Drumul spre Monte Estoril serpuieste usor si nu te poti hotari daca sa privesti intinderea nelinistita a oceanului sau palmierii care il strajuiesc. Traficul este intens iar in curbe simti ca o precautie in plus nu ar strica. Dar la capatul lui te asteapta o zona calma pe care o simti totusi vie, in miscare...
Cladirea, Palacio Estoril, este o constructie solida si impunatoare care te atrage imediat. Fantanile superbe din fata sa ii confera si o perspectiva inedita iar cand o privesti de la distanta pare o perfecta tesatura edificiu-apa.
Cazinoul este vechi, foarte vechi, iar aerul sau regal si rafinat si-l datoreaza numeroaselor restaurari sau renovari care l-au mentinut intr-o forma de invidiat comparativ cu multe altele din Europa. Doar este cel mai mare din Peninsula Iberica, iar faima sa a crescut incepand cu 1970 prin prezenta invincibilului James Bond si a trupei sale de filmare care au avut aici, pentru o vreme "cartierul general" al actiunii.
Nu l-am vizitat desi exista o singura restrictie: 18 ani impliniti. Cine stie? Poate cand mi se va mai face dor de minunatul drum Lisabona-Cascais, de palmierii umbrosi si “grasuti” cu un aspect total diferit de cel al palmierilor spanioli care sunt supli, zvelti, cand voi dori sa strabat inca o data zona exotica ce leaga Lisabona de Riviera portugheza ma voi opri si voi intra si aici.
Dar Estoril nu este renumit doar pentru acest Cazino. Localitatea merita vizitata si pentru pozitia sa, una strategica ce a servit ca loc de refugiu familiilor regale europene in momentele de restriste ale istoriei. Nu ma gandesc doar la Miklos Horty sau la Umberto al II-lea al Italiei, ci chiar la Regele Carol al II-lea al Romaniei.
Si stiti pe cine veti mai "intalni" in Estoril? Hai, un pic si veti ghici cine a fost timp de un an ambasador la Lisabona...cel care ne-a vrajit cu versurile sale despre "Varsta de bronz"...Da, chiar de curand, in 2014, a fost dezvelit un bust care il omagiaza pe poetul nostru national, Lucian Blaga, bust realizat, bineinteles, tot de un compatriot. Il veti gasi in fata Hotelului Palacio...o statuie care face cinste neamului romanesc...
Si stiti pe cine veti mai "intalni" in Estoril? Hai, un pic si veti ghici cine a fost timp de un an ambasador la Lisabona...cel care ne-a vrajit cu versurile sale despre "Varsta de bronz"...Da, chiar de curand, in 2014, a fost dezvelit un bust care il omagiaza pe poetul nostru national, Lucian Blaga, bust realizat, bineinteles, tot de un compatriot. Il veti gasi in fata Hotelului Palacio...o statuie care face cinste neamului romanesc...
Estoril este o statiune mirifica care ofera nenumarate atractii turistice: plaje precum Praia do Tamariz, pur si simplu uimitoare, strasnic “pazita” de o “vila galbena” pe care nu poti sa nu o remarci, cu terenuri de golf sau de tenis, surfing. Apa este un pic cam rece, dar asa e in zona, nu? Gradele mai putine nu ne-au impiedicat sa intram o jumatate de ora. Mai mult…nu am rezistat.
Cladirile iti atrag privirile, sunt colorate si asezate pe stradute inguste, adapostite de sulitele soarelui de iulie, iar din loc in loc veti zari palcuri de palmieri umbrosi.
Dupa Estoril am plecat spre Cascais. Plajele sunt foarte apropiate iar trecerea dintr-o localitate in alta este insesizabila: totul este legat undeva la inaltime, unde veti zari restaurante si cafenele, vile sau case de vacanta. Pe aici, timp de cateva ore, ne-am prajit si noi la soare la Praia Guincho.
Incet-incet ne apropiam de extremitatea vestica a continentului european. Moment de emotie, ca doar nu aveam mereu ocazia sa ajungem acolo unde “Atlanticul saruta uscatul Europei” si sa surprindem farmecul portughez al “Orasului regilor si pestilor”, asa cum mai este numit Cascais.
Cascais a evoluat asemenea statiunii Saint Tropez: dintr-o mica asezare de pescari s-a transformat intr-o statiune cocheta, care are multe de oferit turistilor, gratie regelui Luis I cel ce a mutat curtea regala din Lisabona in apropiere, la Sintra, stabilindu-si resedinta de vara in Cascais.
Localitatea te imbie cu plajele sale fine, cu un nisip ce imi aminteste de Mamaia sau cu sporturi nautice pentru cei impatimiti: ski, surfing; dar te poti si relaxa la cafenele simple cu aer familiar unele, sofisticate altele, sau la micile restaurante cu specific pescaresc al caror miros specific si ademenitor il simti inca de departe.
Am gasit relativ repede, fara mari cautari, un loc convenabil de parcare intr-o zona mai putin populata, care sa ne permita un tur al micii asezari, dar care sa fie si aproape de ceea ce cautam cu asiduitate, anume “punctul extrem”al continentului nostru.
Incet-incet ne apropiam de extremitatea vestica a continentului european. Moment de emotie, ca doar nu aveam mereu ocazia sa ajungem acolo unde “Atlanticul saruta uscatul Europei” si sa surprindem farmecul portughez al “Orasului regilor si pestilor”, asa cum mai este numit Cascais.
Am remarcat si hotelurile luxoase, rafinate, multe situate chiar foarte aproape de ocean, precum
"Miragem" de 5 stele, care este fabulos: un mix de arhitectura, cu o intrare gigantica strajuita de o perdea de fantani tasnitoare, iar ceea ce doar se intrezareste la interior este incredibil de elegant.
Sunt la Cascais si cateva experiente care merita incercate; ma gandesc la Muzeu do Mare si Muzeul Castro Guimaraes, ce adapostesc colectii valoroase de arta decorativa, ceramica si piese de mobilier.
Am trecut prin oras furati de peisaj, admirand arhitectura mauro-europeana a cladirilor,
ne-am odihnit putin prin port si ne-am plimbat pe plaja.
Dar trebuia sa ne continuam drumul. Tinteam ceva ce ne doream de multa vreme: Boca do Inferno (Gura Iadului), situata la doar 1,5 kilometri de Cascais.
Aici, peisajul te intampina spectaculos cand privesti de sus faimoasa Boca do Inferno dar pare normal cand te avanti si cobori toate scarile pana la apa.
Trebuie sa ai insa incaltari comode, de vara, pentru ca jos te asteapta o platforma pietroasa de indata ce ai coborat scarile. O parte insa, este accesibila si amenajata,
dar partea din apropierea oceanului este plina de bolovanis.
Si uite ca, privind in zare hat-departe nu-mi venea a crede: in fata mea ATLANTICUL!
Boca do Inferno este o masiva grota cu valuri inspumate.
Pe timp de furtuna, apa se izbeste cu furie de peretii stancosi producand un zgomot ce se aude de departe. Altfel, poti spune ca este chiar frumoasa!
Am ocolit platforma pietroasa si nu-mi venea sa ma despart de acest loc vizitat de doua ori. Priveam pescarii,
sau ma uitam spre larg printre stanci,
ma infiora imensitatea albastra da-mi doream sa ajung si dincolo de ea. Cine stie? Poate intr-o buna zi o voi strabate si voi ajunge dincolo, pe "celalalt" uscat...!
Trebuia insa sa ne grabim ca sa ajungem si la Cabo da Roca,
acel promontoriu situat deasupra nivelului Oceanului Atlantic, si care, reprezentand extremitatea vestica a Europei atrage multi temerari, devenind astfel cel mai vizitat obiectiv turistic al zonei.
Si de aici, hai, inapoi la Cascais pentru a hoinari prin oras. Am mers spre centru, am stat in faimoasa piateta Plaza de l'Iglesia cu statuia Donei Marinera,
ne-am oprit in fata Primariei din Cascais
si ne-am strecurat pe stradute de piatra care se ingustau vazand cu ochii, admirand casutele tapetate cu dale de faianta: oh, celebrul azulejos lusitan!
Barurile erau acum pline-ochi de oameni care isi sorbeau, palavragind, paharele de vinho verde sau de Porto. Radeau si priveau cu relaxare panourile mari cu meciuri in desfasurare: era perioada Campionatului de fotbal.
Se insera si noi continuam periplul prin Cascais. Am intrat si intr-un supermarket "Jumbo" (Estrada National, 6)
care-mi amintea de Olanda unde aflasem de existenta lui prima data si care este foarte bine aprovizionat cu "de toate"...fie portugheze, fie de import. (fara nici o legatura cu magazinul de jucarii "Jumbo" de la noi).
Ce n-am vazut inca in Cascais este casa in care a locuit cateva luni scriitorul Mircea Eliade, inainte de a se muta la Lisabona, un obiectiv ramas poate pe mai tarziu, pentru o revenire. Este adevarat ca nu se viziteaza, dar as fi vrut mult sa ajung la casuta mica cu spatele spre ocean. O puteti gasi la: Rua du Saudade, 13.
Ziua parca fugea mancand pamantul…dar si noi la fel pe drumul de intoarcere spre Lisabona, admirand aceiasi palmieri stufosi: eram fericiti pentru ca vazusem in direct "sarutul Atlanticului pe gura Infernului"...si traisem din plin atmosfera relaxata a unei zile de vacanta la...CASCAIS!
Sunt la Cascais si cateva experiente care merita incercate; ma gandesc la Muzeu do Mare si Muzeul Castro Guimaraes, ce adapostesc colectii valoroase de arta decorativa, ceramica si piese de mobilier.
Trebuia insa sa ne grabim ca sa ajungem si la Cabo da Roca,
Si de aici, hai, inapoi la Cascais pentru a hoinari prin oras. Am mers spre centru, am stat in faimoasa piateta Plaza de l'Iglesia cu statuia Donei Marinera,
Ce n-am vazut inca in Cascais este casa in care a locuit cateva luni scriitorul Mircea Eliade, inainte de a se muta la Lisabona, un obiectiv ramas poate pe mai tarziu, pentru o revenire. Este adevarat ca nu se viziteaza, dar as fi vrut mult sa ajung la casuta mica cu spatele spre ocean. O puteti gasi la: Rua du Saudade, 13.
Ziua parca fugea mancand pamantul…dar si noi la fel pe drumul de intoarcere spre Lisabona, admirand aceiasi palmieri stufosi: eram fericiti pentru ca vazusem in direct "sarutul Atlanticului pe gura Infernului"...si traisem din plin atmosfera relaxata a unei zile de vacanta la...CASCAIS!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu