestui muzeu “ramane pe data viitoare”.

In apropierea muzeului se afla Liceul Mignet, de fapt numele lui intreg este: Colegiul International Francois-Auguste Mignet, unde au invatat Emile Zola si Paul Cezanne.

Aceste doua mari personalitati au influentat mult viata culturala a orasului. O prima dovada este prezenta in urbe a nu mai putin de 40.000 de studenti, ceea ce inseamna enorm daca ne gandim ca aici traiesc doar vreo 144.000 cetateni. Iar mai departe ne-am lasat dusi de voia intamplarii, am mers pe alei mici si intortocheate, pe stradute pietruite, am intrat in magazine mici, dar dulci, precum ”Fabrique de calisson” 

sau in tarabe parfumate de unde puteai cumpara diverse sortimente din renumitul sapun de Marsilia.

Calisson este o specialitate culinara tipica bucatariei din Provence, aromata cu flori de portocal, o delicatesa foarte veche, cam din secolul al XV-lea; este facuta din pasta de fructe confiate si migdale, zdrobite impreuna si acoperita cu o glazura alba. Daca desfaci o cutie, sigur vei dori s-o mananci pe toata.

In itinerariul nostru fara tinta, dupa ce am mai trecut in revista cafenele, patiserii precum “Cristophe”, am descoperit si eleganta, maiestuoasa “Fontaine des quatre dauphins” - “Fantana celor patru delfini,

o alta fantana, care dateaza de la 1667, si in spatele careia, la mica departare, se profileaza Catedrala Saint Jean de Malte. 

Am intrat dupa aceea in curtea Primariei - o cladire in stil clasic,

strajuita de un Turn cu ceas astronomic care dateaza de la 1611 sau, din alte surse, 1510.

Calea aleasa ne-a purtat prin fata Curtii de Justitie iar mai departe

ne-am oprit pentru putin timp si la Catedrala Saint Saveur (Catedrala Sfantului Mantuitor in limba romana) la fel de cunoscuta precum Cours Mirabeau. 

Acest minunat lacas de cult este situat pe traseul fostei Via Aurelia si, inca de la intrare iti atrage atentia prin masivele usi de nuc sculptate in 1505

dar si prin legendele tesute in jurul divinitatii careia ii este inchinata, unele surse conexand ridicarea bisericii pe locul unui templu dedicat lui Apollo sau legatura cu anumite zeitati solare. Arhitectural nu are un stil anume, ceva caracteristic, ci reprezinta rezultatul unui amestec de elemente romane, gotice si neo-gotice, construite de-a lungul unei lungi perioade si care in final ii confera acea nota clara de reprezentativitate: o vezi si exclami, este Catedrala Saint Saveur!

Promenada noastra oarecum lenesa si fara un scop anume ne-a condus pasii si pe o straduta ingusta la fel cum este “Strada Sforii” din Brasov, dar parca, totusi, ceva mai lata aceasta din Aix-en-Provence fata de a noastra;

si asa am ajuns intr-o piata, organizata saptamanal, unde am gustat niste bunatati locale puse in mici cornete: un fel de carnati uscati, de diverse feluri, condimentati diferit cam cum este ghiudemul sau babiucul nostru. 

A fost o idee geniala sa mancam inaintea unui vin fiert pe care l-am baut la un local numit, cum altfel, “Cezanne”.

Incalziti, ne-am reintors pe Cours Mirabeau, aceasta strada lunga de 440 metri, marginita pe ambele parti de platani atat de umbrosi vara si de cladiri elegante, devenita in timp un “must “ pentru Aix-en-Provence. In fapt, Cours Mirabeau se identifica cu insusi orasul, fiind de neconceput sa ajungi aici si sa nu te plimbi pe ea. 

Gasesti, la tot pasul, atatea cafenele, braserii precum “Brasserie Les Deux Garcons” de la numarul 53 - cea preferata de Paul Cezanne, Emile Zola sau Albert Camus -, restaurante, buticuri fel si fel, toate alcatuind un “tot“ arhitectural ce confera farmec si originalitate acestui minunat oras al fostelor terme romane. Cu siguranta a trecut pe aici si Bradley Cooper in perioada cat era student la Universitatea Georgetown si cand a petrecut 6 luni la Aix-en-Provence pentru perfectionarea limbii franceze.

Si, ca o pata de culoare, prin centru circula microbuze electrice de dimensiuni liliputane. Ia priviti unul dintre acestea:

Se facuse tarziu si stiam ca suntem asteptati de gazdele noastre, unde urma sa petrecem Craciunul. Nu puteam spune ca suntem obositi cand eram rasfatati cu foie gras, peste si tot felul de bunatati.

Ajunul Craciunului a fost un adevarat regal: pe masa, printre lumanarile discrete, se revarsau bunatati preparate din peste si fructe de mare: homari mustaciosi, 

creveti "imbujorati", scoici Saint-Jacques, crabi cu “capul tare”, langustine zvelte si...nu numai. Toate acestea au fost “anuntate” prin faimosul foie gras pregatit cu grija acasa precum si de alte aperitive de iti lingeai degetele! 

O minunata salata de sezon precum si un fel de budinca aurie din dovleacul acela placintar mic completau meniul de sarbatoare. 

Iar in final ? Clasicul Buches de Noel, dar de asta data sub forma de inghetata de ciocolata. 

A fost un festin pe cinste, eram ghiftuiti, plini-ochi de atatea delicatese!

A doua zi de dimineata, pana in pranz, undeva intr-o camera mai indepartata de bradul frumos impodobit, ne-am ocupat de cadouri si felicitarile cu dedicatie. Cata bucurie cand Mosul generos stie si ofera cam ce isi doreste fiecare!

Le-am aranjat frumos sub pom si ne-am pregatit de pranzul de Craciun care, aici, trebuie sa includa intotdeauna un clapon umplut cu ciuperci si castane. In asteptarea mesei si a deschiderii cadourilor, atmosfera era minunata, rasete, glume, o poveste ce se repeta an de an, si povestita pare ireala! Super! Darurile lui Mos Craciun au fost deschise si fiecare dintre noi exclama un “wow”! Surprize atat de placute!

Si dupa un aperitiv constand din icre negre si rosii, "imbatate" in sampanie, din nou la masa! E greu tare in aceste momente sa te abtii de la bunatati! Insa, dupa masa, am iesit un pic la plimbare cu catelul nostru drag, Winter, care intre timp s-a mutat in Danemarca unde a fost adoptat, dar a ramas in familie si il revedem cu diverse ocazii. Catelul acesta cu doar trei labute, are o poveste trista, dar, spre bucuria tuturor celor care indragesc animalele, este fericit si rasfatat la culme in noua lui casa din Copenhaga. Tot ce i s-a intamplat este atat de putin obisnuit dar adevarat incat promit sa scriu despre el intr-un articol dedicat, pentru ca merita.

A doua zi de Craciun am fost invitati de gazda noastra sa vizitam si alte imprejurimi. Nu ni s-a spus exact ce anume vom vedea, iar astfel, surpriza a fost si mai mare; sa spun ca Provence este o zona pe care am batut-o in multe feluri cu ocazia nenumaratelor noastre preregrinari. Asa ca eram oarecum familiarizati cu peisajul, cladirile, atmosfera, avand in vedere ca vazusem ( intr-o ordine aleatoare ) Arles, Avignon, Cetatea Sisteron, Carpentras, chiar Fontaine du Vaucluse, Pont du Gard, Orange, Tarascon, St Remy de Provence, Les Baux-de-Provence, Nimes, Aigues Mortes, Camargues, ma rasfatasem in campurile de lavanda din Valensole…Ma bucur intotdeauna cand ajung in aceasta zona magnifica, unde descoperi adevarata Franta. Incercam sa ghicesc spre ce ne indreptam si cred ca am fost foarte aproape cand mi-au zburat gandurile spre Aigues –Mortes. De ce? Pentru ca prima oprire a fost in la micutul si pitorescul sat La Tour d’Aigues, situat in mijlocul podgoriilor care fac cinste tuturor vinurilor din Luberon. Ne-am oprit chiar in fata castelului cu acelasi nume: Le Chateau de La Tour d’Aigues, considerat o capodopera a Renasterii in Provence. 

Castelul a cunoscut multe transformari si restaurari, avand in vedere numarul mare de proprietari pe care i-a avut, primul fiind Antoine Rene de Bouliers in 1503. Astazi, adaposteste un Muzeu al Faiantei iar curtea interioara este amenajata pentru diferite spactacole. 

Unul din mostenitori, Baronul Jean-Louis Nicolas l-a transformat total si, din nefericire, au ramas marturie a constructiei grandioase doar fatadele elegante .

De aici, drumul nostru a continuat cand drept cand serpuind printre podgoriile intinse si renumite pana cand am ajuns in Lourmarin - o alta mica localitate turistica, cocheta si unde, cum se spune, “turistii fac poteca”. Am urcat pe jos spre varful dealului unde se afla Castelul Lourmarin - o alta bijuterie renascentista, 

la care am ajuns urmand o alee marginita de chiparosi inalti si batrani. Insa, cum ne asteptam, orele fiind inaintate, castelul era deja inchis. 

Macar am avut ocazia sa ne plimbam prin curtea interioara si sa-l admiram pe exterior. Poze…poze, dupa care am coborat in sat, unde era o zarva mare si o ploaie de lumini: aproape se intunecase!

Priveam localnicii care treceau grabiti pe langa noi si ne depaseau aruncandu-ne cate o ocheada si in tot furnicarul acela de turisti, printre tarabe, decoratiuni, toata asezarea parea un imens pom de Craciun. 

Din baruri muzica se auzea foarte tare, semn ca oamenii erau fericiti si petreceau. 

Incepuse deja sa ploua insa si ne-am retras incet-incet spre masina…petrecusem o alta zi frumoasa in Provence. Abia cand am ajuns acasa si am citit intr-un ghid turistic, am mai aflat ceva ce nu stiam: in cimitirul din Lourmarin se afla mormantul lui Albert Camus…

Si cea mai inedita dimineata a fost cea petrecuta pe malul Marii Mediterane, pe care nu o vazusem niciodata iarna! Salbatica si stravezie, acum foarte calma, Mediterana ne-a intampinat cu un “zambet” spumos si cenusiu. 

Mergeam pe o plaja salbatica, printre pietre mari 

si nu imi venea sa cred ca ceea ce traiesc este real: era si soare, caldura si multa lume care se plimba si admira acea nesfarsita intindere de apa. Eram pe Plaja Cap Rousset…

chiar in mijlocul unei rezervatii marine situata intr-un golf stancos, aflat la adapost de valuri si vanturi si unde cei curajosi pot face scufundari.

Am mai aruncat peste umar o ultima privire catre tarm

… si asa am realizat ca vacanta magica de Craciun la Aix-en-Provence - orasul fantanilor s-a incheiat…