Vatican...O dimineata de iulie prin Muzeele Vaticanului (I)

Vatican...O dimineata de iulie prin Muzeele Vaticanului (I)

Mi-am dorit cu ardoare sa ma intorc in vizita la Vaticanul anului 2006 pentru cea de-a 500-a aniversare a sa, dar nu am reusit sa ajung atunci, ci de-abia acum, cu 10 ani mai tarziu. Ramasesem cu frustrarea de a nu fi putut admira prima data Capela Sixtina in toata splendoarea ei: era in curs de restaurare si am vazut doar cate ceva din tavan. Anul acesta chiar am fost foarte norocoasa...
Cu cateva luni inainte de a ajunge la Roma am gasit si rezervat o cazare excelenta, ca pret si distanta, intr-un hotel situat la numai 400 metri de zidurile Vaticanului, pe Via Aurelia (54 euro/noapte + 3 euro taxa de sejur /noapte/persoana + 5 euro/noapte pentru parking). Cat se poate de bun ! Statia de metrou Valle Aurelia este la 15 minute de mers pe jos de la hotel. 

Era atat de aproape incat nici nu apuci sa studiezi bine zona ca si dai nas in nas cu zidurile masive ale cetatii. Aceste distante scurte, usor de parcurs pe jos, ne-au permis sa facem vizite tarzii in noapte prin Piata Navona sau Campo dei Fiori...pai, erau la 20 de minute de hotel. Pe drum, pana acolo, puteam admira blocuri de locuinte frumoase, case deosebite, mari cu terase si gradini de flori, dar si multe magazine cu suveniruri (tinute de indieni). Treceam peste un pod pe Tibru, iar apoi printr-un tunel super luminat...gata, iata-ne in Campo dei Fiori.

Pentru vizita Muzeelor Vaticanului nu am cumparat bilete online si am ales o zi oarecare, din timpul saptamanii. Aflasem de cozile mari de asteptare de la casele de bilete dinainte de a ajunge acolo. Asa ca am fost matinali, am parcurs repede Via Aurelia si deja  la 8h00 ne “inrolasem” in “armata rabdarii”. Norocul ne-a zambiti: coada s-a miscat repede incat la 9h30 aveam biletele in mana; biletul a costat 16 euro, iar pentru studenti, elevi, copii este pe jumatate, adica 8 euro.
Cam asa arata o coada de asteptare la casele de bilete ale Muzeelor Vaticanului! Atentie in special duminica! Dar ce am vazut in ultima noastra zi, la plecarea din Roma… chiar era enorma si mai ca-ti venea sa te duci in vizita spre un alt obiectiv, pentru ca era si ultima duminica din luna: vizita gratuita!

Intre timp am legat o discutie cu doua turiste din SUA, vorbe care au debutat dintr-o politete formala dar convorbirea a devenit, incet-incet chiar consistenta. Acest dialog a fost o experienta extraordinara, desi de mai multe ori ne-am intrerupt reciproc pentru ca avansam…avansam… insa cu viteza melcului... Simpatice foc, prin felul jovial si deschis de a fi, americancele ne-au cucerit de la primul cuvant rostit si ne-am trezit discutand si despre ce mai facusem in acest concediu, ba chiar am aflat informatii “fierbinti” despre Roma. Chiar ne-au dat niste idei de reorganizare a timpului pe care urma sa-l petrecem ulterior la Roma; cum sa nu tii cont de informatiile acestor turiste venite din Boston care alocasera doar 5 zile pentru Italia in acest an, propunandu-si sa vada “esentialul”…si chiar reusisera…Bineinteles ca la fata locului totul se poate schimba, dar e bine sa ai un plan facut strict pe zile si o marja de rezerva pentru “diverse”. In relatarea mea despre Roma o sa amintesc de acest capitol “diverse” pe care l-am integrat cu succes in vizitele efectuate "doar" de cateva ori, dar a fost bine…

In sfarsit, intram gramada, impreuna cu toti vizitatorii, pe spectaculoasa si inconfundabila scara in spirala proiectata in 1932 de Giuseppe Momo. Eram nerabdatori sa ajungem…sa vedem…sa descoperim…ca apoi sa auzim in toate limbile pamantului: Wow, olala, vai! Cam acestea erau cele mai auzite interjectii.

Scara de intrare ne-a purtat spre curtea interioara a Vaticanului.

Ne-a luat un pic de timp sa inconjuram curtea si sa o privim cu luare aminte, pentru ca nu eram presati de timp. Abia pe urma am intrat in Muzeele Vaticanului. Ceea ce mi s-a parut nemaipomenit a fost faptul ca, de asta data, modul de organizare al vizitei s-a imbunatatit extraordinar si ofera posibilitatea turistului pasionat de o sala sau de alta sa revina si sa o priveasca cu toata atentia fara sa fie presat din urma de grupurile mari de oameni care umplu imediat spatiile generoase de altfel. Nu mai era ca prima data, pe la 1991, cand dupa vizita unei sali nu se mai putea reveni daca o depaseai; nu se putea sa te intorci ca sa privesti ceva anume, ceva care iti atrasese atentia in mod deosebit: cu ani in urma se vizita “bloc”, in linie si am fost pur si simpli impinsi de la spate. Chiar si zona de vizitare s-a extins acum fata de cea de la prima vizita. Poti petrece intreaga zi aici ca sa admiri toate colectiile, tablourile, sculpturile atat de valoroase pe care le vedem doar in albume de arta. Multa lume, imbulzeala, dar totul se calmeaza pe masura ce vizitatorii se disperseaza pe sali.

Am patruns mai intai in curtea interioara, in Cortile della Pigna, (Curtea Conului de pin), un spatiu amplu care deja te pregateste pentru dimesiunile neobisnuit de mari ale salilor In curte, prezenta imensului con de brad facut din bronz a dat nastere multor speculatii indraznete ca idee si asemanare…Conul, care a fost asezat initial in curtea Bazilicii Sf.Petru, face parte dintr-un ansamblu mai larg si este flancat de doi pauni.  Ceva mai jos sunt asezati doi lei de marmura care incadreaza o sculptura-fantana al carei chip nu il poti uita usor, fiind foarte expresiv.

Ne-am apropiat si de minunata Sfera cu Sfera (Sfera con sfera) realizata de Arnaldo Pomodoro, un artist italian contemporan. Lucrarea face parte dintr-un ciclu foarte cunoscut al acestuia. Mi-am amintit imediat ceea ce vazusem candva la Pesaro: “Palla di Pomodoro” asezata chiar pe faleza orasului, o zona larga care ii pune in valoare si mai mult unicitatea ideii; detaliile imi fusesera furnizate la momentul acela, cu precizie, de o prietena italianca (conectata, prin scris, la reviste de arta) care locuia acolo…Pomodoro a fost un artist complex, considerat drept unul dintre cei mai buni sculptori italieni contemporani.

Dupa ce am explorat lent, fara graba, curtea imensa, am intrat in Muzeul Pio-Clementino.

Asa cum indica si numele, muzeul isi datoreaza existenta celor doi pontifi fondatori: papa Clement al XIV-lea si papa Pius al VI-lea, care au permis accesul publicului larg la aceste nepretuite colectii. 

Traseul de vizita este lung, drept pentru care ne-am fixat din start ce colectii vom urmari si ce itinerariu sa parcurgem din cele patru existente si bine marcate. Timpul de vizita (avand in vedere ca noi vizitam Vaticanul a doua oara) a fost de aproximativ 5 ore, dar depinde de preferintele si dorintele fiecaruia.

Categoric ca voiam sa vedem Capela Sixtina si nu mai aveam rabdare, dar ne-am infranat primul impuls si graba. Am parcurs sala dupa sala, colectie dupa colectie. Nu am reusit si chiar nu ne-am propus sa vizitam toate cele 13 muzee, care inglobeaza cele mai variate colectii, printre care si arta egipteana sau mesopotamiana: sarcofage, tablite cu scriere cuneiforma, sigilii, vase de portelan. Dar mai ales picturi apartinand marilor artisti precum Titian, Leonardo, Giotto, Caravaggio.

Muzeul Pio-Clementin este de-a dreptul fabulos.

Incerc doar prin imagini sa il prezint, ar fi prea mult timp daca as descrie tot ce am vazut acolo.

Pe ansamblu? Ce mi-a atras atentia in mod deosebit? Ma voi multumi doar sa amintesc cate un nume al unei capodopere sau alta. Sala Rotonda este superba,

iar mozaicul…doar priviti-l:

Nu voi reusi sa prezint tot traseul de vizita asa cum l-am parcurs si asta intrucat ne-am intors de cateva ori, cand am avut impresia ca ne-a scapat ceva. Dar voi puncta ceea ce cu adevarat mi-a placut si am retinut.

Arta egipteana si asiriana a fost un regal: atatea “comori-vestigii” stranse aici: artefacte funerare, colectii de documente scrise pe papirus, statui din granit, basoreliefuri din Ninive.

Sala Hartilor este ingenios realizata si chiar te lasa sa-ti mai tragi sufletul pentru ca nu te solicita atat de intens precum celelalte galerii. Dar aici sunt expuse totusi 40 de harti sub forma unor tablouri, fiecare dintre ele reprezentand o anumita regiune a Italiei, o insula, un teritoriu si atrag prin culorile vii: un albastru ultramarin care se armonizeaza foarte bine cu tavanul bej-ocru auriu.

Da, tavanul este magnific. Splendid!

Asta mi se pare extraordinar la Muzeele Vaticanului: acel “tot” realizat din capodopera expusa si cadrul in care aceasta este prezentata: pavimentul, peretii, ferestrele si nu in ultimul rand tavanul spectaculos realizat. Exista atatea muzee fabuloase in lume si opere de arta unice, dar la Vatican orice detaliu, vazut din orice unghi, este important, valoros si unic. Parca nici nu poti sa ai preferinte!

Am traversat Galeria Tapiseriilor, Sala Misterelor, Sala Animalelor, Galeria Candelabrelor,

am “inghitit” sali cu arta etrusca, greaca si romana sau cu arta crestina medievala timpurie, am admirat sarcofagul mamei lui Constantin cel Mare, care prin grandoarea sa atrage imediat atentia turistilor...(continuare)