"Paris est une ville intellectuelle,
Lisbonne une ville pâtissière.
On vous aura prévenu, la pâtisserie est excellente!
L'incontournable est la pastéis de nata,
une sorte de tarte au flan saupoudrée de cannelle
...Un délice!"
Eça de Queiroz
Lisbonne une ville pâtissière.
On vous aura prévenu, la pâtisserie est excellente!
L'incontournable est la pastéis de nata,
une sorte de tarte au flan saupoudrée de cannelle
...Un délice!"
Eça de Queiroz
Pana la urma era numai o chestiune de timp si doar o fuga pana colea pentru ca, deja era in planul de dupa Madrid sa ajungem in splendida Andaluzie…
Asa ca, am parcurs cu calm cei aproape 700 kilometri pana la Lisabona, am gasit relativ usor hotelul, situat undeva la periferie. Pe drum, chiar la intrarea in Portugalia, pe autostrada, era afisat un anunt mare ce-i aviza pe turisti sa se opreasca intr-un punct la frontiera ca sa-si inregistreze coordonatele cardului. De ce? Pentru ca doar prin simpla trecere pe sub panourile ce indicau cat costa pana in acel punct raidul tau se retinea automat numarul de inmatriculare pe camere si, evident, plata pentru autostrada precum si in oras parcarea, la parcometre, fara sa-ti mai faci griji. Acest sistem facil de taxare il intalnisem doar in tarile nordice si uite ca si portughezii l-au introdus, bravo lor!
Nu eram deloc obositi, astfel ca intentionam un tur de forta timp de 2 zile, pentru ca atat a durat prima escapada in acest fermecator oras, timp in care doream sa vedem cat mai multe din obiectivele si atractiile sale turistice.
Relatarile mele despre capitala Portugaliei vor cuprinde impresiile din doua calatorii facute, la doar un an diferenta. Mi-a placut foarte mult Lisabona. Stiu, sunt locuri in lumea asta larga poate mai exotice sau mai incarcate de istorie, cu urme ale trecutului mai evidente sau mai pretioase, dar de Lisabona te indragostesti iremediabil. Cu aerul sau medieval, in culorile vii ale cladirilor sale decorate cu splendidul azulejos, cu stradutele laterale inguste si pavate cu piatra cubica, cu muzica sa stradala foarte antrenanta, cu oamenii foarte politicosi si gata sa-ti ofere sprijin si informatii in engleza dar, mai ales in franceza (care se studiaza in mai toate scolile portugheze), totul o defineste ca pe o capitala prietenoasa, vesela si foarte atragatoare atat pentru ceea ce a fost candva stralucirea curtii regale portugheze inainte de a fi exilata in Brazilia de catre armata lui Napoleon, dar si pentru ceea ce a devenit azi orasul lusitan care gazduieste milioane de turisti ce vin aici anual atrasi de exotismul si frumusetea ei inedita.
Nu pot descrie cata bucurie am simtit si cum mi-a tresaltat inima cand am vazut deasupra autostrazii pancarta cu indicatia orasului Lisabona: cred ca in copilarie imi placea denumirea acestei capitale, avea o rezonanta melodioasa cand ii pronuntam numele: deci, inca o dorinta implinita!…Da, ajunsesem in orasul intemeiat de Ulysse, unul dintre cele mai vechi orase din lume, situat foarte aproape de extremitatea vestica a continenentului european. Numele sau deriva din fenicianul Allis Ubbo, ceea ce inseamna “port sigur”.
La intrare am fost intampinati de un cartier de blocuri masive si imediat am remarcat Stadionul Benfica Lisabona sau cum mai e numit: Estadio da Luz. Este cu adevarat un stadion al “luminii” pentru ca arhitectul sau, Damon Lavelle, l-a conceput in asa fel incat razele de soare sa patrunda adanc prin acoperisul de policarbonat…Este ceva ce vine dintr-o alta lume…minunat, deosebit, interesant! Nu ne-am oprit, doar l-am filmat din mersul masinii si am scos o poza...
Am traversat orasul intr-o prima impresie: parca eram intr-un tur de onoare cand orasul se lasa descoperit dintr-odata. Si asta pentru ca, acum, in primul sejur am avut o cazare destul de indepartata de centrul Lisabonei, dar a doua oara am stat la Hotel Anjos (trei stele), un hotel curat si ingrijit, cu indieni la personalul din receptie, Wi-Fi gratuit, aer conditionat, parcare subterana gratuita si mic dejun frugal: 60 EUR/noapte. Statia de metrou se afla la 2 minute de mers pe jos si in doar un sfert de ora puteam ajunge pe Avenida da Liberdade. Stiti ce este Avenida da Liberdade? Unul dintre cele mai frecventate locuri ale capitalei, si acum ca si altadata, un bulevard intesat de magazine de moda ale brandurilor internationale atat de cunoscute.
Prima zi a debutat cu vizita Cartierului Belem. Am inceput cu Mosteiros Jeronimos, unul dintre simbolurile Lisabonei.
Situata intr-o zona centrala, in Praca do Imperio, aceasta este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice ale orasului fiind desemnata monument UNESCO in 1983. In fata ei se afla un parc micut si foarte bine ingrijit in care tasneste din plin o fantana arteziana:
Sa spun pentru cei interesati ca se poate parca fara probleme intr-un spatiu special amenajat aflat in spatele parcului imens de pe malul fluviului Tejo, loc care desparte Manastirea Ieronimilor de “Monumentul descoperirilor”. Sunt niste “personaje” braziliene colorate care vor incerca sa va ceara bani pentru parcare intr-un spirit, cunoscut din pacate, pe meleagurile noastre dragi carpato-danubiene-pontice, insa... noi, pur si simplu, le-am cerut, mai in gluma mai in serios, bon fiscal in engleza si...ne-au lasat in pace, engleza nefiind printre prioritati, se pare!. A doua oara cand am ajuns aici, ne-am comportat natural si nu au mai indraznit sa abordeze. Doar ca trebuie sa ajungeti devreme sau dupa mijlocul zilei cand turistii veniti in aceasta zona incep sa plece.
Ceea ce frapeaza in primul moment sunt dimensiunile monumentale ale acestei manastiri, dimensiuni care, in fapt, au condus si la un stil arhitectonic nou: stilul manuelin, gigantesc, maret, impunator si cu puternice influente romanice si maure.
Cladirea este foarte veche, dateaza din anul 1502 si a fost ridicata in vremea Regelui Manuel I pentru celebrarea voiajului spre India a faimosului explorator Vasco da Gama. In plus, este si o “supravietuitoare”: a “traversat” secolele si a rezistat chiar cutremurului devastator din 1755 care a distrus aproape toata Lisabona.
In fapt, doar cu ocazia acestei calatorii la Lisabona am aflat ce este stilul manuelin pentru ca intr-un fel apar pozele care-ti dau o idee generala si cu totul altceva este cand vezi cu ochii tai la fata locului: constructia fiind intr-adevar de dimensiuni nebanuite…
La intrarea in manastire se afla mormintele lui Vasco da Gama,
precum si al poetului national portughez Luis de Camoes (pentru “Lusitania”), cronicarul expeditiilor si prietenul marelui explorator. Am gasit foarte multa lume in fata catedralei, dar o data intrati in interiorul acesteia, lucrurile au intrat pe un fagas normal. Ochii ne zburau in toate partile.
Am explorat interiorul cu foarte mare placere: multe sculpturi si basoreliefuri, picturi, coloane inalte, mai degraba zvelte decat robuste…toate la dimensiuni "marite". Ce sa spun? Magnifica, spectaculoasa! Fiecare coltisor merita toata atentia. Undeva, mai in interior, am descoperit si mormintele lui Henric Navigatorul precum si cel al lui Dom Sebastio, Regele Portugaliei si al tinutului Algarve.
Pe langa locasul de cult propriu-zis, pe partea centrala a enormului edificiu veti mai gasi Muzeul National de Arheologie si Muzeul Maritim. Peste strada se afla Centrul Cultural Belem, un complex construit dupa 1988 pe o suprafata intinsa, care adaposteste un centru de conferinte, expozitii de arta contemporana si spatii pentru diverse activitati ( precum spectacole de opera si balet, dar si diverse alte scopuri)...
Ei, dar ce-am facut noi bun, bun dupa ce am ocolit Manastirea Ieronimilor? Am urmat indicatiile furnizate de un ghid turistic si…si revenind langa Manastirea Jeronimos am intrat in Antiga Confeitaria de Belem (R. Belem 84-90) care se afla, evident, in vecinatate. Ce-am gasit si ce-am mancat acolo? Ceva deja faimos: celebrele “pasteis de Belem”.
Pai, daca nu ai gustat cosuletele crocante coapte la 200 C si umplute cu o crema fina de vanilie aurie precum puful unui puisor de aprilie si aromatizate cu scortisoara…”nu se pune” ca ai fost la Lisabona!
Pastel de nata (pasteis de Belem este ceva suprem) a inceput sa fie fabricat in 1837 dupa o veche reteta a Manastirii Jeronimos si azi, in epoca noastra, reprezinta un brand, chiar brand de tara, o prajitura delicioasa de care te indragostesti subit iar acasa, vei constata ca, de indata ce simti aroma de scortisoara intr-o placinta de la noi, iti vei aminti si de zilele minunate petrecute la Lisabona. Da, trebuie sa gusti asa ceva, este ca si comparatie, precum ai fi fost in Elvetia dar nu ti-ai cumparat de acolo macar o ciocolata Lindt. Pe scurt, ar fi o mare pierdere pentru ca este o prajitura pe cat de buna pe atat de deosebita…Nu degeaba a fost clasata de catre prodigioasa publicatie britanica The Guardian pe locul al 15-lea in topul celor mai rafinate dulciuri din lumea intreaga.
Si dupa ce ne-am ospatat cu cateva prajiturele am ramas uimiti si de vecinatate: aproape se afla un Mc Donalds. Si veti spune: “Ei, dar ce-i cu asta?”. Pai, cladirea lui este roz, acel roz tipic portughez. Cred ca este singurul Mc Donalds din toate cate am vazut vreodata, colorat si construit altfel decat ceea ce stim cu totii.
Iar de aici ne-am indreptat spre Monumentul Descoperirilor (Padrao dos Descombrimentos), un bloc gigantic de piatra gri construit in anii ‘60 intr-o forma bizara dar totusi eleganta, asemenea unui vapor ce aminteste de expeditiile lui Vasco da Gama, fiind situat chiar pe malul raului Tejo.
Leopoldo de Almeida a “populat” aceasta nava de piatra decorand-o cu 34 de statui ale unor personalitati precum: Henry Navigatorul, Magellan, Vasco da Gama, poetul Luis Camoes, Regele Manuel I sau Pedro Alvares Cabral - descoperitorul Braziliei. In grupul mare de statui doar o singura femeie a avut cinstea sa fie reprezentata: Filipa de Lancaster, mama lui Henric Navigatorul. Monumentul Descoperirilor poate fi vizitat urcand multe scari si veti putea admira aici diverse expozitii. Odata ajunsi in varf nu veti sti unde sa priviti mai intai: spre minunatul “Ponte 25 de Abril” (sau Podul Vasco da Gama) realizat de Frank Gehry in 1966 (cunoscut mai ales pentru Muzeul Fundatiei Guggenheim din Bilbao, Golden Gate din San Francisco sau Casa care danseaza de la Praga) sau spre faleza inalta, abrupta care te conduce spre Turnul Belem.
Am coborat de pe monument si am strabatut inca o data spatial larg din fata sa intrucat pavajul este extraordinar, deosebit, un soi de mozaic. Ulterior cineva ne-a explicat ca reprezinta un compas cu harta lumii si rutele exploratorilor portughezi, fiind oferit in 1960 de catre guvernul Republicii Sud Africane.
Ne indreptam spre urmatorul obiectiv, Turnul Belem. Traiectoria noastra a fost deviata de niste lucrari, dar a fost chiar mai bine: ne-am afundat prin niste tufe imense de leandri foarte colorati si am gasit o alee care ne-a condus chiar acolo in apropiere de Turnul Belem, un far fortificat in esenta, construit intre1515-1520 si situat in cartierul cu acelasi nume, o arie cu multe obiective turistice.
Numele acestui turn provine din limba portugheza “Betleem” si a ramas celebru pentru ca, in trecut, era locul de unde curajosii exploratori isi incepeau calatoriile pe mare; Vasco da Gama a plecat in 1497 chiar din acest loc, in cunoscuta sa calatorie spre India...
Bineinteles ca l-am vizitat, am stat chiar putin la coada pe un podet de lemn care te conduce in interiorul Turnului.
Intre timp, mi-am afundat picioarele in apa rece si foarte clara, insa cu mare precautie pentru ca, la tot pasul, sunt meduze si inca unele destul de mari.
Turnul a fost construit pe vremea Regelui Manuel I fiind cunoscut si sub numele de Castelul Sfantul Vincent (Castelo de Sao Vicente de Belem).
Cand am patruns in interior am avut senzatia ca suntem intr-o fortareata medievala dispusa pe trei nivele: piatra, piatra si iar piatra.
Am ajuns putin mai departe intr-o zona larga, unde fusese chiar si o inchisoare, acum erau dispuse imprejur 16 tunuri. Nu, nu erau un pericol, dimpotriva chiar si in trecut menirea lor era una de aparare contra inamicilor care ar fi incercat sa atace Lisabona.
Am intrat ulterior in Sala Guvernatorului, candva primul birou al unui guvernator. La etajale urmatoare am descoperit Sala Regelui si Sala Audientelor. Si nu pot sa nu amintesc de statuia care reprezinta “Fecioara cu pruncul”, exceptional de inspirat incadrata de cele doua coloane care parca deseneaza chenarul unei icoane.
Nici nu ai crede despre acest turn ca poate ascunde atatea secrete. La ultimul nivel, din nou am dat peste o coada mare de turisti iar de aici am admirat o alta superba panorama asupra Lisabonei. Turnurile de aici, in stil maur, confera Turnului Belem un aer exotic si completeaza foarte potrivit registrul arhitectural manuelin.
Foarte aproape de Turnul Belem am zarit un monument despre care nu am realizat imediat, si de la distanta, ce ar putea sa reprezinte. Cand ne-am apropiat de micul avion am citit pe o inscriptie ca este o opera ridicata in onoarea primului portughez, Gago Coutinho, care a trecut Atlanticul pe 30 martie 1922.
La distanta relativ mica de Turnul Belem se afla si Muzeul Combatantilor, Monumento Combatentes Ultramar. Cei doi arhitecti, Carlos Guerrero si Batista Baros au realizat o constructie care frapeaza prin inedit si originalitate, un complex arhitectonic alcatuit din monumentul propriu-zis asezat pe o panza de apa, o flacara care arde in memoria eterna a celor 9000 de portughezi care au luptat pentru pastrarea coloniilor portugheze si un zid acoperit cu placute care poarta numele celor cazuti.
Am avut noroc si am vazut ceremonialul de schimbare a garzii: soldatii se incrucisau calm in pasul lor specific de defilare,
pazind cu sfintenie flacara eterna. Vizita monumentului este gratuita. Dar gata cu districtul Belem...Maine o noua zi la Lisabona! (continuare).
Si dupa ce ne-am ospatat cu cateva prajiturele am ramas uimiti si de vecinatate: aproape se afla un Mc Donalds. Si veti spune: “Ei, dar ce-i cu asta?”. Pai, cladirea lui este roz, acel roz tipic portughez. Cred ca este singurul Mc Donalds din toate cate am vazut vreodata, colorat si construit altfel decat ceea ce stim cu totii.
Iar de aici ne-am indreptat spre Monumentul Descoperirilor (Padrao dos Descombrimentos), un bloc gigantic de piatra gri construit in anii ‘60 intr-o forma bizara dar totusi eleganta, asemenea unui vapor ce aminteste de expeditiile lui Vasco da Gama, fiind situat chiar pe malul raului Tejo.
Bineinteles ca l-am vizitat, am stat chiar putin la coada pe un podet de lemn care te conduce in interiorul Turnului.
Turnul a fost construit pe vremea Regelui Manuel I fiind cunoscut si sub numele de Castelul Sfantul Vincent (Castelo de Sao Vicente de Belem).
Cand am patruns in interior am avut senzatia ca suntem intr-o fortareata medievala dispusa pe trei nivele: piatra, piatra si iar piatra.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu