Vilnius...Calatori in Orasul Marilor Duci de Lituania (I)

Vilnius...Calatori in Orasul Marilor Duci de Lituania (I)

"Lithuania has something to show to the world. One of the wonders is wooden architecture"

Gilles Vuillard-pictor

Intre Varsovia si Vilnius sunt 444 kilometri, adica o distanta care nu sperie pe cineva cu masina, daramite pe niste hoinari neobositi ca noi care parcurgem uneori si 1000 kilometri pe zi "calatorind pe patru roti” prin Europa. In acea dimineata am plecat din capitala Poloniei si ne-am oprit direct in Aeroportul din Vilnius, unde trebuia sa completam echipa celor “Trei muschetari romani”- ce aveau inscris pe agenda vacantei lor din acest an, Tarile baltice. Drumul spre Vilnius a decurs lin, fara surprize; iar ceea ce m-a impresionat a fost prezenta pe marginea soselei a unor femei, imbracate sarman, si a unor copii care vindeau gramajoare de cartofi sau fructe de padure in mici cosulete impletite. Ce sa zic? Peste tot trebuie sa faci eforturi ca sa supravietuiesti intr-o zona ceva mai saraca, nu?
In jurul orei 15.30 eram deja in Aeroportul din Vilnius, destul de micut, cam de dimensiunea celui de la Craiova si asteptam "muschetarul numarul 3".

Nu am apucat sa cercetam prea mult ce inseamna aerogara pentru ca…pentru ca…nu ghiciti? A inceput sa ploua! Ei, asta era un fel de “Bun venit in zona baltica”! Si ce daca! Nu ne-au speriat cativa stropi de ploaie si am plecat, toti trei, darzi si hotarati spre centrul orasului Vilnius ca sa gasim apartamentul inchiriat prin airbnb, unde am beneficiat de o cazare exceptionala, situata central si cu conditii foarte bune de locuit. Legat de acesta mai este ceva de precizat, pentru ca tot a venit ocazia: lituanienii au amenajat in vechile fabrici ce dateaza de pe vremea regimului comunist, ramase acum in centrul orasului, ca si la noi, acest tip de apartamente in care eram aici si noi, sau le-au metamorfozat in cabinete stomatologice sau sedii de firma. Personal, gasesc ca este o ideea mai buna acest mod de utilizare decat sa le demolezi sau sa le transformi numai in centre comerciale. Chiar daca din exterior nu fac o impresie extraordinara, va asigur ca aceste apartamente sunt spatioase, iar unele sunt prevazute si cu balcoane (care au fost adaugate ulterior). Accesul de intrare precum si la locurile de parcare corespunzatoare l-am facut pe baza unui cod de acces furnizat de proprietar.

Intre timp, cat ne-am coborat bagajele din masina si ne-am instalat, a stat si ploaia. Asa ca, ne-am spus: gata, aventura baltica poate sa inceapa! Nu am vizat ceva special in acea seara, doar am iesit putin prin oras, cat sa ne facem o idee asupra pozitiei anumitor obiective turistice, mai ales ca aveam in plan si o incursiune in afara capitalei, la minunatul Castel Trakai. Aveam la dispozitie doar doua zile si acestea trebuiau bine exploatate ca timp. De indata ce am iesit in strada, am zarit, agatate peste tot, panglici si flamuri de voal frumos colorate precum si multe tarabe cu dulciuri, fleacuri si cu orice la care nu te poti astepta. Accesul masinilor in zona centrala era blocat. Priveam in toate partile si traiam acea atmosfera de sarbatoare care se simtea in tot orasul. Am intuit ca vom trai zile frumoase aici...

Vilnius ni s-a dezvaluit, de la prima vedere, ca un oras cu puternice influente rusesti pe care cladirile le exprima din plin si pentru nimic in lume nu poti crede ca orasul a fost intemeiat de Regele Gediminas, cu ajutorul colonistilor germani, in anul 1316. Nu veti zari in nici o parte a orasului vreo influenta de acest gen in arhitectura urbana.

In schimb, amestecul de lituanieni, polonezi, rusi si belarusi au edificat o urbe cu edificii atragatoare, un oras care poate fi lesne parcurs pe jos, populat azi cu oameni calzi si, asa cum i-am vazut noi, petrecareti pe strada sau poate erau asa pentru ca urma sa vina  un weekend si era sarbatoare?

Am mers mult, am ajuns pana la Orasul vechi-Senamiestis, unde am descoperit si sediul Ambasadei Romaniei, langa care ne-am si pozat.

Ne-am strecurat pe stradute stramte, pe care se randuiau de o parte si alta cladiri istorice, pana cand am ajuns in cealalta parte a orasului.

Orasul vechi, cu edificiile sale tipice

si inca atat de frumos colorate,

a fost fondat demult, prin Evul Mediu, cand actualii locuitori au ales sa se stabileasca si sa construiasca o asezare aici, pe malul raului Vilnia.

Am gasit chiar si urmele de trista amintire ale Ghetto-ului din Vilnius.

Emotie profunda in fata unui loc care parca inca striga si povesteste suferintele atator persoane nevinovate! Te inclini cu respect si te gandesti ca esti norocos pentru ca te-ai nascut in alta epoca...

Ajunsi in fata Primariei, am hotarat sa ne oprim un pic, pentru ca oboseala incepea sa isi spuna cuvantul.

Si apoi, ce atata graba? Puteam sa vedem pe indelete, tot ce ne propusesem, incepand din urmatoarea zi. Asa ca am revenit la “baza” franti, dar clarificati asupra modului in care vom grupa obiectivele turistice, maine.
A doua zi am parcurs aproape acelasi itinerariu, dar incet, domol, cu multa luare aminte. Am plecat pe Bulevardul Gediminas prospektas care este principala artera comerciala a orasului si unde se afla si multe cladiri administrative.

Ne-am oprit mai intai in fata unui grup ciudat format din trei statui gigantice, ansamblu asezat in fata Teatrului National de Drama. Cele trei femei, cu fete galben-aurite si invesmantate in negru, parca indoliate, au o simbolistica aparte: ele reprezinta Drama (Calliope), Tragedia (Melpomene) si Comedia (Thalia).

De aici pana la Catedrala din Vilnius sunt doar cateva sute de metri de mers lejer. Catedrala pare, de la departare,  un templu antic grecesc si nicidecum o biserica ortodoxa.

Aceasta este foarte veche si dateaza din secolul al XIII-lea, fiind ridicata in anul 1251 la comanda Regelui Mindaugas. Pe langa o minunata capela baroca a Sfantului Cazimir, cea mai mare catedrala romano-catolica din Lituania - Catedrala din Vilnius - detine un patrimoniu cultural inestimabil ca valoare; patruzeci de opere de arta - tablouri si sculpturi care decoreaza peretii solizi pictati in alb.

Catedrala este cu adevarat deosebita incat noi, care vizitam, peste tot unde ajungem in Europa, cam toate lacasele de cult am exclamat cu voce tare: "nu am mai vazut niciodata asa ceva”.

Impresionati de ceea ce vazusem, am iesit si am inconjurat-o de cateva ori, privind spre turnul sau inalt de 57 metri si sperand sa gasim acea placa celebra pe care este scris cuvantul “stebuklas”, catre inseamna miracol in limba lituaniana. Nu am gasit-o, imi pare rau, legenda spune ca trebuie sa te asezi pe ea si sa-ti pui o dorinta care ti se va indeplini. Ei, asta e! Asa ca fiti atenti: daca ajungeti acolo poate, cu rabdare, cercetati mai atent si aveti norocul s-o gasiti!
In Piata Catedralei (Cathedral Square) se afla Statuia lui Gediminas care descaleca de pe cal si binecuvanteaza pamantul ce va fi noua capitala a tarii sale.
Gediminas a fost unul dintre cei mai cunoscuți conducători ai Lituaniei, fondatorul oraselor Vilnius și Trakai, foarte apreciat si in Europa mai mult pentru diplomatia sa decat pentru calitatile de sef militar. Renumele lui poate fi comparat doar cu cel al nepotului sau Vytautas cel Mare.
Tot in Piata Catedralei se afla si Palatul Marilor Duci de Lituania care a fost deschis publicului larg abia in 2013. Castelul chiar este cu adevarat parte din logica evenimentelor istorice si a timpului care a trecut peste el; construit in secolul al XV-lea, in stil gotic, pentru incoronarea lui Vytautas cel Mare, acesta a fost timp de 400 de ani cea mai importanta cladire unde s-a desfasurat viata politica, administrativa si culturala a orasului. El a fost demolat in 1801, abandonat vreme de 150 de ani si “readus la viata”, ca urmare a unei legi adoptate de catre Parlamentul Republicii Lituania-Seimas - lege cu privire la construcția sau reconstructia unui nou palat si transformarea acestuia in muzeu, in anul 2002.
Palatul Marilor Duci de Lituania a fost refacut intr-o nota eleganta si moderna, cu multe vitrine de sticla in care sunt expuse artefacte vechi precum si incaperi restaurate si mobilate.

Pretul biletului pentru vizita este insignificant pe langa “comoara” informatiilor si artefactelor expuse aici: 3 EUR. Vizita cuprinde patru zone amenajate pe trei etaje si un subsol de unde se fac, de fapt, primii pasi. Aici veti descoperi o zona ce aminteste de santierele cu sapaturi arheologice

si unde se pot vedea zidurile vechi de altadata - restaurate pe cat a fost posibil - foarte bine puse in valoare de un iluminat inspirat.

Sunt oferite foarte multe explicatii despre obiectele expuse, puse in valoare extraordinar, obiecte ce apartin

diferitelor momente ale istoriei. Am vazut harti cu evolutia teritoriului Lituaniei in urma razboaielor,

obiecte, colectii numismatice, machete ale orasului. Tot ceea ceea ce treceti in revista se constituie intr-o adevarata lectie de istorie a poporului lituanian. Pe etajele cladirii strabati sali in diferite stiluri, Renaissance,

gotic si baroc;

vezi cabinete de lucru,

birouri ale cancelarilor,

sali de audienta

sau mese de lucru.

Incaperea in care este asezat tabloul Elisabetei - Marea Ducesa de Lituania are peretii acoperiti de minunate tapiserii flamande;

mobila este de foarte bun gust, din lemn masiv de culoare inchisa,

dar ceea ce atrage atentia peste tot sunt sobele, da, sobele. Acestea au dimensiuni mari, de exemplu cea din Sala de audienta a Regelui Sigismund Vasa, care ii poarta si insemnele heraldice, are 3,5 metri inaltime si este placate cu 286 de placi ceramice uluitor de frumoase.

Mai peste tot am descoperit sobe cu aceeasi alura, dar cu placute ceramice colorate diferit. Eu le consider, cel putin in amintirile mele, ca fiind simbolul Palatului Marilor Duci de Lituania. 
Am descoperit la palat si o zona consacrata vietii de zi cu zi,  dar si muzicii precum si o expozitie de arme utilizate de-a lungul timpului. Muzeul are un rol multifunctional, adica ofera pe langa expozitiile permanente si posibilitatea organizarii de evenimente diverse, precum: conferinte, seminarii, concerte, spectacole, receptii, si chiar vizite oficiale in anumite sali destinate special acestora.
Am urcat pana sus, la ultimul etaj

si in fata ochilor mi-a aparut o imagine splendida a orasului Vilnius.

Tot aici ne-a intampinat si o mascota simpatica, care trona pe niste perne de catifea rosie si pe care toti turistii o imbratisau; ei, chiar am avut impresia ca ma privea parca intrebatoare: Spune, ti-a placut la noi? Normal ca da, i-am raspuns tot din priviri dupa care am simtit nevoia sa o imortalizez si s-o pastrez intre celelalte amintiri de suflet despre Vilnius.

Iar din Piata Catedralei se ajunge fie pe jos, fie cu funicularul, la Castelul Gediminas, din care a ramas insa doar Turnul Gediminas.

Nu l-am vizitat, desi era inscris pe agenda, pentru ca funicularul nu functiona in acea zi si, mai mult, drumul spre Castel era barat. Ghiciti de ce? Era in plina desfasurare, asa cum am spus inca de la inceputul relatarii vizitei in Vilnius, marea sarbatoarea a orasului…Ei, a urmat, bineinteles, o schimbare de plan, mai ales ca trecuse deja, un pic, peste ora pranzului. Asa ca am pornit in pas vioi spre Orasul vechi, nu fara o umbra de regret si fara a arunca o ultima privire spre turnul octagonal de caramida rosie ce amintea de epoca de glorie a lui Gediminas.
Ne obisnuisem intrucatva cu imaginea Orasului vechi, cu multimea zgomotoasa care umplea strazile si chiar cu baloanele ce planau lenese deasupra orasului si in care turistii mai aventurieri cred ca se amuzau privind la aglomeratia de jos.

De data aceasta nu am mai ajuns nici macar pana la Primarie. Ne-am oprit undeva, la Forto Dvaras 

pentru a gusta preparate autentice din bucataria traditionala lituaniana;

chiar fusesem sfatuiti de localnici sa alegem sa mancam, macar o data, aici.

Citisem un pic despre preparatele tipic lituaniene si aflasem ca o caracteristica a acestora este preponderenta diverselor feluri de cartofi. Asa ca am comandat “cepelinai”, un fel de galuste/dumplings facute din cartofi cu umplutura de carne si de branza.

Din vorba in vorba cu chelnerita, aceasta ne-a explicat, cu amanunte, si ca supa este ceva raspandit si popular in Lituania, mai ales intr-o zi fierbinte de vara. Sunt mai multe sortimente traditionale de supa; bine, cunoscute sunt cele de pasari de curte sau vanat, dar ce spuneti de supa de bere sau de sfecla rosie? Ni s-a recomandat si am urmat sfatul, luand, ca fel principal, o supa de sfecla rosie. Nici nu va inchipuiti ce ingrediente o fac atat de gustoasa. Dar daca vi le spun, poate ca o veti comanda cand ajungeti in Vilnius!? Ei bine, supa aceasta denumita “saltibarsciai” este facuta din sfecla rosie, chefir, verdeata si oua fierte.

Ei? Credeti-ma ca este delicioasa si o sa tineti minte ca v-a placut.

Asa ghiftuiti si un pic lenesi am continuat spre Orasul vechi (continuare).