Viena...O dupa-amiaza la Prater

Viena...O dupa-amiaza la Prater 

Viena…primul popas din vacanta noastra de anul acesta. Am plecat din Craiova si am strabatut 1049 de kilometri intr-o singura zi. Floare la ureche fata de o calatorie aventuroasa Neuchatel (Elvetia)–Resita cand am parcurs fara intrerupere 1700 kilometri…Bine, recunosc ca au fost cateva popasuri. Deci, suntem obisnuiti cu astfel de distante...
Un drum usor, frumos, de la Cenad la Viena am numarat cinci ore. Calatoria a decurs perfect, un pic “sincopata” din cauza controalelor de la frontierele tuturor statelor tranzitate. Ceva nou fata de anii trecuti! Nu mai traisem senzatia aceasta din 2007, anul aderarii Romaniei la UE. Autocarele cu turisti detineau suprematia: cand ceva nu parea a fi in ordine cu ele erau scoase din coada de asteptare si controlate la sange! In fine, incetinind mult viteza si trecand prin filtrul unei perechi de vamesi austrieci care ne-au studiat cu mare atentie fetele si au inspectat cu rigurozitate interiorul masinii, dar nu ne-au oprit, am intrat in Austria.

Plecasem dimineata, cam pe la 6h42 din Craiova si am ajuns la Viena la 17h30. Eram totusi doar in trecere, cat sa ne odihnim doar o noapte dupa care sa continuam drumul spre Lugano, destinatia finala.

Si, salutand foarte aproape de intrarea in Viena un logo cunoscut care ne-a facut cu ochiul, sediul central OMV,

ne-am incolonat cuminti intr-un lung sir de masini, dupa ce am patruns, intr-adevar, in oras; sir de care ne-am rupt cu mare greutate ca sa gasim hotelul!

Nu ni se mai intamplase asa ceva, ori de cate ori am traversat Viena. Poate ora? Poate ca era sambata? Cine stie!

Ne-am cazat la un hotel Ibis budget Wien Messe din zona Praterului, bineinteles, ca sa ajungem repede la parc si sa petrecem acolo o dupa-amiaza relaxanta…sau poate incitanta?

Alegerea hotelului s-a dovedit a fi foarte inspirata; pret excelent, 59,50 Euro/noapte (pentru doua persoane), mic dejun la 6,90 euro (optional), Wi-fi gratuit, o camera cocheta, baia un pic cam micuta, dar de ce ne-ar fi trebuit mai spatioasa pentru o singura noapte? Doar cel mai important criteriu care ne-a determinat sa alegem aceasta locatie a fost distanta fata de Prater: la doar 700 metri. 

Un dus rapid, mancasem pe drum si hai, fuga la Prater. 

Am traversat o intersectie, am trecut printr-un parc plin ochi cu migranti sau emigranti, care pareau ca serbeaza ceva sub ochii vigilenti ai politistilor austrieci. Si gata! Iata-ne intrand in Prater.

Nu vreau sa punctez si eu la parerea pe care deja o are marea majoritatea care a fost aici, ci sa precizez ca nu am avut mari asteptari pentru ceea ce aveam sa gasim la fata locului. Si asta deoarece era prima seara dintr-o o vacanta lunga in Europa si oricum ar fi fost, ne simteam fantastic; pentru ca era concediuuuu!

Desi inca lumina afara si sambata seara de inceput de iulie nu am gasit in giganticul parc de distractii agitatia si puhoiul de lume despre care povestesc toti. 

Intr-adevar, a fost un bun parc de vanatoare pana cand Imparatul Iosif al II-lea a dispus in 1766 amenajarea lui intr-un loc propice pentru relaxare, mai ales ca era favorizat de vecinatatea falezei Dunarii. Cat vezi cu ochii zaresti numai spatii de distractie sau de senzatii tari, restaurante si baruri, tarabe, buticuri cu “te-miri-ce”, tobogane cu ape, tiribombe si calusei colorati,

toate la un loc desfasurandu-se pe o suprafata de  6 kilometri patrati. 

Ceea ce se observa de prima data este Marea Roata, Riesenrad, inaugurata in 1895 si devenita la scurt timp simbolul Vienei.

Mai ca m-as fi urcat si eu intr-una dintre cele 25 de cabine ce seamana cu niste vagoane de tren si care te arunca “in ceruri” la o inaltime de 65 metri de unde poti contempla Viena “de sus” asemenea unui orgolios imparat austriac. Roata are povestea ei, pe care o dezvaluie doar celor temerari sau curiosi: inaugurata cu mare pompa pe vremea imparatului Franz Josef aproape ca a impartasit aceeasi soarta cu acesta. Tristul sfarsit al imparatului care a declansat cel de-al doilea razboi mondial a condus si spre distrugerea aproape totala a Marii Roti, refacuta insa ulterior.

Nu m-am suit in Riesenrad, ci m-am multumit, cuprinsa un pic de oboseala drumului parcurs, sa “masor” cu piciorul Piata Rotii Mari si sa-i privesc pe cei curajosi cum urca, apoi coboara si iar sus, jos…. Exista si o a doua Roata in Prater, una ceva mai noua, dar cea originala este de-a dreptul fermecatoare.

Pentru cei care vor sa faca mai intai un tur al Praterului exista doua posibilitati “motorizate”: fie cu un trenulet simpatic, Liliputhbahn,

fie cu un minicar care poate fi luat din Aleea Principala, ambele variante sunt funny.

Noi am facut un tur complet pe jos, dar am ramas usor dezamagita. Deci, hai sa mergem pas cu pas.

Mai intai dai de un fel de "trenulet al groazei” cu un parcurs lung si complicat, cu suisuri si coborasuri cand te astepti cel mai putin. Cabinele trenuletului aduceau cu niste strachinute de pe la noi care si ele se invarteau in timp ce erai aruncat sus-jos-lateral. Accesul la el era pazit cu sfintenie de un leu “dur”, dar cu o figura foarte simpatica. Asa leu…am vrea cu totii! Se auzeau tipete si rasete, uneori cate un "wow” si mai-mai ca voiam sa sar si eu in el. Costa doar 4 EUR.

In imediata apropiere ne astepta o palc de palmieri, aranjati foarte ordonat si care strajuiau toboganele cu apa. 

Aici parca senzatiile erau si mai tari. De ce? Pentru ca in anumite momente ale coborarei, panze groase de apa erau pur si simplu zvarlite peste cei din cabinele-barcuta ce alunecau prin "santurile " acelea mari.

In fapt, pot sa numesc acest punct de atractie si divertisment “trenuletul groazei pe apa”, fiind construit dupa aceleasi reguli, doar ca totul se desfasoara pe apa, iar tensiunea maxima este creata nu de o privire intr-un hau imens, ci de apa care te izbeste dur si cu precizie.

Pe ici, pe colo, roti mai mici de tot felul, inalte si periculoase dar totusi agreate de cei mici.
Mai spectaculos este Prater Turm, care te arunca la peste 100 de metri in sus...adrenalina forte!

Exista insa si "jucarii" mai calme; nu peste tot trebuie sa ai parte de aceleasi senzatii tari.

Este vorba, de exemplu, de Fabrica de bile, un soi de labirint ciudat cu multe capcane care te conduce spre o iesire unde te asteapta o mare surpriza: o baie gigantica de bile transparente.

Am inconjurat de doua ori Praterul pentru ca voiam sa cumpar si cateva suveniruri pentru cei dragi. Acestea se gasesc din plin chiar si pentru cei mai pretentiosi in buticurile care vand de toate:

Ne-am descretit fruntile privind ce ii amuza pe cei mici,

dar si pe cei mari.

Iar, la un moment dat, m-am simtit si eu atrasa de un clovn simpatic, langa care m-am asezat pentru o clipa...

Da, era sambata seara, eram la Viena...unde incercam, din greu, sa intru in atmosfera de basm care imi fusese indusa de toti cei care au ajuns in Prater; dar, din pacate, va voi dezamagi: neobservand cei cativa "homeless" care nu se incadrau in peisaj, da, este o zona de agrement draguta, de vizitat, dar fara mari asteptari. Asa, veti petrece aici ceva timp in care va veti destinde…in care puteti lua si ceva exotic de mancare pentru ca celebrul schnitzel vienez enorm, eu nu l-am observat, poate nu era ora potrivita!

Ne-am intors la hotel contrariati dar deja gandurile fugeau la drumul lung de maine spre Lugano…Si inca o data, da, Praterul este doar pentru cei mai mici!