Figueres...Nebunie si extaz in lumea Galei si a lui Dali

Figueres...Nebunie si extaz in lumea Galei si a lui Dali

"Daca vei juca rolul unui geniu, vei deveni unul"-DALI

Am plecat din Barcelona dimineata devreme pentru a atinge Figueres si am parcurs cei 185 de kilometri cu sufletul plin de emotie. Este adevarat ca, pe drum, ne-am oprit un pic si in Girona sa vedem faimoasa catedrala, dar aici totul s-a derulat in fuga.
Am preferat sa alocam timp suficient pentru oraselul dragut si cochet in care s-a nascut Dali, desi nu am ajuns sa vedem Casa-Muzeu Gala Dali de la Pubol si nici Casa-Muzeu Salvador Dali de la Port Lligat. Imi pare foarte rau, dar timpul este totdeauna prea scurt, asa ca acestea raman, pe moment, un vis care se va implini intr-o alta vacanta spaniola...

Primul lucru pe care l-am vazut la intarea in Figueres mi-a ramas puternic intiparit in minte: este o fantana interesanta, foarte inalta,  parca “fara sfarsit” si care semana, oarecum, cu spectaculosul Turn Agbar pe care il remarcasem zilele anterioare in Barcelona.

Fiind pe roti, am cautat, mai intai, un loc de parcare care sa fie situat intr-o zona convenabila, astfel incat, dupa vizita la muzeu sa putem strabate localitatea usor si sa mai aruncam un ochi-doi spre alte zone si atractii turistice ale orasului: cladiri, locuitori si orice element-surpriza la care nu ne-am fi asteptat. Catalonia este atat de imprevizibila...si uneori, bizara! Dar locuitorii ei, in afara unui sentiment de mandrie afisat uneori chiar ostentativ, sunt la fel de amabili si politicosi precum orice spaniol.

Ne-am afundat si ne-am pierdut pe strazile inguste si pietruite ale orasului micut, dar foarte plin de viata, batute de turistii infocati, nu putini, care nu-si mai gaseau astamparul si le inundau zgomotosi si veseli.

Am trecut pe langa Primaria orasului

si am continuat sa mergem nerabdatori spre Muzeul Dali, traind senzatia aceea binecunoscuta: "Oare nu mai ajungem odata?"
La un moment dat am traversat si o mica piateta, admirand o realizare superba, o gravura pe asfalt cu chipul lui Dali ce ia forma reala intr-o oglinda de forma unei coloane. Bizar, nu? Ei, aflati ca se numeste chiar...“Reflexia lui Dali" si cred ca autorul ei s-a inspirat dupa un "ceva" anume: mici exponate in aceeasi cheie, aflate intr-o sala a Muzeului Dali. Sau poate vreo coincidenta? Cu Dali nu poti fi sigur de interpretari geniale niciodata!

Tot rotindu-ne in jurul lucrarii era sa ratam "intalnirea" cu...Narcis Monturiol, inventatorul, nascut aici la Figueres, al primului submarin actionat de motor prin combustie. "Imobila" chiar "teapana", figura sa, fixata pe un soclu robust, emana un aer degajat si simplu, un aer care exprima siguranta si certitudine. Oare nu cumva tocmai i-am intrerupt dialogul purtat cu concetateanul sau Dali, interesat la randu-i, lucru mai putin stiut, de teoria relativitatii ca si de diverse aspecte ale fizicii cuantice, in incercarea de a-l determine sa "reflecteze" in opera lui si asupra unui submarin? Cei doi sunt acum "impreuna", in orasul lor iubit, foarte aproape unul de altul, chiar fata in fata: ii despart doar cateva dale de piatra.

Am parcurs mai departe alte stradute

cu cafenele si terase, intalnind din loc in loc expuse produse locale, fruncte si legume. Am remarcat imediat ca pretul fructelor era dublu fata de Barcelona.

Intr-un final am ajuns la Muzeul-Teatru Dali, unde am stat la o coada de 90 de minute pentru bilete.

Noroc de umbra si adapostul bisericii Sant Pere, aflata in proximitate, si in care a fost botezat Dali, altfel soarele torid de iulie ne-ar fi “copt” rau de tot.

Merita sa asteptam, insa, chiar si mai mult pentru ca aici se afla cea mai mare colectie de opere ale lui Dali, desi unele, foarte importante, sunt acum la Centrul de Arta Moderna Reina Sofia din Madrid (pe care am avut sansa sa-l vad cu alta ocazie). Pentru cei interesati, biletul costa 14 EUR pentru adulti, 10 EUR cel cu reducere.

Teatrul–Muzeu Dali este cel mai complex muzeu al excentricului artist, daca vreti complet in ansamblul sau, dar “vitregit” de capodoperele “Enigma lui Hitler” sau “Marele masturbator” (expuse la Madrid in Centrul de Arta Moderna Reina Sofia).

Muzeul din Figures, locul de bastina al artistului, infatiseaza prin picturile expuse intreaga evolutie, de la primele incercari si experiente, identificate ca apartinand curentelor impresionism, futurism sau cubism pana la suprarealism si ultimele sale opere. Colectia sa personala cuprinde si opere ale altor pictori precum: Urgell, Meissonier, El Greco si multi altii.

De la distanta ramai uimit, in primul rand, de aceasta cladire ciudata, atipica prin ornamentele exterioare, ceva de genul “Nu am mai vazut asa ceva !”sau chiar “nebunie si extaz”.

Teatrul-Muzeu Dali a fost construit pe locul fostului Teatru Municipal din Figueres (distrus la sfarsitul razboiului civil) pentru iubita sa sotie, Gala, femeia unica, sotie si muza inspiratoare, o rusoaica cu 10 ani mai varstnica decat el, cu o personalitate puternica si remarcabila. Sa nu uitam ca a fost si sotia lui Paul Eluard...

Muzeul a fost inaugurat in 1974 si este considerat a fi ultima mare lucrare a lui Salvador Dali.

Locul acesta, in care Dali a pictat, sculptat si a creat pana si bijuterii i-a devenit si mormant (aflat la subsol) dupa moartea sa in 1989, fiind vizitat azi de milioane de turisti. Chiar Dali a afirmat ca l-a conceput pentru trei motive: se considera un pictor “teatral”, (ceea ce s-a dovedit a fi adevarat), este situat langa biserica unde a fost botezat si tot aici si-a expus picturile pentru prima oara. 

Sa zicem, chiar, ca si curtea “exterioara” are ciudateniile ei.

Inchipuiti-va un edificiu rosu-caramiziu, asemeni unei cetati, cu un turn central si simetric intre ziduri, pe acoperisul caruia se “rasfata“ in ochii tuturor vizitatorilor cateva “oua” uriase de gaina: este Turnul Galateea. Da-da, exact asa: OUA de gaina. Sunt bizare, galbene si imense. Unele sunt asezate chiar si pe zidurile Muzeului Dali. O imagine halucinanta, un joc al irationalului sau chiar o gluma strasnica daca vreti.

Ei, dar acesta a fost doar exteriorul…Sa vedeti ce fel de surprize va rezerva interiorul !

Hop, in fata intrarii ne lovim de un “teanc” de anvelope. Oare ce-or reprezinta? Ele alcatuiesc, intr-o maniera neobisnuita, un fel de turn asezat pe soclul unei statui, cea a pictorului Ernest Meissonier.

Ei, acum hai sa vedem ce ne asteapta inauntru!

Trebuie sa precizez de la inceput ca denumirea de Teatrul-Muzeu Dali se refera, in fapt, la doua spatii: unul care cuprinde salile numerotate de la 1 la 18 create dupa conceptiile originale si ideile nastrusnice ale lui Dali si care exprima un «tot unitar Dali» si o a doua parte, cu salile 19-22, rezultate din extinderile ulterioare ale acestui muzeu.

Nu este necesar sa va faceti probleme, nu trebuie sa alegeti un itinerariu sau sa va ganditi in ce ordine a incaperilor sa vizitati acest muzeu.

Si nu va asteptati sa cadeti intr-o visare relaxata privind niste tablouri pastelate sau conturate precis intr-o paleta cromatica clara, fara dubiu si care te invita la reverie si calm interior. Nu, nicidecum. Parametrii estetici si geniali ai lui Dali nu au corespondent in lumea noastra, a oamenilor normali. Ei definesc mesaje complexe si enigmatice, a caror descifrare coincide cu insasi personalitatea emblematica si atat de controversata a lui Dali

Parerea mea, dupa aceasta experienta, este sa-i "devorati" arta dupa cum simtiti. Aveti planul muzeului furnizat la intrare, de unde ati cumparat biletele, si de indata ce il tineti in maini, uitati de coordonatele temporale sau spatiale. Veti trai momente unice de "extaz si nebunie cu Dali si Gala" la tot pasul, asa ca nu trebuie decat sa priviti, sa studiati tot ce va apare in fata ochilor fara a face, neaparat, apel la ratiune. In Teatrul-Muzeu Dali nu exista decat "raspunsuri Dali" deoarece numai artistul si-a pus intrebarile, a gasit un raspuns si acesta este prezentat vizitatorilor. Urmati schita si priviti, este sublim de simplu.

Deci, sa fim atenti, spectacolul incepe: urmeaza 22 de sali dispuse pe trei nivele, luminate intens sau partial, fiecare dezvaluind geniul dar si aroganta pictorului suprarealist care simte nevoia sa ne prezinte lumea lui ireala si captivanta.

Am pasit intrebatori in curtea interioara: multa lume, verdeata, statui expuse peste tot si chiar in centrul ei un Cadillac negru cu un geam spart pe lateral.

Pe masina se sprijina o femeie planturoasa, rubiconda, un fel de Eva primitiva care poarta pe brate un sarpe cu un mar in gura.

De undeva de sus, de pe peretii invaluiti de o iedera groasa si sanatoasa ne priveau cu vigilenta, dar cu bratele deschise, dupa cum remarcati, niste “figuri impietrite” asemanatoare statuietele Premiului Oscar pentru film, alaturi, insa, si de niste capete hidoase ce amintesc de Capul Meduzei cu o semnificatie in contrapartida.

Tot aici, la parter, Fundatia Gala-Salvador Dali prezintă expozitia permanenta de bijuterii Dali Joies, pentru care arhitectul Òscar Tusquets a conceput o anexa a muzeului, cu alte cuvinte, daca doriti sa o vedeti, veti plati inca un bilet (7 EUR, respectiv 5 EUR pentru cel redus). Se pot admira treizeci si noua de bijuterii care apartin colectiei Owen Cheatham si douazeci si sapte de desene si picturi, realizate de extravagantul artist intre anii 1941-1970, care ne releva o alta fateta a genialitatii lui Salvador Dali, un artist complet care intelege arta ca un tot fara limite si pe care o exploateaza la extrem: gravuri, picturi, sculpturi, fotografii, teatru sau chiar cinema si pentru care a gasit mijloace de exprimare artistice admirabile.

Am mers dupa cum ne-a dictat inspiratia, chiar contra valului de turisti: am ales sa coboram si nu sa prospectam etajele superioare ale muzeului. Am intrat pe un coridor stramt si intunecos care era luminat, din loc in loc, cu niste lumini speciale ce puneau in evidenta exponatele. Printre primele lucruri care mi-au atras atentia a fost o monograma "Gala-Dali" superb realizata

precum si un fel de sarpe, un dragon mitic care te cutremura in intunecimea salii; il simteam rece si alunecos.

Dragonul acesta parea un preambul infricosator la momentul in care aveam sa vedem cripta in care Dali se odihneste din 1989; ii supravietuise Galei inca 6 ani, dar nu mai crease nimic in tot acest rastimp: activitatea marelui artist s-a incheiat odata cu disparitia Galei.
Excentric in viata, excentric chiar si dupa moarte... doar cateva cuvinte incrustate: "Salvador Dali Domenech-Marquis di Pubol..."

Cam trist a inceput vizita noastra, dar am revenit in curtea interioara pentru a vizita tot parterul. Aici, animatia si rasetele turistilor ne-au readus in lumea noastra, cea reala, pregatindu-ne pentru trairile intense din fata sublimelor panze desprinse dintr-un spatiu parca aplatizat si populat de obiecte stranii ce depasesc simpla redare a realitatii arhicunoscute de noi toti.
Prima pictura remarcata a fost un fel de "pieta moderna", un duet ce nu mai are nevoie de "decodare" dupa cum lesne se poate remarca;

si apoi alta, cu un mesaj mai ascuns

si inca una...

Am parcurs cu emotie si infrigurare sala dupa sala, am ajuns la ultimul etaj, am vazut efecte luminoase sau jocuri optice, tot felul de chestii ingenioase si figuratii tridimensionale a la Dali. La parter am retinut Sala Palatul Vanturilor

si Poezia Americii, ambele avand expuse opere Dali precum si alte doua sali cu efecte optice speciale, cu jocuri de lumini. Fiecare sala este deosebita, fiind realizata intr-o alta maniera. Dar in oricare din cele 22 pe care le-am vizitat l-am “simtit” si l-am “vazut” pe Dali; artistul a fost prezent in orice tablou printr-o idee spectaculoasa sau printr-un amanunt banal ce aminteste de el.
Cea mai frapanta incapere este cu siguranta Sala Mae West, dedicata celebrei artiste a anilor '30. In aceasta camera imensa veti admira, printr-o cortina, o canapea de un rosu intens Sofaua Mae West 

care, de fapt, semnifica buzele senzuale ale actritei, precum si ochii, care sunt doua imagini din Paris. In incapere, pentru a completa figura care s-ar putea compune numai privita dintr-un anumit unghi, de sus, mai exista si un semineu bizar pe post de nas.

Priviti chiar cu mare atentie chipul din dreapta pozei de mai jos ca sa vedeti "intregul", adica Sala Mae West.. Geniala realizare, o imaginatie infinita! Pe scurt: DALI...

Dar sala aceasta in care camera este expusa pe tavan intoarsa cu susul in jos? Cum o gasiti?

Dupa un timp petrecut aici, in muzeu, veti gasi ca totul incepe sa para a fi normal...Asa ca...Eram deja pregatiti cand am ajuns in fata celebrelor sale panze, Persistenta memoriei sau Ceasurile topite in care il cauti pe Dali, cel ominprezent in tablourile sale, dar nu il gasesti, nu-l intuiesti. Macinat de trecerea inexorabila a timpului. Dali a pictat o serie de tablouri in care pare ca se "joaca" cu clipa, cu minutul, cu tot ceea ce este trecator si reuseste astfel sa lase posteritatii capodopere inegalabile in "timp" !.

In toate salile privesti tablourile sale

unul mai excentric decat altul.

Dar ceea  ce se remarca din primul moment este "prezenta Galei" si aerul sau dominator. Pe numele ei adevarat, Helena Ivanovna Diakonov, ea este stapana absoluta a acestui muzeu bizar ce frizeaza absurdul: arta si moarte la un loc, o regasim peste tot, in orice pictura, in orice coltisor

chiar si in filmul ce se deruleaza neincetat intr-una din sali si in care ni se prezinta imagini de la un banchet unde a participat impreuna cu Salvador. Ii vedem costumati, ii vedem razand,

 ii vedem sarutandu-se...Pai, cine poate uita ”Galarina”sau “Leda atomica”?

Sau Gala pictata nud, la Marea Mediterana, si care se transforma atunci cand este privita dintr-un alt unghi in figura lui Abraham Lincoln?

Cei doi au trait o mare iubire, o vesnica iubire iar Gala a reprezentat un izvor nesecat de creatie al genialului artist controversat si adeseori detestat si de apropiatii sai. Gala a fost mereu langa el, Gala l-a sprijinit intotdeauna, in timp ce  artistul avea o singura misiune in viata in afara creatiilor sale sublime: sa o iubeasca! Ceea ce a si facut...dar mai intai s-a "hranit" cu dragostea ei, a devorat-o si a divinizat-o...o iubire scrisa in toata opera sa, ce a tins spre absolut, o iubire inscrisa in registrul absurdului concret.

Am vazut si dormitorul artistului, cu piese de mobilier clasice;

aici totul aparand foarte normal, chiar prea normal (poate nevoia de un colt de realitate netransformata?!)

Dali a fost o prezenta remarcabila la evenimentele epocii sale, a calatorit si a traversat oceanul, a participat la petreceri si spectacole, in diverse adunari la nivel inalt, a facut si gafe de neiertat, a fost ironizat pentru avaritia sa - chiar anagrama facuta lui o dovedeste: Avida Dollars ("însetatul de dolari") - sau pentru excentricitatea faptelor sale, insa originalitatea lucrarilor devenite capodopere l-au propulsat in galeria geniilor pe o pozitie ce nu poate fi atinsa, daramite egalata. 

Intr-o alta sala, cei care si-au alocat suficient timp pentru vizita, pot revedea "Cainele andaluz", capodopera lui Luis Bunuel, bunul amic al lui Dali, o realizare cineamatografica suprarealista, rezultata din efortul comun al celor doi artisti, o alegorie unde nu apare nici un caine...unde totul este irational...
Ne-am indreptat, in fine, spre iesire, am coborat alene cu ochii pironiti la acvila neagra si stralucitoare ce trona sigura pe ea.

Am iesit muti din muzeu...fiecare incerca sa mai descifreze vreun mesaj...mai era ceva de adaugat sau comentat? Nu, doar ca am fost norocosi ca am putut ajunge la Figueres si ca, pentru trei ore, am respirat aerul unui nonconformist genial...si ca, mai tarziu, am aflat cu o ocazie oarecare ca Dali i-a trimis o telegrama lui Ceausescu cu ocazia investirii lui ca presedinte. Stiti care este ironia? Telegrama in cauza chiar a fost publicata in ziarul “Scinteia”: "Apreciez profund actul dumneavoastra istoric de instituire a sceptrului prezidential. Al dumneavoastra, Salvador Dali”