Luxemburg...Bunastare cu iz medieval si in "orasul de sus" si in "orasul de jos" (II)

Luxemburg...Bunastare cu iz medieval si in "orasul de sus" si in "orasul de jos" (II)

Piata Constitutiei este o piata “verde” si infloritoare care a fost construita chiar pe vechiul bastion Bock. Aici se afla “Gelle Fra” sau “Doamna de aur a Luxemburgului”, apartinand  artistului Claus Cito (1923). Monumentul ridicat in amintirea localnicilor care si-au pierdut viata in Primul Razboi Mondial comemoreaza, de ceva timp, si jertfa victimelor nazismului.

Noi ne-am continuat drumul spre Boulevard d’Avranches. Daca am fi pastrat itinerariul initial ales si am fi mers in prelungirea Bulevardului Roosevelt, (ceea ce, de altfel, am si facut, dar ceva mai tarziu) am fi gasit zona de shopping cu multe oferte tentante; dar nu la fel de tentante precum cele din Andorra, unde chiar merita sa alocati timp pentru o sesiune de cumparaturi consistente. Poate ca zona centrala, de pe Grand Rue, sa fie cat de cat comparabila ca diversitate, insa fiti fara grija: se gasesc marfuri pentru cam toate buzunarele…

Inainte de a urma le Chemin de la Corniche, am facut un scurt popas ca sa vedem si sediul central al celui mai mare producator de otel din lume, compania ArcelorMittal (24-26, Bd. d’Avranches).

Cladirea este impresionanta, gigantica as putea spune si contrasteaza cu dimensiunile relativ mici ale cladirilor din Luxemburg.
Si am mai cautat ceva, dar in Clausen, un cartier situat la periferia Luxemburgului. Dar cum aici totul era in reconstructie, plin de praf, perseverenta si determinarea noastra nu a dat roade: nu am gasit Casa natala a lui Robert Schuman, unul din fondatorii Uniunii Europene. Noroc ca exista la Bucuresti, in Parcul Herastrau pe Insula Trandafirilor, un bust al lui Jean-Baptiste Nicolas Robert Schuman, o sculptura care face parte din ansamblul “Monumentul părinților fondatori ai Uniunii Europene” inaugurat in 2006, si pe care il revedem adesea in plimbarile noastre duminicale.

Splendidul Le Chemin de la Corniche a fost construit in secolul al XVII-lea de o echipa de ingineri spanioli si francezi.

Pe el am pornit spre fortificatii, distruse, in parte, la 1867 in conformitate cu Tratatul de la Londra ce prevedea neutralitatea Luxemburgului dupa obtinerea independentei sale fata de Olanda. Costurile distrugerii au fost colosale din punct de vedere financiar dar si ca durata in timp; de necrezut, 16 ani de lupta cu stanca dura – timp in care s-au cheltuit peste 1,5 milioane de franci in aur…iar cazematele tot au rezistat! De parca te poti pune cu natura! Distrugerea totala a fortificatiilor ar fi inseamnat, de altfel, chiar distrugerea Luxemburgului, pentru ca orasul este construit peste aceste galerii.

Vazuta de aici, de sus, panorama asupra orasului de jos este absolut uluitoare, cu privelistea Grundului

si a vailor Petrusse-Alzette.

Pentru fractiuni de secunda m-am simtit pe Rock de Gibratar, privind spre “La Pointe de l’Europe”. Magnific! Uluitor! Splendid! Fara cuvinte!

In planul departat se vedea o parte din Viaductul din Luxemburg care masoara in lungime 290 metri, Acesta are nu mai putin de 24 de arcade și este situat la o inaltime de 45 de metri deasupra vaii.

Viaductul sau "La Passarelle" a fost construit intre 1859-1861 de compania britanică Waring Brothers, dupa proiectul inginerilor Edouard Grenier și Auguste Letellier. Acesta este cunoscut si sub numele de Podul Vechi, pentru a se distinge de Podul Adolf, pod denumit si azi “Podul Nou”, in ciuda varstei sale, si ea venerabila.

Podul Adolf, construit pe la 1900, este la fel de impunator precum Viaductul. Dar, spre deosebire de acest “concurent” de temut, Podul Adolf are un atu in plus. fiind considerat simbolul national al independentei Luxemburgului.

Proiectat de Paul Sejourne si Albert Rodange, doi arhitecti de origini diferite, un francez si un luxemburghez, podul poarta numele Marelui Duce Adolf, care a condus Luxemburgul intre anii 1890 -1905.

Departe, pe fundal, in zare se proiecteaza imaginea Platoului Kirchberg, centrul financiar al Luxemburgului.

Acesta este un ansamblu arhitectonic din sticla, asa cum e de imaginat aspectul standard si futurist al sediilor corporatiste; aici se afla diferite organisme ale comunitatii europene: Banca Europeana de Investitii, Curtea Europeana de Audit, Curtea Europeana de Justitie, Eurostat, Secretariatul Parlamentului European, Scoala Europeana din Luxemburg.

Complexul modern de sticla si otel reprezinta opera a doi celebri arhitecti: Richard Meyer (atat de cunoscut pentru design-ul raționalist și pentru utilizarea culorii alb) si Gottfried Benn. Il veti "regasi" frecvent in Europa pe Richard Meyer. La Barcelona faimosul arhitect spune "prezent" prin  Muzeul de Arta Contemporana, la Praga prin  reconstructia celebrului City Tower. S-a facut cunoscut, mai ales, pentru planurile si realizarea Getty Center din Los Angeles.
Ca un amanunt privind constructiile de aici, e de remarcat ca edificiul Bancii Europene de Investitii beneficiaza de calificativul "foarte bun" in ceea ce priveste compatibilitatea cladirii cu mediul, acordat mai ales pentru transparenta si eficienta energetica.

Privind intr-o alta directie, vedem Turnul negru si zvelt al Bisericii Neumunster, care se ridica semet dintr-un intreg complex de cladiri robuste si foarte sobre. Abatia este situata intr-una dintre cele mai vechi zone ale “orasului de sus” si, timp de peste 400 de ani, a fost, pe rand, distrusa, mutata sau transformata in puscarie, cazarma, orfelinat si chiar in spital militar; iar in 1796 a fost chiar si secularizata.

In mai 2004 a fost inaugurat aici le Centre de Rencontre Culturel Neumunster si, astfel, cei 12.000 metri patrati ai acestei abatii s-au transformat intr-un enorm spatiu cultural.

Se vede si Cazarma Cavalerilor (1686), o cladire dreptunghiulara cu acoperis negru; iar frontal este amplasat vechiul spital, cladirea ce are in fata corturile albe (coltul din partea dreapta).

Gata  cu “panorama “…La drum, timpul se scurge!

Mai departe am descoperit vechea Cazarma a Companiei de voluntari...

...un rezervor de apa de pe Platoul Rham.

Parcurgeam stradute inguste cu cladiri cochete avand la ferestre flori rosii: totul emana calm sau, mai degraba, gandindu-ma acum peste ani distanta, denota nonsalanta, o atitudine relaxata, fara griji, chiar nepasatoare …totul e frumos si agreabil.

Aceste sentimente mi le-a transmis, de altfel, fiecare patratica de caldaram strabatuta in Luxemburg. 

Ei, iata-ne ajunsi si la faimoasele cazemate…destul de tarziu insa…peste ora de inchidere. Dar…am bagat capul, din curiozitate, la intrare, cu regretul de a nu fi patruns, de aceasta data, in galeriile subterane care se intrepatrund si creeaza o retea de  mai bine de 21 de kilometri, desfasurandu-se pe aproape 40.000 metri patrati. Fortificatiile au fost de mare ajutor populatiei in cel de-al doilea Razboi Mondial: ele au oferit adapost atat pentru oameni cat si pentru lucrurile si animalele lor. Cazematele de pe stanca Bock au fost inscrise si pe lista monumentelor UNESCO, in anul 1995.
Drumul de intoarcere spre zona centrala l-am facut mai rapid, direct pe carari pietruite si inguste.

Ca sa vedem cat mai mult am renuntat chiar si sa mancam, desi ne faceau cu ochiul niste specialitati aburinde de prin partea locului…Nu, nu era timp, iar in plus, ne mai astepta o distanta apreciabila de parcurs pana la Liege. Dar a fost o prima experienta interesanta, pe care as repeta-o cu prima ocazie, in ciuda atator pareri contradictorii! 

Luxemburg ramane un loc fascinant, cu o istorie bogata si turbulenta, un loc care isi “schimba” fata pe masura ce arhitectura moderna se inalta, uneori cu un aer trufas, peste urmele trecutului…fiind un semn a ceea ce numim progres. 

La revedere "trandafirule de otel"! La revedere "oras al bunastarii cu iz medieval"!

P.S. As fi vrut sa–mi iau ramas bun chiar in luxemburgheza. De ce? Pentru ca, abia ulterior am aflat ceva interesant: limba luxemburgheza aduce mult cu dialectul sasilor din imprejurimile Sibiului... Hm! Oare intamplator, in acelasi an 2007, aceste doua orase au fost considerate “capitale europene”?