"Catre amiaza zilei de duminica, 6 iulie, exploda fiesta. Lumea navalea in piata din toate partile, iar dinspre strada auzeam cum se apropie fluierele, flautele si tobele. Cantau riau-riau, flautele tipau si tobele duduiau, iar in urma lor veneau topaind baietani si barbati in toata firea. Toti aveau basmale rosii legate in jurul gatului si duceau o pancarta mare prinsa intre doua prajini.
Fiesta de San Fermin incepuse cu adevarat. Avea sa dureze zi si noapte sapte zile..."
"Fiesta" - Ernest Hemingway
Nu m-am gandit niciodata ca voi putea ajunge la Pamplona "calatorind pe patru roti" din Bucuresti, nu mi-am imaginat ca voi vizita acest oras celebru, tocmai intr-una din zilele in care sa simt din plin atmosfera de sarbatoare si entuziasmul general al locuitorilor orasului basc, daramite sa si vad evenimentul, pe viu, ca in "Fiesta " lui Hemingway. Da, am ajuns aici spre sfarsitul celei de-a patra dupa-amieze dintre cele noua cat dureaza festivitatile de San Fermin. Dar, am ratat momentul emotionant, acea clipa in care o racheta – chupinazoul -, trasa din balconul splendidei Primarii baroce aflata in Plaza Consistorial, vesteste debutul sarbatorii imortalizate de Ernest Hemingway in romanul sau “Fiesta” - roman publicat in 1926, care a adus recunoasterea si faima internationala capitalei istorice a Navarrei.
Celebrarea San Fermin din zilelele noastre reprezinta rezultatul combinarii a trei sarbatori: a celei religioase dedicate Sfantului San Fermin, a celei comerciale din secolul al XIV-lea si sarbatorirea taurilor care erau urmate de lupte in arena pana ala moartea lor. Initial festivitatile aveau loc incepand cu 10 octombrie. Mult mai tarziu s-a decis schimbarea datei si s-a ales o zi de vara, adica 6 iulie, deoarece vara distractiile pot fi mai variate si numeroase.
Da, intr-adevar, in fiecare an, intre 6-14 iulie, orasul parca explodeaza: localnici si turisti deopotriva, toti costumati in rosu si alb inunda strazile, rad si glumesc, chicotesc sau chiar canta si se agita la gandul ca vor asista la acea alergare de tauri pe strazi care are loc abia incepand cu a doua zi. Orasul atrage anual peste un million de vizitatori care vin incantati sa asiste la alergarea taurilor si toti atatia pleaca incantati dupa momentele unice traite aici in aceasta perioada.
Am ramas in Pamplona cateva ore bune, pana la apusul soarelui, am traversat orasul fiind rasfatati de muzica traditionala pe care am auzit-o la tot pasul.
Si, iata-ne ajunsi si in faimoasa Plaza de Castillo - locul cel mai iubit de Hemingway si unde incercam sa ghicesc care dintre nenumaratele baruri, cafenele, restaurante si cluburi au fost frecventate si preferate de scriitor.
Am intrat rapid in atmosfera fierbinte si vesela a multimii ce parea asemeni unui stup de albine: toti se miscau incoace si incolo pe strazi si in piete, fara o directia anume, dar purtand in mana pahare pline ochi de Sangria racoritoare - ”Don Simon” (pe care o stiam de la noi!).
Ne-am lasat purtati de acest val si, pentru ca a doua zi dimineata nu mai eram in Pamplona, ne-am multumit sa parcurgem, ca si alti turisti, cei 825 de metri pe care taurii aveau sa alerge doar aproximativ 3 minute. Cursa taurilor se repeta zilnic pana la sfarsitul festivitatilor de San Fermin si are un ritual anume; in fapt, sase tauri sunt alergati pe strazi de opt cabestros (un fel de carmaci) care ii conduc spre tarcul unde vor ramane pana seara, cand incepe corida.
Odata inceputa sarbatoarea, racheta aceea chupinazoul capata un rol si mai important iar urmatoarele lansari vor marca cu precizie toate momentele, respectiv: prima va anunta deschiderea portilor, o a doua va indica prezenta taurilor afara, a treia inseamna ca taurii intra in Bull Run si a patra arata ca, intra-adevar, cursa a a luat sfarsit. Dar mai este si un alt obicei traditional! Chiar inainte de inceperea cursei taurilor, alergatorii canta de trei ori in fata unei statui mici situate pe strada Cuesta de Santo Domingo, rostind : ”Il rugam pe San Fermin, in calitate de Patron, sa ne ghideze prin Alergarea de Tauri si sa ne dea binecuvantarea”. Interesant, nu-i asa?
Am mers incet, pe traseul amenajat special in orasul vechi, bine verificat de organizatori, imaginandu-mi tipetele starnite de adrenalina, zgomotele facute de taurii vigurosi sau chiar acele “ah-uri” ale spectatorilor care ii admira pe alergatori.
Sa nu uitam ca, incepand cu 1924 au murit 15 persoane, ultimul deces datand din 1995 si au fost ranite peste 200. Asa ca, se recomanda securitate si prudenta si mai ales liniste, fara a incita taurii. Un barbat foarte amabil a incercat sa ne explice intr-o spaniola amestecata cu engleza ca pe traseul de alergare exista doua portiuni extrem de periculoase: curba Calle Mercaderes si cea aflata intre Calle Estafeta si arena de tauri. Dar, fara grija: traseul este "aparat" de bariere si panouri de protectie, in roz si ocru, ridicate de o parte si alta a strazii pe care alearga taurii.
Alergatorii ii vor conduce pe taurii deveniti furiosi din cauza caldurii pana la arena unde seara vor avea loc celebrele lupte ( arena este chiar in spatele nostru).
Acolo, pe seara, bietii tauri isi vor gasi sfarsitul in aplauzele si uralele multimii incinse si ea de caldura, asteptare si exaltare. Ma gandesc cu tristete si durere la bietele animale sacrificate pentru deliciul publicului insetat de sange.
In programul sarbatorii de San Fermin sunt incluse si momente de divertisment pentru cei mici: Parada Uriasilor si Capetelor Mari, cu personaje bizare care sa ii incante. Iar pentru cei mari sunt organizate diverse spectacole in aer liber sau concerte, dar si alte ciudatenii precum alergarea nudurilor sau batai cu Sangria. Toata populatia Pamplonei participa, intr-un fel sau altul, la acest inedit eveniment.
Este un vacarm general, se aud voci din toate partile, muzica, se traieste o atmosfera asemanatoare uneia dintr-un balci, dar “un balci de mare calibru”.
Nu mai vorbesc de balcoanele arhipline de unde multi localnici priveau cu satisfactie si tipete de bucurie. Si peste tot mancare si bautura: viata se traieste din plin, grijile dispar si oamenii petrec! E vara, e iulie si eu sunt la Pamplona! Cat de frumos poate fi!
Ceremonia de incheiere a festivitatilor - “Probe di me” - este simpla si se desfasoara la lumina lumanarilor, urmata dupa de un foc de artificii care, gratiei inaltimii nu tocmai mari a cladirilor din Pamplona, poate fi vazut din multe zone si mai indepartate ale orasului. “Proba di me” se vrea un fel de “La revedere “ pana la urmatorul an si chiar exprima tristete din acest punct de vedere.
Iar la plecarea din oras, noi am strabatut din nou stradutele pietruite si stramte,
mai mult impinsi de la spate de multimea agitata din care abia am scapat.
Petrecusem o zi de vis in universul de altadata al lui Ernest Hemingway. Avusesem sansa, pentru cateva ore, asa cum scriitorul consemnase in “Fiesta”, sa traim acea atmosfera totala de bucurie cum rareori ne este dat sa o traim la modul general, cand toti strigau :”Traiasca vinul! Traiasca strainii!”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu