Madrid ...O zi pe "drumul culturii" si... o surpriza : pictorul Victor Brauner (ziua a doua)

  Madrid  ...O zi pe  "drumul culturii"  si... o surpriza : pictorul Victor Brauner (ziua a doua)

«Am pictat un tablou profetic al mortii Fuhrerului si l-am intitulat "Enigma lui Hitler" ».

                                                                                                  Salvador Dali -"Jurnalul unui geniu"

...O noua zi la Madrid! Orasul acesta nu are dimensiunile Parisului, dar are un farmec deosebit pe care il gusti incet-incet… Simteam cu fiecare clipa petrecuta aici ca il iubesc din ce in ce mai mult, ca este special, ca fiecare strada pe care trec ma face sa il simt tot mai aproape de ceea ce imi inchipuiam. Este adevarat ca prima zi a fost mai relaxanta, cu multe plimbari; a doua insa avea sa imi aduca satisfactii mai mari, mergand pe « drumul picturii ».

Cele trei muzee Muzeul Prado, Centro de Arte  Reina Sofia si Muzeul Thyssen Bornemisza ma "asteptau" pentru o calatorie in "imperiul" maestrilor spanioli. Noroc ca sunt foarte apropiate...deci sa alegi doar unul si sa renunti la celelalte doua... este o mare eroare.

In 2012 am reusit sa le vad doar pe primele doua, iar cu ocazia celei de-a doua vizite, in iulie 2013, am revazut o parte din Muzeul Prado si, in sfarsit, ceea ce nu apucasem in anul precedent: superba colectie a Muzeului Thyssen Bornemisza. 

Am ales acelasi loc de parcare si ne-am deplasat urmand acelasi ( deja ) traseu cunoscut. Ne aflam cam la 4 kilometri de Muzeul Prado. Am trecut din nou pe langa stadionul Vicente Calderon, am traversat un parc micut, dar foarte animat, pe langa o cladire unde erau expuse marionete:

Si am ajuns repede in Plaza de la Indepedencia unde se afla Puerta de Alcala. Puerta de Alcala este un reper turistic important. A fost construita in stil neoclasic de un arhitect italian, Sabatini, la cererea Regelui Carol al III-lea si a fost amplasata pe locul actual abia in secolul al XIX-lea. De aici spre "zona culturala" totul a fost simplu. Puerta de Alcala este foarte aproape de Parque Buen El Retiro, parc pe care am dorit sa-l vizitez, dar in ziua urmatoare. Puerta de Alcala, asa cum se observa pe harta orasului, se afla pe aceiasi linie dreapta cu Puerta del Sol si cu Plaza Mayor.

Am urmat, deci, Calle Alcala si pe drum ne-am oprit sa ne tragem sufletul, ca doar era …“caldura mare la Madrid”. Si multa, multa lume, turisti cu harti in mana, o circulatie animata  iar...o cladire care ne-a atras atentia in mod special a fost Teatrul Alcazar, construit dupa planurile arhitectului Eduardo Sanchez Eznarriaga, care insa nu si-a vazut opera finalizata; succesorul lui a fost Eduardo Lozano Lardet. Acest teatru, inaugurat  pe 27 ianuarie 1925, a fost gandit initial ca o oaza de petrecere a timpului liber, insa, in final, a ramas doar o locatie teatrala cu 800 de locuri. Denumirea noua care apare pe fatada spectaculoasa, de Teatro Alcazar-Cofidis, este datorata noului spnsor din 2012, compania Cofidis. Cu noroc se pare, edificiul depasind cu succes incendiul izbucnit in birourile ultimul etaj, la 15 iunie 2013.

Drumul ne-a purtat mai departe spre Casa de America, situata chiar langa Fuente de Cibeles (Fantana Zeitei Cibele”) in Plaza de Cibeles. Fuente de Cibeles o reprezinta pe zeita naturii intr-un car tras de lei si poate fi considerata si ea o emblema a Madridului. Se zice ca in timpul Razboiului civil fantana a fost acoperita cu saci de nisip de catre madrileni pentru a fi protejata de bombardamentele puternice.

Azi, fantana este locul preferat de intalnire al suporterilor echipei Real Madrid.

Chiar vis-a vis se afla Ayuntamiento (Primaria) si Palacio de Comunicaciones.

Foarte aproape se gaseste si Banca de Espana, un edificiu solid si impunator, ce dateaza din 1884(in poza de mai jos).

Casa de America, cea de langa Fuente de Cibeles, este de fapt un muzeu public, amenajat in cladirea Palacio de Linares, Cladirea adaposteste o galerie de arta dedicata coloniilor spaniole - de altadata - din America de Sud. Intrarea este libera si merita alocat, macar, un timp minimal pentru obiectele deosebite expuse, obiecte cumparate de guvernul spaniol sau donate, in special, de guvernul columbian. Mai ales ca, aici, se afla un exemplar dintre cele patru manuscrise maya pastrate in lume precum si tezaurul columbian de aur, Quimbaias. 

Pentru un scurt popas am intrat in Palacio de Cibeles sau Comunicaciones. Oricine poate intra (gratuit), se poate relaxa ceva timp pentru ca sunt create toate conditiile unei binemeritate pauze turistice fiind puse la dispozitie zone cu canapele de odihna, aer conditionat si wi-fi free ca sa-ti pui gandurile si cele vazute in ordine si hotari cum sa-ti faci urmatorul traseu. Cladirea cu sase etaje

este una moderna,

avand tavane splendide.

Am urcat si cu liftul pe acoperis unde se afla un restaurant cochet care te asteapta cu bauturi racoritoare. Totul impecabil !.

Sus te poti delecta si cu panorama orasului - cel putin o parte din el -:

De aici am continuat pe Paseo del Prado, am depasit Muzeul Thyssen Bornemisza si imediat am zarit, in Plaza Canovas del Castillo, faimoasa Fuente de Neptuno ( Fantana Neptun ), unde de multi ani se aduna suporterii clubului Atletico Madrid.

Si, chiar langa Muzeul Prado se afla Hotelul Ritz; dar aspectul sau m-a dezamagit putin: nu are amploarea si opulenta unui exemplar “Ritz”. Exista insa o explicatie pentru dimensiunea lui si anume ca a fost construit in 1919 special pentru nunta Regelui Alfonso al XIII-lea. Spatiul nu a fost suficient de generos, asa ca nu i s-a putut da acestui hotelul "aerul" cu care suntem obisnuiti.

O plimbare pe Paseo del Prado este placuta la orice ora a zilei toride madrilene, gratie unei perdele groase de arbori si bancilor amplasate la distante mici. Pe alocuri, usor mascate de verdeata, exista  si mici fantani tasnitoare cu apa rece cu care te poti racori. Ba exisat chiar si o fantana-monument:

Langa Muzeul Prado exista un “oficiu de turism mobil”, un fel de rulota de unde poti obtine harta orasului si, bineinteles, alte si alte detalii. Depinde doar de ceea ce vrei sa vizitezi si ti se dau raspunsuri detaliate la orice intrebare.

Inainte de a povesti despre vizita acestor mari muzee, o precizare turistica importanta: cu exceptia Muzeului Thyssen Bornemisza, celelalte doua, Muzeul Prado si Centro de Arte Reina Sofia pot fi vizitate gratuit dupa ora 18h00. Nu neaparat pentru a economisi ceva bani, dar pentru a vedea si alte zone ale Madridului chiar merita analizata aceasta posibilitate. Chiar asa am si facut, dar am ales sa povesesc grupat de cele trei muzee pe care le-am vazut cu ocazia a doua vizite in anii 2012-2013. A fost timp castigat in care ne-am deplasat la Castelul Aranjuez, de exemplu, sau am vizitat Parcul Buen El Retiro.

In aceasta idee, pentru Muzeul Prado trebuie neaparat sa fiti la Puerta de Goya in jurul orei 17h30, intrucat se formeaza o mare coada de asteptare, obligatorie, pentru ca desi vizita este gratuita trebuie sa ai biletul fara de care nu poti intra in muzeu. Asadar, zilnic sunt cate 2 ore de vizita gratuita (18h00-20h00) si la Muzeul Prado si la Centro de Arte  Reina Sofia cu atractia sa principala, “Guernica” lui Picasso. 

Altfel, o vizita a Muzeului Prado costa 14 EUR/persoana.

In sfarsit, prin intrarea Goya am patruns in celebrul Muzeu Prado. Mi-am fixat din timp anumite sali pe care doream neaparat sa le studiez cu atentie pentru ca imi doream sa am timp suficient si sa traiesc din plin emotia intalnirii cu marile capodopere expuse aici, avand in vedere ca acest muzeu cuprinde un numar impresionant de piese: peste 8600 de tablouri, peste 5000 desene, 2000 de obiecte decorative, 1000 monede si medalii. Din pacate numai o parte dintre acestea sunt expuse, am inteles ca doar a saptea parte.

In Muzeul Prado se patrunde insa, in functie de organizare, nu numai prin: Puerta de Goya (cel mai frecvent), dar si prin alte doua porti: Puerta Velazquez si Puerta de los Ieronimos.

Cladirea muzeului este o constructie nu foarte inalta, care a fost ceruta de Regele Carlos al III-lea in 1765  si care, initial, a avut o alta destinatie: muzeu de stiinte naturale. Urmatorii monarhi ai Spaniei i-au schimbat insa destinatia, au adunat multe alte si alte obiecte de arta si tablouri. Si, cu aceasta ocazie aveam sa aflu si de ce pe pliantul cu muzeul apare scris « Ultimul Rafael »,
Mister? Nu! Este aripa noua, proiectata de Rafael Moneo si care expune publicului tablourile minunate ale lui Zurbaran, Pareda precum si cele ale pictorilor contemporani.

De vazut in muzeu, greu de ales la fata locului: sunt colectii de arta romanica si italiana, pictura flamanda si germana, picturi venetiene, ca sa nu mai vorbim de panzele celor trei pictori geniali: Francisco Goya, Diego Velazquez si El Greco.
Fiecare monarh, din cate am aflat, a avut un pictor preferat. De exemplu, Regele Filip al IV-lea l-a preferat pe Diego Velasquez, in timp ce Carol al III-lea l-a numit pictor de curte pe Francisco Goya.

Chiar la intrare ne-a intampinat “Portretul ecvestru al Ducelui de Lerma “ al lui Peter Paul Rubens si putin mai departe singurul tablou al lui Rafael prezent in Prado :”Portret de cardinal”.

Gandurile imi erau absorbite insa de salile cu picturile lui Goya. M-a intampinat, in prima sala, seria de portrete « Familia regala », dar am fugit sa vad, in sfarsit, arhicunoscutele tablouri « Maya imbracata » si « Maya dezbracata » in care e posibil sa fie reprezentata Ducesa de Alba, pe care Goya o diviniza. Panzele surprind si tradeaza framantarile succesive ale pictorului si cred ca si deznadejdea maxima in care s-a coborat la sfarsitul vietii, bine ilustrata in “Saturn devorandu-si fiii”.

Cat despre Velazquez, ce sa spun? Doar ca bucuria a atins cota maxima la vederea celui mai faimos tablou din Prado si care ii apartine " Las Meninas" ("Domnisoarele de onoare ").

Pe El Greco l-am lasat putin mai la urma, deoarece aveam sa-l “cunosc” bine de tot in zilele urmatoare, la Toledo, unde a trait si a pictat. Este mistic si fascinant, intunecat si tragic. Toate picturile lui prezinta figuri umane triste, cu fete intunecate si trupuri costelive. Cred ca dupa vizitarea unei expozitii cu picturile sale, oricine il poate identifica cu usurinta: este inegalabil in redarea durerii umane, iar tablourile sale sunt intotdeauna indoliate si sumbre.

Nu pot sa nu amintesc si de Albert Durer, Tizian, Caravaggio, Tiepolo, Tintoretto. Dar, nici o grija: pliantul de la intrare ofera foarte clar informatii si va puteti stabili din timp salile si timpul alocat.
Organizarea vizitei este excelenta iar cu pliantul in mana ajungi usor in fata oricarui tablou listat in muzeu. Nu merita graba de a-l vizita dintr-o data. Noi am rezervat cateva ore in doua seri (dupa ce in timpul zilei atinsesem alte obiective ) si am reusit sa ne bucuram de operele deosebite cu calm si in tihna.

Dupa Prado si o scurta hoinareala am ajuns si la Centro de Arte Reina Sofia. Acest muzeu este situat chiar langa frumoasa statie de metro, Atocha, o bijuterie de sera tropicala care merita vizitata ea insasi. Iar in apropierea muzeului se afla si Real Conservatorio de Musica.

Centro de Arte Reina Sofia nu a fost initial un muzeu. El a fost amenajat intr-o veche locatie de spital a carei arhitectura a fost modificata prin adaugarea a doua lifturi exterioare de sticla. Muzeul a fost inaugurat in 1986 iar in 2005, un arhitect francez, Jean Nouvel, i-a schimbat aspectul prin construirea unei noi aripi.

In cladirea muzeului, pe langa salile de pictura mai gasim si o biblioteca impresionanta ce insumeaza peste 10 000 carti si peste 1000 tiparituri despre arta secolului al XX-lea, precum si un auditorium. In doua etaje ale muzeului pot fi admirate si expozitii temporare, iar alte doua sunt dedicate colectiei permanente care prezinta lucrari din genul "abstract", " Pop" sau " Minimal art".

De asemenea se poate bea o cafea intr-un restaurant dragut aflat la iesire, poate dupa ce ai achizitionat si vreun suvenir. Centro de Arte Reina Sofia are adresa : « Calle de Santa Isabel, 52 ».

Daca Muzeul Prado se mandreste cu panzele lui Goya, Velazquez si El Greco, Centro de Arte Reina Sofia se poate lauda cu picturile celor trei mari pictori spanioli moderni: Pablo Picasso, Salvador Dali si Joan Miro.

Dar in expozitiile temporare pot fi vazute picturi contemporane, fie doar panze spaniole, fie aduse din toata Europa si chiar si din America. Uneori se organizeaza expozitii temporare tematice ale marilor maestri si sunt depuse eforturi vizibile pentru a aduna din cele patru colturi ale lumi si a prezenta publicului colectia intregita pentru scurta vreme (ca cea din 2013 pentru Salvador Dali).

In primul an cand am vizitat muzeul era o coada destul de mare la bilete (6 EUR/persoana). Am ales sa mergem imediat in salile lui Pablo Picasso, era prea tentanta ideea de a vedea “Guernica”.Am depozitat la bagaje tot ce se putea lasa si cum, din fericire, fotografiatul nu era interzis, am facut si cateva poze. Doar in sala in care este expusa “Guernica” acest fapt nu este posibil. Pictura este expusa intr-o sala mare, doar usor luminata in spatele unui geam anti-glont. In sala anterioara este prezentat succesiv modul in care a evoluat acest tablou, geneza acestei capodopere de la prima incercare pana la forma finala devenita celebra si pe care o cunoastem azi. Iar eu, chiar cu cateva zile inainte de a ajunge la Madrid, am intrerupt deliberat “calatoriile mele pe patru roti” pentru a vizita Guernika y Lumo sau “locul blestemat” si iata-ma acum in fata picturii originale revenite acasa in 1981, dupa moartea lui Franco, -si dupa sederea temporara la Centrul de Arta Moderna din New York-, o data cu reinstaurarea democratiei, asa cum si-a dorit si Picasso. 

S-au spus, de catre toti, atatea despre "Guernica", s-au facut aprecieri, incat cel mai bine este sa mergeti si sa o admirati la ea "acasa", in acest muzeu.

Chiar daca veti iesi din sala, este GARANTAT ca inainte de a parasi definitiv muzeul va veti mai intoarce si o veti mai privi inca o data: e tulburatoare, sublima, e fenomenala, e...capodopera lui Picasso.

Dupa Picasso a doua mare atractie a fost  Dali. Nu vreau sa dau de inteles ca am facut o ierarhizare a acestor doi pictori geniali, dar pe Dali l-am “cunoscut” in 2009 la el acasa, la Muzeul – Casa din Figueres si de aceea am facut aceasta alegere la Madrid. 

Dali este ca de obicei innebunitor, extravagant, excentric si foarte direct, el nu lasa loc de subintelesuri, el exprima transant mesajul tabloului sau.

Am reusit sa  vad celebrul sau tablou “Marele masturbator” (1929) din care irumpe clar chipul iubitei sale sotii, Gala.

Am admirat multe alte tablouri ale sale si m-am oprit ceva vreme in fata celui intitulat "Enigma lui Hitler" (1939), superb realizat.

Si pentru ca, totusi, l-am nedreptatit si am vizitat salile lui Dali abia dupa cele ale lui Picasso, la urmatoarea vizita, cea din anul 2013, providenta a actionat si mi-a oferit o ocazie speciala, de a admira o expozitie temporara organizata de acest muzeu cu lucrarile lui Dali aduse din multe alte muzee ale lumii, ca de exemplu de la New York sau din Franta. Ei, dar de data asta toate salile cu lucrarile lui Dali erau intesate de vizitatori: pai, era o ocazie unica, un rasfat cultural sa-i admiri panzele aduse din lumea larga.

Momentul, si in acelasi timp cea mai mare surpriza, in care m-am simtit mandra ca sunt romanca a fost cel in care am descoperit ca, in aceeasi sala cu Dali, chiar vis-a-vis, este expusa o pictura a lui Victor Brauner, pictor roman nascut in 1903 la Piatra Neamt si plecat in Franta in 1938.

Trebuie sa recunosc ca nu auzisem decat vag despre el pana atunci. Dar este cel mai bine cotat pictor roman suprarealist, reprezentant al cubismului, expresionismului si dadaismului.
Acesta este tabloul lui Victor Brauner expus la Centro de Arte Reina Sofia:

Dar lucrari ale sale sunt expuse si in alte importante muzee ale lumii, cum ar fi: Centrul de Arta Moderna Georges Pompidou din Paris, muzeele de arta din Strasbourg, Saint-Etienne iar la noi in tara in Tulcea, Bucuresti si Oradea. Picturile sale se vand la preturi impresionante, opt dintre cele mai valoroase la peste 300 000 euro, ca de exemplu “Straniul caz al domnului K” evaluat la 700 000 euro. Cu alte cuvinte…Dali poate fi mandru de "vecinul" sau de sala…Glumesc desigur, dar chiar este un pictor cu valoare recunoscuta in lume.

In cadrul muzeului sunt amenajate si sali de proiectie unde pot fi vazute filme intregi. Doar cateva minute am stat si eu sa revad o pelicula a lui Bunuel…
Dar nu pot sa nu il amintesc si pe Joan Miro, artistul catalan care socheaza prin simplitatea imaginii si a simbolului pentru materializarea pe panza a mesajului transmis…Si nici pe Antoni Tapies, devenit cunoscut pentru hartia creponata pe care o foloseste in lucrarile sale…

Am iesit din muzeu si am facut calea intoarsa spre Muzeul Thyssen Bornemisza, posesorul unei colectii extraordinare, chiar daca exista "guri rele" ce incearca sa-i submineze valoarea. Ne-a facut bine sa parcurgem pe jos drumul, sa privim agitatia de pe Paseo del Prado, pentru ca muzeul se afla langa Fuente de Neptuno, in apropierea Muzeului Prado (Paseo del Prado, 8).

Muzeul Thyssen Bornemisza a fost deschis in 1993 si este rezultatul muncii pasionate si asidue a doua generatii de iubitori de arta care au reusit sa stranga la un loc 800 de opere de arta apartinand anilor 1920-1980. Fabulosul ansamblu, plasat in Palatul Villahermosa, expune operele de arta intr-o modalitate inedita, nicidecum in modul traditional al muzeelor, chiar a celor mai renumite, cu care suntem obisnuiti. Valoroasa colectie este aranjata in mod cronologic si nu pe pictori.

Dragostea si pasiunea industrasului elvetian, baronul Hans Heinrich Thyssen Bornemisza pentru cea de-a cincea sotie a sa, Carmen Cervera, fosta Miss Spania 1961, (ex-sotia cunoscutului actor Lex Barker, adica Old Shaterhand prietenul lui Winnetou, alias Pierre Brice pentru cine isi aminteste filmul) l-a determinat sa doneze, in 1993, intreaga colectie Spaniei. Cuplul este "prezent" printr-un tablou ce ii reprezinta - aici fiecare poate sa spuna cat de "reusit" ! - si care este asezat undeva la parter, in zona unor sculpturi care ii apartin lui Rodin.

Ne asteptam sa vedem sali intregi cu picturi ce apartin aceluiasi maestru, dar aici lucrarile sunt prezentate, extraordinar de inedit si interesant, pe ani.

Ideea a apartinut aceluiasi Rafael Maneo, caruia i se datoreaza si aripa noua din Muzeul Prado. Gasim aici expuse, pe trei etaje,  lucrari apartinand lui Pissaro, Monet, Manet, Degas,

Van Gogh, Durer, Carpaccio si multi, multi altii, fara a nedreptati pe cineva.

Atractia maxima pare a fi “Portretul lui Henric al VIII-lea" care ii apartine lui Hans Holbein si cu sinceritate marturisesc ca mi-a placut si o sculptura a lui Rodin ”Le Christ et la Madeleine” expusa intr-un spatiu special amenajat la parter. Intr-adevar, muzeul aduna o colectie privata grandioasa, care mi-a amintit de Peggy Guggenheim, o alta mare devoratoare de arta si rafinata colectionara de pictura avangardista...

Intrarea in acest muzeu a fost doar 9 EUR/persoana si poate fi vizitat intre 10h00-20h00 de marti pana duminica.

Dupa o astfel de zi ce mai puteam face? O raita prin magazine, ceva bun de mancat si discutii asupra itinerariului prevazut pentru urmatoarea zi ce va fi petrecuta la Madrid...