Barcelona...Splendoarea "Imperiului Gaudi" (I)

Barcelona...Splendoarea "Imperiului Gaudi" (I)

"Catedrala Sagrada Familia este o opera ce se afla in
mainile Domnului si in voia poporului...Providenta, potrivit
telurilor sale nobile, este cea care o va duce la bun sfarsit.
Interiorul catedralei va fi aidoma unei paduri".
Antoni Gaudi

Barcelona! Oras de vis, oras romantic, un oras nou si totusi vechi…Un oras animat si plin de viata care mai intai te atrage, apoi te vrajeste si care, in final, asemeni lui Cupidon, te face sa te indragostesti de el pentru totdeauna. Un oras care emana tinerete si pofta de viata, un oras care te poarta pe bulevarde largi precum Diagonal sau Paseig de Gracia sau pe stradute intortocheate si misterioase unde iti ofera, wow, surprize arhitectonice, un oras cu zgarie–nori si cladiri sofisticate, gradini si plaje generoase, un oras al destinderii…un oras de care iti vei aminti mereu: sic, poate cel mai sic al Europei, monumental, fascinant si, totusi, popular, cosmopolit. Pe scurt un oras fara varsta, un oras pentru toate varstele...
Da, cele sapte zile petrecute la Barcelona reprezinta una dintre cele mai intense si complete experiente turistice. Aici, pana si cel mai mofturos turist are de unde alege, va fi furat de frumusetea locului si nu cred ca ii va gasi cusur. Pai, altfel cum? Ce poate fi mai incitant decat sa descinzi mai intai pe una din marile artere ce taie orasul, dar il si aduna in piete mari precum Placa d’Espanya sau Placa Catalunya si mai apoi sa il descoperi pas cu pas, piatra cu piatra, muzeu cu muzeu, obicei cu obicei? Sa ai doar cu o harta si sa asezi degetul spunand: ”Hai sa pornim de aici!”…

…Am ajuns in Barcelona intr-o frumoasa dupa-amiaza de iulie, dupa un drum lung, venind din Beziers, si ne-am cazat la un hotel destul de bine plasat: doar la cateva sute de metri de statia de tren subteran. Este vorba de Travelodge L’Hospitalet de Llobregat, un hotel situat in cartierul La Pedrosa (Carrer de la Botànica, 25) cam la 10 minute de mers pe jos de Parcul Montjuic; cu metroul, se ajunge, de aici, in cel mult 15 minute in centrul Barcelonei.

Ne-am bucurat si de parking gratuit, acesta fiind un criteriu destul de important pentru cei care intentioneaza sa calatoreasca cu masina personala, cum facem noi. Pe scurt: hotel de trei stele, 65 euro/noapte (cu rezervare facuta ceva timp inainte, pentru ca la fata locului cazarea costa 119 euro/noapte), micul dejun nu este inclus si nici accesul la WiFi, care trebuie platit pe intervale dorite de timp. Curat, linistit, doar...o mica problema: nu exista plasa pentru tantari la fereastra si erau destui de multi pe acolo…Dar cum noi plecam dimineata devreme si ne intorceam spre orele 22h00 nu a fost tocmai greu de suportat. Pesonalul hotelului nu cunoaste decat spaniola si, normal, cataluneza. Asa ca…mai greu cu comunicarea verbala, mai repede si mai sigur cu semnele, schemele si marcajele facute direct pe harta (gasita gratuit in holul hotelului).

Am despachetat bagajele, eram in etapa finala a concediului dupa vizitarea si altor zone ale Europei, iar cu toate informatiile posibile am conturat un program, detaliat pe zile, in asa fel incat sa profitam la maximum si chiar sa ne rasfatam cu cateva iesiri in Andorra, Figueres pentru Dali, Montserrat si Taragona. De fapt 7 zile sunt suficiente pentru o prima impresie si vizita a cam 80% din obiectivele turistice importante ale acestui oras si a imprejurimilor sale. Aceasta prima vizita a cuprins, pentru noi, descoperirea “imperiului Gaudi”, a orasului vechi si a catorva muzee despre care voi relata putin mai tarziu intr-o postare dedicata “Barcelonei mele“: cu o zi de destindere, plaja, liniste, plimbari si putin shopping.

Am adormit cu greu, emotionata de ceea ce ma asteptam sa traiesc a doua zi; iar dimineata, aproape ca am tasnit din pat: eram ca motorizata si nu vedeam decat :”Gaudi-Gaudi-Gaudi”. Gaudi-artistul care s-a jucat cu piatra, cu inovatiile arhitecturale…
Am plecat din hotel la o ora matinala -poate cand se intorceau tinerii petrecareti din multele cluburi ale orasului- in speranta de a atinge toate obiectivele propuse, si a fost buna aceasta idee.
Zona din jurul hotelului este foarte interesanta: ne aflam in Parcul Expozitional din Barcelona, cu cladiri moderniste: zgarie-nori din sticla, otel si beton, unul chiar colorat in rosu, se ridica langa blocurile de birouri.

Chiar si drumul care ne-a purtat spre intrarea la reteaua de tren-metrou are un farmec aparte.

Cum era de asteptat, primul obiectiv turistic vizat a fost Catedrala Sagrada Familia. Am mers cu metroul pana la statia din fata catedralei, numita "La Vanguardia".

Bine, ar fi fost tentanta si vizitarea, tot in aceeasi zi, a caselor construite de Gaudi, insa am considerat ca era prea mult pentru noi sa le "combinam" cu splendida catedrala, deoarece voiam ca amintirile mele sa ramana la fel de puternice ca si impresiile de la fata locului.

In acest periplu prin Barcelona ni s-a intamplat sa schimbam traseele frecvent, sa adaugam noi obiective si a fost bine ca nu am facut rezervari pentru bilete. Dar fara bilete rezervate, asteptarea pentru intrarea in "Sagrada Familia" ne-a ”costat” 90 de minute. Ei si? Pe rand, unul dintre noi a stat mereu la coada de asteptare, iar celalalt admira si fotografia sau filma Catedrala si zona, si uite asa, am castigat ceva timp la iesire.

Trebuie sa precizez ca la intrare au prioritate grupurile. Dar organizarea a decurs perfect, asa ca am intrat platind 11 euro/adult si respectiv 9 euro/elev, student; exista si o varianta combinata care cuprinde Sagrada Familia si Casa Gaudi din Parcul Guell. Din graba sau din neatentie am omis acest amanunt si am platit separat. Nu e mare diferenta de pret.

In interior, am fost destul de mirata sa aflu ca primul architect caruia i s-a incredintat constructia celebrei catedrale a fost Francisco de Paula del Villar, care s-a oferit in 1877 sa realizeze gratis proiectul pentru un negustor de carti, Josep Maria Bocabella. Bocabella facuse, in trecut, o vizita la Roma si trecuse printr-o localitate, Loreto, unde a fost impresionat de o biserica italiana. Asa a aparut ideea construirii unei catedrale inchinate Sfintei Familii, cu denumirea completa: ”Templo Expiatorio de la Sagrada Familia”. Dupa un an, del Villar a renuntat la acest grandios proiect ca urmare a problemelor legate de materialele ce urmau a fi folosite si, bineinteles, de costurile ridicate pe care acestea le-ar fi implicat. Gaudi a preluat proiectul pe care l-a schimbat intru totul. Genialul artist, care avea doar 31 de ani in acel moment, si-a consacrat 43 de ani din viata sa pentru constructia acestei catedrale unice si tot nu a apucat sa vada realizata decat o mica parte: o fatada, un turn, absida si cripta. Cam trist, nu? Pot fi plictisitoare aceste informatii, dar sunt absolut necesare pentru a intelege de la ce idee s-a plecat, in ce directie si cum au decurs lucrarile de constructie.

Gaudi a propus construirea unei catedrale cu trei fatade: cea inchinata Nasterii lui Isus Cristos, cea a Patimilor lui Cristos si a treia, Gloriei lui Isus Cristos (inca neconstruita). Pe fiecare fatada sunt prevazute cate patru turnuri (cat numarul evanghelistilor), iar numarul total de turnuri va fi in final 12 (cat numarul apostolilor). Turnul central, inchinat lui Cristos, va avea 172 metri inaltime iar un alt turn va fi dedicat Fecioarei Maria. Fabuloasa idee, fabulos inceput…cand se va sfarsi? Constructia catedralei a inceput in anul 1882, iar finalizarea ei va avea loc, daca ne luam dupa datele oficiale precizate de arhitectul sef numit in 2012, Jordi Fauli, cam prin anul 2026 (turnurile finalizate)-2032. Va fi, intr-adevar, cea mai inalta catedrala din Europa, va depasi inaltimea turnurilor Catedralei din Ulm (acum cea mai inalta din Europa), dar eu cred ca tocmai in aceasta lunga perioada de lucrari de constructie rezida tot farmecul.

In aceste conditii, pana la finalizarea lucrarilor de constructie, putem sa ne gandim la Sagrada Familia ca si la o "Catedrala neterminata” precum “Batalha“ din Portugalia (interesanta, dar de mici dimensiuni) sau “catedrala care se inalta doar din banii turistilor si din donatiile filantropilor”. De retinut acest amanunt foarte important!

Priveam fatada si incercam sa observ toate detaliile ...cand ce sa vezi? Victorieeeeeeeee! Am pasit si in interiorul catedralei! Dar nu inainte de a ma intreba ce este cu aceasta cheie. Voi stiti?

Pliantul furnizat cu biletele prezinta un itinerariu clar pentru vizita in catedrala si este de recomandat a-l urma; chiar daca esti tentat sa te abati uneori: incercati sa reveniti, pentru ca doar asa veti aprecia imaginatia geniala a lui Gaudi, veti realiza unicitatea creatiei sale si formele arhitecturale novatoare care i-au bulversat pe toti contemporanii sai chiar de la inceput.

In primul rand, asteptati-va la zgomot, poate si praf, la schele inaltate si desfasurate cam peste tot, mese de lucru cu instrumente foarte moderne de slefuit piatra si la tot felul de unelte de lucru;

si, nu in ultimul rand, veti vedea oameni care lucreaza calm, fara sa se grabeasca, interesati de esenta si de fond, nu neaparat de finalitate. Sunt oameni normali, nu neaparat mari maestri, care rad, glumesc uneori cu turistii, dar care isi vad linistiti de treaba lor, de ceea ce au de realizat; in fond, esti pe un adevarat santier.

Privita si din interior si din exterior, Sagrada Familia este imensa. Doar daca ne gandim ca, la final, va putea gazdui 13.000 de persoane! Doar asa va veti face o imagine despre proportii si dimensiuni. Exista si lifturi care, contra cost (2 euro), va ofera posibilitatea sa urcati sus si sa aveti o panorama splendida asupra orasului. Iar daca sunteti curajosi si va incumetati, veti gasi 400 de trepte care abia asteapta sa fie urcate.
Mi-au placut mult de tot vitraliile care par atat de naive, dar care se potrivesc perfect cu arhitectura neobisnuita si complicata a catedralei.

Sunt extraordinar de multe detalii interesante, harta interiorului catedralei este foarte sugestiva si te conduce de minune prin labirintul -acum- al catedralei.

Urmand itinerariul marcat veti putea admira Clopotnita Montserrat si Fatada Nasterii lui Isus pe care Gaudi a tinut mortis sa o finalizeze deoarece ea putea sa ofere o prima imagine de ansamblu pentru arhitectii care urmau sa-i continue opera.
Mai departe, se poate vedea Muzeul Catedralei care cuprinde si reconstruirea cabinetului lui Gaudi, cu o expozitie ce prin imaginile sale sugestive dezvaluie elementele de geometrie utilizate de Gaudi in constructia catedralei.

Cel mai deosebit mi s-a parut tabloul in care apare imaginea initiala a catedralei. Ei, ce ziceti? O recunoasteti? Si cat spatiu liber exista pe atunci de jur imprejur!

Azi, ii tine companie un cartier de blocuri moderne si elegante, dar in care cred ca viata este destul de afectata de zgomotul constructiilor si de afluxul de turisti.
Dar oare Antoni Gaudi ar fi multumit? Ne priveste din tablou si nu reusesc sa descifrez ce ne transmite. Eu cred ca este linistit in cripta sa de unde isi vegheaza capodopera...Da, ramasitele lui pamantesti au fost aduse, in sfarsit, din Reus, unde s-a nascut si s-a odihnit destula vreme, aici la Sagrada Familia.

Si mi-a mai atras atentia ceva, spre sfarsitul vizitei: confesionalul din lemn care a ars in 1936.

Iar pe aproape se afla si un tablou sculptat a carui rama ii apartine tot lui Gaudi, asta in timp ce sculptura a fost executata de Josef Limona, sculptor considerat unul din principalii reprezentanti ai curentului modernist catalan.

Grandoare, imensitate, proportii parca infinite ale elementelor arhitecturale, unduiri de piatra gri…
Ah, nu trebuie sa-l uit pe parohul Sant Josep Manyanet a carui statuie se poate vedea chiar langa catedrala.

Aceasta este Catedrala Sagrada Familia: unica, originala, spectaculoasa!

Dupa Sagrada Familia am ales sa vizitam Parcul Guell, o alta capodopera a lui Gaudi pe cat de deosebita pe atat de atractiva si inedita. Am luat metroul, am ajuns intr-o zona in care municipalitatea s-a gandit la efortul turistilor de a urca ditamai dealul si a construit scari rulante pana sus pe Dealul El Carmel. Ei, asa da, alta viata!

Acest minunat parc isi datoreaza existenta ambitiei unui bogat industrias al Barcelonei de altadata, contele Eusebi Guell i Bacigalupi care si-a dorit construirea unei gradini fanteziste, ceea ce azi este Parcul Guell 

si a unui palat pe masura, Palau Guell, din centrul orasului. Contele a apreciat valoarea lui Antoni Gaudi, motiv pentru care i-a dat mana libera si nici o opreliste pentru artistul ce avea sa realizeze tot ce si-a imaginat. “Gradina de piatra Guell”, aflata sub patronajul UNESCO, a fost cumparata mai tarziu si transformata in parc municipal. Este imensa, se intinde pe aproximativ 17 hectare si frapeaza, inca de la primul pas, prin elementele arhitectonice deosebite.

Dupa mine, este cel mai semnificativ simbol al orasului Barcelona. De ce? Pai, catedrale opulente se mai gasesc, constructii ciudate asisderea, dar un astfel de parc…nu are asemanare sau corespondent. Ma gandesc, in mod deosebit, la conceptie, modalitate de realizare si la ceea ce a ales Gaudi sa expuna si sa construiasca aici. Nicaieri in Europa nu are rival, poate parcurile americane Yellowstone sau Yosemite sa concureze, dar doar dintr-un anume punct de vedere, al unei unicitati extreme (exceptand, bineinteles, intinderile lor pe suprafate mari). Aici este ceva total, ceva ce nu poate fi descris in cuvinte: trebuie doar vazut. “Miracolul Gaudi", asa pot sa-l intitulez. Cum poti descrie padurea de palmieri ce acopera jocul constructiilor in piatra smaltuita ca un azulejos? Drumul arid si batatorit ce aminteste de vreo sierra? Ansamblu imbinat armonios: coloane gigantice, alei pietruite, galerii intunecoase si totul populat de dragoni si alte fiinte pe care doar in vise le intalnesti.
Unde te uiti aici, este original: doar vorbim de Gaudi, nu?

Vizita noastra a urmat traseul inversat, dar asta nu i-a stirbit cu nimic din valoare. Iar Barcelona, privita de acolo de sus, ni s-a parut mai fermecatoare decat din oricare alt unghi am vazut-o, desi in acel moment nu realizam.

Ceva mai incolo am gasit si Casa lui Gaudi, devenita muzeu, dar care nu ii apartine ca proiect: doar parcul a fost conceput de el.

O vreme Gaudi a locuit aici si, astfel, ii poate fi admirata mobila pe care a proiectat-o, de asemenea biroul personal precum si dormitorul.

Dupa ce am depasit Casa lui Gaudi, am urcat pe o scara destul de inalta si incepusem sa ne simtim coplesiti de arsita soarelui ce ne ardea umerii rau de tot. Am ajuns insa si in locuri mai umbroase unde am avut revelatia descoperirii unor tuneluri sapate in piatra. Pentru o clipa am crezut ca ma aflu intr-un "tunel al timpului"...era minunat!

Dupa tunel ne-am trezit intr-o zona mai larga, asemenea unei mici piatete, plina cu turisti; aici poti gasi niste fantani cu apa potabila chiar la momentul potrivit, caci ni se facuse o sete nebuna si chiar voiam sa plecam in cautarea unor bauturi racoritoare.

Putin mai departe se afla o casa alba-alba, ii apartine tot lui Gaudi, o casa de vanatoare al carui alb imaculat contrasteaza puternic cu rozul-somon al constructiei anterioare...

Soarele devenise si mai puternic, eram chiar in mijlocul unei zile de iulie, dar vrajiti de stilul deosebit al lui Gaudi avansem destul de repede. Am ajuns la o sala ciudata, "Sala Hipostila" cu coloane mari in care se auzea, cu o acustica destul de buna, ce credeti?

O frantura de ceardas interpretat de cativa tineri instrumentisti maghiari. Privind in sus, am descoperit un plafon neobisnuit de viu colorat, din aceleasi placute specifice lui Gaudi.

Ei, si de acum totul devenea si mai incitant: ne-am apropiat de niste case ce pareau ca sunt locuite de personaje din povesti, gen Hansel si Gretel. Chiar erau rupte din Fratii Grimm: una dintre ele are un acoperis ce aduce a ciuperca, de parca ar adaposti o vrajitoare,

iar cealalta este dreapta si cu un aspect vesel, zici ca ar fi casa copiilor din poveste. Mozaicurile folosite, numite trencadis, au nuante vii si stralucesc strident in soare, dar sunt atat de deosebite! Intr-una din ele gasiti suveniruri fel de fel.

Si ca basmul sa fie complet, Gaudi a conceput doua randuri de scari pentru vizitatorii parcului si cateva caderi de apa care infrumuseteaza zona. Si iar senzational: in fata ochilor apare brusc o salamandra acoperita de mozaic colorat si care isi tine botul deschis spre toti turistii ce impanzesc aleea. Dar asta nu impiedica marea de turisti sa se fotografieze cu ea! Pare a fi animalul mitic al Parcului Guell, dar este unul foarte prietenos.

Ne-am luat la revedere de la Parcul Guell si am plecat cat am putut de repede pe scari in jos ca sa ajungem sa vedem Palau Guell. Ne-am deplasat spre centru cu metroul ca sa castigam timp si gata, iata-ne ajunsi iarasi in centrul Barcelonei, Las Ramblas! Nu, nu voi povesti acum prea multe despre acest bulevard, deoarece am revenit aici intr-o alta zi, pentru o lunga si frumoasa hoinareala.

Palau Guell este singura cladire terminata de Gaudi care nu a mai suferit vreo alta modificare majora si care este inscrisa din 1984 pe lista monumentelor aflate sub patronaj UNESCO. In 1945, Merce Guell, fiica contelui, a vandut-o Consiliului provinciei Barcelona. Minunata si impozanta cladire, situata din inima Barcelonei, este incadrata in stilul Art Nouveau. Prin realizarea acestui edificiu (primul de acest gen) Gaudi anunta trecerea spre o alta etapa a carierei sale. Constructia este monumentala si combina elemente gotice cu maure, demonstrandu-i cu adevarat curajul si indrazneala pentru anii 1886-1888. Ceea ce o face cu totul si cu totul deosebita de alte lucrari similare sunt hornurile acoperite cu trencadis (cioburi colorate de ceramica) precum si acoperisul. Gaudi a testat aici solutii inovative de creare a impresiei de luminozitate. Palatul Guell permite accesul liber oricarei persoane care doreste sa-l viziteze, intrarea este gratuita.
Iar noi... cum obiectivele primei zile la Barcelona de descoperire a “Imperiului Gaudi” au fost atinse, ne-am asezat la o masa pe Las Ramblas si ne-am rasfatat dupa o zi epuizanta cu o savuroasa salata de fructe de mare...Maine aventura se anunta si mai intensa:  Casa Batllo (va urma).