Berna...In cautarea lui Einstein in capitala linistii
"De tout mon vecu scientifique que m'ont apporte ces annees heureuses a Berne,
je ne mentionnerai que la theorie de la relativite.
Quel beau temps j'ai passe alors a Berne!"
Albert Einstein
Dupa aproape 30 de ani, am revenit la Berna, de data aceasta “Calatorind pe patru roti” cu masina personala, ceea ce ne-a conferit libertate deplina in petrecerea unei zile linistite in aceasta capitala sobra si misterioasa, dar in acelasi timp rafinata si eleganta precum locuitorii sai.
Probabil ca multi turisti se multumesc cu o singura vizita aici, mai ales ca se pot atinge, intr-o singura zi, cam toate obiectivele turistice mai importante, printr-o organizare eficienta si rezervari corespunzatoare. Dar eu am vrut mai mult: am vrut sa o cunosc mai bine, asa ca dupa vizita facuta in anii ‘90, mi-am propus sa revin si sa hoinaresc inca o data, in voie, pe strazile medievale si trotuarele acoperite cu arcade
si sa admir fantanile strajuite de statui puternic colorate - adevarate minuni sculpturale. Ei, daca ar fi stiut ducele Berchtold V de Zahringen, care a intemeiat orasul Berna in anul 1191, cat de bine s-a conservat acea atmosfera medievala! Aici, totul, de la muzee, teatre, catedrale, cafenele si restaurante creeaza o asa stare de spirit incat turistul devine tot mai dornic sa exploreze, si nu numai partea veche a orasului - intinsa pe aproximativ 6 kilometri de strazi - dar si sa interactioneze cu localnicii oarecum retrasi si introvertiti si sa le ceara informatii pe care le primeste cu amabilitate si multa caldura.
Mi-am reamintit ca Centrul vechi a fost inscris in Patrimoniul Unesco in anul 1983 si ca acesta frapeaza prin culoarea verde a cladirilor datorata calcarului utilizat in reconstructia lor dupa incendiul din anul 1405. Imi era drag sa le privesc, dar hotarasem sa urmam punct cu punct “agenda zilei” pentru ceea ce intentionam sa vedem si astfel, sa ne incadram in timp. Cu ocazia primei vizite la Berna sansa nu ne-a suras sa vedem sediul Parlamentului (Bundeshaus) si Guvernului elvetian, intrucat in sesiunile de lucru acest lucru nu este posibil.
Doar in afara acestor sesiuni de lucru ale Camerelor Federale se organizeaza tururi ghidate gratuite cu grupuri constituite din maximum 40 de persoane, cu conditia rezervarii lor din timp. Acum insa, era un moment bun pentru aceasta si trebuia doar sa ne grabim un pic. Parcasem undeva pe aproape, pe langa Piata de fructe,
si nu m-am putut stapani sa nu arunc cateva ochiade scurte tarabelor cu mancare, mai ales ca sunt mare amatoare de branzeturi; cele cunoscute, fie Gruyere, Vacherin, Emmental sau Tete de Moine, tronau ca niste regine si te ademeneau sa le cumperi. Mai tarziu, abia dupa pranz, ne-am hotarat sa le si gustam.
Ca fapt divers, parcarea este foarte scumpa la Berna (ca peste tot in Elvetia, de altfel) si ne-a costat aproape cat vizitele pentru o persoana a tot ceea ce am vazut la Berna in acea zi.
In trecat, atunci cand am ajuns aproape, am aruncat o privire fugitiva si Muzeului de Arte Frumoase, vizitat candva.
Din fericire pentru noi, am ajuns cu ceva timp inainte la Palatul Parlamentului (Palatul Federal)
si asa am putut admira, de pe terasa de la intrarea sudica in Parlament,
minunata panorama asupra orasului si a raului Aare precum si acoperisurile rosii ale cladirilor inconjurate de adevarate oaze de verdeata.
Un ghid simpatic, cu zambetul mereu pe buze, ne-a preluat si introdus in holul de la intrare, unde erau expuse o harta topografica a Elvetiei - Harta Generalului Dufour realizata la scara 1: 100.000
si cateva afise-fotografii care surprind Berna, locuitorii sai in diverse ipostaze sau chiar imagini din timpul dezbaterilor care au loc aici.
Harta de care spuneam, prezinta frontierele actuale ale Elvetiei si este, inainte de toate, purtatoarea simbolica a valorilor elvetiene, precum exactitatea, precizia, traditia si diversitatea federalista a diferitelor cantoane.
Cu ajutorul ghidului am aflat o multime de informatii interesante despre istoria Palatului Federal si functionarea Parlamentului Elvetian bicameral. Pe un ton glumet, el ne-a explicat amanuntit cum s-a votat in 1848 pentru alegerea capitalei, dintre Berna si Lucerna si cum toate cantoanele, cu exceptia a doua dintre ele, au contribuit cu cate ceva la acest proces, in felul lor. Am inteles din toata povestea lui ca a fost, cu adevarat, o hotarea dificila sa se faca aceasta alegere.
Palatul Federal, acest edificiu monumental - un adevarat simbol national elvetian - a fost construit intre anii 1894-1902 pe baza planurilor arhitectului Hans Wilhelm Auer si este decorat de 38 de artisti elvetieni care au utilizat numai materiale autohtone. Cladirea a fost restaurata pentru prima oara abia intre anii 2006-2008 – ocazie cu care intrarea sudica a fost transformata si modernizata.
Dintru inceput, am pasit in Holul central
care separa Sala Consiliului National de Sala Consiliului Statelor si unde privirile iti sunt atrase, imediat, de o imensa sculptura realizata de Vibert care ii reprezinta pe cei trei elvetieni depunand juramantul de credinta: Werner Stauffacher, Walter Furst si Arnold de Melchtal.
Cele patru colturi ale impresionantului hol sunt ocupate de alte patru personaje istorice, care reprezinta limbile nationale. Si tot aici se afla un basorelief care reinvie legenda originii Elvetiei, aceea relatata de Schiller in opera sa “Wilhelm Tell”.
Asa am facut “cunostinta” cu Arnold Winkelried - simbolul sacrificiului suprem, care si-a gasit sfarsitul in batalia de la Sempach si Nicolas de Flue - Sfantul patron al Elvetiei, cel care se identifica cu spiritual de conciliere.
Si nu poti sa nu ramai impresionat de uriasa cupola de sticla, acel dom urias care prezinta blazonul federal impreuna cu blazoanele celor 22 de cabinete federale ale cantoanelor.
Exceptia de la “linie” o face cantonul Jura, care a fost adaugat ulterior. Pe blazonul federal este inscris motto-ul Elvetiei: ”Unus pro omnibus, omnes pro uno”, adica “Unul pentru toti si toti pentru unul”. Cupola este incadrata de 4 vitralii uriase, ce simbolizeaza, dupa cum este usor de intuit: Apararea, Justitia, Educatia si Lucrarile Publice.
Vizita a continuat cu Sala Consiliului National, unde cei 200 de reprezentanti ai poporului se reunesc de 4 ori pe an. Peretele central este acoperit cu o imensa fresca
care prezinta campia lui Rutli - acea poiana montana situata in localitatea Uri, pe malul lacului Lucerna si devenita leaganul Confederatiei Elvetiene. Valoarea ei este evaluata azi la circa 1 miliard de CHF! In sala, in fata acesteia, se afla bancile de lemn sculptat unde se asaza consilierii nationali ai celor 2 camere reunite.
La fel de frumoasa este si cealalta fresca, din Sala Consiliului Statelor.
De plafonul acestei a doua sali este agatat un candelabru din care tasnesc 214 lumini,
iar pe partea laterala se afla alte banci de lemn la fel de frumoase precum cele din prima sala. Superb!
Iar lemnul prezent peste tot aminteste de padurile elvetiene care se rasfata pe culmile muntoase ale acestei tari. Parca ma aflam intr-o sala de teatru!
Totul mi s-a parut deosebit, dar cea mai mare surpriza a fost accesul prin multele antecamere,
incaperi si holuri
superb decorate,
biblioteci,
si chiar in biroul presedintelui elvetian.
O vizita frumoasa, o lectie de istorie elvetiana…
Am iesit dupa acest tur si am pornit sa hoinarim dupa placul inimii.
Nu pot sa nu amintesc cat de curat este totul aici, ca in toata Elvetia, de parca strazile sunt spalate cu sampon pentru a-ti induce acea senzatie de reconfortare si relaxare maxima.
In principiu, mai aveam 3 obiective turistice de atins: Casa lui Einstein, Catedrala Munster si Centrul de Arta Paul Klee. Ni le-am atins si le-am vazut in amanuntime pe toate, ba chiar am mers agale pe strazi si pe podurile acelea pe care nu le pot uita, am zabovit si pe la fantani, mai ales ca apa este potabila la oricare dintre acestea.
Berna chiar este o mare “expozitie de fantani”, cu statui viu colorate care atrag privirile atat ale copiilor cat si ale celor mari.
Si, toata lumea face poze cu ele. Pai, cum altfel? Ceva mai departe, am descoperit si faimoasa cofetarie “J. Tschiren”, renumita inca din 1919 pentru trufele sale fine si delicioasele sale produse de patiserie.
Ne-am continuat incursiunea pe faimoasa Strada Gerechtigkeitsgasse, care, impreuna cu Strada Kramgasse, alcatuiesc axa principala a orasului.
Aici descoperi cu mare placere cladirile, cu o arhitectura medievala veche, ale fostelor bresle, magazine, statui si cele trei fantani cunoscute, renumite.
La capatul acestei artere se afla Turnul cu Ceas – Zytglogge, considerat un alt simbol al Bernei, alaturi de legendarul urs - “fondatorul “ orasului Berna. Ha, ha! Daca ursul s-a lasat vanat! Asta este!
La inceput, turnul a fost realizat, intre anii 1218-1220, utilizand mai mult lemn decat orice alt material. Transformat in inchisoare si distrus de incendiul din 1405, Turnul a fost refacut folosindu-se, de data aceasta, piatra si montandu-i-se un ceas astronomic, cu diferite semne de zodiac in partea superioara. El este acum deliciul turistilor sau a celor care isi dau intalnire langa el, functionand de aproape 800 de ani. Nu poti sa te dezlipesti de el pana cand nu vezi cum danseaza, exact cu 4 minute inainte de ora exacta, cele cateva figurine, respectiv un cocos, cativa ursi, un bufon si Chronos cu o clepsidra a timpului. Nu am urcat in Turnul cu Ceas, dar imi imaginez ca ofera o frumoasa privire de ansamblu asupra orasului.
Ne-am indreptat ulterior pasii spre Casa lui Einstein,
situata pe strada Kramgasse nr.49, cam la 200 metri distanta de Turnul cu Ceas. Aici a locuit geniul fizicii, Albert Einstein, intre 1903-1905;
marturisesc ca am trait un sentiment de emotie atunci cand am intrat si da, realizezi ca te afli in intimitatea aceluia care a elaborat Teoria relativitatii. Glumesc si zic ca tot “o relativitate“ este si aceasta ocazie ca eu sa fi ajuns la el acasa. Nu-i asa?
Am patruns cu sfiala si infiorare in cladirea in care, la etajul 2, se afla apartamentul in care a locuit parintele fizicii modern, Albert Einstein impreuna cu sotia sa Mileva Maric si fiul Hans Albert.
Gasim aici mobila sa din anii 1900,
obiecte personale,
diverse alte artefacte,
multe poze
precum si fotocopii de documente.
Este doar meritul Fundatiei Albert Einstein, care a reusit sa inchirieze apartamentul, incepand cu anul 1977 si sa il restaureze astfel incat publicul sa isi faca o imagine cat mai exacta despre viata omului de stiinta din perioada in care acesta a lucrat la elaborarea teoriei relativitatii, inceputa chiar in acest loc.
Primul post obtinut de Einstein, in perioada petrecuta la Berna, a fost ca angajat la Biroul Federal de brevete si abia in anul 1908 a optat pentru o cariera universitara. Activitatea desfasurata de savant in acest timp a fost una deosebit de prolifica, Einstein publicand intre anii 1902-1909, 32 de lucrari stiintifice.
Am iesit din casa-muzeu gandindu-ma la potentialul urias al eminentului savant, propus ca urmare a luptei sale pentru pacea mondiala chiar si presedinte al Israelului, in anul 1948. Ca informatie, pretul biletului a fost modic: 6 CHF.
De la Casa lui Einstein am ajuns, in doar cateva minute, la catedrala Munster - cea mai reprezentativa catedrala din Berna - la origine find catolica, ulterior devenind reformata.
Constructia catedralei gotice Sf. Vincent - la inceput, pe vremea cand era catolica - s-a realizat, in cea mai mare parte, din gresie locala si a inceput in 1421 fiind finalizata dupa aproximativ 400 de ani, in 1893.
Portalul principal infatiseaza scene ale Judecatii de Apoi. In interior se pot admira, un inedit amvon de piatra datand din anul 1470 precum si o serie de lucrari de arta medievala: vitralii in stil gotic tarziu, sculpturi si picturi deosebit de valoroase.
Tot aproape de aici, in orasul vechi, este si Primaria,
construita intre 1406-1416, dar trebuia sa facem rezervare din timp pentru vizita si nu ne-am propus asta. Ne-am multumit doar sa pasim in curtea interioara
si, daca ma gandesc bine, chiar a fost de bun augur, intrucat mai aveam de explorat o mare parte a orasului. Aproape am fugit prin Gradina Trandafirilor si Parcul orasului, dupa care am pasit pe unul din poduri.
De aici am avut o alta perspectiva asupra raului Aare si asupra vechilor locuinte cu acoperisuri aramii si aliniate strict, una dupa alta.
In sfarsit, am ajuns si la Centrul de Arta Paul Klee.
Situat in afara Bernei, pe autostrada A6, muzeul este una dintre cladirile cele mai inedite pe care le-am vazut si cuprinde cea mai mare colectie de lucrari ale renumitului pictor cubist. Dintre cele aproximativ 4.000 de picture expuse aici, cat numara colectia, 690 au fost donate de catre nora pictorului, Livia Klee-Meyer. Doar cand vezi cum se “unduieste” ca un val cladirea muzeului, intelegi cat de bine se potriveste ideea arhitectului italian Renzo Piano (cel care a proiectat si Centrul George Pompidou) cu personalitatea si stilul cubist al lui Paul Klee. Proiectul este adaptat caracteristicilor terenului, situat pe trei coline si evidentiaza conceptia geniala a acestui arhitect care “l-a imblanzit” si i-a conferit o utilizare exceptionala.
Insa acest proiect nu este unul singular, pentru ca Renzo Piano experimenteaza pe situl Schongrun -unde se afla muzeul Paul Klee - si o alta idee, pe o suprafata mult mai mare, care se intinde pana la mormantul pictorului Paul Klee. Piano Renzo dezvolta conceptul de “peisaj - sculptura”. Si mai precis, Centrul Paul Klee este proprietarul unei suprafete agricole exploatate ecologic sub motto-ul: ”FRUCHTLAND - natura, cultura, agricultura”.
Fin cunoscator al teoriei culorilor, pe care le-a experimentat din plin in stilul sau caracteristic, artistul s-a preocupat si a redactat niste notite considerate a fi la fel de importante ca si operele sale pentru arta moderna si intitulate:“Scrieri privind forma si Teoria Designului”.
si multe fotografii, afise imense despre activitatea lui, atelierul, spatiile unde a lucrat, uneori in marime naturala,
toate aranjate intr-o maniera originala. Pretul biletului a fost de 20 CHR/persoana.
Si astfel, am plecat din Berna visand in continuare la strazile de promenada din Orasul vechi, la stradutele stramte cu arcade si fantani, la zumzetul turistilor din cafenele si terase. Da, era iulie si petrecusem o zi de vis in capitala linistii depline...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu