Stavanger....Escapada estivala cu miros de petrol si sardele(2)

 Stavanger...Escapada estivala cu miros de petrol si sardele (2)

Pentru Marina,

...Ne-am indreptat, putin mai tarziu, catre IDDIS, in fapt o cladire ce reuneste in mod armonios doua muzee total diferite, dar pe care le uneste un “trecut industrial”: nevoia de etichete colorate si ambalaje a industriei conservelor, fapt care a condus la o dezvoltare puternica a sectorului de imprimerie. Este vorba de Muzeul Tipografiei Norvegiene si Muzeul Norvegian al Conservelor.

Muzeul Tipografiei Norvegiene, Printing Museum prezinta o selectie de tiparituri si utilaje ale preselor manuale de pe la 1850 precum si presele rapide Jojannisberg si Heidelberg. Pentru cei interesati se fac o serie de demonstratii si poti fi martor la ceea ce se lucra intr-o tipografie veche. Totul este amenajat ca o mare tipografie cu masinile aferente. 

Prezentat vizitatorilor in maniera cronologica, conceptul muzeului este deosebit de atragator si original:

mai intai, la parter, expozitia prezinta o istorie a tipariturilor, urmand la etaj sa descoperim acele prese imense cu ajutorul carora se realizau, pe timpuri, tipariturile. 

Cand am iesit din muzeu parca simteam mirosul de cerneala proaspata! 

Ei, si am intrat dupa asta, in cealalta parte a Muzeului IDDIS

in Muzeul Norvegian al Conservelor! Si de aici, incepe pentru mine, partea cea mai interesanta intrucat nu vazusem nicodata cum arata o fabrica de conserve. 

In Stavanger functionau la inceputul secolului al XX-lea peste 70 fabrici de conserve. in care lucra aproape trei sferturi din populatia orasului. Se zice ca mirosul specific de conserva de peste in ulei era resimtit in tot orasul. Cu trecerea timpului, aceste fabrici de conserve au fost transformate, prin restaurare, in birouri moderne sau sedii ale unor companii petroliere, dar foarte important: li s-a pastrat forma si dimensiunea initiala. Insa una dintre ele a fost pastrata in forma originala si transformata in muzeu. Marturisesc ca a fost una dintre cele mai interesante vizite pe care am facut-o vreodata pentru ca am putut vedea intregul flux de procesare a pestelui, mai ales sardele, de la intrarea pestelui in fabrica pana la ambalarea in cutiile de conserve. Am parcurs fara graba muzeul, parter si etaj si am observat pas cu pas intregul proces chiar de la vestiarele angajatelor

si biroul supraveghetorului atent, 

pana la procesul imprimarii continutului pe eticheta. 

Cred ca a fost cel mai complet flux de productie pe care l-am parcurs vreodata. Aici vizitatorul poate incerca masinile si utilajele care au fost folosite in etapele de conservare a sardinelor,

incepand cu sosirea pestelui proaspat 

pana la afumarea

in cuptoare si introducerea in cutiile metalice.

Nu se auzeau vorbe, doar eram atenta la toate explicatiile ghidului care ne-a prezentat in amanunt istoria acestei fabrici din vremurile de pionerat, in jurul anului 1850 cand a aparut aceasta inovatie numita “cina la conserva”. Ba chiar am avut ocazia unei experiente inedite de introducere a sardelelor in cutie; asezata la una din bancile de lemn din sala mare, am inceput sa potrivesc sardelele in cutii (cate opt) intr-o tehnica de imperechere cap-coada pe randuri si sincer trebuie sa spun ca, la inceput m-am descurcat ca si cum aveam doua maini stangi in a indeplini baremul de timp. 

Nu aveam de unde sa stiu cum intra perfect opt sardine in cutie intr-un aranjament anume, dar apoi m-am obisnuit si testul a decurs bine! Munca lucratoarelor era normata si trebuiau sa atinga obiectivul impus de supraveghetor. Bineinteles ca "sardinele" noastre erau din plastic!

Aceste locuri de munca au facut mult timp viata mai usoara localnicilor, oferindu-le locuri de munca si contribuind decisiv la dezvoltarea din trecut a orasului. 

Dar in anii ’60, descoperirea si exploatarea zacamintelor de petrol au schimbat definitiv viata economica a orasului, care a urcat vertiginos in ierarhie si ocupa azi locul patru in Norvegia. Azi, aici in Stavanger, isi are sediul central cea mai mare companie petroliera Nordica Equinor.

Muzeele nu au dimensiuni extraordinar de mari si pot fi parcurse repede daca timpul va preseaza, dar prezinta aspecte de viata, uneori, mai putin cunoscute. Mai aveam destul de multe obiective in plan, dar ne-am gandit sa tragem o raita pe afara si sa hoinarim in voie prin labirintul de stradute cochete, serpuitoare si intesate de mici magazine si turisti.

 Era o zi cu soare in Stavanger, splendida si trebuia sa profitam. 

Ne-am plimbat agale pe minunata Strada Ovre Homelgate, cunoscuta sub numele de Fargegata, adica Strada Culorilor, care a devenit strada pietonala incepand cu anul 2005, fiind un adevarat magnet pentru mic si mare si debordand de vioiciune si vitalitate prin numarul mare de cafenele si terase imbietoare.

Dupa o cafea strong si un sandwich mancat pe fuga, in picioare, am plecat spre Muzeul Petrolului, Norsk Oljemuseum, care ne fusese recomandat cu tarie de ghidul simpatic de la Centrul de Informare turistica. De la distanta, ramai impresionat de colosul gri care avea sa ne surprinda, in mod placut, mai mult decat ne-am inchipuit, prin aliura eleganta si rafinata. Iar ceea ce vedeam acum, la inceput, era, cum se spune, doar “varful aisbergului”.

In interior, am incetinit ritmul de vizitare pentru ca totul se dovedea mai interesant decat anticipasem, incepand cu capsula de supravietuire pentru 28 de persoane

- in care chiar am intrat in prima parte a vizitei-, 

multe utilaje petroliere, 

panouri interactive, 

pasarele exterioare, platforme aeriene, totul senzational. Iar ideea de a construi acest muzeu, deschis abia in 1999, asemenea unei platforme de petrol, este deosebit de ingenioasa. Muzeul, desi prezent intr-o sala gigantica, este impartit in mai multe zone, fiecare dintre acestea aratand o parte a procesului de extractie. Minunata realizare arata publicului larg progresele industriei petroliere norvegiene, care au adus o bunastare nemaivazuta in acesta tara o data cu descoperirea zacamintelor de petrol in anii 1960, generand un imens boom economic. A fost si pentru mine, ocazia unica de a vedea in detaliu cum arata o instalatie petroliera. 

Dupa ce am intrat in toate aceste muzee, am realizat ca mai aveam de facut o vizita intr-o zona ceva mai indepartata de centru, dar care ne-a oferit surprize mai mult decat placute; este vorba de trei obiective turistice apropiate ca distanta dar destul de diferite ca destinatie si realizare.

Primul a fost Conacul Ledaal, devenit din anul 1936 resedinta oficiala a Regelui Norvegiei in Stavanger. 

Istoria conacului a inceput in anii 1799-1803, cand a devenit a doua casa pentru familia Kielland. Construita de catre strabunicul faimosului scriitor Alexander Kielland, a carui statuie o admirasem cu cateva ore bune inainte, cladirea imbina trasaturi de conac cu elemente arhitecturale moderne si rafinate. Cel mai important detaliu este utilizarea caramizii rosii, pentru care s-au recrutat special muncitori constructori priceputi in aceasta arta, din Copenhaga si asta pentru ca stilul norvegian clasic presupunea o constructie din lemn.

De cum am intrat, am descoperit in primul rand un mobilier opulent ce imbina fericit stilul Rococo, Empire, Biedermeier si chiar Ludovic al XVI-lea. La parter se afla living-ul elegant

si generos in obiecte de arta

precum si doua dormitoare: cel al regelui 

si urmatorul al Printului mostenitor. Etajul este ocupat de saloane frumos decorate si o biblioteca inspirata de idealurile neoclasice ale arhitectului. 

La mica distanta - doar traversand un parc - o alta cladire eleganta, Conacul Breidablikk, construit de catre arhitectul Henrik Nissen in 1881,pentru importantul comerciant si armator, Lars Berentsen. 

Cladirea, foarte bine conservata, prezinta stilul si gustul pentru arta a clasei superioare din Stavanger la sfarsitul anilor 1800. Am regasit, ca si la Conacul Ledaal, un mix de stiluri armonios imbinate. Interioarele si mobilierul sunt realizate in stil elvetian cu accente puternice gotice, rococo si baroc dar trebuie evidentiata calitatea manoperei si a materialelor folosite. Conacului i se alatura si un hambar, unde sunt expuse utilaje agricole, precum si un minunat parc in stil englezesc, cu poteci curbe si copaci exotici.

Ei, si mai aveam un reper turistic de atins, care s-a deschis marelui public de-abia in anul 2020: Holmeegenes. Inspirata din stilurile arhitecturale daneze si nord-germane, cladirea a fost construita ca resedinta de vara tipica anilor 1860. 

Ea a apartinut mai multor proprietari, devenind intr-un final, in anul 2005, cladire de patrimoniu.

Exista aici expuse peste 4000 de artefacte, din care trebuie remarcate usile principale si mobilierul Art Nouveau, sala de joaca pentru copii cu o bogata colectie de jucarii, spalatoria in care mai pot fi vazute sapunuri si detergenti originali. 

Ele infatiseaza, intr-o ordine fireasca a lucrurilor dintr-o gospodarie,

viata obisnuita a unei familii 

cu aspecte si detalii de obiecte ce se constituie intr-o colectie de o valoare culturala si istorica deosebita…

Si uite asa, sejurul nostru in Stavanger a luat sfarsit si, a doua zi, ne-am indreptat spre Kristiansand, pentru a luat ferry boat-ul care ne–a dus in Danemarca. Stavanger, capitala norvegiana a petrolului, care  in trecut a fost “regina cutiilor de sardele” ne-a oferit clipe minunate si ne-a facut sa jinduim la o intoarcere. Pentru ca au mai ramas atatea lucruri frumoase de vazut, Marina, iti promit ca vom reveni candva. Doar chiar tu mi-ai propus sa mergem si sa urcam pe Kjerag, nu-i asa?