Washington…Prin capitala sobra a democratiei americane...cu mic popas in Baltimore (1)

 Washington…Prin capitala sobra a democratiei americane...cu mic popas in Baltimore (1)

"Cu toate ca am vizitat de nenumarate ori Casa alba in calitate de senator al statelor Unite, 

nu am vazut niciodata Biroul Oval pana sa fiu ales presedinte".

"Pamantul fagaduintei" -Barack Obama

La plecarea din New York am inchiriat o masina cu care ne-am deplasat timp de 14 zile intr-o mini-aventura americana, parcurgand vreo 1500 kilometri in est, prin cateva din statele din jurul capitalei. Intr-adevar, pana sa ajungem "pe patru roti" la Washington, am petrecut trei zile in Philadelphia. Deoarece distantele dintre destinatiile unde ne propusesem sa ajungem sunt relativ scurte si usor de parcurs, ne-am permis si un ragaz de cateva ore in Baltimore. Am parcat langa Universitatea din Baltimore si am traversat orasul pe jos pana am ajuns in port.

Baltimore se poate mandri cu portul sau ca fiind cel mai adanc din Golful Chesapeake din Maryland. Acvariul National din Centrul de Stiinta National Maryland ne-a facut cu ochiul de vino-ncoa dar am realizat ca timpul ne presa si nu ne permiteam sa il vizitam.

Cu parere de rau am renuntat la placerea de a descoperi o colectie impresionanta care cuprinde 16.500 exemplare reprezentand 660 de specii dintre cele mai diverse: rechini, delfini, broaste testoase uriase, tipari si multe alte minunatii expuse. Am preferat sa trecem totul rapid in revista si sa mergem pe langa muzeul maritim

care, in fapt, expune in aer liber mai multe nave istorice, fiecare cu povestea ei inedita.

Langa acestea am facut multe poze, privind spre traficul portuar foarte intens care se desfasura pe cinci terminale publice si douasprezece private. Am aruncat si o privire spre zona vesela

a debarcaderului

iar in fuga mare, am luat cu noi la pachet o specialitate.

Atmosfera vesela, de vacanta, totul frumos, sa tot fie vara, sa tot petreci cateva zile si aici,

dar ne astepta o alta tinta: Washinghton D.C., unde am ajuns tarziu, cam spre 20:30. Cazarea am rezervat-o prin airbnb intr-un cartier pe care proprietarul il descrisese in prezentare intre safe si unsafe iar la fata locului am vazut foarte limpede limita "sigurantei locului". Intr-adevar, ne aflam la mijloc, intr-o zona in care intr-o parte erau case locuite de albi sobri, ce rar ii vedeai pe afara iar dincolo, la cativa pasi distanta, se afla o zona ceva mai "populara", locuita de negri ce erau mai mult pe terasele caselor, copiii se jucau in mijlocul strazii, muzica, voci galagioase, dar totul a decurs normal, fara probleme, intr-un respect remarcat, in general, intre oameni indiferent de cine e si cum arata, peste tot in America.

Ce pot sa va spun despre apartament? Ca totul era in ordine si curat? Ca proprietarul s-a ingrijit si ne-a specificat printr-un bilet ca berea si vinul din frigider ( cumparate special! ),

cafeaua, laptele condensat si cateva legume sunt din partea casei? Intr-o tara in care, ca un alt lucru pe care il remarci usor, din primele momente, fiecare cent este foarte pretuit!

Nu ne asteptam la o asa “primire” prietenoasa! Ne-am instalat foarte bine si a doua zi, dimineata, ca sa ajungem in zona Capitoliului mai repede, am chemat un Uber. Cursa a costat 8 dolari pentru ca locuiam destul de aproape. Oricum a fost mai ieftin decat daca luam autobuzul si cumparam 3 bilete! In plus, m-a impresionat amabilitatea soferitei de culoare. In ce fel? Afara ploua putin si crezand ca poate nu dispunem de o umbrela, aceasta a vrut sa ne ofere una din portbagajul masinii din cele pe care, de regula, le uita, in graba lor, clientii. Ei, ce ziceti? Nu va surprinde gestul ei? Vi s-a intamplat vreodata sa procedeze in acest fel un sofer de taxi de la noi?...

Vizita la Capitoliu era programata abia in ziua urmatoare asa ca am plecat spre Institutul Smithsonian. Nu aveam cum sa vizitam intregul complex al celor 19 muzee administrate si finantate de guvernul american asa ca, stabilisem de acasa o lista ceva mai lunga cu ce sa vedem. Cu mare greutate am ales  doar  patru dintre acestea, dar sunt foarte multumita de ce am reusit sa facem.

Mai intai am intrat in Muzeul National al Aerului si Spatiului, se spune ca cel mai mare de acest gen.

Chiar de la intare in sala aceea gigantica de la parter

ne-am “izbit” de o masa de oameni si o aglomeratie de nedescris: o droaie de turisti cu copiii lor, veniti din toate colturile lumii, care intrebau mai intai cate si mai cate la Centrul de informatii si apoi se invarteau in toate directiile.

Vacarm, lume multa, dar totul se “desfasoara” cu grija si aparent intr-o logica pentru ca toti pleaca multumiti de ceea ce au vazut. 

Pai, sa nu uitam ca ne aflam intr-un muzeu cu o popularitate extraordinar de mare, fiind considerat ca fiind al 5-lea din lume si al doilea din SUA in ceea ce priveste numarul de vizitatori anual. 

Acest muzeu a fost infiintat in 1946 si este, inainte de toate, centrul pentru cercetarea istoriei si stiintei aviatiei si descoperirilor selenare, ca sa nu mai vorbim de pionieratul Fratilor Wright din anii de inceput ai zborurilor. Timp sa aveti de alocat pentru ca totul este atat de captivant aici, incat nu iti vine sa pleci pana nu citesti ultima placuta cu informatii. 

Muzeul are doua etaje cu exponate de tot felul, impresionante si unice, astfel incat oriunde iti fug ochii vezi: rachete…module…colectii de aeronave si nave spatiale

…laboratoare spatiale

…statia orbitala Skylab…

costumele cosmonautilor si

…astronautilor. 

Amelia Earhart ne "priveste" de langa avionul Lockheed 5b Vega 

cu care a facut al doilea zbor peste Atlantic in 14 ore si 54 minute

...chiar si Fratii Wright erau langa avionul lor

…Lindbergh si primul zbor transatlantic pe avionul care a plecat de la Long Island la Paris si a zburat 33 de ore…informatii despre aviatia din timpul celor doua razboaie mondiale…sau despre zborurile umane in spatiu…artefacte spatiale…totul aranjat incat te crezi in alta lume…minunat, iar supremul l-am simtit atingand bucata de roca selenara expusa. 

Mai exista un Planetarium Albert Einstein, 

un teatru IMAX si un observator public unde poti vedea planetele sau cerceta cratere lunare. Bravo, totul este gratuit, iar parintii isi organizeaza astfel concediile incat petrec cateva zile in Washington impreuna cu copiii pentru a le arata cateva din aceste minunate exponate care sa ii ajute sa inteleaga, in timpurile noastre, ce sunt misiunile lunare, ce inseamna spatiul cosmic. 

Din acest muzeu, printr-un tunel conectat, am patruns in Galeria Nationala de Arta

care gazduieste colectii din Evul Mediu pana in secolul al XX-lea. 

Am regasit aici lucrari cunoscute ale pictorilor francezi, italieni, flamanzi sau sculptorilor europeni faimosi dar am descoperit si lucrari de care nu stiam. In fapt, Galeria insasi este o adevarata opera de arta si se bazeaza pe colectia secretarului Trezoreriei americane, Andrew Mellon. I-am intalnit prin sali pe Rembrandt

Tiepolo,

Degas cu balerinele lui, 

Fragonard, pe El Greco, Zurbaran, Murillo, am vazut unicul tablou pictat de Leonardo da Vinci care exista in SUA si anume “Ginevra Benci”, portretul unei tinere florentine

realizat dupa o sculptura celebra care apartine artistului Andreea del Verrocchio, cel care l-a influentat pe marele maestru italian (continuare).