Barcelona...Fascinatia pietrei ondulate din Casa Batllo (II)

Barcelona...Fascinatia pietrei ondulate din Casa Batllo (II)

"Antonio Gaudi a fost calcat de un tramvai la intretaierea strazilor 
Bailen si Las Cortes care acum se numeste Gran Via. 
Era ceasul cinci si jumatate, in dupa-amiaza zilei de 7 iunie 1926"

"Cheia Gaudi" - Estean Martin si Andreu Carranza

Mi-a placut mult supranumele dat acestui splendid oras care este Barcelona, “Marea vrajitoare” inspirat ales de catre Robert Hughes, considerat drept un biograf neoficial al Barcelonei. Cred ca “Marele vrajitor” este, fara indoiala, Antoni Gaudi: el a ales sa se joace cu piatra, a “vrajit-o”, a modelat-o unduitor astfel ca, impreuna, creatorul si materia au alcatuit un binom magic care ne ofera azi lucrari geniale, de exceptie…

Nu am vrut sa vizitam Casa Batllo in aceeasi zi cu Parcul Guell si Sagrada Familia, pentru ca ar fi fost prea mult: eram deja coplesiti de Gaudi si aceasta cladire ce pare proiectata dupa o geometrie cu reguli din alt spatiu chiar merita  o atentie deosebita.

De data aceasta, ca sa castigam timp, am plecat de la hotel cu masina. In anumite zone ale orasului, intre orele 12h00-14h00, se poate parca gratuit; se presupune ca toti cei aflati la munca aleg sa manance la pranz intr-un restaurant sau la o terasa, drept pentru care municipalitatea a acordat locuitorilor acest mic avantaj, de a parca gratuit intr-un anumit timp. Chiar ne amuzau tablitele asezate, pe ici pe colo, la vedere, pe care erau inscriptionate cateva cuvinte: "Atenciones personnes trebalant". Corect, in acest oras mai sunt si "ceva " oameni care muncesc nu numai turisti aventurosi si pusi pe distractie.

Casa Batllo sau Casa oaselor (cum mai este numita), capodopera arhitectonica a lui Gaudi, se alatura unor alte doua cladiri fabuloase apartinand lui Puig i Cadafalch si Lluis Domenech i Montaner. Toate trei sunt alaturate si intregul complex este cunoscut sub denumirea de Manzana de la Discordia. In fapt este un joc de cuvinte, intrucat in limba spaniola cuvantul “manzana” inseamna atat mar (fruct) cat si bloc, cvartal. Deci, un joc de cuvinte spaniole, drept pentru care ansamblul poate fi numit dupa plac sau Marul discordiei sau Blocul discordiei.

Daca se vine dinspre Placa Catalunya, atunci prima cladire care apare in fata ochilor este Casa Lleo Morera, realizata de Lluis Domench i Montaner, urmeaza Casa Amatler a lui Puig I Cadafalch si, in final, se ajunge la celebra Casa Batllo a lui Gaudi.

Grupul de cladiri frapeaza prin forma si culoare; ornamentele exterioare si decoratiile fatadelor ce amintesc de viata din adancul oceanelor se combina armonios in culorile si nuantele indraznete ale placutelor trencabis, iar balcoanele de fier forjat in forma bizara urca pana la acoperisurile ondulate ca niste creste cu cosuri de fum sau turle de biserica. Si totul pare a se legana, valuri ca atinse de suflarea  brizei care adie usor.

Spectaculoasa “Casa Batillo” (Passeig de Gracia, 43) nu a fost construita, ci doar renovata de marele artist, care se afla la apogeul carierei sale intre anii 1904-1906. Acesta a transformat, intr-un stil modernist si aproape socant, o resedinta construita intr-un stil sobru, cu patru etaje şi o grădina. De remarcat faptul ca edificiul nu are nici o linie dreapta.

Fatada seamana cu o mare calma si este acoperita de o combinatie indrazneata de piatra si sticla colorata, dar cate detalii si elemente arhitecturale de un rafinament extrem, la care mintea omeneasca nici nu viseaza, se ascund in spatele ei! Nu mai vorbim de acoperis unde "au poposit" un fel de animale mitice acoperite cu solzi care sclipesc si isi schimba culoarea in lumina soarelui.
Coloanele zvelte ale fatadei au fost construite din piatra adusa de pe Monjuic, Muntele evreilor. Ele, desi gandite sa descrie forme osoase, sunt decorate, in mod spectaculos si neasteptat, cu motive florale. Am parcurs edificiul pas cu pas, dupa schita cladirii, si am vazut pe indelete Planta Nobile (fosta resedinta a familiei Batillo), podul cu mansarda si sala de baie, acoperisul si semineele mitice, holul iluminat printr-o tehnica speciala precum si faimoasa scara care urca pana la ultimul etaj.

Chiar din primul moment cand s-a deschis usa cea mare si am intrat in vestibul, am realizat unicitatea operei lui Gaudi si imaginatia sa, impinsa uneori pana la absurd: nu stiam daca ma aflu intr-un submarin sau in adancul marii pur si simplu. In fata se afla scara aceea monumentala, cu balustrade sculptate de lemn aidoma coloanei vertebrale a unei vietati marine si care separa accesul vizitatorilor de spatiul privat al locuintei urmasilor familiei Batllo. In fata scarii de lemn brun se afla doua vase superbe pe care nu le poti uita usor.

Am patruns in vestibul

si am privit spre partea interioara: peretii erau turcoaz si pe ei, niste ornamente dragute din loc in loc, asemenea unor scoici.

Imobilul nu este mobilat si astfel privirile se opresc ba in tavan ba in ferestrele ondulate cu vitralii simple si viu colorate

ori in seminee precum acesta.

Luminatoarele au forma unor carapace de broasca testoasa. Totul este conceput aici creand iluzia mediului marin. Cred ca doar Capitanul Nemo sau Yves Cousteau mai lipseau din peisaj sau cine stie? Poate se plimba pe bizara terasa de pe acoperis?

La primul etaj privirea iti scapa de sub control si zburda in toate partile in fata acestor pereti ondulati cum nu mai vazusem vreodata.

Zona cea mai deosebita a casei se afla spre Passeig de Gracia si este alcatuita dintr-un hol mare incadrat de doua saloane ce pot fi unite incat sa creeze un fel de living extins.

De aici se continua prin Sala Principala decorata cu un somptuos, dar super modernist candelabru auriu-cafeniu ce te te trimite cu gandul si imaginatia la o floare-a-soarelui, mai ales prin modul in care emite o lumina calda asemanatoare unui asfintit de toamna.

Am urcat, mai departe, pe scara etaj dupa etaj, am pasit pragul mai multor camere pana sus pe acoperis si, pot sa spun ca, fiecare “coltisor”  surprinde prin ceva anume,

are un detaliu deosebit: totul e magic, totul exprima genialitate. In plus, am remarcat la Gaudi un alt mod de a privi spatiul, de a dimensiona orice element arhitectural. Si, cu ajutorul audioghidului, am aflat ca acest imobil nu are nevoie de incalzire, circulatia aerului asigurand aceeasi temperatura intr-un anume fel;

mai multe explicatii tehnice nu am reusit sa observ in vizita noastra.

Zona de coridor conduce spre toaletele rezervate turistilor. Aceasta este situata in cladire  la ultimul etaj al acestui imobil neobisnuit. Totul e alb. Interesante si chiuvetele: albe, noi si, bineinteles, ondulate.

Ceea ce l-a preocupat pe Gaudi si mai mult, atunci cand a conceput noua arhitectura, a fost cum sa obtina cat mai multa lumina naturala, de fapt, cum sa asigure o mai buna distributie a sa in imobil.

De aceea, a realizat luminatorul central din sticla si fier intr-un mod aparte si a construit ferestrele imobilului in mai multe dimensiuni,

un lucru cel putin ciudat, avand in vedere ca toti suntem obisnuiti cu simetria constructiilor. Dar, asa este: in partea de sus, spre acoperisul cladirii, ferestrele sunt mai mici

pentru ca lumina oricum patrunde acolo puternic iar spre parter acestea se maresc tot mai mult. Pentru astfel de explicatii de mare ajutor ne-a fost tot audioghidul ce furnizeaza o multime de informatii interesante. De exemplu, si faptul ca toate ferestrele cu tocuri de lemn ale fatadei sunt prevazute cu niste contragreutati care le permit sa se miste usor si sa se obtina astfel o deschidere panoramica la dorinta. Foarte deosebit, cred ca o anticipatie a fabuloasei si originalei Vile Tugenhat din Brno (1929).

(despre Vila Tugenhat si particularitatile sale arhitecturale am vorbit in postarea despre orasul Brno, partea a doua).

Genul acesta de iluminat natural mai poate fi intalnit si la Casa lui Victor Horta de la Bruxelles - tiz-ul lui Gaudi in Art Nouveau (relatat in postarea despre Bruxelles).

Cat despre acoperis? Cum vi se pare?

Totul este practic, functional sau ingenios: dragonul fioros asigura echilibrul, dar cosurile sunt astfel construite si acoperite incat, din orice directia ar bate vantul, acesta nu poate obtura iesirea fumului.

Vizita la “Casa Batllo” se incheie cu o gradina micuta, protejata de un gard cu plasa, care, cum credeti ca este? Tot ondulat, normal.

Gradina interioara a fost si ea reconstruita dupa planurile lui Gaudi si este minunata. De aici se poate admira intreaga cladire...

Am admirat-o parcurgand micutele alei incet si

am iesit fara sa articulez nici un cuvant: ce sa mai spui?

Totul este construit dupa o alta logica decat cea cu care uzual lucram zi de zi: cladirea este spectaculoasa din toate punctele de vedere: ferestre inegale, peretii camerelor ondulati, balcoane exterioare de fier forjat si piatra, un colaj de placi de ceramica aplicate pe fatada, coloane si tot felul de trucuri care aduc a creaturi marine. Pe drept cuvant este numita "Casa oaselor"...

Si sa nu uit: intrarea a fost 18 EUR/persoana (inclusiv audioghidul), iar pentru elevi, studenti cu doar vreo 3 euro mai putin.
Dupa ce am iesit din Casa Batllo am intrat si in imobilul vecin, Casa Amatler, dar acesta nu se viziteaza.

Ni s-a permis accesul pana la scara interioara, doar pentru cateva minute

 si asta pentru ca se faceau niste filmari si se adunasera cativa turisti curiosi ca si noi.

Am parasit Casa Batllo indreptandu-ne spre o alta cladire celebra de locuinte, La Pedrera. Insa, datorita cozii mari de la casa de bilete, am socotit ca risipeam timpul pe care urma sa il alocam altor obiective, deosebite de acestea. Asa, ca o idee, coada de asteptare era imensa, iar aici oricum nu se vizita decat putin din interior si, mai ales, doar acoperisul.

Am incercat totusi ceva timp, dar cum simteam ca il irosim, am sacrificat aceasta vizita si am plecat spre alte atractii turistice ale Barcelonei, gandindu-ne la dramaticul sfarsit al artistului.
Cu adevarat tragic: marele ANTONI GAUDI nu a fost identificat repede dupa ce a fost accidentat grav de un tramvai in 7 iunie 1926 si a fost transportat precum un necunoscut oarecare in adapostul pentru saraci din Hospital de la Santa Creu, fostul spital medieval situat in spatele Pietei Boqueria, unde s-a si stins din viata; avea 74 de ani…

Fara sa vrem am ajuns si in acest loc de trista amintire, dar azi, acel spital a fost transformat in Biblioteca Cataluniei. 

Manata de curiozitate am urcat pe scara si am privit in interior, atat cat mi s-a permis accesul.

Dar oare, chiar a murit Gaudi? Nu stiu daca indraznim sa spunem acest lucru, pentru ca el este atat de viu prezent aici si-l intalnim la tot pasul prin orasul sau iubit, Barcelona! (continuare ).