"Madridul este un oras care petrece zi si noapte in vremuri de criza, in care se mananca bine".
"Un om care scrie -Jurnal 2011-2017"-Mircea Cartarescu
Calatoria cu masina la Madrid a fost o cursa de foc: plecasem dimineata din Montpellier, bineinteles tot pe soselele nationale…in locuri rupte din vis pe care ar fi fost pacat sa le ratez. De fapt, cred ca nici nu poate fi cunoscuta o tara daca nu o strabati cu masina. Doar cu avionul...cunosti un oras, imprejurimile lui, vizitezi un muzeu si gata...pierzi din preocuparile si preferintele localnicilor de ici si de colo, nu iei "pulsul vietii locale"...vezi ceva "static", doar o imagine, nimic in plus si aceasta, uneori, nici macar precisa ci mai degraba o comparatie cu informatia turistica obtinuta anterior. Si dupa care decretezi: imi place/nu imi place/ma asteptam la cu totul altceva...In sfarsit! Ma bucur ca ma pot deplasa cu masina, iar Spania chiar merita s-o vizitezi asa pentru ca ofera adevarate imagini panoramice in vastitatea sa, pentru ca o strabati linistit circuland pe autostrazi taiate in stanca, care serpuiesc printre munti inalti, trec prin sierre sau te conduc prin pustietate. Este o tara aparte, intinsa, la prima vedere chiar pare pustie...distantele intre asezari fiind foarte mari.
Am ajuns astfel destul de usor la granita si am trecut din Franta prin La Jonquera in Spania cam pe la ora pranzului. Pana la Madrid mai aveam insa ceva distanta de parcurs. Pe drum am revazut "taurul gardian" de tabla neagra care este asezat pe atatea creste muntoase din Spania si omiprezent in pustietatea asezarilor atat de departe una fata de alta, un "tovaras de drum" fidel...poate cel mai fidel.
Si dupa un drum pe autostrazile mai mult goale am ajuns si la Madrid; imediat dupa intrare, in cartierul Paseo de la Castellana, ne-au intampinat cei patru zgarie-nori ai Madridului, care formeaza centrul de afaceri Cuatro Torre Business Area (CTBA), construit pe terenuri ce au apartinut candva Clubului Real Madrid. Turnurile sunt cele mai inalte cladiri din Spania si chiar au aerul unor "coloane fara sfarsit": Torre Caja Madrid (250 metri), Torre PWC, cunoscut initial ca Torre Sacyr Vallehermoso (236 metri), Torres de Cristal (249 metri) si Torre Espacio (224 metri). Constructia lor a fost finalizata in 2008.
Astfel, dupa 15 ore de calatorie am facut primii pasi pe caldaramul incins al orasului, cautand hotelul “NH Hoteles” din Leganés, situat la doar 10 kilometri de centrul Madridului. Conditiile au fost excelente, pretul (in 2012) foarte bun: 40 euro/noapte camera dubla, parcare gratuită în curtea hotelului. Camera, cu Wi-Fi gratuit, generoasa si luminoasa, cu ferestrele orientate spre oras si baie moderna cu toate dotarile . Camera avea chiar si un mic safe pentru depozitarea lucrurilor de valoare. Tot in acest pret intra si micul dejun continental, destul de bogat si divers, cu multe portocale, cafea si sucuri din abundenta. Iar in apropierea hotelului este un magazin Lidl.
In 2013 am stat in alta locatie, la hotelul H2 Mercader (49 euro/noapte), unde am avut aceleasi conditii exceptionale. Ambele sunt de recomandat ca fiind doua hoteluri bune pentru cazare la Madrid.
Astfel, dupa 15 ore de calatorie am facut primii pasi pe caldaramul incins al orasului, cautand hotelul “NH Hoteles” din Leganés, situat la doar 10 kilometri de centrul Madridului. Conditiile au fost excelente, pretul (in 2012) foarte bun: 40 euro/noapte camera dubla, parcare gratuită în curtea hotelului. Camera, cu Wi-Fi gratuit, generoasa si luminoasa, cu ferestrele orientate spre oras si baie moderna cu toate dotarile . Camera avea chiar si un mic safe pentru depozitarea lucrurilor de valoare. Tot in acest pret intra si micul dejun continental, destul de bogat si divers, cu multe portocale, cafea si sucuri din abundenta. Iar in apropierea hotelului este un magazin Lidl.
In 2013 am stat in alta locatie, la hotelul H2 Mercader (49 euro/noapte), unde am avut aceleasi conditii exceptionale. Ambele sunt de recomandat ca fiind doua hoteluri bune pentru cazare la Madrid.
A doua zi, ca de obicei, am plecat dimineata devreme din hotel. Am gasit un loc de parcare gratuit langa un parc mare, Parque de San Isidro, cam departe de centru, dar...pentru ce venisem? Nu ca sa surprind orice aspect, orice lucru inedit, ba poate chiar banal al acestui magnific oras?
Eram fericita si emotionata: in sfarsit am atins Madridul. Nu stiu daca l-am iubit din primul moment, insa e sigur ca dupa primele doua zile am realizat ca este magic, este sublim si “hot”. Asta chiar in adevaratul sens al cuvantului. Ha-ha! In prima seara termometrul indica 38,3C la ora 20h05. Si aveam sa constat ca era doar inceputul unei luni calduroase in tara lui Cervantes si Lope de Vega.
Pe drum, spre obiectivele noastre, deja am avut prima surpriza: in fata se afla Stadionul Vicente Calderon. Este astfel construit incat o tribuna este situata… deasupra strazii. Adica? Ca stai bine merci pe scaun, asezat comod si aplaudand pentru golurile marcate in timp ce pe sub scaunele din tribuna ta trece o strada larga cu o circulatie intensa.
Mi s-au parut interesante si primele blocuri intalnite in zona Stadionului Vicente Calderon. Acestea sunt grupate iar curtea lor interioara este protejata cu un grilaj metalic care impiedica, astfel, accesul celor care nu locuiesc in zona la piscina imensa.
Am traversat pe jos cartier dupa cartier, am admirat blocurile moderne si solide si trebuie sa marturisesc ca, nici pe departe, circulatia nu este "infernala" deci, cine doreste, poate usor sa se deplaseze cu masina in oras. Poate ca traficul era ceva mai relaxat acum in lunile de vara cand multi madrileni, probabil, plecasera si ei in... alte “tari calde”sau poate in cele racoroase, nordice?
A fost un deliciu acest drum spre centrul Madridului: poduri noi sau vechi - precum cel de mai jos - care aveau in vecinatate “petice” mari de verdeata si flori udate cu sarguinta, alei pietruite, imobile cu arhitectura deosebita spaniola, usor de recunoscut si foarte frumos colorate peste care soarele arunca o lumina aparte, parca mai intensa ca cea de pe la noi.
Priveam in toate partile, totul era nou si deosebit...dar si foarte cald. Insa, in curand aveam sa ne obisnuim.
Pe traseu, urmand "indicatia" acestei statui inedite,
am urcat cele cateva scari si am patruns in Biserica Pontificia de San Miguel (Calle San Justo, 4), o frumoasa basilica de rit romano-catolica si de mare importanta arhitecturala pentru barocul spaniol. Este unica in Spania pentru constructia sa si in 1984, printr-un decret regal, a fost declarata Monument Istoric National. Constructia sa, incredintata lui Santiago Bonavia, a inceput in 1739 la comanda Cardinalului Luis Antonio de Bourbon e Farnesio, Arhiepiscop de Toledo si a fost finalizata in 1745.
Interiorul este foarte interesant fiind decorat cu frescele minunate ale lui Bartolome Rusca
si nu poti sa nu remarci sculpturile lui Nicholas Carisana si Roberto Michel.
Primul mare obiectiv turistic vizat pentru vizita a fost Palacio Real (Palatul Regal); splendid, superb, de vis, emanand opulenta, grandoare si lux. Am ajuns foarte usor aici, palatul este situat in Plaza del Oriente; pe Calle de Bailen am trecut prin Piata Armeria si, dintr-o data, ne-a surprins o panorama splendida care s-a deschis intr-un spatiu generos.
In 2012 am stat la o coada imensa la casa de bilete, 90 de minute,
ceea ce nu s-a mai intamplat in anul urmator, in 2013, cand am avut ocazia sa-l vizitez din nou. In acest palat sunt interzise filmatul si fotografiatul, insa am “furat", cu mare greutate, o imagine – doua, cu camera "ascunsa".
Pe traseu, urmand "indicatia" acestei statui inedite,
In 2012 am stat la o coada imensa la casa de bilete, 90 de minute,
Am cumparat biletele (10 EUR/persoana, studentii doar jumatate din pretul acestui bilet), am trecut prin filtrul si controlul de la intrare, am depozitat bagajele si am patruns in resedinta regilor Spaniei de la 1764 pana in 1931, cand Regele Alfonso al XIII-lea a fost obligat sa abdice. De atunci, acest palat nu a mai fost locuit, ci doar folosit pentru diverse ocazii oficiale. Cuplul regal actual locuieste in Palatul Zarzuela.
Palacio Real a fost construit sub Filip al V-lea pe locul fostei fortarete Alcazar.
Palacio Real a fost construit sub Filip al V-lea pe locul fostei fortarete Alcazar.
Vizitarea lui a durat destul de mult, cam doua ore (sa tot fie 1,5-2 kilometri de parcurs). Se afla aici circa 2800 incaperi, din care se viziteaza, cu aproximatie, 50 si anume camerele ocupate altadata de Regele Alfonso al XII-lea, Biblioteca Regala (si putem admira expusa editia princeps Don Quijote a lui Cervantes), Sala Regala de Arme si Farmacia Regala. Totul are dimensiuni “regale”, este mare si somptuos, prezentand maretia si forta regilor Spaniei. Dar si totul “geme” de arta datorita fabuloasei intalniri dintre Caravagggio, Goya, Velasquez si Tiepolo. Greu, tare greu de descris multele minunatii artistice: tavane magnifice de care atarna candelabre mari,
podele lustruite si incrustate cu materiale pretioase, pereti imbracati cu matase grea sau acoperiti de placi de ceramica amintind de azulejos-ul portughez.
Am intrat prin Holul Halebardierilor, am urcat pe o scara impunatoare de marmura
si am ajuns in Sala Tronului. Aici am ramas fara cuvinte: o incapere enorma cu peretii tapisati cu matase rosu purpura si decorata cu oglinzi cu rame aurite.
Ca dimensiune ? Pai, aceasta sala ocupa toata latura sudica a Palatului Regal!
De aici, ne-am indreptat, sub ochii vigilenti ai paznicilor care nu ne-au permis nici macar sa ne intoarcem ca sa revedem ceva, spre Sala Coloanelor, locul unde a fost depus Franco la moartea sa in 1975. Si, ce reprezinta acum si aici trecerea unui an in "istoria" unei tari si a unui muzeu? Pai, in august 2012 in aceasta sala era pozitionata, intr-un loc foarte vizibil, o placuta ce prezenta acest amanunt iar in iulie 2013…placuta indicatoare disparuse, parca se evaporase...Nimic nu mai amintea de Franco. Poate nici nu mai trebuie!?
Inca un detaliu: tot in aceasta Sala a Tronului s-a desfasurat in 1985 festivitatea care a celebrat aderarea Spaniei la Comunitatea Europeana.
Inca un detaliu: tot in aceasta Sala a Tronului s-a desfasurat in 1985 festivitatea care a celebrat aderarea Spaniei la Comunitatea Europeana.
Dintre toate salile parcurse mi-au atrasa atentia cel mai mult Apartamentele Regale. Mi-au placut Dormitorul Regal, Camera Galbena, Sala de Portelan (cu, bineinteles, fascinanta colectie de portelanuri), Sala de Muzica si Sala de Argint. De departe cele mai frumoase mi-au parut Sala de Masa si Sala de Bal, azi utilizate pentru banchetele regale.
Pentru a continua vizita si a ajunge la Sala Regala de Arme am iesit mai intai in imensa curte si abia
apoi am intrat pe latura stanga.
Am reusit, rapid, sa imortalizez cateva imagini de aici unde sunt infatisati lancieri si cavaleri in armuri metalice gata –gata sa participe la un turnir, armurile complete ale unor Regi ai Spaniei, multe steaguri si o colectie deosebita de arme.
Dupa vizita palatului am aruncat o privire spre Campo del Moro (Campul Maurului), un parc imens, o adevarata insula verde care permite o vedere de ansamblu a Palatului Regal. Apoi ne-am indreptat spre Catedrala de la Almudena, un alt colos de piatra gri ce domina acest loc.
Catedrala a fost construita in 1883 la porunca Regelui Alfonso al XII-lea, pe locul celei mai vechi biserici atestate din Madrid, Santa Maria de la Almudena. Constructia ei a fost oprita la un moment dat, astfel incat Catedrala a fost finalizata abia dupa 350 de ani si a fost sfintita de Papa Paul al II-lea in 1993. Este important de mentionat si prima nunta regala care s-a celebrat aici, in anul 2004, cea a Printului Filip cu fosta jurnalista Letizia Ortiz.
Am urcat pe multe-multe scari pana la intrarea principala. Scarile pareau a nu se mai termina niciodata, dar am reusit: am ajuns sus de tot. Nu cred sa mai fi intrat intr-o catedrala cu un interior atat de viu colorat.
Pana la altar am urcat iarasi cateva trepte.
Si da, este frumoasa, deosebita,
desi, din cate am inteles, Catedrala de la Almudena nu se bucura de aceeasi popularitate in randul enoriasilor ca Biserica San Isidro.
Iesind din catedrala am urmat calea spre Zidul arab unde se afla ruinele unui avanpost militar maur,
locul unde avea sa se “nasca”, mult mai tarziu, “Mayrit”-ul, adica Madrid-ul de azi.
Este o zona mica …tot ce a mai ramas dupa scurgerea unui mileniu din fosta medina! Am revenit langa Palatul Regal dupa ora pranzului, asa ca am continuat, printr-un labirint verde, spre centrul orasului prin Plaza de Oriente,
strajuita de zeci de statui ale Regilor si Reginelor Spaniei, dar dominate de cea a Regelui Filip al IV-lea.
Plaza de Oriente va fi mereu legata de numele lui Franco, deoarece aici era locul de adunare al adeptilor sai pe vremea cand isi sustinea discursurile.
Am traversat strada pe care se afla Teatrul Regal cautand un local dragut, pentru ca ni se facuse foame.
Deodata, o tanara vioaie cu ochi negri s-a apropiat politicos, dar foarte hotarata si ne-a invitat intr-o tabernas.
Ne-a prezentat o lista de meniuri intr-o franceza impecabila, asa cum o abordasem, descriindu-ne felurile de mancare specifice si raspunzandu-ne la toate intrebarile pe care i le-am pus, bineinteles legate de expunerea ei "culinara". Parea o studenta molipsitor de exuberanta si cunoscatoare asa ca am profitat de aceasta ocazie intreband-o cateva amanunte despre jamon iberico. Stiam ca jamon iberico este preparat din porc negru, iar cel de porc alb este intitulat "serrano". Am aflat astfel amanunte interesante cu privire la jamon iberico. Diferentierea acestuia se face dupa modul in care a fost hranit porcul: strict cu cereale ("de cebo"), cu cereale si ghinda ("de recebo") si doar cu ghinda ("de belotta"). Ultimul sortiment este foarte scump si ajunge la incredibilul pret de 150 EUR/kilogram.
Tanara ne-a convins, am intrat in local, ne-a condus la o masa micuta cu vedere la strada si …in vreo 10 minute ne-a servit tot ceea ce comandasem. Nu numai ca am facut “cunostinta” prima data cu un tapas madrilèn, dar chiar a fost pe gustul meu. Ca intotdeauna, la pranz nu mi-a lipsit salata ( salata verde si rosie creata, morcovi si un dresing cu multa lamaie); si facand o exceptie de la regimul meu vegetarian am ales specialitati care aveau un fel de carne tocata cu multa ceapa alba caramelizata, un fel de chutney, "imbracate" intr-un aluat care au fost deosebit de gustoase. Desi ar fi mers de minune si un pahar de Rioja in aceasta ambianta relaxanta, nu l-am comandat: era prea cald afara si abia mijlocul zilei...pana seara...
Dupa ce am mancat, am ales sa ne plimbam pe cateva strazi mai linistite, caldura era innebunitoare si am preferat sa mergem cam la intamplare, ghidati doar de instinct.
Dar, la un moment dat, ce sa vezi? Ei, chiar doi tineri care tocmai se casatorisera. Pe dogoarea asta nu ne-am mirat ca fusesera insotiti doar de familie si cativa prieteni...
Intr-un final am ajuns la “kilometrul zero”, adica in Puerta del Sol. Pana acolo am mai hoinarit si privit prin magazine, am ajuns la casa unui matador vestit, Salvador Sanchez Frascuelo, mort in 1898 in urma unei pneumonii,
am depasit o cladire ce adaposteste birourile regionale ale guvernului si ne-am apropiat, in fine, de fantana din centrul acestei piete privind cu mare uimire un grup de tineri, care-si trageau sufletul, lasand jos din spate niste rucsacuri imense !
Dincolo de statia de metrou am vazut, in sfarsit, simbolul Madridului: “Ursul si zmeurul”, o statuie ce reprezinta un urs cocotat intr-un copac si care mananca fructe. Numele sau adevarat este “El Oso y El Madrono”, madrono fiind o specie de arbust inrudita cu capsunul si zmeurul.
Ei, dar ce aglomeratie in fata acestei statui: toata lumea voia sa pastreze amintirea zilei cu acest simbol. Asa ca am stat la ditamai coada pana am reusit sa facem o poza.
Piata nu este atat de mare pe cat ma asteptam, dar este “nervul” Madridului, zona comerciala cea mai frecventata. Privind spre stanga de la statuia ursuletului se profileaza, pe cer, Turnul cu ceas al Casei Real de Correos, iar pe trotuar chiar sub acesta, este asezata placa metalica ce “adevereste” ca aici ne aflam intr-adevar in “inima “ Spaniei, locul de unde incep sa se masoara toate distantele si de unde pleaca radial toate soselele acestei tari.
Am revenit dupa asta usor, usor, spre vechiul Madrid, am continuat pe Calle Mayor
si am patruns pe sub acest portal
direct in Plaza Mayor.
Si iata in fata ochilor una dintre cele mai frumoase si vechi piete din lume, impovarata de istorie si inundata azi de turisti. Ceea ce zaresti prima data este statuia Regelui Filip al III-lea, care te atentioneaza direct ca te afli in zona Madridului Habsburgic.
Acest rege i-a cerut arhitectului Juan Gomez de la Mora sa continue direct indicatiile lui Juan Herrera, nimeni altul decat arhitectul caruia i se datoreaza fabulosul El Escorial. Piata, conceputa si realizata in stil castilian-baroc a fost terminata rapid, in numai doi ani, si are dimensiuni mari, de 200x100 metri. Este superba si azi ( chiar daca a trecut prin trei incendii majore )...asa cum numele ei ne si spune: Plaza Major! Piata a fost refacuta prin anii ’90 pastrand aspectul pe care il vedem, azi, cu totii...
Cladirile ce incadreaza aceasta minunata piata sunt decorate cu extraordinare fresce colorate. Una din constructii, Real Casa dela Panaderia are 237 de balcoane din fier forjat si te vrajeste pana si doar privindu-i simetria arhitecturala. In partea de vis-à-vis se afla Casa de la Carniceria (Breasla Macelarilor) care adaposteste birouri municipale si Oficiul de turism - important punct pentru noi, turistii !.
Cladirile ce incadreaza aceasta minunata piata sunt decorate cu extraordinare fresce colorate. Una din constructii, Real Casa dela Panaderia are 237 de balcoane din fier forjat si te vrajeste pana si doar privindu-i simetria arhitecturala. In partea de vis-à-vis se afla Casa de la Carniceria (Breasla Macelarilor) care adaposteste birouri municipale si Oficiul de turism - important punct pentru noi, turistii !.
Cine si-ar fi inchipuit ca locul unde altadata se desfasurau luptele cu taurii sau aveau loc executiile cumplite ale Inchizitiei avea sa devina cel mai agreat si popular loc de intalniri din acest oras? Viata se scurge iar obiceiurile se schimba…si uite asa ajungem, cu timpul, sa spunem “a fost odata...” mai rau... sau uneori mai bine, cine stie?!
Ei, daca as fi ajuns prima data in acest loc! As fi primit multe alte informatii si pliante afland, din timp, ca Madridul poate fi vizitat, in functie de timpul disponibil, urmand trei mari rute, trei itinerarii bine definite care ar fi simplificat cautarile noastre. Este adevarat ca aceste trasee mai lungi sau mai scurte se intersecteaza in punctele de interes turistic maxim, insa, urmate cu constiinciozitate, ajuta la castigarea de timp pretios ce poate fi folosit pentru alte atractii turistice.
Aceasta piata este un loc perfect pentru a bea o cafea sau un pahar de sangria. Sau poate cineva doreste un chorizo autentic? O paella cu fructe de mare? Sunt destule localuri care ofera o gama de meniuri destul de diversa desi madrilenii se topesc dupa fructe de mare si ...preparate din porc.
Mai departe, urmand Calle Mayor am ajuns la Mercado de San Miguel, o veche piata agroalimentara, foarte populara, ce dateaza din 1915, si care imi amintea mult de Mercat de La Boqueria din Barcelona.
Gasesti aici fructe si legume proaspete, exotice si locale si multe varietati de jambon. Ei, dar acum stiam ce este cu jambonul si am studiat cu mare atentie preparatele, unele destul de grase pentru caldura de afara.
Dupa ce am depasit Calle Mayor am ajuns in vechea piata a Madridului, Plaza de la Villa unde altadata se afla sediul guvernului. In aceasta piata exista si o cladire care a apartinut unei rude a teribilului cardinal Cisneros, marele inchizitor, dar si cladirea primariei - Ayuntamiento - construita de habsburgi si usor de identificat arhitectural pentru turistul infocat.
Dar...destul pentru o zi…asa ca ne-am intors la hotel...
... urmeaza, mai departe, derularea povestii unei “zile culturale”, adica vizita triadei: Muzeul Prado, Centro de Arte Reina Sofia si Muzeul Thyssen Bornemisza…si nu numai…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu