Boston...Pe Drumul Libertatii sau Lectia de istorie a natiunii americane (2)
"Ziua de azi nu se va mai repeta niciodata.Fa-o sa conteze!"
Citat motivational al studentilor de la Universitatea Harvard
A doua zi in Boston am fost ceva mai relaxati, obiectivele propuse incadrandu-se intr-un registru cu un aer mai putin formal, tintind arta si cultura americana. Asadar, dimineata am plecat direct la Casa Otis (Otis House), unde am beneficiat de un tur privat ghidat prezentat de o tanara scotiana, cu care am interactionat atat de bine incat ne-a povestit si cateva din amintirile vacantelor ei "europene".
Conacul Otis este singura cladire din Piata Bowdoin, cel mai la moda cartier rezidential care a rezistat trecerii timpului. Edificiul a fost construit pentru un cuplu de americani bogati, cu patru copii si care au trait aici patru ani, mutandu-se apoi in alta resedinta, in varful Beacon Hill. Casa Otis a cunoscut dupa plecarea proprietarilor sai un continuu proces de schimbare si reinnoire urbana, dar aceasta, din pacate, in sens distructiv.
Arhitectura Casei Otis, construita in stil federal, este deosebita si reflecta gustul aristocratic al familiei Otis. Aici am avut ocazia sa vad si sa ma dumiresc ce caracterizeaza stilul federal: el este echivalentul stilurilor europene Empire sau Biedermayer.
Scara solida de la intrare
anunta deja luxul si originalitatea incaperilor de la etaj: dormitoarele cu baldachin,
sufrageria cu o masa generoasa in centrul ei,
mobilierul de epoca rafinat,
incaperile cu multiple utilizari
si multe alte obiecte completeaza si creeaza un decor minunat de privit.
La iesire am aruncat un ochi si in micutul parc din apropiere
unde ne-am asezat sa mancam un sandwich.
Aproape imediat, veveritele care zburdau in voie si fara frica primprejur au venit spre noi pentru a primi ceva de mancare.
Dupa acesta vizita, ne-am indreptat catre casa patriotului american Paul Revere, considerat a fi o adevarata emblema a Revolutiei Americane.
Am descoperit o casa americana coloniala, construita la 1680, interesanta din multe puncte de vedere, desi arhitectural este relativ modesta.
Paul Revere a avut o evolutie interesanta: dupa ocupatii simple precum argintar, dentist, artist sau soldat, a devenit un cunoscut om politic. In imobil era multa lume, turisti, aglomeratie si discutii, dar toate astea nu ne-au perturbat si am parcurs cladirea incet, pe indelete, studiind cu atentie incapere dupa incapere. Camerele sunt modest mobilate dar ofera informatii pretioase asupra modului preferat de organizare a spatiului din acea epoca. Mi-a placut tot ceea ce am vazut si chiar e de recomandat turistilor dornici de explorarea vechiului. Fotografiatul este insa interzis in interiorul casei.
Dupa vizita celor doua edificii atat de diferite, fiecare interesanta si atractiva in felul ei, ca sa nu mai amintim de importanta lor istorica, ne-am zis ca, din cauza timpului, trebuie sa fim multumiti cu ceea ce reusim sa vedem acum, in acest oras si ca, poate, cine stie, vom mai avea sansa unei reveniri…vreodata. Bostonul are atat de multe surprize de oferit,
insa, cu parare de rau, a trebuit sa renuntam la multe alte puncte turistice importante.
Mai erau obiective pe Freedom Trail, dar le-am abandonat cu buna stiinta si am ales sa vizitam Universitatea Harvard.
Asa ca, am intrat in cladirea de sticla unde am primit o harta, un self–guided walking tour care ne-a fost de mare ajutor in descoperirea campusului,
harta cuprinzand, pe langa caminele studentilor,
cladiri istorice, biblioteci si multe muzee interesante; 26 de puncte de interes erau indicate special iar noi ne-am straduit sa trecem, macar, pe langa unele mai deosebite si doar sa le identificam pe altele.
E adevarat ca am reusit sa intram si in cateva dintre ele; iar totul parea inedit aici. Azi, dupa ceva timp, chiar ireal. Una dintre case a fost Wadsworth House, un edificiu construit la 1726 si care este cea de-a doua cea mai veche cladire din campus, unde, evident, functionase locuinta oficiala a lui Benjamin Wadsworth. Wadsworth House este cunoscuta sub numele de “Casa Presedintelui”,
deoarece au locuit in ea noua presedinti americani, absolventi ai Universitatii Harvard. Si nu numai ei: pentru o vreme, aici, chiar si generalii George Washington si Charles Lee au avut cartierul general.
Am parcurs campusul Universitatii Harvard pana la zona de recreere special amenajata pentru studenti.
In acest ansamblu bine pus la punct, trebuie doar sa inveti. Ai toate conditiile de informare si cazare. Iar in spatele zonei de relaxare se contura turnul Bisericii Universitatii Harvard.
Ceea ce mi-a atras atentia in mod deosebit a fost Harvard Art Museums,
un grup de trei muzee, Muzeele de Arta Harvard, si anume Muzeul Fogg, Muzeul Busch-Reisinger si Muzeul Arthur M. Sackler; am intrat cu oarecare sfiala, impusa parca de eticheta locului.
Aceste muzee expun opere de arta chineza, sculpturi budiste, arta moderna si contemporana, capodopere ale picturii europene si americane. Si ce mi s-a parut extraordinar a fost ceea ce am descoperit si citit intr-o Biblioteca
a Centrului Stiintific al Universitatii Harvard:
am aflat, cu stupoare, ca salariul astronautilor echipajului Apollo 11, adica 17 000 dolari/an, era insuficient pentru ca acestia sa isi permita o polita de asigurare, ce ar fi costat 50 000 dolari (cam 200 000 dolari in zilele noastre ). Dar, inventivi, Neil Amstrong si ceilalalti colegi Michael Collins si Buzz Aldrin, au gasit o solutie financiara prin care, in cazul unei catastrofe, familiile acestora ar fi fost la adapost. In timpul carantinei obligatorii de o luna, cei trei astronauti au scris, semnat si timbrat aproximativ 1 000 de carti postale care au fost expediate de un prieten chiar in ziua decolarii navetei spatiale. Azi, fiecare dintre aceste carti postale valoreaza 5 000 dolari. Interesant, nu-i asa?
Intr-un final, ne-am luat la revedere de la John Harvard, care trona rece pe un soclu in fata sediului Universitatii si privea destins spre tinerii absolventi, ce se agitau veseli si neastamparati precum albinele: da, le venise timpul sa “paraseasca stupul” si sa mearga pe drumul vietii.
Vizita orasului Boston a mai inclus, spre seara, Isabella Gardner Museum, galerie care gazduieste numeroase opere de arta.
De ce asa tarziu aceasta vizita?! Credeti ca am intarziat? Nuuu! A fost ales si chiar programat acest moment al zilei. Da, a fost ceva deliberat pentru ca numai atunci puteam beneficia de o minunata seara culinar-culturala, intr-o cladire iluminata feeric
si care a apartinut candva unei mari iubitoare de arta, Isabella Gardener, nascuta in New York City si devenita sotia unui bostonian bogat, John Lowell Gardner Jr. Doamna, o filantroapa bogata, a construit acest muzeu asemenea unui palat venetian. Dragostea ei fata de arta este exprimata clar prin motto-ul sau : “C’est mon plaisir” sau “It’s my pleasure” . Merita retinut faptul ca ea a fost prima cumparatoare americana a unui tablou de Boticelli. Colectia expusa cuprinde capodopere de arta asiatica, europeana si americana, fie picturi,
fie sculpturi sau tapiserii.
Sa vezi cele patru etaje mi s-a parut un gest cu adevarat regal:
am parcurs, impresionati, "revarsarea de arta" din orice coltisor al cladirii, pentru ca asa am ales sa definesc ca sublim, ceea ce vedeam.
obiectele care decorau incaperile
sau operele de arta expuse aici.
Cand noaptea s-a instalat pe deplin, luminile muzeului au pus si mai mult in valoare cele mai interesante lucrari ale muzeului, surprinzand colturi ale salilor, acolo unde se aflau exponate mai putin observate si vizibile ziua. Asa am realizat ca acest muzeu seamana foarte mult cu Casa-Muzeu a Galei si a lui Dali din Figueres (Spania).
Spre sfarsitul vizitei am descoperit si capela acestei case, la fel de opulenta ca toate incaperile vazute pana atunci.
Informativ, pentru cei interesati, pretul unui bilet este 20 $ si va asigur ca merita pana la ultimul cent, sa fii aici, sa devorezi arta pe fiecare milimetru patrat.
Astfel, scurtul nostru sejur in Boston s-a incheiat cu aceasta vizita deosebita. Dar nu eram chiar foarte tristi: Texasul ne astepta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu