"It is on all thing, all on integral, not part upon part.
This is the principle I've always worked toward"
Frank Lloyd Wright
Ce poate fi mai frumos decat sa ai norocul sa te afli in America chiar de Ziua Nationala? Sa fii acolo si sa ii vezi pe cetatenii celei mai mari democratii - cum se zice - serband aceasta zi? Sa admiri focurile de artificii? Sa ai ocazia sa ii intelegi mai bine cu aceasta ocazie si, de ce nu, sa imprumuti din modul in care isi celebreaza marele evenimentul national? Am avut mai multe variante de unde sa urmarim sarbatoarea si am hotarat sa mergem pe faimosul Pod Brooklyn, mai ales ca ne aflam intr-o zona apropiata. Dar asta urma sa se intample seara; asa ca, in timpul zilei, am cautat cateva obiective turistice de vizitat, avand insa in vedere ca marea majoritate erau inchise de Ziua Nationala.
De dimineata, am intrat pentru cateva cumparaturi necesare in market-ul de langa noi, nu prea mare si bineinteles tinut de cativa spanioli, in familie, ocazie cu care vreau sa spulber mitul potrivit caruia fructele si legumele de aici nu au gust. Gresit! Proprietarii latino-americani ai magazinului “Rio Bravo” se ingrijeau sa aduca zilnic trufandale extraordinar de gustoase. Ce piersici si struguri! Buni-buni! Ce rosii cu savoarea de altadata de la noi! Totul variat si proaspat; in plus, aranjat astfel incat nimic sa nu-si piarda calitatea. Dar, mai e de remarcat inca un lucru: nu, mancarea nu este chiar foarte ieftina, cum zic multi in Europa. Corect spus este ca pretul la alimente este cam la acelasi nivel ca in tarile europene vestice, doar ca aici este exprimat in dolari. Cele mai ieftine cumparaturi merita facute, intr-adevar, la Wallmart; iar daca vorbim de lanturi, noi am mai fost si la Trader's Joe. Oriunde ai intra insa pentru cumparaturi un detaliu te izbeste dintru inceput, ca european: varietatea sortimentala mica! Foarte multe produse dar doar cateva tipuri. Iar pentru americani, un avantaj la shopping sunt cupoanele de reduceri, pe care le poti "vana" mai peste tot; chestia asta cu cupoanele noi nu am practicat-o, asa ca experienta noastra se limiteaza doar la cumparaturile pe care le poate face orice turist, in limita timpului disponibil. De altfel, la Wallmart am avut si o experienta nu prea vesela : pentru ca orice bautura, inclusiv berea, cerea sa fie luata de la niste chioscuri sordide pe dinafara si, cel putin pentru noi, dubioase, celebrele Liquor Stores, unde puteai sa cumperi la orice ora ceva de baut, am incercat sa luam de la celebrul lant, bere la bax - pentru ca numai asa era posibil; cu ID-ul la casa de marcat - asa cum ni s-a cerut si la terasa cu burgeri si bere la halba! - dar...am fost refuzati, cred ca nu prezentam incredere sau eram prea...tineri?! - mai usor, si fara ID, cum ne-a spus o fosta romanca, prietena din Philadelphia, se poate cumpara munitie, nu bautura!
Si, dupa cele cateva achizitii alimentare, am plecat, prima data, in Parcul Bryant cu speranta unei vizite la Biblioteca publica. Din pacate, de 4 iulie, aceasta era inchisa, ca marea majoritate a obiectivelor turistice, asa ca abia intr-o alta zi am reusit s-o vizitam.
Parcul Bryant sau “mica gradina Luxemburg” York este o oaza verde cocheta, un "jardin a la francaise"si denumita astfel pentru ca aminteste de acel minunat parc din Paris.
Parcul Bryant este situat chiar in inima Manhattan-ului, mai precis in Midtown care este considerat cel mai important district de afaceri newyorkez. Am descoperit un "petic" verde de forma dreptunghiulara, avand 3,9 hectare, ce sta bine ascuns printre zgarie-nori, unul dintre acestia fiind noul turn Bank of America. Parcul Bryant,
un loc de relaxare binevenit, cu scaune de jur–imprejur si masute micute de metal,
mai are o fata, cea de iarna: atunci cand se transforma intr-una din pietele de Craciun ale New York-ului. Foarte interesant de retinut mi s-a parut si faptul ca, desi face parte din parcurile metropolei americane,
cea care il administreaza este organizatia non-profit Bryant Park Corporation si, de asemenea notabil, este mereu citat ca un model de parteneriat public-privat.
Biblioteca publica din New York, NYPL este situata in partea de sud-est a Parcului Bryant.
Aceasta a rezultat prin unificarea a doua biblioteci, Biblioteca Astor si Biblioteca Lenox.
Denumita oficial The New York Public Library-Astor, Lenox and Tilden Foundations, cladirea aceasta reprezinta azi un cumul de 88 biblioteci publice, situate in zone diferite din New York, si ocupa, dupa Biblioteca Congresului din Washington, locul al doilea din America. Bogatia celor peste 53 de milioane materiale de studiu aflate aici o situeaza pe locul al patrulea in lume. Impresionant!
Un panou simplu te anunta ca te afli in fata ei. La intrare, cei doi lei de marmura, Lady Astor si Lordul Lenox, redenumiti in 1940 de catre Primarul La Guardia “Rabdare“ si “Curaj” par sa fie gata sa ne conduca prin toate salile unde “devoratorii de cultura” rasfoiesc tomuri si tratate. Cladirea are trei etaje si aminteste de stilul opulent grecesc, decorat cu multe fresce puternic luminate de candelabre imense. Totul este o opera de arta, un monument istoric. Accesul in acesta biblioteca nu numai ca este liber, dar se poate intra in oricare dintre salile ei cu conditia respectarii linistei: tinerii, toti cei interesati, de orice varsta, stau asezati la mesele prevazute cu veioze verzi si studiaza. Colectia de carti foarte generoasa cuprinde, printre cartile rare, Biblia lui Gutenberg. In plus, cine are timp, poate beneficia de un tur ghidat, ocazie cu care poate admira pe indelete edificiul Stephen Schwarzman, asa cum este denumita cladirea care simbolizeaza idealul democratic american de acces la cunoastere.
Am parcurs si noi parterul,
care este dedicat prichindeilor trimitandu-i pe cei mici printre animalutele de plus expuse direct in povestile “Winnie-the-Pooh”. Am continuat cu etajul I ce adaposteste o impresionanta colectie de carti din intreaga lume, cam 10.000 de exemplare.
Urcand pe scarile de marmura
am admirat Hall-ul Astor de la etajul al II-lea care este dedicat salilor de lectura
si care te trimite parca intr-o fortareata cu ziduri groase placate cu marmura alb-bej. Etajul al III-lea, si ultimul, dezvaluie o arhitectura la fel de impresionanta si generoasa, astfel ca nu poti ramane indiferent privind Rotonda McGraw cu plafonul ei,
Si tot aici am descoperit Sala Rose, sala principala de lectura, plina de cititorii ei; si aceeasi simpla regula de baza: liniste!
Dupa ce am iesit din “imperiul cartilor” am dat peste turistii ce navaleau la chioscurile din parc, relaxandu-se apoi un pic, care pe ici pe colo: sunt atatea de facut la New York! Asa ca si noi , pentru aproape o ora, ne-am oprit la o bautura racoritoare si ceva dulce.
Aventura newyorkeza a continuat cu vizita la Theodore Roosevelt Birthplace Museum.
Sa intri in casa copilariei unui presedinte american mi s-a parut inedit. Asa ca am pasit cu emotie in imobilul cu trei etaje unde a copilarit Theodore Roosevelt, situat la numarul 28 East 20th Street, intre Broadway și Park Avenue South, in Districtul Flatiron din Manhattan.
Primul imobil aflat initial aici a fost construit in anul 1848 fiind cumparat de familia Roosevelt in 1854. Aici s-a nascut presedintele Theodore Roosevelt la 27 octombrie 1858 și a locuit cu familia sa pana in 1872, dupa care s-a mutat un pic mai departe. Casa nasterii lui Teddy, cum i se spune celui de-al 26-lea presedinte american, a fost insa demolata in anul 1916, replica actuala fiind reconstruita prin eforturile si perseverenta Asociatiei Theodore Roosevelt.
Vizita a fost gratuita, iar ghida a fost foarte multumita sa ne povesteasca multele amanunte, pe care le stia, din viata presedintelui american. Dar, mai intai, pana la turul propriu-zis,
ca sa ne familiarizam oarecum cu camerele
si artefactele din casa,
am fost invitati sa ne asezam si sa vizionam un film despre viata lui Theodore Roosevelt.
Abia am asteptat ca sa vedem, printre altele, si celebra camasa alba in care ar fi fost imbracat presedintele la momentul in care a fost impuscat in anul 1912.
Norocul lui ca a fost protejat de cutia ochelarilor si teancul gros de foi cu viitorul discurs, aflate in buzunarul jachetei; obiectele salvatoare sunt expuse si ele.
Desi ranit, presedintele Theodore Roosevelt - celebru pentru energia si multiplele sale realizari in timpul celor doua mandate, dar si cunoscut pentru figura sa de “cowboy” intelectual - si-a tinut discursul. Dupa aceasta vizita noi am mai facut cativa pasi in zona ca sa vedem o cladire cu o arhitectura interesanta, cea asemenea unui fier de calcat, atat de prezentata in filme.
O recunoasteti, nu-i asa?
Ne-am rupt cu greu din atmosfera, dar se lasa intunericul si trebuia sa revenim in Brooklyn ca sa ne pregatim pentru “marea seara de 4 iulie”, Ziua Independentei.
Constatasem deja ca lumea era libera, vesela, se simtea ziua festiva si se organizau picnicuri sau barbecue, se pregateau burgeri la gratar, prin parcuri aveau loc mici concerte, dar orice ar fi fost, cu totii asteptam focurile de artificii. In acst an se organizasera in patru locuri distincte; noi ne-am orientat spre cele care puteau fi urmarite de pe Podul Brookyln, avand in vedere ca locuiam in zona.
Tuturor ne este cunoscuta imaginea Podului Brooklyn - unul dintre dintre cele mai vechi din SUA.
Acesta a fost primul pod suspendat pe cabluri de sarma, iar lucrarile de constructie au durat 14 ani, finalizandu-se in 1883. Prin cei 1.825 metri lungime el a fost considerat cel mai lung pod din lume mult timp, pana prin 1903. In ziua in care am parasit New York-ul cu masina inchiriata, pentru a pleca spre Philadelphia, am oprit special si am urcat, mergand pe jos de-a lungul lui alaturi de multi turisti.
Fabuloasa constructie pentru acele timpuri!
Dar e atat de trista povestea proiectarii si construirii lui; cel care a avut visul, dorinta si inspiratia construirii acestui pod, un emigrant german cu experienta prusaca in domeniu, John Roebling, s-a accidentat si a murit. Fiul sau, Washington Roebling, era si el pe moarte in ziua inaugurarii podului. Iata doua nume care nu ar trebuie uitate! Si nici gestul unui showman faimos, Phineas Taylor Barnum, de a-i convinge pe locuitorii suspiciosi si neincrezatori de rezistenta podului; la un an de la inaugurare, acesta a trecut pe pod cu o trupa formata din 21 de elefanti.
La lasarea serii, eram langa pod impreuna cu o multime de oameni, umar la umar si chiar am avut un mic moment de spaima, deh! gandul la Turnurile Gemene, ca cel mai mic incident ar fi provocat o degringolada din care nu stiu cum am fi iesit. Din fericire, peste tot erau cordoane de politisti si multe garduri mobile care nu permiteau, ca in alti ani, patrunderea populatiei chiar pana pe Podul Brooklyn. Focul de artificii a fost fabulos!
Iar atmosfera de sarbatoare de nedescris! Privindu-i cat de bucurosi erau impreuna la un loc: albi, negri, latino, toti pierduti in marea de baloane si fanioane, realizai ca, in aceste momente sublime, suntem la fel: ne bucuram, radem, ne distram…Ne-am intors o bucata de drum pe jos, in grup cu multi alti participanti, iar mai apoi am urcat intr-un autobuz de noapte. Extraordinare clipe!
A doua zi a venit “momentul culturii”, “ziua muzeelor”. Ne propusesem destul de multe si am reusit sa vedem MET, Metropolitan Museum of Arts si Solomon Guggenheim Museum
Din spirit de patriotism, am ales sa mergem prima data la Muzeul Solomon R. Guggenheim. Stiam ca aici vom vedea cateva lucrari ale lui Brancusi. Iar la fata locului aveam sa aflam si ca acest muzeu isi celebra cei 60 de ani de la infiintare. Ne-am apropiat cu drag de cladirea atat de cunoscuta a acestui muzeu, alba si spiralata precum un melc urias.
Cladirea - capodopera lui Frank Lloyd Wright inscrisa in patrimonial mondial UNESCO - a fost construita pe baza unui concept futurist, ca fiecare element al cladirii sa fie o parte distincta si nu un modul discret. Insasi forma arhitecturala indica acest pricipiu de integrare in intreg, de aspiratie dar si continuitate spatiala.
Am platit repede biletul, care a fost 25 dolari si aproape ca am luat-o la fuga pana in sala in care sunt expuse cele sase sculpturi ale lui Bancusi.
Norocul nostru ca vizita in muzeu incepe chiar aici! In timp ce admiram operele expuse din toate unghiurile posibile (recunosc ca trei dintre ele nu le cunosteam),
cineva din sala s-a apropiat de noi cu dorinta de a ne furniza cateva informatii despre activitatea lui Brancusi. Am tresarit si mandra i-am marturisit ca sunt chiar din tara sculptorului si ca sunt fericita sa vad cat este de apreciat.
Doamna a zambit si ne-a povestit ca in primavara acelui an, la fel ca noi, un cuplu tanar venit chiar din Tg. Jiu a fost la fel de interesat si entuziasmat la vederea celor sase piese din sala aceasta de muzeu, americana.
Ba mai mult, ne-a dezvaluit ca datorita tinerilor gorjeni a aflat si ea, cateva amanunte picante despre viata amoroasa a lui Bancusi. Cat de mandra m-am simtit de originea mea! Va dati seama! Anual 6 milioane de vizitatori trec pragul acestei sali! Atatia devoratori de arta si de frumos vin aici si se extaziaza in fata genialelor lucrari ale lui Brancusi.
M-am bucurat si mai mult pentru ca, ceea ce am vazut la Solomon R Guggenheim New York a venit ca o completare a lucrarilor revazute de curand la Muzeul de Arta din Craiova cu prilejul “Noptii muzeelor”. Din pacate timpul pe care l-am avut la dispozitie in State nu ne-a permis sa admiram lucrarile lui Brancusi expuse si la Muzeul de Arta Moderna din New York. Next time! La Guggenheim, cu valul de adrenalina inca pulsandu-ne in vene dupa fericirea descoperirii si admirarii acestor necunoscute, pentru noi, opere brancusiene, am pasit din sala in sala...Un deliciu!
M-am despartit cu greu de “melcul meu urias”- Muzeul Solomon R. Guggenheim - si nu m-am abtinut sa nu-l compar cu celelalte muzee Guggenheim vazute, cele din Bilbao si Venetia, mai ales amintindu-mi forma ciudata si realizarea de exceptie a celui din capitala basca, un concept la fel de modernist, unde am vazut pentru prima data “sculptura in ceata” a unei artiste japoneze (vezi postarea despre Bilbao).
Incursiunea in lume artei abia incepuse, dar tocmai ni se facuse foame si am profitat de o locatie traditionala aflata in drum ca sa ne cumparam celebrul bagel american si nu oricare, ci pe cel tipic newyorkez. Mai ales ca, intotdeauna in afara tarii simt o nevoie nebuna sa experimentez si sa gust mancarurile specifice locului, fara sa am prea mari pretentii.
Adica, daca cei care vin la noi gusta si apreciaza sarmalele sau mananca o ciorba de burta, noi sa nu incercam specialitatile de aiurea? Va asigur ca este excelent, mancati preparatele locale! Numai asa am ajuns sa fiu flexibila si deschisa oricarei retete internationale. Si intotdeauna acestea au fost gustoase, satioase si mi-as mai fi dorit sa mananc.
Bagel-ul are o poveste ciudata, ca de altfel tot ceea ce exista pe taramul american si care de cele mai multe ori provine din frumoasa noastra Europa.
Acesta a fost adus de evreii Ashkenazi din Polonia dupa care a fost “aclimatizat”, fiind asezonat conform gusturilor si pretentiilor culinare americane. Cel mai cunoscut tip de bagel este cel rotund ca o luna plina, cu o gaura mare in mijloc, presarat ca si painea noastra cu multe seminte gustoase de susan sau mac. Foarte vandute sunt si cele in stil burger, cu ou si bacon avand si cedar, unt, piper, cu sau fara maioneza; poti gasi, pana la urma, cu tot ce-ti trece prin cap, de la carne pana la somon.
Fiind foarte consistent este potrivit pentru turistii innebuniti sa vada cat mai mult si care, fiind infometati, arunca ceva in gura si doar seara, cand isi trag sufletul, merg sa manance la un restaurant.
Cat am mancat, am avut ocazia sa vedem cum se pregateste un bagel; mai intai se fierbe in apa in care s-a adaugat malt de orz, iar apoi, mai multi sunt introdusi pentru cateva minute in cuptor, asezati pe niste placi mari de lemn de pin usor umezite. Cu toate ca nu este ceea ce se poate numi o “mancare sanatoasa”, doar amintindu-mi de ei imi vine sa-mi ling degetele! Ce, parca burgerul sau hot dog-ul nu sunt la fel? I-am gustat si pe ei, dar in alte zile. Buni de tot!
Ei, si dupa asta, am plecat glont spre MET, Metropolitan Museum of Arts, colosul artei din New York, situat pe faimoasa Fifth Avenue.
Frumos, enorm, bine organizat, aglomerat si incitant. Cam asa poate fi descris acest muzeu in cateva cuvinte iar un statistician ar fi zis sec: Metropolitan Museum of Art din New York acopera o suprafata de doua sute de mii de metri patrati, marindu-si capacitatea de 20 de ori de la data intemeierii sale in anul 1870 intr-o locatie care s-a dorit, atunci, doar temporara. Impresionant!
Cu siguranta merita vazut, dar, parca-parca, muzeele italiene si frantuzesti sunt...mai bogate, au un farmec aparte, fara a spune ca sunt neaparat mai valoroase.
Dar m-am lasat purtata si prin sali care pun in evidenta specificul
si arta americana,
prin mobilier
si alte exponate tipice.
In cateva ore abia reusesti sa iti dai seama de criteriile dupa care este organizat muzeul si modul ales de expunere, adica…prea putin! Asa ca ne-am ales cateva sectiuni pe care sa le vedem in amanunt, iar in restul timpului, doar o trecere in revista, ceea ce am si facut: in primul rand, impresionism si egiptologie;
iar apoi, desi foarte interesanta, doar un pic de arta asiatica.
Cand am iesit, am aruncat o ultima privire fatadei in stil beaux-arts si ne-am asezat pret de cateva minute pe scarile din fata muzeului privind marea de lume care se grabea sa intre. Sa nu uitam ca vinerea si sambata acest muzeu este deschis pana tarziu, la ora 21.00.
Eram obositi si totusi voiam sa respectam programul zilei inscris in agenda. In afara de obiectivele deja stabilite luasem in calcul si plimbari haotice, de genul “unde ne poarta pasii”; pentru ca, de multe ori, ne-au purtat in atatea locuri neasteptate! E minunat sa mai ai si timp liber la dispozitie, sa profiti de el, sa casti ochii si sa privesti. De exemplu, spre statuia Primarului La Guardia.
Insa sejurul din New York se apropia usor-usor de sfarsit. Astfel ca, in planul de vizita mai ramasese doar Sala de muzica Radio City Music Hall, aflata pe Avenue of the America la numarul 1260 in cadrul ansamblului Rockefeller Center din Midtown Manhattan.
Cunoscuta mai ales sub numele Showplace of the Nation, aceasta sala de muzica este o cladire proiectată de Edward Durell Stone si Donald Deskey in stil Art Deco si a fost finalizata in 1932.
Capacitatea ei este impresionanta: 5.960 de locuri, cea mai mare din lume la inaugurare si cu o acustica exceptionala. Aici au avut loc spectacole de teatru, premiere de film si evenimente televizate precum Grammy Awards sau MTV Video Music Awards, concerte ale unor trupe si cantareti faimosi, precum: Pink Floyd, Liberace, Britney Spears, Lady Gaga, Christina Aguillera, Mariah Carey, spectacolul „Zarkana” din Cirque du Soleil sau cel al dansatorilor din trupa irlandeza Riverdance.
Cladirea Radio City Music Hall poate fi vizitata strict in cadrul unui tur ghidat cu durata de 45 de minute, iar pretul unui bilet a fost de 40 USD. Este un loc unde ar fi minunat sa fii de Craciun, pentru ca aici, timp de doua luni, are loc un adevarat festival prilejuit de aceasta sarbatoare si care se tine neintrerupt din anul inaugurarii cladirii. Atunci evolueaza trupa de dansatoare Rockettes angajate doar in spectacolele de Craciun - Radio City Christmas Spectacular.
Dupa ce am vizitat si sala de repetitii pentru spectacol, am avut sansa sa ne intalnim cu una dintre dansatoarele celebrei trupe, cu domnisoara Sophia, care ne-a povestit, imbracata de show, cum se desfasoara viata unei astfel de balerine in afara acestor evenimente, multe repetitii si alte aparitii in jurul lumii. Ne-a raspuns la doua intrebari - conform protocolului - petrecand cam 30 de minute cu noi si facand chiar si poze care ne-au fost puse la dispozitie pe e-mail, gratuit. Splendida idee, nu-i asa?
Nu o sa va vina sa credeti, dar chiar si animalele sunt gazduite aici, tot pentru spectacolul hibernal!
Vizita cladirii debuteaza intr-un mirific hol eliptic, cu doua splendide candelabre tubulare gigantice create de Edward F. Caldwell & Co.
De aici, patru ascensoare te conduc pana la etajul al treilea al salii.
Peste tot vezi o mare varietate de arta: pereti decorati cu tablouri valoroase, sculpturi, gravuri sau oglinzi in rame de aur. Pana si toaletele sunt deosebite datorita unei iluminarii speciale, a oglinzilor circulare si a chiuvetelor inedite.
Insa ceea ce are cu totul deosebit Radio City Music Hall este...ceva tehnic! si e vorba de sistemul de ascensoare al scenelor, care a fost proiectat de Peter Clark și construit de Otis Elevators. Tot acest echipament era atat de avansat incat Marina SUA a incorporat hidraulice identice in construirea puntilor portavioanelor din al doilea razboi mondial; potrivit spuselor ghidului, in timpul razboiului, agenti guvernamentali au pazit permanent subsolul pentru ca acest avantaj tehnologic al Marinei SUA sa nu fie cumva aflat.
Aceasta a fost, de altfel, ultima vizita in “orasul care nu doarme niciodata”. Evident ca ne gandeam ca se putea mai mult...regrete…regrete…si ca sa “indulcim” oarecum plecarea de a doua zi spre Philadelphia, am intrat intr-un magazin al lantului Macy’s. Acesta a fost infiintat in anul 1858 de Rowland Hussey Macy. Gasiti tot ce va trebuie, tot ce va place, iar noi am nimerit si cand erau reduceri substantiale la multe articole vestimentare. Gata si cu shopping-ul…A doua zi ne astepta o alta aventura care debuta cu inchirierea unei masini americane cu care ne-am deplasat in calatoria spre celalelalte orase inscrise pe rabojul concediului nostru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu