La Valetta...Umbra Cavalerilor Ioaniti in orasul-muzeu sub cerul liber (1)
Dupa prima incursiune facuta in Gzira si Sliema simteam deja gustul vacantei perfecte, gata sa ne ofere o atmosfera incantatoare si o aventura intr-un loc idilic si relaxant. Ziua anterioara ne oferise surprize atat de placute incat abia ne stapaneam dorinta si nerabdarea de a descoperi La Valetta - capitala micului arhipeleag, oras care poarta numele fondatorului sau, Jean de la Valetta si care, datorita pozitiei sale strategice, a avut un trecut turbulent. De altfel, Malta a apartinut, rand pe rand, multor popoare, incepand cu cartaginezii, grecii, romanii, fenicienii pana la Imperiul britanic.
Din amalgamul acestor culturi gasim obiceiuri latine, orientale, europene si bineinteles, anglo-saxone, englezii fiind ultimii care s-au “desprins” in 1979 de acest tinut cu aer inca medieval, ce, pe alocuri, pare incremenit in timp. Istoria bogata si atmosfera calma in ciuda numarului mare de turisti erau indicii clare pentru petrecerea unor zile minunate. Pe “agenda noastra de lucru ”figurau" o sumedenie de obiective turistice, dar cum distantele aici, in La Valetta, sunt mici, intrucat este un oras in care totul se poate parcurge cu piciorul, aveam toate sansele sa le atingem in doar cateva zile. Autobuzul cu care am calatorit din Sliema catre La Valetta a trecut mai intai printr-o mica localitate numita Floriana-orasul leilor unde, intr-o alta zi, am vizitat o biserica impunatoare.
Aici, in Floriana, merita vazuta si o gradina, "The Mall Gardens"
in care, deopotriva, plantele sunt prietene cu multe statui
sau mici monumente. Am strabatut-o insa ceva mai tarziu, la sfarsitul primei zile de vizita a orasului La Valetta cand nu mica mi-a fost uimirea vazand armonia cu care a fost gandita si remarcand multitudinea de lucrari ce abunda la fiecare pas.
Gradina a fost construita in anul 1656 la comanda Marelui Maestru Jean Paul de Lascaris Castellar si a servit ca loc de destindere pentru Cavalerii Ioaniti.
Cursa locala ne-a adus pana in terminalul care, fara sa exagerez, seamana extrem de mult in ceea ce priveste dimensiunea si modul de organizare al peroanelor de asteptare cu cel al unui aeroport. Iar de aici, in cateva minute, am ajuns intr-o piata mare unde se afla o fantana gigantica, “Fantana Tritonilor” inconjurata in permanenta de grupuri mari de turisti dornici cu totii sa se fotografieze langa ea. Fantana este alcatuita din trei tritoni de bronz pe care se sprijina un bazin cu baza placata cu 730 tone de travertin.
La caderea serii, aceasta mi s-a parut a fi, parca, si mai frumoasa...
Tot aici, in zona terminalului imens de autobuze,
se afla, la mica distanta, Monumentul Libertatii, vegheat de o faclie mereu aprinsa.
Cum era si firesc, am patruns in La Valetta prin poarta orasului, numita adesea Porta di Terra, adica Poarta catre Pamant. Aceasta nu este o poarta propriu-zisa, ci un fel de bresa in zidul de aparare al cetatii si, cum aveam sa aflu din explicatii, ea este cea de-a cincea poarta construita in acest loc de diferiti arhitecti, in diferite momente ale istoriei, purtand, bineinteles, mereu un alt nume. Am admirat-o de sus si, cu ajutorul unui lift, am coborat pana la baza ei; exista, insa, si scari care conduc in acelasi loc.
Poarta este o imensitate de piatra care impresioneaza atat prin dimensiuni cat si prin si modul in care s-a conservat pana in zilele noastre. Este o constructie gigantica de roca de culoarea nisipului ud menita sa te duca in inima zonei vechi. De sus, se poate admira intreaga capitala si coborand pe scari (sau cine doreste cu liftul ) am descoperit o zona de plimbare linistita, cu banci si chiar ceva vegetatie.
La Valetta poate fi usor parcursa pana la apa, pe Strada Republicii, in maximum 25 minute, la pas usor, fara sa te opresti la vreo cafenea sau in fata tarabelor generoase in fleacuri si suveniruri.
De parca poti rezista tentatiei de a privi lung sau a te pierde pe stradutele laterale! Nici vorba!
Strada Republicii este “coloana principala”, sa zicem acel “Champs Elysee “ maltez care te conduce de la Poarta Principala
pana la Fortul Sf.Elmo. Ca oricare din lucrurile de aici si aceasta strada are povestea ei, pe care si-o “spune” clar prin cladirile cu o arhitectura destul de amestecata. Ea a fost creata, cum altfel, de Cavalerii Ioaniti care au numit-o initial Drumul San Giorgio, iar ulterior britanicii au redenumit-o Calea Regelui. Din 1974 strada a primit un nou nume: Republicii. Imediat, dupa cateva cladiri, in spatele Portii se afla Muzeul Arheologic. Deschis in anul 1958 ca Muzeu National si gazduit de cladirea Auberge de Provence, Muzeul Arheologic a fost modernizat si redenumit Muzeul Arheologic National in anul 1998. Marturisesc ca nu am fost tentata sa intru si sa il vizitez de cum l-am vazut, desi figura pe lista obiectiveleor mele turistice de bifat; dar asta, pentru ca la vreo suta de metri distanta se profila ceva inedit pentru o strada principala. Da, pret de cateva minute am avut impresia ca am nimerit intr-un santier arheologic, unde niste coloane falnice au avut sansa si taria de a rezista trecerii timpului. Am continuat sa merg si ceea ce am vazut mai de aproape, de fapt, erau ruinele Teatrului Regal, care a fost distrus de bombardamentele din cel de-al Doilea Razboi Mondial.
Nu a mai fost restaurat, si doar o buna inspiratie malteza l-a tranformat in teatru in aer liber; mai ales ca este pozitionat intr-o piata generoasa, strajuita de cladiri robuste.
Abia dupa ce m-am dumirit si intelesesem ce este cu acele coloane care ma departasera de tinta mea initiala, am intrat in Muzeul Arheologic National, care nu este foarte mare, dar care merita vazut.
Cladirea muzeului este una in stil baroc si se incadreaza perfect pe Strada Republicii intre cateva magazine care au cam aceleasi dimensiuni. Este foarte veche, datand din 1571, cand a fost ridicata pe baza proiectului arhitectului maltez Girolamao Cassar pentru Ordinul Sfantului Ioan. Totul este organizat si bine expus pe doua etaje; iar prin artefactele expuse ofera vizitatorului o vedere de ansamblu asupra perioadei preistorice si timpurii a insulelor malteze.
La parter am trecut in revista perioada neolitica, epoca bronzului si ceva din evul mediu.. Am vizitat Camera neolitica ce contine printre altele si un sarcofag, multe statui, bucati de altare excavate care erau utilizate, probabil, la sacrificarea animalelor, urne cu cenusa, o colectie feniciana de ceramica, bijuterii si sticlarie,
Sunt multe lucruri care iti atrag atentia, dar cel mai mult mie mi-a placut micuta statuieta atat de cunoscuta drept “Venus din Malta”.
La etaj, cu siguranta esti impresionat de Gran Salon, care este cea mai frumoasa si ornamentata incapere.
Relativ bine conservata, sala te face sa visezi la o zi din vremurile medievale.
Pe partea opusa Muzeului National se afla Palazzo Ferreria – oficial Palazzo Buttiegieg, considerat monument national de gradul I. In spatele acestui palat am descoperit doua biserici, Biserica Sfanta Barbara si Biserica Sfantul Francisc. In Palazzo Ferreria,
intr-o mica curte interioara, era deschisa o expozitie temporara de arta contemporana, cu intrare libera si unde, bineinteles, am intrat.
Dupa primii pasi ne-au si intampinat patru statui ce reprezinta continente: Asia, Africa, America si Europa.
Si, iesind de aici, m-am pierdut in multimea de turisti vesela si entuziasta care topaia aiurea intre o cafenea sau un mic magazin de suveniruri, lasandu-ma cuprinsa de acea frenezie pe care ti-o ofera doar frumusetea si ineditul acestor locuri.
Curand am ajuns si la Co-Catedrala Sf Ioan Botezatorul sau St. John Co-Cathedral. Aceasta a fost construita in secolul al XVII-lea, intre anii 1573-1578 de catre fratii Nicolas si Raphael Cotoner - ambii fosti mari maestri ai Ordinului Cavalerilor de Malta. Dupa o mica coada la intrarea in catedrala, a venit momentul sa ii trec pragul. Totul in interior poate fi rezumat la “uluitor” si “opulent”.
Cred ca, intr-adevar, aceasta catedrala este rivala, fara doar si poate, a impunatoarelor catedrale din Roma. Totul este din aur, totul este decorat, orice tablou, basorelief, stucaturi aurite exprima bogatie.
Este o minune acest lacas, pentru ca este atat de deosebita fata de cele pe care le-am vazut pana acum, pentru ca nu numai belsugul de arta atrage vizitatorii, ci si bunul gust artistic al Cavalerilor Ioaniti. Fatada sobra nu anunta nicidecum o intrare somptuoasa, care este doar inceputul unui sir lung de “wow”! Si tot asa, prin toate cele 19 incaperi, in cea mai mare parte capele, de la somptuosul tavan realizat de Mattia Preti pana in fata tablourilor lui Caravaggio: "Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul" si "Sfantul Jerome" - ramase marturie a perioadei petrecute de pictor in Malta.
Abia aici, in aceasta catedrala, am realizat cu adevarat ce au reprezentat Cavalerii Ioaniti pentru istoria Maltei si nu numai. Puterea pe care au detinut-o le-a permis construirea unor cladiri deosebit de valoroase si atunci si azi, prin arhitectura si importanta si mi-a relevat puterea religioasa si militara a acestui faimos Ordin cunoscut si sub numele de Ordinul Ospitalierilor (continuare).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu