Calatorii pe patru roti: “Ghita cel grasut” si cozonacul de Sibiu (Targul de Craciun din Sibiu)

“Ghita cel grasut” si cozonacul de Sibiu

(Targul de Craciun din Sibiu)

Vine, vine sfarsitul de an! Si, ca intotdeauna, fac planuri la inceput de decembrie gandindu-ma unde ar fi cel mai potrivit loc in care sa petrec sarbatorile de iarna cu cei dragi. Unde sa beau cu ei un pahar de vin fiert si sa mananc o felie rumena de cozonac pufos sau de turta dulce ? Acasa? La munte? Greu de spus…greu de ales.

Si anul acesta, dupa cateva zile in care mi-au trecut prin cap tot felul de idei, mi-am reamintit cat de frumos si bine am petrecut Craciunul trecut la Hotel BRD din Predeal. Mai ales ca Predealul chiar este la o “aruncatura de 160 kilometri” de Sibiu unde se organizeaza un Targ de Craciun nemaipomenit, la care nu ajunsesem niciodata.

In 2016 Targul de Craciun din Sibiu, aflat la a zecea editie, a fost inaugurat pe 18 noiembrie intr-un mod cat se poate de inedit si traditionalist: cu un concert de nai. Deci? Hai, sa mergem si noi acolo ca merita!

Am facut repede planul: vom pleca cu totii la Predeal pentru Craciun si de acolo ne vom deplasa cate o zi la Sibiu, poate si la Brasov - “orasul de poveste” din Tara Barsei. Chiar eram curioasa sa vad cum sunt Targurile de Craciun prin aceasta zona. A fost cea mai minunata idee… dar toate la timpul lor.

Am dat startul din Bucuresti in ajunul Craciunului, la o ora rezonabila: nici prea devreme dar nici prea tarziu. Si stiti de ce? Pentru ca in oferta hotelului era inclus si evenimentul “Ghita cel grasut si alb” ale carui zile se cam incheie la sfarsit de an. Da, este vorba de celebra pomana a porcului. De data aceasta, spre deosebire de anul trecut, am ajuns la tanc pentru a fi martora - la multi ani departare de anii copilariei la tara - derularii traditiile de Craciun cu ocazia sacrificarii lui “Ghita cel grasut”, in fapt chiar a doi, avand in vedere numarul invitatilor!

Asadar, am dus bagajele repede-repede in hotel

si cu mare grija sa nu ne afundam in zapada pufoasa, am dat fuga la Restaurantul Vatra Regala din apropiere.

Anul acesta, pomana porcului a fost mult mai bine organizata. Mai intai ne-am delectat cu un pahar de vin fiert cu scortisoara sau cu tuica fiarta, dupa dorinta si putinta fiecaruia. A fost binevenit pentru ca era cam frig afara, mama-mama! Dar, sa nu credeti ca a fost doar atat? Nici pe departe! Alaturi ne imbia o masa plina de bucate traditionale: carne fripta, slaninuta, soric din belsug, sarmalute cu mamaliguta, muraturi de la butoi de lemn si ceapa rosie.

Pomana porcului la Restaurantul Vatra Regala, Predeal

In plus, antren si muzica traditionala ca doar traiam Craciunul romanesc asa cum mi-l amintesc de la bunicii mei, cand eram de-o schioapa intr-un sat micut din sudul Olteniei, situat undeva pe langa Dunare. Felicitari organizatorilor pentru ceea ce au realizat !

Ei, dupa ce ne-am incins bine, am prins curaj si ne-am zis: hai prin natura, hai sa vedem ce mai e nou prin Predeal. Am plecat de la partie, prin padure, pe drumul atat de cunoscut spre Hotel Belvedere, ex-Cioplea "saptamanii" noastre de miere!. Cea mai minunata plimbare: asa am patruns si noi in “mirificul alb al iernii”, unde doar, din cand in cand, ne depaseau niste ATV-uri care mergeau grupat si ne enervau cu agresivitatea zgomotului motoarelor…

Era seara de Ajun asa ca, ne grabim sa-l prindem, impreuna cu copiii, pe Mos Craciun la restaurant; si nu s-a lasat asteptat !

Nu a venit nici singur, ci insotit de o trupa strasnica de dansatoare si dansatori. Ce sa va mai spun? Doar ca a urmat o noapte minunata cu dans si muzica.

A doua zi dimineata am plecat pe jos, intr-o plimbare, spre Restaurantul Trei brazi, o nimica toata: dus-intors 10 kilometri, ca inviorare! A fost superb: zapada, liniste, brazi acoperiti cu nea, noi si natura; dar, din cand in cand si cate o masina care mai derapa pe strada inzapezita.

Ehei, Predealul meu drag! Cat de mult il iubesc si intotdeauna voi fi legata de el si de oamenii pe care i-am cunoscut in diferite ocazii. De acest minunat Predeal ma leaga multe evenimente din viata, ma stiu pe-aici dintotdeauna si nu doar pentru ca am sarbatorit, in acest loc, de doua ori Craciunul. Predealul imi aminteste de distractiile din studentie, de concediile minunate cu familia, de Revelioanele cu colegii si prietenii si, mai ales, de anii cand o mare parte din activitatea mea profesionala s-a desfasurat aici. Pot uita eu Predealul? Niciodata!

Seara de Craciun a fost inca si mai frumoasa decat cea de Ajun, seara care a devenit un obicei drag mai de curand imbratisat in viata noastra.

Imediat dupa Craciun am plecat, asa cum stabilisem, la Sibiu. Ninsese din plin toata noaptea si ne asteptam sa ajungem mai greu cu masina. Dar am avut noroc, drumurile erau netede, date sarguicios cu plugul.

Am ajuns repede, direct in Piata Mare din Sibiu, pe care am ocolit-o s-o vedem cat mai bine ziua. Ne-am luat cate un pahar de vin fiert si am facut primul tur sa cercetam cam ce se afla in casutele simpatice de lemn aranjate una langa alta peste tot. Pai, am gasit nu doar turta dulce, cozonac si alte bunatati traditionale romanesti, ci si tot felul de articole de imbracaminte care mai de care mai haioase si cu aer de sarbatoare, realizate cu pricepere de localnici.

Doar stim cu totii cat de gospodari sunt ardelenii. Si, in timp ce ne mai luam una-alta, priveam cum se distreaza cei mici, amuzati de trenuletul care tocmai batea caldaramul pietei.

Frig, zapada, si chiar putin ger? Cine mai simtea acum?...

Ne propusesem sa vizitam si o parte din oras. Nu il vazusem din 2008 cand tinta finala era insa alta: Paltinisul. Da, am vizitat Sibiul de multe ori in tinerete si am petrecut zile placute in anii studentiei acolo. Imi amintesc cu mare drag de acest oras, mai ales datorita unei practici (ceva in genul internship-ul studentilor de azi) organizate de conducerea facultatii la Combinatul chimic din Fagaras. Pe atunci fugeam de multe ori din Fagaras sa vizitam Sibiul sau Brasovul...ce ani frumosi!...
Acum era insa iarna, timpul scurt si voiam macar sa "salut" cateva obiective turistice.

Asa ca, am plecat din Piata Mare sa revad, mai intai, cele trei Turnuri si Zidurile Cetatii fostei Capitale Europene de pe malul Cibinului. Da, Sibiul a impartit acest titlu in 2007 cu Luxemburgul.

Am trecut pe langa Primaria Sibiului, o cladire robusta si impunatoare si pe langa Muzeul Bruckenthal, pe care l-am vizitat de atatea ori, dar, inca as mai vrea sa-l revad. Nu pot sa nu ma gandesc cata valva a facut in 1968 furtul celor 8 tablouri, ai carui autori sunt si azi necunoscuti. Da, din fericire, patru dintre aceste tablouri s-au gasit in SUA si s-au intors la muzeu in 1998. Restul? Pai, sunt cautate in continuare…daca vor mai fi gasite? Poate ca depinde de cursul istoriei…

Dupa ce am depasit cladirea Muzeului Bruckental am intrat adanc pe stradutele care ne-au purtat spre Pasajul Scarilor

si, de aici, in Piata Albert Huet

strasnic “pazita” de Turnul Scarilor, un turn de mici dimensiuni, cu un singur etaj, dar cu o arhitectura foarte solida.

Sub-trecerea boltita a Turnului Scarilor face legatura intre “Orasul de sus” si “Orasul de jos”. Interesant si frumos!

Foarte aproape se afla celelalte trei Turnuri: Turnul Olarilor, Turnul Archebuzierilor (devenit ulterior Turnul Panzarilor) si Turnul Dulgherilor.

Acestea sunt construite din piatra, nu foarte inalte, atingand in medie 20 metri, dar maiestuoase! Ne-am oprit la fiecare in parte, am facut bineinteles si cateva poze.

Daca veti ajunge vreodata in Germania la Rothenburg ob Tauber, fiti atenti si comparati arhitectura zidului de aparare de acolo cu cea de la noi: veti constata ca sunt foarte asemanatoare, veti avea un moment in care veti crede ca sunteti la noi, pe Zidurile Cetatii, in portiunea de pana la Turnul Olarilor. Spectaculoase marturii istorice in timp!

De aici, pe langa Teatrul Thalia, ne-am continuat drumul fara o directie anume, doar cum ne-au purtat pasii si instinctul. Ochii ne zburau in toate partile, lacomi sa nu piarda nimic din tot ce poate oferi Sibiul unui turist venit aici in miez de iarna. Hotarasem sa revenim in Piata Mare doar seara, cand se vor fi aprins luminile.

Am remarcat si Casa cu Cariatide de pe strada Mitropoliei, o splendida realizare arhitecturala.

De fapt, cand te plimbi prin Sibiu, respiri adanc un aer medieval care te afunda intr-un trecut “ordonat” si calm ce se impleteste simplu si frumos cu Sibiul prezent al zilelor contemporane.

Dar, ni s-a facut foame. Pana sa intram intr-un restaurant, am vrut sa incheiem prima parte a vizitei noastre in Biserica Evanghelica.

Este impresionanta ca arhitectura si vei descoperi in interior cea mai mare orga aflata intr-un locas de cult din Romania.

Dupa vizita Bisericii Evanghelice, am patruns in Crama Sibiul Vechi

unde ne-am rasfatat din plin cu o fierbinte ciorba de burta romaneasca, aurie ca pufuletul puisorului de gaina, asezonata cu smantana si ardei iute, buna-buna

dupa care a urmat un gulas de vita si o salata "cu de toate”…iar la final ne-am ales un desert de zile mari. Va asteptati la papanasi? Ei bine, nu ! Pe aceia ii mancasem in Sinaia. Aici am ales “gogosi cu inghetata stropite cu sirop de cirese”. La prima vedere seamana cu galustele cu prune…Dar, asta pana gusti! Dupa aceea ...e altceva…Le recomand din toata inima, uite ce frumos arata!

Dupa o astfel de masa, ritmul nostru vioi s-a mai domolit.si parca nici frigul nu ne mai era dusman.

Am continuat plimbarea prin alta zona, cea care ne-a purtat spre Podul minciunilor, luminat a giorno in aceste zile de sarbatoare.

Din punct de vedere arhitectonic, acest Pod al minciunilor a constituit o premiera in Romania acelor timpuri, fiind primul pod forjat fara sustinere, ceva ce aminteste, bineinteles la alta scara, de Podul lui Anghel Saligny de la Cernavoda.

Am trecut de cateva ori pe el, am remarcat Casa Luxemburg,

care a apartinut candva Bisericii Evanghelice si ne-am intors pentru a admira si Casa Macelarilor.

De aici am pornit cu pas intins, fara vreo alta oprire, spre Piata Mare pentru spectacolul de lumini care a facut diferenta intre Targul de Craciun din Sibiu si altele de acest fel organizate in tara anul acesta. Si nu numai aceasta proiectie ne-a impresionat, ci si atmosfera tihnita de sarbatoare a unui Craciun domol, ardelenesc. Totul parea incremenit in timp, intr-un timp insa placut si linistit, cu oameni ce se plimbau la brat, agale, zambind la fiecare pas. Tineau copii de mana care cereau acadele si voiau sa se suie in calusei…Era o secventa din alt secol, din celalalt mileniu…

Am ocolit piata de cateva ori privind jocurile gigantice de lumini de pe cladiri si scrutand astfel, cu luare-aminte, fiecare edificiu ascuns intre zidurile lui istorice: Casa Hecht, Casa Haller ca sa nu mai vorbesc de Pasajul Generalilor si Casa Generalilor unde stationasera candva trupele austriece. Si, marturisesc ca am avut grija sa revad in Piata Mare si locul care, in vremurile de altadata, atragea un public la fel de numeros ca acum, pentru ca acolo aveau loc executiile publice. Este vorba de celebra “Fantana cu grilaj”.

Stele si figurine luminoase se prelingeau pe cladirile din Piata Mare, conturau tenebre incecand parca sa dezvaluie secrete adanc ascunse ale istoriei locurilor; iar din cand in cand ne atingeau si obrajii imbujorati si reci…