"Lisabona se revarsa dincolo de ziduri.
Sus pe colina se vede castelul, turlele bisericilor
dominand masa confuza de case scunde,
cornisele nedeslusite".
Chiar imi venea sa rad: mi se parea atat de asemanator cu celebrul tramvai 26 care ma purta de la camin spre facultate in vremea studentiei mele...doar ca tramvaiul 26 din Bucurestiul de altadata era rosu…ca model, insa,pareau gemene. Nu eram singuri in drumul spre Alfama: grupuri mari de turisti se aventurau spre locul de intalnire dintre trecut si prezent, acolo unde se poate inca simti mirosul Lisabonei vechi, cea pe care o cunoscusem gratie magnificului film ”Trenul de noapte spre Lisabona”.
Am urcat pe stradute vechi, stramte si uneori pe scari foarte abrupte, pe alocuri si cu ajutorul unor lifturi, incercand sa respiram aerul Lisabonei de altadata si sa descoperim ceea ce a mai ramas din melanjul culturilor arabe si romane.
Vedeam case colorate, decorate cu acel azulejos care te fascineaza si nu te mai saturi privindu-l.
Totul aici s-a conservat, incremenit in timp, este arta si traditie, este ceva magic care confera originalitate acestui vechi cartier dominat din plin de semnele Coranului: fatadele nu au cel mai important rol, interiorul conteaza iar spatiul public este slab sau deloc reprezentat.
Peste tot rasar rufe la uscat, tipete, dezordine, uneori case darapanate, curti interioare bine ascunse de privirile trecatorilor, locuri care ti se par nesigure si unde parca nu ai curajul sa te afunzi prea adanc sau fara cativa insotitori. Am trait aproape aceeasi senzatie si strangere de inima ca in timpul incursiunilor din Napoli.
Grav avariata de cutremur, ulterior refacuta si propusa pentru demolare, Alfama a rezistat si ne arata azi o Lisabona veche si originala, o Lisabona a altor timpuri puternic influentata de cultura araba.
“Inima” Alfamei este un castel “impietrit” si incremenit in timp. Da, chiar asa este: Castelul de Sao Jorge, un colos de piatra cu 11 turnuri, este adanc “infipt” in mijlocul cartierului. Este un reper istoric important care nu trebuie ocolit desi, la o prima vedere, are aspectul unei vechi fortarete. Azi, doar expozitia permanenta si spectacolele multimedia, ce se desfasoara zilnic, reusesc sa ne stimuleze imaginatia si sa ne cufunde in trecutul zbuciumat al fostei resedinte regale a maurilor invinsi de Regele Alfonso Henriques in anul 1147…Dar, pe de alta parte, se poate urca pe zidurile castelului si pe metereze avand astfel posibilitatea vederii panoramice asupra strazilor intortocheate si colorate ale cartiereului dar si ale Lisabonei.
Sus pe colina se vede castelul, turlele bisericilor
dominand masa confuza de case scunde,
cornisele nedeslusite".
"Memorialul de la Mafra"-Jose Saramago
Praca do Comercio ocupa un spatiu generos si conduce spre Arco da Victoria de pe Rua Augusta, acel Champs Elysees al Lisabonei animat si zglobiu, plin de terase si restaurante, magazine de tot felul si buticuri cu suveniruri.
In centrul ei troneaza statuia Regelui Jose I orientata spre apa.
In centrul ei troneaza statuia Regelui Jose I orientata spre apa.
Acest loc, de trista amintire, iti strange inima prin tragismul sau intrucat aici a fost asasinat, in 1908, Regele Carlos I impreuna cu mostenitorul tronului, Luis Felipe. Piata este inconjurata pe trei parti de cladiri nu prea inalte, colorate intr-o nuanta de galben pai, iar pe o parte este marginita de apa. Un loc, de altfel, destul de aglomerat, dar o plimbare pe sub arcadele cladirilor vechi merita din plin; putem gasi Casa Ministerelor si Biroul central de turism din Lisabona.
Ne-am indreptat, mai departe, spre Arcul da Rua Augusta, un impresionant arc de triumf care la prima vizita se afla in plina operatie de restaurare, dar in anul urmator lucrarile erau incheiate si am trecut pe sub el pentru a admira mai bine statuile ce il prezinta pe Vasco da Gama si pe Marchizul de Pombal. Din 2013 este posibil sa urci pana pe platforma pentru 2,50 EUR si sa beneficiezi de o prima vedere 360 grade asupra Lisabonei…
De aici am inceput prima explorare a orasului, de pe Rua Augusta care leaga Praca do Comercio de Praca Rossio si este o strada pietonala foarte animata, plina de artisti si vanzatori ambulanti, cu magazine pentru toate gusturile, terase, cafenele si restaurante,
Rua Augusta si-a pastrat intact stilul arhitectural datorita Marchizului de Pombal, care s-a implicat in reconstructia sa dupa teribilul cutremur din 1755. Exista inca strazile paralele ce poarta denumirile mesterilor de altadata; veti intalni asadar: Rua dos Sapateiros (Strada cizmarilor), Rua da Prata (Strada argintului) sau Rua do Ouro (Strada aurului), stradute atat de dragute si tipice pentru acest minunat oras.
Am intrat prin cateva buticuri si nu ne-am abtinut sa nu gustam delicioasele pasteis de nata (din nou pentru ca sunt exceptionale!). Ne-am abatut putin din drum ca sa vedem si Elevador de Santa Justa, remarcabila realizare proiectata de Raul Mesnier de Ponsard, ucenic al lui Gustav Eiffel, si care face legatura intre Baixa (centrul orașului) și Bairro Alto (un cartier situat la “inaltime”).
Chiar nu trebuie ratata ocazia de a urca cu acest lift inaugurat in anul 1902. Constructia din fonta este prevazuta cu doua cabine ce va poarta sus pana la 45 de metri si are o istorie destul de interesanta: a fost initial propulsat de forta aburului si abia dupa 1907 a fost actionat electric.
Piata Rossio, una dintre cele mai mari si mai frumoase ale Lisabonei, cu statui si fantani magnifice, a fost reconstruita in stil clasic tot de Marchizul de Pombal. De departe am remarcat statuia lui Dom Pedro IV, fostul imparat al Braziliei al cărui păr roșu a dat inițial numele locului, Rossio. Altii considera ca ar fi statuia lui Maximilian de Habsburg, imparatul Mexicului. Cu adevarat, nu am inteles pe cine reprezinta, local se spune totusi ca este Dom Pedro IV, dar este minunata privind-o pe coloana alba ce pare fara sfarsit…
La picioarele soclului par a-i tine companie patru figuri feminine foarte sugestive care reprezinta Justitia, Intelepciunea, Forta si Moderatia.
Piata a fost dintotdeauna animata, aglomerata: candva aici erau organizate luptele cu taurii sau piete locale cu diverse produse. Ba chiar se spune ca, tot de aici a pornit Revolutia Garoafelor. Azi, acest loc incarcat de istorie a devenit punctul preferat de intalnire al localnicilor. Foarte aproape de el am descoperit si Teatrul National Dona Maria II.
Acum ne-am propus sa mergem in cartierul vechi si atat de pitoresc, Alfama, dar am trecut, mai intai, si prin Praca da Figuiera, dominata de statuia de bronz a Regelui Joao caruia ii tin de urat sute de porumbei.
Si gata: am plecat cu curaj si determinare spre Alfama, acel cartier faimos al Lisabonei, cunoscut candva sub numele de Al-Hamma. Drept ghid, faimosul tramvai galben nr.28.
Am coborat incet, incet pe strazile serpuite din Alfama, oprindu-ne doar uneori in zone in care admiram cu nesat orasul. Din cand in cand miticul tramvai galben 28 trecea pe langa noi: ii auzeam zgomotul de la mare distanta si ne opream ca sa il mai privim o data. Bineinteles ca am facut si poze cu el in numeroase locuri.
Am ajuns si la Catedrala Patriarhala a Sfintei Maria Maggiore (Santa Maria Maior de Lisboa sau Se de Lisboa) care este o biserica parohiala romano-catolica considerata drept cel mai vechi locas de cult din Lisabona.
A fost ridicata in anul 1150, pe locul unei moschei vechi, de primul rege al Portugaliei care a incredintat lucrarile de constructie unui cruciat englez, episcopul Gilbert de Hastings. La inceput, catedrala pare o alta Notre Dame de Paris, cu turnuri gemene si impozanta fatada cu o rozeta uriasa, doar ca isi “striga vechimea” prin felul in care apare conservata. Interiorul simplu, dar rafinat, ascunde multe obiecte religioase pretioase.
Mai tarziu, cand am vizitat Coimbra, am aflat ca au fost proiectate de acelasi arhitect, Frei Roberto, dar oricine o vede prima data are senzatia ca este o catedrala catolica frantuzeasca.
Am iesit din biserica alaturandu-ne grupurilor de turisti care tasneau din toate partile.
Dar, la un moment dat, am observat ca acestia dispareau undeva cu totii...Oare unde? Asa am descoperit Miradouro de Santa Luzia (cu intrare liberă) care ofera o vedere magnifica asupra raului Tejo si asupra strazilor serpuitoare din Alfama.
Si, sa aveti si norocul nostru sa prindeti un apus de soare aici! Fantastic! Mai ales cum sunt scaldate in lumina blanda placile de azulejos. Ca sa nu mai vorbim de oaza de liniste in care ne-am cufundat pe banca din fata unui perete de manastire “invelit” cu un cearsaf liliachiu de clematite…Vis de nebunie!
Coborand din Alfama, nu in "ritm de fado", ci in voia noastra, ma gandeam cat de bine este pastrat, pentru turism, acest cartier istoric al Lisabonei...iar Tramvaiul 28, galben ca si un galbenus care parea ca se tinea scai dupa noi: "Priviti-ma! Vin din istoria de altadata".
Incet, usor, fara sa ne grabim, am ajuns in Praca dos Restauradores (Piata Restauratorilor) care este situata la capatul de sud al Avenidei da Liberdade. Este usor de identificat datorita obeliscului care reaminteste tuturor obtinerea, in anul 1640, a Independenței Portugaliei si desprinderea ei de Spania. Da, este adevarat ca nici azi portughezii nu prea se dau in vant dupa spanioli si chiar exista un vechi proverb care spune: ”Nici un vant bun nu bate de la rasarit”...Hm! Suna cunoscut?!
Foarte aproape de aici se afla Elevador da Glória (Funicularul Gloria) care urca spre fermecatoarea zona Bairro Alto. Funicularul va poate scuti de efortul de a urca pe jos 265 de metri. Panta drumului pe care va poarta este destul de mare: 18%. Dar noi am preferat sa o luam pieptis. Cate ocazii vom mai avea sa ne plimbam pe aceste stradute exotice ale Lisabonei, nu-i asa?
Bairo Alto este un district al Lisabonei situat la inaltime, renumit pentru viata de noapte si shopping; iar Baixa este districtul de jos.
Chiado, care face trecerea intre cele doua zone Baixa si Bairo Alto, este zona comerciala de dimensiuni mai reduse, dar foarte animata cam tot timpul, datorita prezentei non stop a artistilor ambulanti
dar si prin faptul ca veti gasi aici teatre si muzee alaturi de restaurante si terase. Candva iubita si frecventata de scriitorii portughezi Eca de Querioz si Fernando Pessoa, azi, Chiado este o zona care arata mai bine ca niciodata: refacuta cu eforturi dupa incendiul din 1988, pare si mai atractiva pentru turistii care se despart cu greu de ea dupa clipele minunate petrecute in cele mai diverse moduri.
Bairro Alto inseamna petreceri nocturne fara sfarsit si cumparaturi, multe cumparaturi, cluburi fado in timp ce Baixa emana eleganta si rafinament...
Si, dupa ce am facut cunostinta cu orasul Lisabona, cu strazile si toate monumentele sale, in zilele care au urmat am inceput sa vizitam, unul dupa altul, o parte dintre muzeele si palatele aflate in imprejurimile ei. Sunt magnifice! Unele se afla chiar foarte aproape, altele un pic mai departe..dar foarte frumoase!
Undeva, la sfarsitul sejurului, am trait acea nota certa de tristete pe care o simti la plecare, dar care a fost mult atenuata de iesirea pe spectaculosul Pod Vasco da Gama. O realizarea fabuloasa!
Undeva, la sfarsitul sejurului, am trait acea nota certa de tristete pe care o simti la plecare, dar care a fost mult atenuata de iesirea pe spectaculosul Pod Vasco da Gama. O realizarea fabuloasa!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu