Lyon…Intre Rhone si Saone…curge vinul de Lyon!

Lyon…Intre Rhone si Saone…curge vinul de Lyon!

Limpede nu vezi decat cu inima. 

Miezul lucrurilor nu poate fi vazut cu ochii. 

"Micul Print"- Antoine de Saint Exupery

Cineva, in gluma, mi-a spus odata ca Lyonul are 3 "ape". Da, stiam de Rhone, Saone si ma intrebam care sa fie a treia? Ha-ha! Pai, vinul de Lyon care curge valuri-valuri! Francezii beau si beau vin la fiecare fel de mancare, il asezoneaza fiecarui preparat, iar aici, la Lyon, chiar te afli in “orasul vinului”; foarte aproape, in imprejurimi, se afla podgorii vestite: Cotes du Rhone, Beaujolais, Coteaux du Lyonnais...

Hai sa ne convingem, am spus la un sfarsit de vacanta spaniola; totdeauna un pic de Franta nu ar strica sa vedem, dar nu oricum, ci asa, sa intram mai in adanc, undeva in “inima” ei. Sa fie Lyon? In "tinutul vinului "? De ce nu, locuia acolo si o fosta colega de serviciu care se stabilise langa Roanne (cam o ora de mers de la Lyon) si pe care o admiram mult din punct de vedere profesional. Astfel ca am deviat traseul de intoarcere acasa. Si, pana sa ajungem la ea, am tras o raita prin “Imperiul nugalei” din Montelimar (poposind cateva ore la fabrica care se viziteaza gratuit si, va asigur ca merita abaterea din drum: veti gusta niste specialitati de nuga excelente).

Ne-ar fi placut sa calatorim numai pe nationale tot drumul si sa vedem cat mai multe minunatii din Franta, dar veneam din Barcelona si trebuia sa ajungem la Lyon pana seara; am platit si autostrazile dar am ajuns fara probleme !
Turnul "Credit Lyonnais" ne-a dat buna seara insa noi l-am "ignorat" pentru ca am mers mai departe,

spre Decines, un oras situat in aglomerația Grand Lyon, unde am beneficiat de o cazare destul de buna. Am luat aminte, insa, la acest turn pentru ca citisem undeva ca in aceasta banca isi depusese banii chiar Vladimir Ilici Lenin, in vremea exilului sau in Franta. Interesant, ca intotdeauna, ca banii nu au si alte criterii decat valoarea, nu? De indata ce am ajuns la hotel, am contactat-o pe fosta mea colega, stiind ca a doua zi o vom petrece impreuna, hoinarind fara graba si fara sa cautam neaparat ceva anume prin orasul vinului burgund.

Dimineata ne-am trezit devreme si am plecat spre locul de intalnire cu Catalina.

Am ajuns inaintea ei si am gasit o parcare foarte buna. intr-o zona centrala. Nu citisem nimic inainte de a ajunge la Lyon despre atractiile turistice ale orasului sau obiceiurile locului, asa ca urma sa ne lasam pe mana “ghidului local”, fosta mea colega Catalina. Stiam doar ca suntem in orasul celui care ne-a mangaiat copilaria cu minunata poveste a “Micului Print" - Antoine de Saint Exupery, dar si al Fratilor Lumiere, al lui Ampere, Rabelais…

Intalnirea era programata spre pranz, asa ca noi, niste turisti adevarati, am mai hoinarit un pic pe strazi, si chiar ne-a ajutat o doamna in varsta furnizandu-ne explicatii foarte folositoare. La ora stabilita, ne-am vazut cu Catalina, pe mine m-a surprins, era usor schimbata: tunsa scurt-scurt si purtand ochelari.

Si unde credeti ca ne-am revazut? Normal, in apropierea unui pod, cred ca Podul Bonaparte, care, odinioara, se numea Le Pont de Tilsitt.

Pai cum, unde altfel? Doar sunt 31 de poduri in Lyon, care mai de care interesant.

Unul dintre ele avea o inscriptie: "Le Pont Guilotiere - 1853"...Ehei, a trecut ceva timp de atunci, de cand a fost construit. Podurile unesc cele doua cheiuri, azi superb amenajate, unde poti face chiar si talasoterapie, ia priviti !

Ne-am imbratisat vorbind repede despre cateva amintiri recente si am plecat impreuna, razand, pentru o scurta vizita a orasului, care a inceput in plin centru istoric si s-a finalizat in Parcul Tete d’Or, un loc potrivit pentru continuarea depanarii amintirilor si impresiilor proaspete de vacanta.

Catalina a ales traseul, insistand mult sa vedem le Vieux Lyon si zona la Croix Rousse, zona “matasii”, unde ne-a condus si ne-a aratat niste stradute mici si intortocheate, cu treceri secrete.
De pe o cladire inalta ne privea "cocosul galic" din Lyon, controversata emblema nationala a Frantei.

Ce poate fi mai incantator decat aceste coltisoare sau locuri ascunse de niste cladiri atat de viu colorate?

Si vorbesc de acele traboules (pasaje acoperite situate sub strazi sau chiar usi mascate prin imobile) prin care, pe moment, nu crezi ca poti trece si care reprezinta una din curiozitatile Lyonului.

Aceste traboules sunt chiar numeroase si au fost folosite de luptatorii Rezistentei franceze. Unele dintre ele pot fi vizitate in timpul zilei, noaptea se zice ca este periculos sa treci pe acolo.

Catalina a inceput turul conducandu-ne, mai intai, spre kilometrul zero al Lyonului: Place Bellecour (Piata Bellecour), o piata veche, cu caldaram rozaliu pus prin 1617, si care este strajuita de doua statui importante: in centru este asezata statuia ecvestra a Regelui Soare, da, Ludovic al XIV-lea, care priveste semet spre trecatorii grabiti sau turistii curiosi ca noi.

Si de la cine am primit “o ocheada”? Poate chiar doua in acelasi timp? De la a doua statuie, foarte ingenios realizata, care il reprezinta pe Micul Print cu mana asezata pe umarul lui Antoine de Saint Exupery (imortalizat in costum de aviator). Ideea artistului este stralucita: scriitor si personaj celebru in acelasi loc, in acelasi moment. Zic eu, chiar unicat !

Place Bellecour este mare, frumoasa, las la o parte statisticile turistice (depinde cine le face!): ba ca e cea mai mare piata pietonala din Europa, ba ca este mai mare si decat Piata Rosie din Moscova! Si atunci, ce facem cu Piata din Cracovia? Care si ea se bucura de acelasi renume? In sfarsit! Cel mai important lucru este ca aceasta piata splendida este  si..."magnetica". Viata de noapte, de aici incepe!

Drumul ne-a purtat, mai departe, spre Catedrala Saint Jean, situata in piata cu acelasi nume si pe strada cu acelasi nume, dar pe care am gasit-o cam neatragatoare, Poate si pentru ca era in restaurare!?
In dreapta catedralei se afla celebra scoala de coristi pentru biserica, La Manecanterie.

Doar ceasul vechi mi-a atras atentia imediat.

Place Saint Jean este cea mai veche piata din oras, pare destul de intinsa si are in centrul sau o fantana interesanta. Superba! A fost realizata de un arhitect local, Rene Dardel, cel care a proiectat si faimosul Palais du Commerce (devenit simbolul renasterii economice si culturale ale acestui minunat oras).

Este un proiect atipic, o adevarata opera de arta care aduce mai degraba cu un templu asezat pe un postament solid de piatra. Fantana-templu este inconjurata de patru bazine iar in centrul sau sunt asezate doua statui care reprezinta botezul lui Hristos de catre Ioan Botezatorul.
Chiar in fata fantanii am facut o poza cu Catalina.

Locul oferea o perspectiva totala asupra Bazilicii Notre Dame de la Fourviere, aflata in varf, si care deja era inscrisa pe agenda Catalinei pentru a ne fi prezentata; asa ca, tot langa fantana, mai la umbra, am facut planul cum sa ajungem la ea.

Pe drumul pana pe deal ne-au "sarit" in cale ruinele Amfiteatrului roman din Lyon sau Teatrului roman din Lugdunum (cum era denumita in antichitate fosta capitala a Galiei).

Acesta este amplasat destul de aproape de Dealul Fourviere. Si daca tot am ajuns aici, am facut o halta si l-am vizitat.

Teatrul roman are o capacitate de 10.000 de locuri si este foarte vechi, constructia lui datand din vremea lui Augustus, adica la sfarsitul secolului intai si inceputul celui de-al doilea. Am urmarit cu privirea ce a mai ramas din ziduri,

am intrat prin niste cotloane doar-doar vom gasi ceva mai neobisnuit ca de-obicei,

am urcat toate scarile si am vazut, pana la urma, tot ce se mai pastreaza din acest al doilea oras al Imperiului roman al perioadei si care este Lyonul de azi. Muzeul Galo-Roman, din apropiere, a ramas o provocare pentru vizita urmatoare. Eram presati de timp, Catalina avea cursa de intoarcere, trebuia sa ne incadram in programul stabilit asa ca am pornit, din nou, sa urcam dealul cu vitejie: cateodata mai direct, alteori pe stradute ocolitoare, pana sus-sus.

Bazilica Notre Dame de la Fourviere scruteaza, de la inaltime, “orasul verde”, de pe dealul cu acelasi nume, Fourviere, cunoscut drept “dealul care se roaga”.

Si asta, pentru ca pe el sunt construite foarte multe cladiri religioase (manastiri, capele).
Bazilica se afla sub patronaj UNESCO din 1988.

Noi am urcat lent, discutand tot timpul cu Catalina despre noua ei viata in Franta si despre concediul nostru la Barcelona. Si iata-ne ajunsi sus de tot,

admirand unul din simbolurile Lyonului, un obiectiv turistic care atrage anual peste 2 milioane de turisti. Am deschis poarta metalica si am pasit in curtea interioara cu privirea absorbita de leul, incadrat de doua coloane cenusii, ce pare ca apara intrarea in bazilica:

In fapt, exista aici un complex de edificii: basilica propriu-zisa, Capela Sfantului Toma cu statuia, iar pe esplanada, Gradina Rozariului 

si Arhiepiscopia Lyonului.

In interior totul este superb, si, pe deasupra, ceva mai rar intalnit. Ma refer la aspectul general si la culorile foarte vii, nu neaparat la stilul arhitectural foarte incarcat si plin de ornamentatii. Poate fi comparata, dintr-un anume punct de vedere si anume cel al interiorului opulent, cu Catedrala din Avila (de langa Madrid). Bineinteles ca sunt si deosebiri importante intre acestea doua, in plus Bazilica Notre Dame de la Fourviere are un "quelque chose" care o diferentiaza clar de tot ce mai vazusem pana la ea. Este atat de frumoasa si maniera in care sunt realizate aceste picturi murale te poarta cu imaginatia spre o biserica ortodoxa de pe la noi.

. Mi-a placut foarte mult ca este intens colorata si ca peste tot apare acest auriu, auriu, un obsedant auriu.

Vederea generala, de pe deal, este deosebita, lumina ne-a ajutat

desi, la prima vedere, ai senzatia obstinatiei culorii rosu-caramiziu, asa cum sunt mai toate acoperisurile cladirilor din Lyon. Insa, usor-usor, conturezi un tot pastelat

si apare un amestec de modern si patriarhal, sublim!

Am facut cativa pasi si in gradina "Jardin des Roses", unde am descoperit, printre plante deosebite,

o statuie a Sfantului Iosif .

Am cautat mai apoi un drum care sa ne duca din nou in oras si am gasit  niste scari pe care am coborat usor, usor;

ceea ce ne-a permis sa ne angrenam in discutii si povesti frumoase,  pe care le-am continuat in tihna in Parc de la Tete d’Or.

Insa la plecarea de pe Dealul Fourviere ne-a atras atentia si am aruncat o privire intrebatoare asupra unui turn metalic. Oare sa fi fost mutat Eiffel-ul? Nu, evident, dar Turnul metalic din Lyon este o replica a celui din Paris si a fost inaltat pentru Expozitia Universala din Lyon din 1894, fiind ceva mai inalt (372 metri) decat cel cunoscut de toata lumea.

Ei, si am inceput coborarea spre oras. Totul era frumos: turisti, veselie, soare, traiam vacanta din plin. Mergeam cand pe scari cand pe portiuni de strada ocolitoare, ne tineam de balustrada si radeam, radeam mereu cu totii, impartasind impresii, simtindu-ne exceptional. Parca nici nu trecuse un an de cand ne vazusem ultima oara...undeva, intr-un "turn cenusiu"...

Atmosfera a fost fantastica, iar Catalina un ghid excelent care ne-a condus prin atatea locuri deosebite, piete interesante, strazi, terase...pe care singuri poate ca le-am fi ratat.

Mi-a placut mult si Fantana Bartholdi care este situata in Place des Terreaux, in apropierea Primariei din Lyon. "Creatorul " sau va este foarte cunoscut. Stiti cine este? Pai, este autorul Statuii Libertatii din New York. Fantana, cu adevarat spectaculoasa este si foarte "grea": cantareste 360 de tone. 

Ea infatiseaza o femeie si doi copii aflati intr-un car antic, pe doua roti, tras de animale marine. Se presupune ca si Gustav Eiffel ar fi avut o contributie. In fine! Cine stie? Legendele urbane sunt foarte atractive, cateodata. Cert este ca fantana a fost inaugurata in anul 1892 purtand numele de "Carul triumfal al Libertatii". Ea trebuia insa sa fie amplasata in orasul Bordeaux, care o comandase initial, dar care ulterior, din ratiuni economice, a refuzat sa o cumpere, motiv pentru care a fost achizitionata de Lyon. Se spune ca statuia reprezinta si  Franta cu cele 4 fluvii ale sale, desi poate ca la inceput era vorba despre Garona si afluentii sai!
Primaria (Hotel de Ville) este o cladire robusta si impunatoare ce dateaza din vremea Regelui Soare, de pe la 1646. Cam ca orice edificiu din vechime a trecut si ea  prin doua incendii distrugatoare, dar a fost, bineinteles, renovata ulterior. Fatada este opera lui Jules Hardouin-Mansart. Foarte aproape se afla si Opera din Lyon.
Am trecut si mai departe, am parcurs strada dupa strada, coltisor dupa coltisor, piata dupa piata, am admirat cladirile care alcatuiesc un tot unitar ce particularizeaza orasul Lyon si, in final, am ajuns la parc.

Le Parc de la Tete d’Or merita vazut de orice turist. Intins pe o suprafata de 117 hectare si inaugurat de multa vreme, cam de prin 1857, este nu numai o arie de plimbare ci si un loc cu foarte diverse activitati; poate si de-asta era destul de aglomerat pentru o zi de marti. 

Foarte aproape se afla Caruselul copiilor, unde era mare zarva si chicote de veselie, iar in vecinatate, chiar la intrare in parc, pe stanga, se inalta o statuie sub care sunt inscriptionate urmatoarele cuvinte:"Legion mobilisee du Rhone artilerie-genie" in amintirea unui trecut zbuciumat.

Chiar daca esti nehotarat sa intri si zici, “Ei si, inca un parc imens!”sa stiti ca de indata ce te afli in fata portilor de fier forjat veti fi ispititi sa intrati. Si exista sapte intrari. S-a intamplat sa patrundem prin cea care se numeste "Poarta copiilor din Lyon ".

O harta mare este pozitionata chiar la intrare

si te ajuta sa alegi traseul care iti convine, in functie de ceea ce doresti sa vezi: te asteapta arbori din toate soiurile, lacuri,

o gradina zoologica, gradina botanica, sere, velodrom, bancute curate aflate la umbra, o iarba verde si grasa, copii, bunici, tineri, distractie...Am hotarat sa facem plimbari in reprize pe care sa le alternam cu discutii si "portii de ras" pe o banca.

Cele mai simpatice clipe ne-au fost oferite, de cine credeti? Erau acolo 5 girafe, adulti si puiuti. Doua dintre ele erau in plin dialog amoros…atat de dulci si simpatice cum se tachinau: uneori discret, alteori fatis…

Si mai erau niste maimutici …haioase rau…dar si flamingo, pelicani,

 crocodili lenesi

si multe alte animale. Ne-am asezat cu totii pe o banca si gata: am dat drumul la “vartelnita”: tot trecutul s-a napustit asupra noastra si o data cu el au reinviat clipele dragi sau, unele, putine, neplacute, am pus in discutii timpul ce ne afectase emotional intr-un fel sau altul, candva, pe cand lucram impreuna in cadrul aceluiasi departament. Eram cu totii veseli, mancand sandwich-uri…si eugenii aduse special pentru Catalina...asa cum isi dorise mult.

Catalina parea impacata cu noua ei viata din Franta, chiar era intr-o mare verva si ne povestea de cartea la care lucra, despre Contele Cagliostro. Invata sa cante la chitara si scria...dorea enorm sa se acomodeze cu viata din Franta.
Am continuat sa ne si plimbam: parcul este relaxant si ofera atatea surprize placute!

iar Catalina radea fericita:

Spre seara ne-am oferit s-o conducem acasa, langa Roanne, unde am petrecut o seara minunata cu ea si cu sotul ei…Erau simpatici si fericiti…

Tarziu de tot ne-am reintors la hotel si a doua zi am plecat spre Romania…Dupa un an, o veste trista m-a facut sa-mi reamintesc cu foarte mare exactitate acele clipe; atunci, la Lyon, nu stiam ca vor ramane unice. Catalina mea trecuse in eternitate…dar mi-au ramas amintirile in care o regasesc razand cu gura pana la urechi! Si de atunci asociez Lyon-ul cu ziua extraordinara petrecuta cu una dintre cele mai iubite colege ale mele…pentru mine ea este inca acolo. Si scrie...scrie...asa cum isi dorea...