Paris...Umbra lui Napoleon... la Domul Invalizilor
"Je desire que mes cendres se reposent au bord de la Seine
au milieu de ce peuple francais que j'ai tant aime".
Articolul nr. 2 din Testamentul lui Napoleon I incheiat la 15 aprilie 1821 la Longwood
Dar exista chiar si Parisul meu! Al meu si numai al meu. Cu strazile pe care am pasit, cu muzeele si palatele in care am intrat, cu parcurile in care m-am asezat pe-o banca si m-am odihnit, cu podurile peste care am trecut mai repede sau mai alene...
Am vizitat Parisul prima data in copilarie, aveam doar 13 ani si acele impresii nu le-am uitat niciodata si simt acum, privind in urma, ca nu au fost deloc exagerate. L-am revazut si cunoscut cu adevarat abia in adolescenta cand am avut ocazia sa-mi petrec, in orasul luminilor, o luna din vacanta mare. Si, peste ani si ani, decenii chiar, m-am reintors la "dragostea dintai". Ani de-a randul, colindand prin tari si capitale, am facut comparatii cu ceea ce vedeam: Parisul iesea intotdeauna invingator, Parisul era mai presus de tot. Si tarziu, destul de tarziu am invatat ca fiecare tara, fiecare oras, fiecare colt de munte sau campie, fiecare monument isi are locul sau...istoria sa...menirea si valoarea sa...Si, mai ales, am invatat sa apreciez fiecare piatra si petec de pamant pe care calc...E un miracol sa ajung ACOLO, oricare a fost acel "acolo"...oriunde a fost acel "acolo".
Impresii? Pai, s-au scris pagini, tomuri despre Paris...Ceea ce imi propun eu este sa prezint cateva "colturi" din "orasul de basm" al Esmeraldei si al lui Quasimodo, fara pretentia ca voi reusi vreodata sa povestesc tot ce am trait acolo...Voi incerca pe parcursul mai multor articole sa arat "Parisul meu", asa cum l-am cunoscut, cum mi-a atins corzile sufletului si Parisul linistit de odinioara... asa cum mi-l amintesc peste ani...Pot spune ca a fost prezent mereu in gandurile mele si ca, fara sa vreau, ziceam de multe ori "pe cand eram la Paris"...Mai ales in iernile grele, privind prin geamul inghetat al ferestrelor din camera mea pe strada luminata generos de lumina unui stalp ce patrundea direct deasupra patului, imi aminteam acele zile calduroase de iulie...Visam...visam si-mi aminteam tot ceea ce traisem candva acolo. Revedeam cu ochii mintii toate acele lucruri care ma impresionasera si de care ma legasem pentru totdeauna. Nu stiu daca mi-am gasit veodata cuvintele prin care sa povestesc frumusetea si ineditul acelor locuri...Stiam ca ma voi intoarce intr-o zi...dar n-am banuit niciodata cand...De fiecare data a fost o vacanta pe neasteptate...pregatita pe ultima suta de metri. Si cu toate ca eram gata intotdeauna sufleteste, am fost mereu emotionata. Abia a treia oara am inteles semnificatia unei propozitii simple, rostite de Audrey Hepburn: "Parisul este intotdeauna cea mai buna idee"...
Asa ca, fiind pe de-a-ntregul fascinata de personalitatea lui Napoleon m-am gandit sa incep sirul relatarilor mele despre Paris cu impresiile despre "Domul Invalizilor". Mi-am propus sa-i dedic acestui monument o postare intreaga, mai ales ca Napoleone di Buonaparte - ca nume de nastere, in Corsica, acolo unde in tinerete il diviniza pe Pasquale Paoli, revolutionar pentru independenta - este idolul sotului meu care nu inceteaza sa-l laude ori de cate ori are prilejul...fiind si personajul despre care, anual, se scriu cele mai multe carti inca.
Este unul din monumentele cele mai deosebite, poate chiar o singularitate, desi am fost foarte impresionata si de altele de acelasi gen la Cappelle Medicee din Florenta si la El Escorial din Spania.
Ehei, dar inapoi la vizita pe care am facut-o la mormantul lui Napoleon. De fapt chiar de doua ori am ajuns aici, prima data asistand si la un grandios spectacol de sunet si lumina. Fabulos realizat! Si asta chiar la cativa ani dupa ce in 1974 se aniversasera, cu mare pompa, trei secole de istorie zbuciumata.
Dar sa povestesc acum despre cea mai recenta vizita...
...Am plecat dimineata de unde stateam, pe la Saint-Denis (interesant nu, daca ne gandim la ultimele evenimente care au zguduit Parisul?), mai intai cu tramvaiul de la statia Esquadrille Normandie-Niemen pana la statia Courneuve si apoi cu metroul spre monumentalul ansamblu baroc al Invalizilor proiectat de Liberal Bruant la dorinta Regelui Ludovic al XIV-lea, din respect pentru veterani, militarii raniti in razboaie, cei ramasi handicapati dupa acele multe lupte si care trebuiau sa fie ingrijiti.
Am venit dinspre Cheiul Voltaire, unde celebrele bateaux-mouches erau deja "pe apa", lunecand gratios pe Sena spre deliciul turistilor.
Am incercat sa scurtam si am patruns intr-un hatis de strazi pornind pe Rue de la Legion d'Honneur.
Si deja nu mai aveam rabdare; simteam emotia, un soi de agitatie interna care parca ma gatuia si nu ma lasa sa traiesc acele clipe unice. Pentru admiratorii lui Napoleon clipele de intalnire cu urmele "micului caporal" sunt momente de tensiune maxima; este monumentul unde urma sa-l "intalnesc"din nou si eu, locul unde cu totii ne plecam capul in semn de respect pentru geniul sau organizatoric, civil si militar.
Am trecut si pe langa cladirea Marii Adunarii Nationale
dupa care tot inainte, pe langa statuia lui Colbert.
Eram din ce in ce mai nerabdatoare
cand am zarit deja prefigurandu-se discret cupola Domului Invalizilor.
Primele ziduri se conturau vizibil sub ochii nostri; da, l-am recunoscut.
Am trecut pe sub gigantica poarta metalica si, ce sa vezi?
Imediat ce am intrat, pe peluza verde, ne astepta o baterie formata din 18 tunuri de bronz din secolele XVII-XVIII-lea, tunuri ce au fost auzite cu prilejul Armistitiului din 1918 si a defilarii victorioase din iulie 1919.
Nu aveam... intentii "razboinice", asa ca ne-am continuat drumul pe alee incetinind ritmul, ca sa putem admira in intregime cladirea.
Fatada severa, de un gri melancolic, este foarte lunga, are 196 de metri si ascunde foarte bine imensa Curte de Onoare. De sus, de pe portalul construit de Guillaume Coustou (1765), statuia ecvestra a lui Louis al IV-lea parea ca ne asteapta si ca ne imbie sa intram: era tot la locul ei de secole, intre cele doua statui reprezentand Prudenta si Justitia.
Si iata-ne in Curtea de Onoare (La Cour d' Honneur). Inainte de a admira cele patru pavilioane, ochii se indreapta mai intai, involuntar, spre statuia lui Napoleon I, "Micul Caporal", opera lui Serre, statuie ce a fost mai intai expusa in varful Coloanei Vendome.
Unul dintre pavilioane, si anume cel aflat in zona centrala, bogat decorat cu arcade pe care se afla trofee, arme, inscriptii, constituie de fapt fatada pentru Biserica Saint-Louis.
Biserica Saint-Louis des Invalides este, de fapt, doar a soldatilor, intrarea fiind libera aici. A fost construita de Mansart dupa planurile lui Liberal Bruant; cam rece si neprietenoasa, brrr!
Pe pereti este expusa o colectie bogata de drapele capturate in lupta. Din pacate multe din acestea au fost arse in 1814 de catre maresalul Serurier, la intrarea Aliatilor in Paris (1814).
Ceea ce ii confera unicitate Bisericii Saint-Louis des Invalides este, in primul rand, orga deosebita din secolul al XVII-lea, care a incantat auditoriul cu prima interpretare a celebrului Recviem al lui Berlioz (1837).
Apoi "ceea ce nu se vede", ceea ce doar se stie: este vorba de ramasitele unor militari de frunte ai Frantei, maresali si generali precum Jourdan, Mortier, Saint-Arnaud, dar mai ales urnele in care se afla conservate cenusa generalului Marceau si inima lui Kleber. Emotionant, nu? Cata istorie se sprijina pe umerii acestor oameni!
Aveam pass ( un lucru absolut obligatoriu pentru a evita cozile de intrare la obiectivele turistice din Paris, gen Muzeul Orsay, Versailles) pentru monumentele Parisului, in caz contrar ar fi trebuit sa cumparam bilet combinat pentru Muzeul Armelor si Biserica Domului Invalizilor.
Un perete de sticla, in fundal, separa Biserica Saint-Louis des Invalides de Biserica Regala, adica de Domul Invalizilor care adaposteste mormantul lui Napoleon.
A fost o idee geniala prin care toti credinciosii, fie ei saraci sau bogati, sa aiba acces la acelasi altar, fara ca vreo categorie sociala sa se apropie una de cealalta.
Domul Invalizilor este un mausoleu, de proportii uriase, al personalitatilor militare franceze. Maiestria lui Hardouin-Mansart a atins aici extremul: patruzeci de coloane sustin calota Domului, a carui cupola este divizata in douasprezece parti ce despica hotarat cerul, la 107 metri deasupra pamantului...Ca sa nu vorbesc de interiorul opulent: cupole pictate, ziduri si coloane decorate cu basoreliefuri ce apartin celebrilor "maitres" ai epocii, pardoseala de marmura, culori, reflexii metalice, toate combinate intr-o stiinta exacta a proportiilor arhitectonice.
Frumos, deosebit, sublim, desi totul are dimensiuni exagerat de mari, poate tocmai ca un simbol sau o expresie a inegalabilului, a acelui "quelque chose" ce nu poate fi depasit prea usor sau prea curand.
In 1989 Domul a fost acoperit din nou cu 12 kilograme de aur. Chiar aici, sub acesta, intr-un sarcofag din porfir rosu de Finlanda asezat pe un piedestal de granit verde se afla cele sase sicrie succesive din fier, plumb, stejar, acaju si abanos ce adapostesc cenusa Imparatului Napoleon I, dupa cum spune Testamentul sau; sunt surse care afirma ca aici se afla insa corpul lui Napoleon...As vrea si eu sa aflu ceva "certificat", ceva sigur; in fine!
Cripta este imensa cu intrarea prin spatele baldachinului si aminteste de Basilica San Pietro de la Vatican.
Audioghidul furnizeaza o sumedenie de informatii. Asa am aflat ca sicriul a fost depus trei luni sub cupola, apoi in Capela Saint-Jerome unde a ramas pana la finalizarea monumentului sau funerar la 3 aprilie 1861.
Intre timp am privit cele doua statui de paza : una care poarta globul, iar cealalta sceptrul si coroana imperiala. Pardoseala este aranjata sub forma de stea. Si, nu in ultimul rand, trebuie sa amintesc de cele dousprezece figuri, ale lui Pradier, care reprezinta campaniile lui Napoleon.
In jurul mormantului lui Napoleon se afla maresalii care i-au ramas credinciosi, precum Duroc, Bertrand,
Turenne,
inima lui Vauban, membri ai familiei sale si, undeva mai departe, inima lui Theofile Malo de La Tour d'Auvergne, primul grenadier al Republicii, apoi mormantul maresalului Lyautey.
Pe langa membrii familiei imperiale sunt inmormantati aici si o serie de personalitati militare, care s-au evidentiat in alte razboaie, precum maresalul Foch.
Este expusa si celebra redingota gri a lui Napoleon
dar si spada imparatului, palaria si decoratiile sale.
Am iesit din nou in curtea interioara si am intrat in Muzeul Armelor care este organizat la parter si inca pe doua etaje.
In acest vast complex de istorie militara se mai viziteaza le Musee des Plan-Reliefs si le Musee de l'Ordre de la Liberation. Primul cuprinde o colectie, unica in lume, de 43 de machete, realizate la scara 1/600, care prezinta o istorie a fortificatiilor incepand cu cele din timpul lui Vauban. Cel de-al doilea, deschis ca urmare a initiativei lui Charles de Gaulle, cinsteste memoria eroilor Rezistentei franceze precum Jean Moulin sau a altor personalitati militare ca Leclerc sau escadrila Normandie-Niemen.
Istoria militara este prezentata in muzeu incepand cu secolul al VII-lea trecand prin Evul mediu, Revolutia franceza, Restauratia, Monarhia din Iulie, a Doua Republica, de la Imperiu la Al Doilea Razboi Mondial si cuprinde arme de tot felul,
casti
si uniforme militare.
In amintirile mele acesta poarta un alt nume:"Muzeul Razboiului".
Cred ca dupa ce am iesit din el nu am mai avut nevoie sa-mi pun vreo intrebare legata de razboi. Totul este bine expus si organizat, cu multe explicatii si harti pentru cine este interesat de campanii si batalii.
Chiar si informatiile despre numarul soldatilor romani cazuti in Al Doilea Razboi Mondial sunt prezentate aici;
exponatele fiind aranjate in vitrine luminoase si intr-o ordine desavarsita.
....Gata, vizita s-a terminat si fara sa vreau mi-am reamintit cuvintele lui Octavian Paler: "Dupa un Waterloo nu mai poti face greutati nimanui. Ne mai ramane un singur drum, spre insula Sfanta Elena" ("Polemici cordiale")...Si totusi chiar si lui Napoleon i-a mai ramas un altul: cel spre Domul Invalizilor...
...Priveam satisfacuti spre panorama splendida a Podului Alexandru III care se deschidea in fata noastra si traiam din plin mirajul vacantei pariziene...pe care am considerat-o mereu un adevarat vis!
Am pasit pe pod si ne-am indreptat intr-o alta directie ca sa vedem si alte minunatii din "orasul artei si al incantarii".
Asa ca, fiind pe de-a-ntregul fascinata de personalitatea lui Napoleon m-am gandit sa incep sirul relatarilor mele despre Paris cu impresiile despre "Domul Invalizilor". Mi-am propus sa-i dedic acestui monument o postare intreaga, mai ales ca Napoleone di Buonaparte - ca nume de nastere, in Corsica, acolo unde in tinerete il diviniza pe Pasquale Paoli, revolutionar pentru independenta - este idolul sotului meu care nu inceteaza sa-l laude ori de cate ori are prilejul...fiind si personajul despre care, anual, se scriu cele mai multe carti inca.
Este unul din monumentele cele mai deosebite, poate chiar o singularitate, desi am fost foarte impresionata si de altele de acelasi gen la Cappelle Medicee din Florenta si la El Escorial din Spania.
Ehei, dar inapoi la vizita pe care am facut-o la mormantul lui Napoleon. De fapt chiar de doua ori am ajuns aici, prima data asistand si la un grandios spectacol de sunet si lumina. Fabulos realizat! Si asta chiar la cativa ani dupa ce in 1974 se aniversasera, cu mare pompa, trei secole de istorie zbuciumata.
Dar sa povestesc acum despre cea mai recenta vizita...
...Am plecat dimineata de unde stateam, pe la Saint-Denis (interesant nu, daca ne gandim la ultimele evenimente care au zguduit Parisul?), mai intai cu tramvaiul de la statia Esquadrille Normandie-Niemen pana la statia Courneuve si apoi cu metroul spre monumentalul ansamblu baroc al Invalizilor proiectat de Liberal Bruant la dorinta Regelui Ludovic al XIV-lea, din respect pentru veterani, militarii raniti in razboaie, cei ramasi handicapati dupa acele multe lupte si care trebuiau sa fie ingrijiti.
Am venit dinspre Cheiul Voltaire, unde celebrele bateaux-mouches erau deja "pe apa", lunecand gratios pe Sena spre deliciul turistilor.
Am trecut si pe langa cladirea Marii Adunarii Nationale
Biserica Saint-Louis des Invalides este, de fapt, doar a soldatilor, intrarea fiind libera aici. A fost construita de Mansart dupa planurile lui Liberal Bruant; cam rece si neprietenoasa, brrr!
Ceea ce ii confera unicitate Bisericii Saint-Louis des Invalides este, in primul rand, orga deosebita din secolul al XVII-lea, care a incantat auditoriul cu prima interpretare a celebrului Recviem al lui Berlioz (1837).
Un perete de sticla, in fundal, separa Biserica Saint-Louis des Invalides de Biserica Regala, adica de Domul Invalizilor care adaposteste mormantul lui Napoleon.
Domul Invalizilor este un mausoleu, de proportii uriase, al personalitatilor militare franceze. Maiestria lui Hardouin-Mansart a atins aici extremul: patruzeci de coloane sustin calota Domului, a carui cupola este divizata in douasprezece parti ce despica hotarat cerul, la 107 metri deasupra pamantului...Ca sa nu vorbesc de interiorul opulent: cupole pictate, ziduri si coloane decorate cu basoreliefuri ce apartin celebrilor "maitres" ai epocii, pardoseala de marmura, culori, reflexii metalice, toate combinate intr-o stiinta exacta a proportiilor arhitectonice.
In 1989 Domul a fost acoperit din nou cu 12 kilograme de aur. Chiar aici, sub acesta, intr-un sarcofag din porfir rosu de Finlanda asezat pe un piedestal de granit verde se afla cele sase sicrie succesive din fier, plumb, stejar, acaju si abanos ce adapostesc cenusa Imparatului Napoleon I, dupa cum spune Testamentul sau; sunt surse care afirma ca aici se afla insa corpul lui Napoleon...As vrea si eu sa aflu ceva "certificat", ceva sigur; in fine!
Am iesit din nou in curtea interioara si am intrat in Muzeul Armelor care este organizat la parter si inca pe doua etaje.
casti
...Priveam satisfacuti spre panorama splendida a Podului Alexandru III care se deschidea in fata noastra si traiam din plin mirajul vacantei pariziene...pe care am considerat-o mereu un adevarat vis!
Am pasit pe pod si ne-am indreptat intr-o alta directie ca sa vedem si alte minunatii din "orasul artei si al incantarii".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu