(I)
"O fantana si o legenda.Un strengar durduliu, imaginat parca de Rubens, intretine prin gestul sau necuviincios buna-dispozitie celor care privesc jetul de apa cu pricina, ce-i stropeste uneori".
"Polemici cordiale"-Octavian Paler
Ploaia ne-a fost un tovaras de drum aproape tot timpul cat am calatorit de la Liege pana la Bruxelles unde am ajuns cam intr-o ora si 20 de minute.
Am stabilit “cartierul general” la Liege pentru cateva zile deoarece intentionam sa vizitam si alte cateva orase din partea estica a Belgiei cum ar fi: Namur, Dinant, Amay si chiar sa petrecem o zi in Luxemburg.
Am patruns in oras printr-una dintre intrarile care ne-au purtat pe langa Hotelul Crown Plaza,
si cine ne-a “iesit” prima in intimpinare? Chiar Le Palais de Justice, o cladire imensa si robusta considerata a fi cea mare mare cladire a unei Curti Inalte de Justitie din lume. Chiar Charles Garnier, arhitectul Operei din Paris, s-a lasat inspirat de aceasta si chiar a denumit-o drept "un monstre de qualite”.
Le Palais de Justice ocupa 52.164 metri patrati din care 26.002 metri patrati construiti. Pentru o apreciere corecta a proportiilor sale, ganditi-va doar ca Basilica San Pietro din Roma are 22 000 metri patrati (in interior). Sa cred ca si dimensiunile induc ideea soliditatii sau consistentei deciziilor luate aici? Cine stie? Eu asa as vrea sa cred.
Cladirea Palatului de Justitie a fost pozitionata pe un vechi amplasament al unei biserici iezuite care s-a erodat in timp. Pe vremea domniei Regelui Leopold s-a construit un nou edificiu, iar in 1861 arhitectul Joseph Poelaert a fost autorul a ceea ce vedem azi.
“Ne-am facut temele” bine, de acasa, cand ne-am stabilit itinerariul si am gestionat perfect timpul asa incat am reusit sa vizitam exact ceea ce ne-am propus pentru o zi. Sunt aici o multime de muzee, cam 90, si vizitarea catorva dintre acestea chiar nu trebuie ratata. Belgia este o tara extraordinar de frumoasa: mica, cu multe castele, cu “marturii dureroase” ale primului razboi mondial (cazemate, transee sau cimitire, de exemplu cel de la Ypres), insa Bruxelles mi s-a parut a fi un oras prea …”urban”: are prea multa sticla, prea mult beton incat daca orasul vechi nu ar fi atat de fermecator, capitala belgiana s-ar “sufoca” in aerul de noutate si nota pregnanta de modernism…
Cu alte cuvinte, Bruxelles mi s-a parut un oras mai mult administrativ decat turistic. Probabil asa gandesti cand te simti suprasaturat de urban, cand vrei sa respiri rusticul, naturalul. Da, capitala Belgiei este Cartierul general al NATO si al Uniunii Europene si, deliberat, cu ocazia acestei prime vizite am ignorat multe dintre constructiile noi si am cautat sa vedem ceea ce il caracterizeaza cu adevarat, pentru ca vreau sa ma gandesc la Bruxelles nu ca la "capitala Europei", ci mai degraba ca la capitala ciocolatei fine, capitala berii, capitala libertatii de exprimare (si m-am gandit acum la Paul Delvaux) sau capitala Art Nouveau (Victor Horta).
Daca dispuneti de mai mult timp, foarte bine, merita sa alocati cat de mult puteti si sa vedeti cat mai multe muzee si catedrale precum si alte obiective interesante, dar daca aveti un itinerariu mai lung de parcurs prin Belgia va puteti limita la o zi pentru Bruxelles....Hai sa zicem o zi si jumatate pentru un ritm mai lent, pentru o dupa-amiaza inedita in La Grande Place care este cu adevarat una dintre cele mai frumoase piete ale Europei.
Aceste observatii sunt si pentru doua foste colege de serviciu ( pe care le apreciez foarte mult) in speranta ca poate ceva din notele mele de calatorie le vor fi folositoare in calatoria pe care o vor face acolo cat de curand...
Dar, sa nu uit, intotdeauna sa fiti pregatiti pentru un ropot scurt de ploaie si sa aveti la indemana o pelerina: cu umbrela e mai greu…bate vantul. Luati insa si partea frumoasa: va puteti si bronza, de aceea se spune ca belgiencele au tenul masliniu. Asa o fi? De vina o fi... vantul?
…Noi am lasat masina intr-o parcare subterana destul de aproape de Oficiul de Turism.
Aici am trait insa o mica dezamagire, chiar nu ma asteptam ca acolo doar sa ni se puna o harta in mana, sa ni se arunce cateva cuvinte grabite si…gata. Ce sa facem? Am iesit cam nedumeriti, nu prea ne venea sa credem; dar orasul e oras, oamenii sunt peste tot oameni, poate ca, acum, acea persoana grabita care ne-a dat raspunsuri evazive si ne-a intins pliantele fara prea multe explicatii nici nu mai lucreaza acolo. Oricum, am uitat repede incidentul neplacut de indata ce am plecat pe strazile acestui oras modern, care te farmeca cu aerul sau cosmopolit, cu strazile animate si pline de turistii avizi sa-l exploreze pana la cel mai mic detaliu. Asa cum am trait prima impresia asa l-am pastrat in amintire; nu ca mi-ar fi displacut, dimpotriva: un oras “dulce”, un oras “de ciocolata“, un oras care te incanta prin amestecul puternic vizibil dintre nou si vechi, “vivace” si medieval in acelasi timp. La tot pasul bere, bere si iar bere (peste 900 de sortimente) si cartofi prajiti cu scoici acoperiti de maioneza acrisoara sau ketchup, ca sa nu mai vorbim de nelipsitele gaufre sau vafe belgiene care ti se topesc in gura impreuna cu un topping generos de fructe si frisca delicioasa . O gaufre uriasa costa 5 euro, dar MERITA!
Dar cate sortimente de praline, trufe, bomboane de ciocolata, martipan dulce si parfumat (mai ales cel roz de trandafiri) puteti gasi aici! Pofticiosii sunt bine veniti si cu greu se vor abtine sa nu guste din toate.
Primul obiectiv turistic pe care l-am vizitat a fost Biserica Notre Dame du Sablon,
considerata ca find cea mai frumoasa catedrala gotica din Belgia.
Am intrat pentru cateva minute, este cu adevarat superba, apoi un ochi ne-a zburat spre micuta gradina le Petit Sablon al carui grilaj metalic
este frumos decorate cu 48 de sculpturi ce amintesc de breslele de altadata si care apartin unor renumiti artisti belgieni ai secolului al XIX-lea (Jules Courroix, Jean-François Van den Kerckhove). Altadata, aici era o zona mlastinoasa care s-a transformat in timp in cimitir (intre 1289-1706), dar azi Scuarul Le Petit Sablon ne desfata privirile cu noua ronduri de flori si plante aranjate simetric: acestea simbolizeaza cele noua regiuni ale Belgiei. In spatele lui se zareste discret Le Palais Egmont. Plimbarea a fost chiar placuta desi gradinuta este de mici dimensiuni.
Ce nu pot uita sunt minunatele hortensii albe de pe una din laturile acestei biserici. Gratioase si imaculate!
Catedrala separa Scuarul Le Petit Sablon de Place du Grand Sablon, piata unde isi au sediul doi dintre cei mai mari producatori belgieni de ciocolata: Wittamer (Place du Grand Sablon 12-13) si Pierre Marcolini (Rue des Minimes 1).
Primul obiectiv turistic pe care l-am vizitat a fost Biserica Notre Dame du Sablon,
Ce nu pot uita sunt minunatele hortensii albe de pe una din laturile acestei biserici. Gratioase si imaculate!
Un pic mai departe, intre Muzeul de Arte Frumoase (Le Musee de Beaux-Arts)
si Le Grand Sablon se afla Le Jardin des Sculpteurs (Rue de la Regence, 5), un alt parculet extraordinar. M-am bucurat ca am ajuns aici din pura intamplare si ca am avut sansa sa vad micuta oaza de verdeata situata chiar in centrul orasului. Aceasta este prima gradina botanica amenajata in Bruxelles la 1796 de catre Joseph Van der Stegen Putte, ca gradina a unui vechi hotel din care nu s-a mai pastrat nimic, Nassau Garden Hotel. Micuta, cocheta, eleganta si mai ales rafinata prin prezenta celor patru sculpturi: “Raul” al lui Aristide Maillot pozitionata deasupra unui bazin circular de apa, “Spalatoreasa” lui Emilio Greco,
“Marea Nike” a lui Bernard Heiliger si “Ofranda” lui Dolf Ledel.
Orasul vechi este mic si eram, practic, deja in centrul sau, trecand mai intai pe langa Muzeul Instrumentelor Muzicale (Rue Montagne de la Cour) unde se afla una dintre cele mai mari colectii din lume: 7000 de exponate sunt prezentate aici (instrumente muzicale mecanice, cu coarde, cu clape sau folk europene precum cimpoaie, acordeoane, clopotei).
Eram din ce in ce mai nerabdatoare sa ajungem in Marea Piata sau La Grande Place / Grote Markt pe care deja mi-o imaginam plina de lume multa, acum fara frumosul covor floral care este “intins” in acest spatiu o data la doi ani. Oare cum arata 1 milion de petunii aranjate pe o suprafata de 1800 metri patrati in aceasta minunata piata considerata a fi una dintre cele mai frumoase din Europa , si in care se “varsa” nu mai putin de sapte strazi? Greu de imaginat…frumos de vazut !
Dar, pana acolo, ne-am mai abatut din drum; in fata noastra, un gigant: Catedrala Sfantului Mihail si a Sfintei Gudula, Saints-Michel-et-Gudule, fondata in anul 1225,
care azi a devenit biserica nationala a Belgiei si care este un model de arhitectura gotica Brabant. Catedrala este avantajata de pozitia ei pe Dealul Treurenberg si “priveste” spre Bruxelles de undeva de sus, asemenea lui Zeus din Olimp.
Dupa ce a fost, mai intai, in secolul al IX-lea o simpla capela dedicata Sfantului Mihail, in 1047, prin grija si sprijinul lui Lambert II, Conte de Leuven, a devenit biserica romanica care a adus aici moastele Sfintei Gudula. In secolul al XIII-lea a fost complet transformata si renovata in stil gotic: a fost finisata fatada alba si in secolul al XV-lea, sub Regele Carol V, s-au adaugat cele doua turnuri cu o inaltime de 69 de metri. In 1962 a dobandit statutul de catedrala.
Ca sa patrundem in interiorul catedralei, am urcat mai intai un lung sir de scari,
apoi am trecut prin usa centrala
si, in sfarsit, iata-ne privind spre o orga uriasa
si spre amvonul care ii infatiseaza pe Adam si Eva alungati din Rai.
Cat despre vitralii! Atat de frumos colorate …iar lumina fierbinte de iulie patrundea adanc…pana in sufletele noastre!
Se afla ingropate in aceasta biserica cateva capete “incoronate”, cum ar fi: Ioan al II-lea, ducele de Brabant, Regele Albert si Charles de Lorraine.
La iesire am coborat incet, agale si ne-am asezat pe una din bancile din fata catedralei. Am mai privit-o admirativ inca o data: da, cu siguranta, din punct de vedere arhitectural Catedrala Sfantului Mihail si a Sfintei Gudula, Saints-Michel-et-Gudule seamana foarte bine cu Catedrala Notre Dame de Paris ( nu are rozeta cunoscuta), dar, ca marime, cu Domul din Koln (are in interior o lungime de 108 metri si o latime de 50 de metri). Este minunata si pentru mine a ramas in amintire drept “titanul din Bruxelles”.
apoi am trecut prin usa centrala
Ne-am continuat drumul, am trecut pe langa statuia Cardinalului Mercier din Place Saint Gudule, opera lui Egide Rombaux, unul dintre cei mai buni sculptori belgieni comtemporani...
...si iata-ne in Marea Piata, Grote Markt din Bruxelles!
Nici nu stiam unde sa privesc mai intai: spre La Maison du Roi sau spre Primarie?
Spre cladirile dantelate, din piatra gri, ale breslasilor
cum ar fi Le Cornet, sediul Breslei Luntrasilor sau l’Arbre d’Or, sediul Breslei Berarilor, spre "Le Cygne", altadata Breasla Macelarilor sau spre Casa Breslei Brutarilor (cea cu cupola rotunda).
La Maison du Roi este atestata documentar din 1321 si a fost construita initial ca o hala de paine, dupa cum chiar si denumirea ei in flamanda, Brodhuis, aminteste acest lucru. Dupa 1405 cladirea a fost destinata scopurilor administrative ale Ducilor de Brabant. Avariata foarte puternic, a fost restaurata si redenumita La Maison du People si oferita orasului. In acest moment adaposteste Le Musee de la Ville Bruxelles, care are colectii foarte frumoase de pictura si sculptura. Denumirea de La Maison du Roi este interesanta, m-am intrebat oare de ce se numeste asa avand in vedere ca aici nu a locuit vreodata un rege, ci doar ducii de Brabant? Retorica intrebarea...
Incadrata de Casa Regala (Maison de Roi) si casele interesante ale breslelor medievale, Primaria Bruxelles isi anunta inca de departe prezenta prin silueta eleganta a Turnului sau inalt de 91 de metri, in varful caruia, in anul 1455, s-a asezat statuia de 3 metri inaltime a Arhanghelului Mihail, protectorul orasului, omorand un balaur.
Statuia originala a fost inlocuita cu o alta in 1996. Fatada este frumos ornamentata si decorata cu 203 statui care ii reprezinta pe ducii si ducesele care au condus Brabantul mai bine de 1000 de ani, intre 580 si 1564. Ea aminteste un pic de Domul din Milano, care este la fel de incarcat cu statui de diferite dimensiuni, din marmura alba.
O veritabila bijuterie gotica, Primaria Bruxelles sau Hotel de Ville (sau Stadhuis) are o istorie impresionanta.
Constructia sa a inceput putin dupa anul 1400 dupa planurile unui arhitect flamand, Jacob Van Thienen. Cladirea initiala s-a extins treptat, in acelasi timp cu ascensiunea capitalei Ducatului de Brabant: mai intai s-a adaugat o aripa si mai apoi s-a construit Turnul dupa proiectul lui Van Ruysbroeck. Insa, din nefericire, in 1695, trupele franceze conduse de Maresalul de Villeroy - care au pierdut batalia de la Namur - au distrus orasul din ordinul Regelui Ludovic al XIV-lea; s-au pastrat doar zidurile exterioare ale primariei si acest Turn. Mai tarziu, primaria a fost supusa unor lucrari de restaurare si conservare pentru a i se reda farmecul medieval trecut, avand in vedere ca este plasata intr-un loc preferat de locuitorii orasului fie ca punct de intalnire fie ca petrecere a timpului liber la una din nenumaratele terase. Uneori, aici, pot fi ascultate concerte, dar noi am avut sansa sa fim martorii unei ceremonii de casatorie; de fapt, i-am vazut pe mirii ce au aparut intr-un balcon, plini de verva si discutand veseli cu trecatorii din piata. Mireasa era fericita si chiar a aruncat buchetul peste balcon…
L'Hotel de Ville (Primaria) Bruxelles se poate vizita, in grup, organizat. Personalul ei se afla intr-o alta cladire, pe Bulevardul Anspach, aici fiind doar biroul primarului orasului Bruxelles. Din 1998 cladirea-monument a fost inclusa pe lista patrimoniului universal UNESCO.
Chiar in coltul format de La Grande Place cu Rue Charles Buls se afla Monumentul Everard't Serclaes, opera a talentatului sculptor Juliens Dillens in onoarea acestui ilustru cetatean al orasului, care s-a jertfit aici in 1388; foarte ingenios realizat prin suprapunerea a trei basoreliefuri incadrate de doua mari statui: cea a curajosului cetatean-cavalerul Everard't Serclaes si cea a victimei ranite- omul Everard't Serclaes. Legenda spune ca daca il vei atinge, vei reveni la Bruxelles candva.
Sa speram ca este adevarat pentru ca imi doresc mult sa vad, odata, minunatul covor floral...
...La cateva sute de metri de Grote Markt se afla celebra statuie a “Baietelului care face pipi”, Manekenn-Pis, situata la intersectia a doua strazi Rue de L'Etuve cu Rue du Chêne. Simbolul orasului Bruxelles este o statuie mica, de doar 61 centimetri inaltime, apartinand lui Hieronimus Duquesnoy (1619) care poate rivaliza doar cu modernul Atomium. Manneken-Pis este de fapt o mica fantana si urmasul direct al “Micului Julien”, o alta fantana publica din piatra, de la 1388, pe cand alimentarea orasului cu apa se facea cu ajutorul cismelelor.
Din pacate aici se poate admira doar o copie, originalul micutei statui se pastreza, din 1965, in Musee de Ville Bruxelles impreuna cu generoasa sa colectie de costume ( peste 760 dintre care 2 sunt romanesti, unul fiind de calusar cu care baietelul a fost imbracat in 2010, intr-o anumita perioada).
Manneken Pis este imbracat de catre functionarii Primariei dupa un calendar al evenimentelor locale sau internationale si arareori poate fi vazut dezbracat asa cum apare in poze. In preajma lui intotdeauna este multa lume, astfel incat cu greu ajungi sa-i faci o poza... dar, pana la urma, am reusit.
Si daca tot suntem in "orasul berii si al ciocolatei fine", de ce nu am admira si varianta dulce a lui Manneken Pis? Care dintre variantele de mai jos va face cu ochiul? Sa fie din pralina ? Din martipan?
Seara, cand am ajuns la hotel, am aflat de la un receptioner foarte vorbaret si mandru de orasul lui, ca am ratat si nu am "cunoscut" intreaga "familie" a lui Manneken-Pis, adica nu am vazut alte doua statui: pe "surioara" lui Manneken Pis, adica pe Jeanneke Pis si un catel, Zinneke Pis. Jeanneke Pis, o sculptura simpatica cu inaltimea de 50 centimetri si care ii apartine lui Denis-Adrien Debouvrie a fost asezata in 1987 pe strada Impasse de la Fidelite ca urmare a miscarii feministe efervescente ce cuprinsese Europa (in flamanda inseamna “fata care face pipi”). Mai tarziu acestei "familii" i s-a adaugat o a treia sculptura, un catel pe nume Zinneke Pis („maidanezul care face pipi") creat in 1998 de Tom Frantzen, prin care artistul intentiona, asa cum a afirmat, sa exprime multiculturalitatea orasului Bruxelles (pentru ca acesta este …un ”maidanez”).
O familie "europeana" foarte cunoscuta asadar!
Si putin mai incolo am remarcat vigilenta unei politiste care a izgonit o cersetoare. Si nu era prima data. Nu, nu era de-a noastra ...(va urma).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu