Belfast…Calm si liniste acolo unde Banshee suflase peste vapoare, oameni si fuioare de in

Belfast…Calm si liniste acolo unde Banshee suflase peste vapoare, oameni si fuioare de in

“Pray for us” – “Roaga-te pentru noi”
(cuvinte scrise langa un graffiti)

Belfastul este un oras care m-a fascinat dintotdeauna, pot sa spun chiar din copilarie. Pe atunci, doar simpla rostire a numelui sau iti dadea fiori reci, pentru ca acest oras irlandez era asociat, prin definitie, cu atentatele, violenta si nesiguranta. Ceva mai tarziu, poate ca Boney M. a reusit sa-i mai indulceasca putin numele prin celebrul hit “Belfast! Belfast”cu care ne-a delectat ani de-a randul. Azi, cand lucrurile s-au schimbat, cand IRA nu mai ameninta vietile oamenilor cu atentate sangeroase, orasul, desi inca cu rani vizibile, a devenit primitor si are un farmec aparte care atrage din ce in ce mai multi turisti; care insa trebuie sa-si ia inima in dinti si sa indrazneasca sa ajunga aici. Vor avea o surpriza deosebit de agreabila.

Belfastul este un oras foarte “tanar”; s-a nascut abia in 1888 si “tineretea” lui a fost marcata puternic de conflictele interetnice cunoscute sub numele de “The Troubles”. Chiar daca nu are foarte multe obiective turistice si chiar daca ploaia va va supara de multe ori, cu siguranta este un oras interesant. Nu este doar un centru al industriei textile, confectiilor sau constructiilor navale, ci in egala masura un oras al artelor si stiintelor care a dat mapamondului cateva mari personalitati; si aici vorbim de fizicieni precum William Thomson cunoscut mai bine sub numele de Lord Kelvin sau de Osborne Reynolds, da-da, celebrul Reynolds – “prietenul politehnistilor” cu al sau criteriu din Mecanica fluidelor, de profesorul Clive Staples Lewis  dar si oameni politici precum Haim Herzog care a devenit presedinte al Israelului sau Mairead Corrigan – laureata a Premiului Nobel pentru pace in 1976. Da, Belfast pare un oras mic…unde au crescut insa oameni mari!

In Belfast te lasi vrajit de legenda vrajitoarei Banshee, considerata mesagerul mortii. Te gandesti ca, totusi, aceasta a obosit si nu a mai calcat de multa vreme prin aceste locuri, drept pentru care locuitorii au capatat o atitudine mai pacifista iar lucrurile au intrat pe un fagas normal in viata. Interesant ca acest mit irlandez, pastrat de secole, al strigatului vrajitoarei Banshee de origine celtica prevesteste moartea sau anunta pierderea unor lupte…Oare asta sa fi fost si legatura din timpurile moderne dintre vrajitoarea Banshee si, multa vreme, renumele orasului? Desi Belfast, sau cum il numesc irlandezii cu mare drag: Beal Feirste, inseamna mot-a-mot “gura bancurilor de nisip”.
Dar cum am ajuns in Belfast? Simplu: dimineata devreme am plecat din Glasgow si am calatorit cu masina personala "pe patru roti" mai intai spre micutul port Cairnryan de unde am luat ferry boat-ul companiei Stena Line. De aici am ajuns ,cam in doua ore, in portul Belfast.

Am gasit destul de repede Dunville Street Nr.20 unde inchiriasem un apartament de doua camere cu bucatarie si baie pentru cele cateva zile pe care urma sa le petrecem in Belfast (72 £/noapte).

Am avut si o mica aventura pentru obtinerea cheii de la firma care il administra, dar cu final fericit si multumitor; ei, o mica scapare a agentilor imobiliari care au neglijat sa ne comunice telefonic sau prin e-mail codul pe care trebuie sa-l formam ca sa se deschida "cutiuta magica" - caseta aflata la intrare in imobil si in care se afla cheia apartamentului nostru. Pana la urma am rezolvat prin bunavointa unei locatare care, aratandu-i foaia cu rezervarea facuta pe site-ul booking.com, ne-a spus codul pe care-l cunostea (oare trebuia sa-l stie?!), l-am selectat si gataaaaaaaaaa! Am luat cheia si am urcat la etajul 1. Ce noroc cu aceasta idee geniala! Am intrat cu o oarecare sfiala in apartament; daca totusi nu era liber?! Insa aici totul era ok si curat, utilat si dotat cum trebuie; eram  intampinati cu atentie.

Chiar si un buchet de floricele ne-a intampinat pe masa.

De aceea, il recomand cu incredere celor interesati. Intre timp, afara au aparut si primele picaturi de ploaie care ne-au “sters” orice urma de entuziasm de a explora imprejurimile. In fata casei aveam un parc mare

si un teren de sport unde tinerii nu pareau afectati de ploaia care a continuat sa cada pana seara, in reprize.

Am profitat sa ne instalam si sa ne odihnim, intrucat fusese o excursie lunga care incepuse dimineata devreme cand am plecat din Glasgow de unde am mai parcurs inca vreo 130 kilometri - distanta pana la Portul Cairnryan. Am mai verificat apartamentul ca sa fie totul in regula si ne-am facut planul pe zile cum si in ce ordine sa planificam vizitele. Stiam ca putem sa vedem pe indelete: Parlamentul din Belfast, Primaria din Belfast, Linen Library, Crumlin Road Gaol, Muzeul Ulster, Gradina botanica, Malachy Church, The Big Fish si…si atractia suprema: TITANICUL, locul unde s-a construit vasul-legenda a carui poveste trista ne-a emotionat atatia ani pe toti. Pana la urma sa stiti ca am vazut si alte obiective, in plus fata de cele prevazute pe "agenda vacantei irlandeze".
In Belfast noi ne-am simtit destinsi din primul moment, veseli, traind clipe minunate fara sa ne temem de incidente. Nimic din tot ce am vazut acolo nu ne-a stricat buna-dispozitie si curiozitatea ne-a impins sa hoinarim nu numai pe bulevardele principale, ci si pe strazi laturalnice, ascunse.

A fost superb! De vis!

Parca am fi vrut sa vedem totul dintr-o data. Asa ca am parcat masina intr-un cartier destul de aproape de centru si am inceput sa exploram cu constiinciozitate orasul.

Pana seara nu ne-am oprit, dar, desi franta de oboseala, m-am simtit tot timpul vioaie si vesela;

Belfastul se lasase descoperit si, dupa modul in care il simteam,

devenise deja "Belfastul meu".

Este adevarat ca ne-a ajutat si vremea, care s-a potrivit perfect plimbarii noastre, cu soare, e adevarat cu "dinti", si temperaturi de 18-20 C, normale pentru luna iulie la Belfast.

Voiam sa hoinarim liberi si nestingheriti asa ca am luat la pas strazile...

remarcand arhitectura locului,

in acelasi colorit monocrom.

Am traversat ba pe ici, ba pe colo,

si asa, am ajuns foarte repede la Biserica Sfantul Malachy, lacas de rit catolic, a treia ca marime si importanta in Belfast.

Este o constructie masiva si solida, destul de inalta, cam 40 de metri, ridicata in anul 1844 in stilul numit “Renastere Tudoriana” (Tudor Revival); si spun aceasta intrucat pare sa se fi inspirat din Capela Regelui Henric al VII-lea, de la Westminter Abbey din Londra. Clopotul urias a fost adaugat mai tarziu si “impachetat” in materiale izolante pentru ca, se zice, ar fi creat probleme producatorilor locali de whisky cu zgomotul sau. Hm! Cine stie, chiar o dauna bauturii sau patronilor, nu?! Dar, pana la urma, clopotul a fost “dezbracat” si a revenit la ceea ce trebuie sa fie, astfel incat sa ii auzim sunetul grav de departe.

Biserica Sf. Malachy a rezistat cu brio raidurilor aeriene din perioada celui de-Al Doilea Razboi Mondial, scapand, ca prin miracol, de efectul distrugator al celor doua bombe aruncate in apropierea sa.

Am urcat in mare graba scarile, am impins usa insa…aceasta nu voia sa se deschida. Eram gata sa renuntam la vizita, dar, la un moment dat, a aparut un tanar, ne-a privit intrebator si...apasand puternic pe clanta usa, ca prin magie, s-a deschis; interiorul ni s-a revelat luminos si alb ca laptele, contrastand puternic cu exteriorul tern, aproape negricios.

Altarul iti sare in ochi de cum intri: piesa realizata initial din lemn de stejar, dupa renovarea din 1926, a fost refacuta utilizandu-se marmura.

In fata Altarului se afla un pelican, simbol al Mantuitorului, al spiritului de sacrificiu. De ce oare? Atotputernicia jertfei lui Hristos era evocata, la acea ora, in biserica, doar de acel tanar care se ruga. Asa ca, faptul este luat ca atare.

Pana la urma, ne-am asezat pe bancile simple si ne-am rotit privirile de jur imprejur: ramasesem doar noi.

Priveam tavanul alb al bisericii, inalt si boltit, pentru ca mai apoi ochii sa se odihneasca in mozaicul pavimentului, cu nota dominanta de albastru.
Am iesit in tacere din aceasta biserica care, intr-adevar, impresioneaza mai ales prin stilul arhitectural simplu...
Mai departe, incursiunea noastra in Belfast a continuat pe bulevardele largi, animate de multele masini dar si de niste autobuze cu doua nivele, simpatice, de culoare...roz.

Afara, totul era scaldat in lumina soarelui timid, care abia indraznea sa deranjeze norii care se adunau mereu. Pana la sfarsitul sejurului ne-am obisnuit cu vremea schimbatoare.

Am ajuns in Victoria Square, unde o perdea de fantani arunca jeturi puternice de apa ce incercau sa ne ascunda minunatul monument Albert Memorial Clock.

Aceasta este o constructie cu o inaltime de 30 de metri, care a fost realizata in stil gotic, din gresie, in anul 1865 cu ocazia comemorarii mortii sotului Reginei Victoria, printul Albert, care vizitase o singura data orasul Belfast.
Albert Memorial Clock i-a “adunat” pe locuitorii acestui oras, cu ocazia Anului Nou, timp de peste o suta de ani. Exista o istorie destul de interesanta despre modul cum a fost construit si de catre cine. Proiectul a fost realizat, prin concurs, de un tanar arhitect, foarte talentat, William J. Barre ( care a proiectat si Primaria din Belfast ), rivalul celebrului Charles Lanyon; acestuia din urma, intr-o prima faza, i-a fost atribuita, in secret, constructia monumentului, dar, cum adevarul iese intotdeauna la iveala, la presiunea opiniei publice, in istorie a intrat numele lui William J. Barre. Si inca o poveste frumoasa, adevarata, despre Turnul cu ceas Albert Clock: pana la ultima restaurare, turnul a avut o pozitie usor inclinata, datorita careia era cunoscut ca fiind “replica irlandeza” a Turnului din Pisa.

Am strabatut in lung si in lat orasul, hoinarind impreuna cu locuitorii urbei.  Este atat de deosebit fata de orasele noastre! Si uite asa, incet-incet, am ajuns langa apa!

Iar aici, am descoperit simpaticul Bigh Fish care, cel putin pentru mine, ramane emblema Belfastului.

Acesta se afla foarte aproape de malul raului Lagan, mai precis pe Donegall Quai, in drum spre Muzeul Titanicului; prezentat ca “somonul cunoasterii” drept atractie turistica este cunoscut, mai degraba, ca Bigh Fish. Este vorba de o sculptura placata in mozaic cu nuante de albastru, cu o lungime de 10 metri, realizata in 1999 de John Kindness si care este mereu incadrata de turistii ce se fotografiaza alaturi de el in fel si chip. Se mai zice ca trebuie sa-l saruti pe gura, pentru ca asa vei dobandi intelepciune!
Si ca o curiozitate: Big Fish contine o capsula in care sunt stocate informatii despre poezie, arta si imagini din Belfast. Draguta idee, nu-i asa?
Dar haideti mai departe, tot mai departe. Ne-am intors in oras si ne-am mai oprit in fata Operei din Belfast, Grand Opera House, infiintata in 1895.

Este cea mai importanta scena din Irlanda de Nord, delectandu-si melomanii cu spectacole de muzica si pantomima si avand ca spectatori, pe langa locuitorii orasului, personalitati marcante precum Eisenhower, Montgomery sau Alanbrooke. Opera, un edificiu minunat, adaposteste o sala in stil victorian pentru devoratorii de muzica, cu o capacitate de peste 1000 locuri, dar si una ceva mai mica (cam 100 de locuri) pentru teatru.

Cladirea Operei a avut de suferit in perioada crunta a atentatelor, dar dupa 1995 si-a redobandit menirea culturala si si-a recastigat importanta prin spectacolele muzicale, dramatice sau de comedie care se bucura de un mare succes.
In apropiere se afla si o cladire simpatica: este cea mai veche din Belfast.

Ne-am uitat la ceas si am ajuns la concluzia ca trebuie sa ne oprim, ca sa si mancam. Alesesem restaurantul inca de dimineata si asta pentru ca era unul vechi, renumit, cu o istorie zbuciumata, martor chiar si la atacurile IRA: se numeste Crown Liquor Saloon.

Este un faimos local situat pe Great Victoria Street unde poti gusta adevarata tocana irlandeza acompaniata de una sau mai multe halbe de bere locala sau de celebra Guinness. De la fosta Taverna Railway, cum era cunoscuta in 1926, Crown Liquor Saloon s-a transformat, prin grija proprietarului si gratie unor arhitecti italieni, intr-un adevarat si elegant restaurant traditional.

Ambientul este deosebit: un interior intunecat,

dar splendid prin modul in care este mobilat,

completat insa printr-un aranjament simplu, cald al meselor si prin bogatia de culori si nuante a ornamentelor sale.

Poti sa-l privesti si ca pe o opera de arta iar frumusetea tavanului si a ferestrelor inalte incadreaza armonios ansamblul pe care il admiri inainte de a servi bunataturile pentru care e asaltat de localnici dar si de turisti. Azi este administrat de institutia britanica responsabila cu conservarea cladirilor, National Trust.

Am comandat traditionala tocana irlandeza de vita (beef stew), de langa care nu lipseste untul si o paine buna-buna si bereeeeeee! Totul a venit relativ repede, cam in 25 de minute.

Nu va fac pofta? A fost foarte gustoasa, parol!

la sfarsit, am mai ocolit o data sala de la etaj, e atat de speciala!
Dupa care am constatat cat de ingenios decorata este si toaleta localului.

Am iesit ghiftuiti si gata sa mai facem cateva incursiuni. Pai, unde ? Spre un mall ca sa vedem " ce au ei si nu avem noi". Glumesc, dar eram veseli nevoie mare - poate contribuia si Guinness la euforia noastra!

Pana pe Corso mai aveam ceva drum de parcurs, dar ce plimbare frumoasa!

Aveam o stare de spirit deosebita si nu ma mai saturam admirand arhitectura interesanta a caldirilor de caramida rosie.

Dar pana acolo, gratie amabilitatii unui localnic care s-a oferit sa ne conduca o buna bucata de timp pe scurtaturi, am ajuns mai repede la Catedrala din Belfast (St . Anne's Cathedral).

Este gigantesca dar si foarte frumoasa.

Iar de aici ne-am intors spre Mall, alegand sa ne plimbam pe strazile comerciale pline de muzica, doar era inceput de weekend si totul rasuna minunat.

Am ajuns si la Victoria Street si am intrat in Mall: daca tot nu eram pusi pe shopping trebuia sa ne facem macar o idee despre cel mai mare magazin al lor.

Dupa ce am iesit am mai intrat in cateva biserici

simple, dar viu colorate in interior;

insa ora era deja inaintata, asa ca am hotarat sa ne intoarcem la locul de parcare...a fost o zi superba...pe care nu o voi uita...Si nici vreodata Belfastul: aceasta a fost "ziua cea mai lunga" - ziua in care capitala nord-irlandeza ne-a dezvaluit cateva "secrete turistice".

A doua zi incepea sirul de vizite pentru care facusem rezervari in avans...si au fost multe! O sa vedeti.

Si totul ca sa nu ne temem deloc de vrajitoarea Banshee!