New York...Intalnirea mea cu Big Apple sau sase zile la New York (3)

New York...Intalnirea mea cu Big Apple sau sase zile la New York (3)

"Neavând o pătură, stăteam noaptea tremurând, fără să dorm, 
ascultând sforăituri și vise în zeci de limbi diferite."

- Louis Adamic, scriitor american de origine slovena, 
 ajuns in Statele Unite in 1913 - despre momentele  petrecute pe Insula Ellis

Deja toate simturile ne dadeau semnale clare ca intram incet-incet in atmosfera newyorkeza, iar dezinvoltura lua locul stanjenelii resimtite in primele zile. Ne programasem multe sa facem, dar inainte de toate, voiam sa ajungem la Statuia Libertatii si pe Insula Ellis. Rezervarea o aveam de acasa cu 2 luni inainte si, din pacate, fusese prea tarziu sa gasim locuri la vaporas din New York astfel ca trebuia sa luam feribotul din New Jersey. In fapt, exista doar doua posibilitati pentru a ajunge acolo: fie luati feribotul din Battery Park din Lower Manhattan fie din Parcul Liberty State din New Jersey, altfel nu se poate.

Am servit cam in graba micul dejun la noi, in “cartierul general” din Brooklyn si am plecat spre metrou zambitori si increzatori, pentru ca se anuntase o zi fara ploaie. Cand am iesit, chiar in fata imobilului unde locuiam, era parcata o simpatica masinuta galbena, un ”School bus” de moda veche, asa cum vedem in filme.

Din cate am aflat de la fata locului, in statul Virginia, in curand, acest model vechi va fi inlocuit cu autobuze electrice, puse la dispozitie de compania Thomas Built Buses, filiala Daimler Trucks care va respecta combinatia de culori galben–negru.

Altfel...cine stie? Nu isi mai recunosc copiii busul spre scoala?! In schimb atat de impopotonatele vechi si rosii masini de pompieri cu luminite si sirene sunt un deliciu, pentru noi, europenii, de privit pe strada atunci cand isi fac aparitia

ca si atat de cunoscutele masini de politie - pe care le-am mai vazut prin New Jersey - cu serifii lor avand palariile albe cu boruri intoarse. 

Statia de metrou se afla chiar la primul colt fata de imobilul in care locuiam, asa ca am intrat repede pentru ca aveam un drum lung de parcurs pana in New Jersey.

Ceea ce mi s-a parut interesant la metroul newyorkez a fost numarul mic de intrari-iesiri la peroane. Noi suntem obisnuiti in Europa cu 7-8 puncte de trecere spre linii, aici sunt de regula 3. Statiile sunt, multe, vechi, construite din metal, pe piloni cu bolturi - amintindu-ne de faimosul nostru pod al lui Saligny - si sunt foarte solide; cea in care intrasem noi data din 1904. In timpul zilei circula multi pasageri iar noaptea, nu cred ca va inchipuiti ce inseamna a face curatenie. Stiti povestea cu “elvetianul care isi spala casa si strada cu detergent”? Ei bine, exact asa se intampla si am vazut cu ochii mei cum, in jurul orei 0.00 am, echipe mici de oameni, in general, de culoare, in uniforme specifice spalau bucata cu bucata balustradele, scarile, dar si peroanele cu apa fierbinte si detergenti, folosind, bineinteles, aparate sub presiune. Da, metroul pare vechi, 

pare murdar ziua cand circulati cu el, insa omuletii acestia harnici, ca majoritatea americanilor de altfel, isi fac datoria asa cum trebuie. IMPECABIL! Cinste lor! Munca este foarte importanta si se respecta foarte mult in America, asa cum aveam sa constat in atatea alte locuri si ocazii din acest concediu. 

Am ajuns la timp in New Jersey si de aici o alta aventura.

Am urcat in autobuz si primele clipe au fost cam, brrr! Ciudate pentru noi?! Pe scaune toti pasagerii erau negri si experimentam o senzatie “mai neexplorata” pana atunci - desi mi-am adus aminte de privirile nedumerite ale pasagerilor, toti negri, din tramvai, la Paris, unde timp de mai multe zile noi am fost singurii albi care circulau astfel de la hotelul din Saint Denis la prima statie de metrou -. La urcare soferita, bineinteles negresa, ne-a spus clar sa pregatim bani potriviti pentru ca nu se da rest!. Am incuviintat, ne-am conformat lasand, of course, niste dolari si centi in plus - bacsisul este ceva subinteles in State! -  si am cautat cateva scaune goale. Totul perfect, dar autobuzul nu ne-a dus pana la locul de plecare al feribotului pentru Insula Ellis. Sa mergi pe jos era o nebunie, 

asa ca am comandat rapid un Uber si am reusit sa ajungem chiar in momentul imbarcarii pe feribot.

Exista oare cineva care sa nu stie cum arata Statuia Libertatii din portul New York? Si este cineva care atingand pamantul american al fagaduintei sa nu doreasca sa escaladeze acest urias “far de intampinare” a emigrantilor de altadata, spre democratie, din Portul Liberty? Ma indoiesc! 

Asadar am plecat spre Ellis Island, din Parcul Liberty State din New Jersey, cu feribotul plin cu turisti veniti din toate colturile lumii. 

Cu putin efort ne-am gasit locuri pe puntea din spate cu o vedere de ansamblu exceptionala. 

Cat de curand urma sa traim un moment unic: urma sa intram in pielea emigrantilor care batusera la portile Americii in speranta unei vieti mai bune si sa parcurgem toate etapele pana la obtinerea acceptului de a locui aici permanent. Feribotul a acostat pe insula si ne-am trezit intr-o mare de oameni care asteptau la cozi sa intre in cladirea de primire a emigrantilor.

Popasul pe insula poate dura cat timp vrei, se poate lua oricand, oricare din feriboturile care se indreapta spre insula unde se afla Statuia Libertatii. Ellis Island este o mica insula cu o suprafata de 11 hectare care se afla la gura de varsare a raului Hudson si a fost cel mai aglomerat centru de primire a a emigrantilor: peste 12 milioane au ajuns aici si au trecut prin trieri, interviuri si diverse inspectii. 

Cladirea principala a fost transformata acum in Muzeul National al Emigratiei, National Museum of Immigration

si prezinta, pe trei niveluri, 

exponate care redau in mare procesul inregistrarii emigrantilor ajunsi pe insula. Am intrat in holul central pe care l-am vazut de atatea ori in filme si care este o imensitate. 

Am parcurs etaj dupa etaj

si am vazut vazut, printre altele, sala de mese unde puteau manca aproximativ 1000 de persoane precum si locurile amenajate drept dormitoare, 

cu paturi suprapuse sau legate cu lanturi, - si care nu se deosebeau prea mult de cele ale unui lagar - ; 

iar un lucru foarte trist este ca aici au murit peste 3000 de persoane dintre cele gazduite. Sunt expuse diverse obiecte care le-au apartinut, 

documente, fotografii,

alte lucruri personale

dar sunt si registrele unde iti poti cauta, ca american, stramosii si, se spune, ca aproape fiecare american care are deja cateva generatii pe "pamantul nou" isi poate gasi aici un "nume". Si am vazut si statuia primei emigrante care a pasit pe pamantul american: Annie Moore, 

avea doar 15 ani si era insotita de cei doi frati si parinti. 

Atatia oameni plecati din Europa avand, poate, drept bagaje doar speranta unei vieti mai bune!...Trist, nu-i asa? Oare cat de grea sa le fi fost asteptarea si ce emotii cumplite au incercat bietii oameni? Sa nu cunosti limba engleza si sa incerci sa fii credibil in fata examinatorilor americani? Cata suferinta trebuie sa fi indurat acei oameni din momentul preluarii la intrare? Si de cata speranta erau animati? Aici erau inregistrati cei mai saraci dintre emigranti dar care trebuiau sa posede obligatoriu asupra lor o anumita suma de bani si sa raspunda, mai apoi, la 29 de intrebari. Cei mai bogati erau debarcati in Portul New York sau New Jersey. Este foarte interesant, daca timpul permite, sa vizionati filmul documentar "Insula sperantei, insula lacrimilor”. Mai ales ca, pentru acei 2% dintre emigranti care au fost respinsi, Insula Ellis a fost numita “Insula inimilor frante“.

Dupa aceasta scurta incursiune pe Insula Ellis, 

am luat un alt feribot care ne-a dus pana la Statuia Libertatii. E de precizat ca toate ambarcatiunile ajung prima data in Insula Ellis, dar puteti opta sa nu coborati si sa ajungeti direct la insula pe care se afla Statuia Libertatii. 

Simteam valuri de adrenalina si inima imi batea puternic, vantul imi mangaia usor obrajii si cu toata panorama splendida asupra marii metropole vazuta altfel, de pe apa, 

eram foarte nerabdatoare sa ajungem la statuie.

Nu cred ca exista prea multe secrete pe care sa nu le stim cu totii despre celebra “Doamna Libertate”, colosul falnic dorit de sculptorul Frederic Auguste Bartholdi a fi inaltat in New York. Visul sculptorului a insemnat ani de munca si creatie, lupta pentru strangeri de fonduri necesare pentru construirea si transportarea monumentului  in 214 containere, cate au fost necesare pentru cele 300 de bucati in care a fost divizat. Statuia Libertatii a calatorit din Franta in anul 1885 si a fost intampinata in Portul New York de 200 000 de oameni. Dorinta sculptorului francez de a fi pozitionata pe un piedestal inalt a fost indeplinita prin efortul si implicarea celebrului Joseph Pulitzer - si el venit candva din Europa, din Ungaria - care a facut apel la cetatenii americani sa doneze sume cat de mici; iar rezultatul a fost ca a fost sprijinit cu fonduri de catre 120 000 dintre cei cu posibilitati modeste. Statuia Libertatii a fost in cele din urma asezata pe soclul imens si, timp de 16 ani, faclia sa a fost folosita ca far maritim. 

Foarte interesanta, chiar simbolica, este pozitia soclului celebrei statui: pe locul vechiului sistem de aparare portuara din timpul razboiului purtat in anul 1812 de catre SUA impotriva Regatului Unit. Arhitectul Gustav Eiffel a dat si el o “mana de ajutor” contribuind substantial la realizarea cadrului metalic ce sustine statuia.

Pentru vizita, am lasat toate bagajele intr-o anumita zona si am trecut printr-un filtru extrem de  dur: sotul meu a fost nevoit sa arunce din gura pana si chewing gum-ul pe care-l mesteca. Astea sunt regulile locului dupa 11 septembrie si trebuie respectate!

Stimata Lady Liberty poarta dintotdeauna cu maretie si eleganta o coroana cu 7 tepi si 25 de ferestre. Sunt atatea coincidente care se reduc la cifra 7! Are 151 de picioare inaltime, 16 frunze in jurul tortei, si e, cum altfel, de provenienta masonica! Pana sus la coroana trebuie sa urci 354 trepte, dar am preferat sa ajungem cu ascensorul.  Trebuie precizat insa ca intrarea in torta este interzisa.

Am facut poze, am privit de aici orasul, ne-am plimbat la diferite niveluri ale statuii, am explorat-o in fel si chip dupa care ne-am indreptat, din nou, spre feribot. Asteptati-va sa alocati cam trei sferturi din zi acestor doua obiective!

Era deja dupa-amiaza! Trebuia sa ajungem acasa cat mai repede si sa ne pregatim pentru “seara culturala”: un music hall pe Brodway! Rezervasem biletele printr-o agentie culturala americana si  le platisem din Romania (89 USD ), urmand ca, la fata locului, doar sa intram in posesia lor conform indicatiilor primite la achitare. Exact asa a si fost, fara nici cea mai mica surpriza: la locul si cu mesagerul imbracat in galben viu, cum fusese descris in corespondenta purtata dupa plata biletelor! Punctualitate si seriozitate americana!

Am vazut un spectacol "Cher" la Teatrul Neil Simon, pe Brodway - un teatru celebru, purtator al numelui celebrului dramaturg si scenarist american. 

Intreaga poveste a binecunoscutei cantarete a fost un deliciu si piesa precum si una dintre cantarete chiar fusese premiata pentru realizarea si punerea in scena. Rol complex, viata descrisa in amanunte mai putin cunoscute, evident muzica, muzica lui Cher interpretata de 3 actrite pentru 3 etape de viata importante, surprinse de scenarist cu implicarea directa a cantaretei. Am vazut asadar pe scena  o Cher tanara, dinaintea intalnirii cu Sonny Bono, o alta matura din timpul realatiei cu Bono si, in sfarsit, cea din prezent. Extraordinara realizare si o seara de neuitat pe Brodway.

Dupa spectacol, fiind in zona, am plecat sa hoinarim putin prin Times Square. 

Era noapte, cald si frumos, luminile aprinse si ar fi fost pacat sa nu profitam de o plimbare.

Traiam intens atmosfera vacantei americane si priveam luminile si reclamele ce straluceau precum luminitele din bradul de Craciun…in inima mea chiar asa era: un dar al vietii si, mai ales, al hazardului.

Minunat deopotriva noaptea si ziua! L-am vazut de cateva ori si l-am strabatut atat pe lumina naturala cat si pe cea, plina de farmec, artificiala.

Cred ca i se potriveste zicala “vedi Times Square e puoi mori”! Dar mai ales noaptea este incredibil! - se spune ca din cosmos se vede ca cel mai luminat loc de pe Pamant - In orice moment, aici gasesti un furnicar de oameni, e galagie, te pierzi si tu, gura-casca, printre panourile imense cu reclame luminate a giorno, privesti trupele ambulante care tot incearca sa te stoarca de bani cand le privesti spectacolul, admiri multele cinematografe, celebrele teatre de pe Broadway si sediul central MTV. Edificiul cel mai faimos din Times Square este cladirea Paramount, unde au evoluat candva minunatii Fred Astaire, Frank Sinatra si Bing Crosby. Si sa nu uitam de celebra bila care este coborata in fiecare Ajun al Anului Nou, incepand cu 31 decembrie 1907 - eveniment privit anual de milioane de oameni, poate chiar un milliard, gratie mijloacelor mass-media. Aici totul pare a fi sub privirile vigilente si controlul unui numar mare de politisti. 

Considerata a fi cel mai vizitat obiectiv turistic din SUA, aproximativ 40 de milioane de turisti din toate colturile lumii calcand anual pe caldaramul acesteia, Times Square este un mozaic din tot ceea ce va inchipuiti, un loc vibrant in care rezonezi cu toti cei aflati aici, iar senzatia aceea de Turn Babel unde suntem, impreuna, adunati fie pe banci, fie in picioare induce solidaritate si sterge orice deosebire dintre noi: aici vrem sa ne distram! Este locul in care fiecare ravneste sa ajunga intr-o seara! fie pe masina de fite, cu motocicleta cu boxele date la maxim, cu prietenii, la un spectacol, la un pahar sau, pur si simplu, sa ia parte la grandiosul spectacol de muzica si lumini. 

Aceasta piata are o istorie memorabila, ea a crescut si s-a dezvoltat in ritmul vietii americane. La inceput New York Times a construit Turnul Times pe strada 43 in 1904 iar piata din fata lui a fost numita Piata Longacre, dar ulterior si-a schimbat numele in Times Square. Toate evenimentele epocii par sa fi avut legatura cu evolutia ei: in primul razboi mondial chiar devenise centrul Districtului Teatrelor. Fiind frecventata de foarte multa lume, s-au instalat aici, cu timpul, panouri publicitare imense, foarte atractive si, in zilele noastre, atat de apreciate de turisti; la o privire atenta iti dai seama ca ele nu sunt pozitionate de-a valma, cum ar parea, exista reglementari speciale pentru amplasare in zona: unde si cata suprafata sa ocupe. O lovitura a fost marea criza economica din '29 care a inlocuit lacasele de cultura cu barurile de striptease iar decadenta a continuat atunci inca multa vreme, astfel ca in anii ’60 devenise o piata aproape ocolita, dominata de trafic de droguri si crima organizata. Gratie genialei initiative a companiei Disney care prin ’80 a deschis aici un magazin, Times Square incepe sa isi recapete locul in peisajul newyorkez, fiind din ce in ce mai mult frecventata de “oameni de bine”, exercitand astfel o influenta benefica asupra turistilor care au inceput sa o redescopere in anii ’90.

Ei, si asa, asta a fost una din zilele cele mai pline...obositi am luat metro-ul si am ajuns in Brooklyn...(va urma).