Dublin...Guinness: Slainte! “Guinness is good for you!”
Dublinul este un oras fantastic cu muzica si folclor irlandez, cu restaurante, cafenele si puburi renumite in Temple Bar, cu castele si multe catedrale, dar...daca ajungi aici si nu bei o bere chiar la fabrica in care se produce, inseamna ca ai ratat un moment deosebit. Pai, cum sa nu intri in vechea cladire in care patru ingrediente magice: apa, orz, hamei si drojdie, amestecate si dozate atat de simplu “spun” povestea unei bauturi magice? Ar fi pacat! Iar irlandezii sunt atat de mandri de bautura lor nationala! Si apoi, sa nu uitam ca Berea Guinness este fabricate in 60 de tari si comercializata in alte 120. Simbolul ei actual este harpa - initial fiind un tucan - si acest logo fost adoptat in 1862, modelul aflandu-se expus in Biblioteca Trinity College.
Depozitul Guinness a fost construit in 1902 fiind prima cladire cu structura de otel si mai multe etaje din Irlanda. El a functionat ca facilitate de productie pana in 1988 cand s-a construit o noua fabrica de fermentatie pe langa raul Liffey.
In 1997 cladirea Centrului de vizitare Guinness Hop Store a fost transformata in Guinness Storehouse. Depozitul s-a deschis publicului larg un pic mai tarziu, in decembrie 2000; iar edificiul a cunoscut in continuare mai multe schimbari arhitecturale, fie prin adaugarea unei aripi noi fie prin dotarea cu o instalatie multimedia live bazata pe actualele tehnologii.
Insa vechea fabrica de bere nu se viziteaza, ci doar Depozitul Guinness 24, care a fost amenajat si transformat astfel incat sa ofere turistilor cateva din secretele de productie, prezentate prin expozitii, sticle si etichete, degustari de bere si detalii despre strategiile de marketing privind comercializarea si publicitatea “licorii negre”; printre explicatiile care ni s-au dat, unele s-au referit la temperatura de pastrare sau la adaugarea de azot, incepand cu anul 1959, a azotului care determina calitatea spumei, toate acestea fiind spuse alaturi de alte multe amanunte deosebit de interesante.
Storehouse Guinness este asemenea unui mare muzeu care prezinta pe cele sapte etaje ale cladirii reusita unui brand de bere de mare succes la nivel mondial, a carui valoare este estimata la peste doua miliarde de euro.
Asadar, am platit biletul si am pasit in “imperiul berii negre”. La intrare ne astepta, asezat parca pentru noi, un pahar imens de bere despre care ni s-a spus, in timpul vizitei, ca pentru a fi umplut ochi, sunt necesare 14.3 milioane de pinturi.
La baza atriumului se afla o copie a contractului de concesionare pe 9000 de ani semnat de Arthur Guinness
pentru fabrica darapanata de bere aflata la Poarta St. James’s, St.James’s Gate, platind 45 de GBP /an. Acesta a reconstruit fabrica,
a pus la punct un nou proces de productie folosind o reteta originala,
a pastrat secretul o lunga perioada de timp si a exportat primele sase butoaie in Marea Britanie abia dupa 10 ani!
Am vazut pe un panou ca pentru producerea berii se folosesc anual 100.000 de tone de orz, ceea ce reprezinta aproximativ 2/3 din productia totala a Irlandei. Si se foloseste orz de cea mai buna calitate, netratat, dar si orz prajit.
Hameiul este importat din Australia, Noua Zeelanda, Cehia, Germania si SUA.
Drojdia de fermentatie ajuta la extragerea alcoolului din amestecul fiert.
Pe langa acestea,o grija foarte mare se acorda sursei de apa,
avand in vedere cat de mult influenteaza aceasta calitatea berii obtinute: 8 milioane de litri din Muntii Wicklow intra zilnic in fabrica. Importanta apei este redata sugestiv prin perdeaua ce cade de la 3 metri.
Secretul berii Guinness rezida, aproape sigur, in reteta de fabricatie potivit careia berea fermentata
este amestecata cu una proaspat preparata, ceea ce ii confera acel gust special care te face sa bei pahar dupa pahar! Dar, pe de alta parte, si faptul ca orzul este prajit la 232 grC, duce la obtinerea unei arome deosebite.
Legenda spune ca s-ar fi pastrat esantioane de drojdie folosita la prima fabricatie a “licorii neagre”, ingredient care s-ar fi transferat de la o sarja la alta tocmai pentru a se pastra gustul unic si special al berii Guinness originale.
Am vazut utilaje vechi,
utilizate de-a lungul timpului,
butoaie de bere din lemn, atent fabricate de dogari priceputi,
randuite frumos si
stivuite cu grija,
sau containere metalice care s-au introdus abia in 1980,
sticle
si chiar figurine hazlii de genul acestui pestisor pe bicicleta.
Stiti ce scrie pe tablita de langa simpaticul pestisor? Ia priviti:
Transportul berii, odinioara facut de carute cu cai, a ajuns sa se realizeze cu vagoneti.
Toate aceste etape sunt parcurse de "halba de bere" in 10 zile, respectand toate conditiile impuse de procesul de fabricatie.
Si pentru a simti asta, am folosit chiar patru simturi: vaz, atingere, gust si miros. am vazut, gustat, mirosit si "testat" un pint de bere Guinness. A propos, berea Guinness nu e nicidecum neagra, in lumina soarelui isi dezvaluie adevarata culoare: este un pic rosiatica.
Dupa ce am traversat camera de degustare, am urcat cu scarile rulante la urmatoarele etaje.
La etajul 5, barul ofera, pe langa bere, specializati irlandeze. Am mai urcat putin
si, in sfarsit, la etajul 7 se afla “supremul” punct de interes: Gravity Bar - un bar cu peretii de sticla transparenta - unde turistii pot bea o bere inclusa in pret si pot beneficia de o panorama completa de 360 grade asupra orasului Dublin. Tot aici afli secretul servirii perfecte a pintului de Guinness; dar, cu tot instructajul facut, nu am avut curajul sa imi torn singura o halba.
Dar, am baut cu incredere o halba de bere Guinness care contine doar 198 calorii, adica mai putin decat sucul de portocale sau laptele degresat! De fapt, Berea Guinness a suscitat interesul cercetatorilor de la Universitatea din Wisconsin care au constatat beneficiile pentru sanatate ale compusilor antioxidanti din Berea Guinness, care reduc acumularile de colesterol de pe peretii arterelor. Ba chiar este indicata si femeilor insarcinate!
Asa ca motto-ul berii Guinness este adevarat: ”Sanatate! Guinness este bun pentru dumneavoastra!”
Slainte! adica Noroc! in irlandeza.
Asadar, a fost o vizita “completa”, o vizita pe care am trait-o prin mai multe simturi: vaz, atingere, gust si miros.
Dar asta nu e tot! Am mai aflat ca in puburile irlandeze, Berea Guinness se bea in compania unui paharel de wkisky, mai ales din cel fabricat de Old Jameson Distillery. Spre Jameson atunci!
S.13 Mărțișor 2021. Bună ziua, Revedem și iarăși revedem cu dor și drag, cu tristețe(și totuși, cu bucurie,) cu nostalgie web-pagina blogului tău "călătoriipe4roti.blogspot.ro" în care ai postat vineri 25 noiembrie 2016 MIRIFICA voastră călătorie în Franța, la Lyon, unde Cătălina noastră v-a fost gazdă și ghid ocazional inspirat de prietenia ce vă leagă. Mulțumim din suflet Scumpă a noastră Carmen Dorobanțu, LARA D'ORO! Mariana şi Gică Niţă, Constanţa.
RăspundețiȘtergere