Auschwitz...Bilet pentru infern

Auschwitz...Bilet pentru infern

"La Auschwitz a fost calcata in picioare insasi fiinta omenasca.

Flacarile crematoriilor au muscat din trupul viu al intregii omeniri...

Iar rana provocata umanitatii, atunci, acolo, n-a fost si nu va fi 

NICIODATA uitata."

Destin blestemat-Oliver Lustig

La Auschwitz (Oswięcim) am ajuns tot "calatorind pe patru roti" si am trait cea mai trista experienta din toate concediile petrecute vreodata in Europa. Am cantarit bine si am planificat-o la sfarsit de vacanta…m-am pregatit sufleteste…citisem carti…vazusem atatea filme documentare, dar ceea ce am simtit in acel loc blestemat nu se poate descrie pe de-a-ntregul niciodata. Era zbucium ? Era ura? Mila sau zadarnicie? Neputinta?

Dar s-o luam cu inceputul, pentru ca nu este usor, si sa incercam sa intelegem drama evreilor oprimati si aruncati in infernul taberei de concentrare de la Auschwitz–Birkenau unde peste 80% dintre ei au fost executati imediat ce au ajuns in lagarul nazist. 

Am parcat masina intr-o zona care se afla la bifurcatia dintre cele doua lagare: Auschwitz si Birkenau. De aici am mers pe jos urmarind sina de cale ferata pe care circulasera vagoanele cu evrei; odata intrati in lagar, sarmanii oameni mergeau doar intr-o singura directie: spre moarte.

E de precizat ca se pot vedea gratuit - dar luand in considerare numarul de vizitatori si anumite ferestre de timp - ambele lagare de exterminare, Auschwitz si Birkenau, iar drumul dintre ele se poate parcurge cu un autobuz pus la dispozitie de catre muzeu. Veti plati doar in situatia unui tur ghidat.
Cand am vazut panoul acela mare care anunta intrarea in lagar am simtit niste fiori reci pe spate plus senzatia aceea de neliniste si par zbarlit…

Brrr! Intram in curtea celui mai mare lagar de exterminare nazist, in acel loc teribil unde se comisesera unele dintre cele mai mari atrocitati pe care le putea gandi mintea bolnava si lipsita de ratiune a unor conducatori avizi de putere si teritorii. 

M-am ingrozit la vederea acelui gard de sarma ghimpata, aflat in perioada functionarii sub tensiune electrica, 

prevazut cu turnuri si posturi de observatie, gard ridicat din ordinul comandantului SS, Heinrich Himmler. 

Dupa care, fara sa vreau, m-am oprit o clipa: ma plesnise, parca, mesajul de atentionare de pe placuta de lemn;

dupa care am pasit pe sub poarta metalica pe care apare scrisa deviza nazista “Die Arbeit macht frei” (Munca elibereaza). 

De pe aceasta alee, pe fiecare palma din acest complex muzeal si timp de aproximativ 3,5 ore (doar pentru Auschwitz I), am vazut urme si dovezi ale unor fapte care depasesc orice urma a intelegerii sau ratiunii umane, ale unor orori de nedescris, dar care trebuie vazute cel putin o data in viata de fiecare dintre noi; pentru a nu mai fi repetate!

Si chiar sunt foarte multi vizitatori din toate colturile lumii: o masa de oameni care avanseaza inmarmurita si in tacere printre baraci si locuri de executie. 

Desi SS a facut tot posibilul sa stearga urmele crimelor abominabile care au avut loc aici, dand foc documentelor si incendiind baracile, nu au reusit sa acopere toate urmele ororilor comise aici. Guvernul polonez a restaurat lagarele Auschwitz-Birkenau si le-a adus in fata ochilor nostri aproape de forma in care acestea au functionat in trecut.

Initial constituit doar din 22 de baraci de caramida rosie in care detinutii au cunoscut cele mai infioratoare conditii de viata, lagarul s-a dezvoltat iar in timp, complexul a ajuns sa cuprinda trei sectiuni diferite ca scop: Auschwitz I (“promotorul” executiilor, mai apoi indeplinind doar un rol administrativ), Auschwitz II (Birkenau) si Auschwitz III (Monowitz-pentru munca).

Trebuie sa recunosc ca am rezistat cat sa vad Auschwitz I-locul unde au inceput primele experimente si mi-a fost de-ajuns: INUMAN. Nici gand sa mai ajung la AuscwitzII-Birkenau.

La Auschwitz veti gasit toate informatiile

si statisticile referitoare la ceea ce s-a petrecut aici, intre anii 1940-1945, insotite de multe inscriptii

si poze

sau obiecte personale. Cei care doresc pot sa viziteze toate locatiile cu ghid calificat, in multe limbi - am auzit si romana - intrucat muzeul organizeaza tururi cu ajutorul unor autobuze.

Nu am ales un traseu anume de vizita si nu am participat la vreun tur ghidat. 

Sunt organizari pe ore, dar oricine ajunge aici este liber sa exploreze tabara de concentrare cat timp doreste si poate adresa intrebari personalului care va sta permanent la dispozitie si furnizeaza raspunsuri amanuntite. 

Intre aleile pietruite exista si mici zone verzi, copaci umbrosi; hm, daca asa o fi fost si atunci…chiar nu stiu si nici nu am intrebat, dar “petecele verzi” par singurele zone de normalitate aici, unde cuvantul de ordine era “executia”.

Am intrat in baracile detinutilor 

si am vazut si locurile in care erau umilite si chinuite femeile,

dar in momentul in care am intrat intr-o incapere in care se aflau obiecte personale ale copiilor aproape ca imi venea sa strig ca nu poate fi posibil sa nu ai dreptul la viata. 

Erau pantofiori si hainute de toate marimile iar intr-un loc si scutece brodate sau simple care apartinusera bebelusilor…”Somnul ratiunii naste monstri" (Francisco Goya), nu-i asa? Care somn? Si care ratiune? Somnul mintii unor conducatori nazisti, adevarati calai ai oamenilor de pretutindeni…O natiune imbatata de sloganuri nationaliste care isi pregatea “purificarea” secerand fara mila vieti nevinovate. 

Dupa “sortare” detinutii cu constitutie fragila erau executati in cele patru instalatii principale de exterminare prin gazare. Stim cu totii cum prin tavan patrundea gazul Zyklon B (produs de celebra IC Farben care a fost precursorul unor firme foarte cunoscute in timpurile noastre: BASF, Agfa Bayer si Sanofi si care dupa razboi s-a reprofilat in producerea de medicamente si produse chimice), dar sa intri acolo si chiar sa vezi…este infiorator.  Altii au murit ca urmare a foametei sistematice sau muncilor fortate la care erau supusi zi de zi, a lipsei conditiilor de minima igiena sau chiar mai rau, in urma experimentelor medicale.

Cei care nu erau ucisi din primele zile, intrucat chiar si daca se extindea, lagarul tot nu facea fata numarului mare de executii, erau dusi intr-o camera unde dormeau pe paie. Am vazut si o astfel de camera de “asteptare”, cum a intitulat-o ghidul nostru.

Am parcurs incapere dupa incapere, am intrat in baraci, am vazut tot ce era expus, dar cand am ajuns la locul public al executiilor, unde sunt aduse mereu flori si depuse coroane, chiar nu am mai rezistat. 

Acesta ca si camerele de gazare te indeamna sa povestesti tuturor, in asa fel incat toti trebuie sa devenim constienti ca aceste lucruri nu trebuie uitate vreodata.

Am vazut locul de incinerare al detinutilor,

 “cuptoarele mortii” puse in functiune, initial la capacitate mica, pentru primii detinuti. 

Ulterior, cand exterminarile au devenit “productie de masa”, capacitatile si-au sporit dimensiunile, au devenit mai mari si mai “performante” pentru sutele de mii de prizonieri care au fost dusi la Auschwitz II-Birkenau. 

Fiecare natiune a contribuit cu bani la refacerea si restaurarea baracilor prin care s-au perindat prizonierii cu “bilet pentru infern”. Si fiecare s-a straduit sa reconstituie si sa redea cat mai exact aspectul initial: sunt fotografii care atesta faptele, artefacte, obiecte care au apartinut detinutilor: geamantane,

haine, cani, farfurii etc.

Sa nu mai vorbim de parul taiat al femeilor din care s-au tesut uniforme de razboi…

Atat. Mi-a fost suficient ca sa inteleg ura de mai apoi a polonezilor si a altor natiuni care au inceput, dupa razboi, o “purificare “ a etnicilor germani. Nu, nu au avut dreptate sa execute pe stadioane, in modul cel mai oribil posibil asa cum am vazut intr-un documentar de curand, oameni care nu au avut decat ca singura vina faptul ca erau germani. Nici o crima nu justifica “dinte pentru dinte”. Si macar sa fi fost asa, dar cine iti da dreptul sa ucizi alti copii si adulti nevinovati? Cu ce drept sa omori inca 3,5 milioane de etnici germani? De parca nu erau suficiente: foametea, bolile care nu se tratau, haosul care se instaurase in primii ani de pace. Aceasta este insa o alta discutie, dar intr-adevar asa au stat lucrurile ca un rezultat-bumerang al unei politici nebune: cehi si polonezi, care intr-o furie si ura contra nazistilor au comis alte crime in anii de dupa razboi. Stiam doar de stramutarea etnicilor germani, mai ales din zonele care au revenit Uniunii Sovietice si Poloniei după conflict, ca urmare a hotararii luate la Conferinta de la Potsdam-1945, dar de aceste noi executii si, iar, fapte de teroare ale asa ziselor militii populare…nu, nu am stiut mult timp.

Ceea ce am mai aflat aici a fost ca insusi tatal Annei Frank (v-o amintiti pe pustoaica aceea din Amsterdam cu "Jurnalul" ei celebru, care nu avea decat 13 ani cand a fost ucisa) a supravietuit atrocitatilor din Auschwitz si a murit in 1980 de cancer pulmonar.

Am iesit trista, insingurata, abatuta, fara sa scot un cuvant. Credeti ca mai poate fi spus ceva?....