Toate amintirile mele de calatorie sunt superbe pentru ca am ales mereu sa vizitez locurile cele mai deosebite si incarcate de istorie. Am momente cand ma gandesc doar la vacantele din Spania, alteori la cele Franta sau Marea Britanie, Elvetia, Germania sau din oricare alta tara vizitata.
Granada insa a fost speciala, cu totul deosebita. Si as mai merge de cateva ori sa o descopar cu calm, lipsita de emotia care m-a gatuit si nu m-a lasat sa respir timp de o zi.
Granada e magica! Este sublima! Este magnifica!
Oricat de mult m-as stradui sa povestesc ce am vazut acolo si ce am simtit nu voi reusi sa o prezint indeajuns, sa o descriu intru totul…Doar cand ajungi la fata locului poti intelege in ce rezida faima si farmecul ei: palat de placeri, bai si haremuri, fantani si gradini, azulejos multicolore…ca in povestea cunoscuta a Seherezadei din basmele celor “ 1001 de nopti”. Eu chiar am denumit-o “Noaptea 1002”.
Ne-am propus sa vedem Andaluzia avand cazarea timp de zece zile in Algeciras. Din Algeciras am calatorit pe patru roti zilnic si am vazut tot ce poate oferi mai frumos aceasta zona: Granada, Cordoba, Sevillia, Malaga, Ronda, Marbella, Estepona…
Cea mai asteptata zi a fost cea in care planuisem sa vizitam Granada, aflata la 264 kilometri de locatia in care ne cazasem, deci cam 3 ore si jumatate de drum, destul de departe, multe ore pe drum.
Citisem pe forumuri ca trebuie facuta rezervare din timp, poate chiar cu o luna inainte. aceasta intrucat numarul vizitatorilor este foarte mare, Alhambra (aflata sub patronaj UNESCO), fiind cel mai vizitat obiectiv turistic din Spania, si mai mult decat atat, in zona de vizita sunt admisi zilnic doar un numar strict de turisti. Chiar nu am crezut, chiar am avut impresia ca ne vom descurca la fata locului, dar la casele de bilete cozile erau uriase. Vizita la Alhambra presupune alegerea unui anume tip de bilete: fie unul general care include tot: Alcazaba, Palatele Nasrid, Palatul Carlos al V-lea si Palatul Generalife fie o varianta care se rezuma strict la Palatul Nasrid. Depinde cat timp se poate aloca. Biletul general costa, din cate imi amintesc 20 euro/persoana. Ii sfatuiesc pe cei care doresc sa ajunga la Alhambra sa se hotarasca din timp asupra zilei si sa aplice pentru rezervare. Daca se calatoreste printr-o agentie de turism aceasta problema este rezolvata de la sine.
Cand am ajuns prima data in Granada nu aveam bilete si am stat la coada cam o ora, am realizat ca nu avem sanse si am renuntat lasand pe o alta zi.
De retinut ca este importanta si ora de rezervare indicata pe biletul pentru Palatul Nasrid: ea trebuie respectata cu sfintenie si trebuie sa ajungi cu 30 minute inainte la intrare, in rest pentru toate celelalte obiective ordinea si timpul alocat sunt variabile, dupa cat preferati sa stati acolo.
Vizita in Palatul Nasrizilor limiteaza numarul de persoane la 5000-6000 persoane/zi, aceasta fiind adevarata problema.
Parasind Granada dupa prima tentativa nereusita de vizita am plecat la Sevillia in aceeasi zi, dar…timpul trecuse, cam totul era inchis. Cu alte cuvinte, o zi sacrificata …Deci, atentie la programare !
Asa deci, am facut rezervarea pe site de indata ce am ajuns “acasa” la Hotelul Maria-Luisa din Algeciras, precizand clar ora la care dorim sa vizitam Palatul Nasrid. Norocul nostru ca am stat suficiente zile astfel incat rezervarea acordata - in fine ! -s-a incadrat in programul nostru de vacanta: exact in preziua plecarii spre Romania, a doua zi biletele ar fi fost de prisos pentru ca ne astepta o calatorie de aproape 4000 de kilometri, asta insemnand patru zile pana la Bucuresti, nici mai mult nici mai putin.
Ca sa rezum : rezervarea a venit a doua zi, am mers la banca La Caixa cu codul indicat, iar acolo ne-a ajutat o angajata foarte amabila a acestei banci sa printam biletele la ATM. Ne-am linistit si am continuat, pe moment, sa colindam de-a lungul si de-a latul prin Andaluzia. Autopista del Mediterraneo a fost zilnic “tovarasa nedespartita”, chiar “prietena noastra”si invatasem succesiunea localitatilor si cladirile pe unde treceam.
Pentru ca imi propusesem sa studiez fiecare element al vietii cotidiene in detaliu, sa admir relaxata toate acele hoteluri si plaje aurii situate pe Coasta del Sol, am urmarit impresiile, impactul pe care l-a avut asupra fetei noastre “intalnirea cu Andaluzia” atunci cand a ajuns acolo prima data, pentru un internship: “se vedeau palmieri peste tot, case galbene, apoi alti palmieri, coasta…urcam pe niste munti si de sus se vedea plaja…si vegetatia aceea specifica, saraca, doar pamant si niste flori roz ce seamana cu bujorii de pe la noi” ne spunea ea odata.
Drumul de dus - a doua oara - chiar a fost un “cadou spaniol”: pe malul Mediteranei, foarte aproape de apa, chiar am admirat rasaritul pentru ca am plecat foarte devreme. Marea a fost tot timpul pe partea dreapta si Gibraltarul nu l-am prins deloc invaluit in ceata. Sunt privelisti unice, simti ca esti una cu natura, cu nisipul si chiar cu soarele care inrosea apa in departari. Am depasit San Roque, Estepona, Marbella, Malaga si pe langa Pestera Nerja am intrat in Parcul National Sierra Nevada. Muntii de aici sunt altfel decat Alpii sau Jura (pe care ii mai “batusem”): inalti, cu vai verzi si impadurite cu maslini sau pe alocuri cu culmi muntoase inca acoperite de zapada. Uneori firul de asfalt se strecura cu dibacie printre versantii inalti, alteori drumul era "decupat" in stanca. Peisaje de vis si multa salbaticie! Seamana mult cu tot ceea ce am vazut noi candva in filmele cu cowboy (turnate, de regula, aici !).
Granada, ultimul bastion maur din Peninsula Iberica, este situata destul de aproape de cel mai inalt varf din Spania, Mulhacen (3481 metri) care ii mai modereaza temperaturile ridicate.
Din pacate, ca marea majoritate a turistilor veniti pentru prima data aici, am facut aceeasi mare greseala: ne-am concentrat prea mult pe complexul Alhambra si mai putin pe orasul Granada unde ne-ar fi asteptat atatea lucuri frumoase de vazut, precum: vechiul cartier El Albaycin (sau Albaicin pe care, din fericire, am apucat sa-l admiram de sus, din Alhambra), San Cristobal, Sacromonte, Realejo. Asa am ratat si vizita la casa-muzeu a lui Federico Garcia Lorca. In Granada scriitorul a fost arestat si executat rapid de nationalisti, in 1936, chiar la inceputul Razboiului Civil.
Din Plaza Nueva masina urca pieptis o coasta foarte abrupta, spectaculoasa chiar, Cuesta del Gomerez pana la Puerta de las Granadas (Poarta Rodiilor). Din oras se pot lua, dupa cate am vazut, si autobuze care ajung pana sus de tot.
Am mers cu masina pana la locul de parcare dedicat vizitei palatelor, aici un pic cam aglomerat deci cu greu am gasit un loc. Si, in sfarsit, am intrat victoriosi privind cu mila spre cozile de turisti care sperau intr-un miracol pentru a obtine un bilet. Va spun eu: nu exista aici o astfel de minune, doar rezervarea din timp este cheia acestei victorii.
Alhambra, sofisticata si eleganta, cu o pozitie strategica calculata, fost palat, fortareata si rezidenta a califilor Nazaries (Nasrid in limba engleza) se ridica maiestuoasa pe Dealul Sabika.
Azi este aparata doar de 22 de turnuri din cele 30 construite candva. Acestea poarta nume foarte sugestive: Turnul apei, Turnul Armelor, Turnul Printesei captive, Turnul intrerupt, Turnul de Veghe etc.
Alhambra cuprinde patru zone mari: Alcazaba-cetatea sau zona militara, Palatele Nasrid, Palatul de placeri Generalife si Palatul renascentist Carlos al V-lea. Din toate partile complexul este inconjurat de livezi si multe gradini cu fantani arteziene mai mari, mai mici si pentru un tur general iti trebuie cam o jumatate de zi. Cat priveste numele lui, parerile sunt impartite. Uneori este cunoscuta sub denumirea de “fortareata rosie”, nume ce deriva din limba araba “Qualat al Hamra”. Alte surse ii releva patronimia ca provenind din numele celui care a inceput aceasta constructie la 1240, respectiv de Ibn el-Ahmar sau Alhamar, primul rege din dinastia Nasrid.
...Cum a fost ?...A fost destul de cald, eram in iulie si ne gaseam o alinare doar in gradini cand ne stropeam putin cu apa sau... cand am patruns, in fine, in palate. E de recomandat oricare alta perioada, mai putin lunile iulie-august, pentru ca, acum, desi e plin ochi de turisti din toate continentele o astfel de vizita este greu de realizat cand afara sunt peste 40 grade Celsius. Pare un pelerinaj modern!...
Bine ca informatiile vin ca o "ploaie deasa" in aceasta vizita, mai uiti de soarele torid, dar sunt greu de digerat fara o harta buna in mana.
“Dantela de piatra”sau “dantela in piatra”, oricum am denumi aceasta frumoasa cetate construita de catre Yusuf I si de fiul acestuia, Mohamed al V-lea, este de departe cea mai frumoasa “mostenire” maura pentru Spania, o intalnire fericita de coloane, bai, apartamente regale care au rezistat pana in timpurile noastre. Materialele folosite initial nu erau prea rezistente, astfel ca in secolul al XVII-lea a cazut complet in ruina si a fost abandonata.
Scapata ca prin minune de trupele lui Napoleon care intentionau sa o darame, Alhambra intra intr-un amplu proces de restaurare datorita ducelui de Wellington si, ulterior, vizitei lui Washington Irving, proces care continua si in zilele noastre si gratie caruia si-a redobandit, incetul cu incetul, frumusetea odata spulberata.
Am intrat, deci, prin Puerta de la Justicia
si ne-am trezit in Plaza de la Alhambra, care este inconjurata cu tunuri pe o latura. Totul era nou si parca un fior mi-a strapuns inima, chiar am simtit “suflarea araba” zarind pe poarta mana cu cinci degete a Fatimei, semnificatia cele cinci porunci ale Coranului… cele cinci precepte de baza: unitatea lui Dumnezeu, postul, rugaciunile, milostenia si efectuarea unui pelerinaj la Mecca cel putin o data in viata. Recunosc ca abia dupa intoarcerea acasa am citit mai mult desprea acestea.
Cealalta latura este marginita de Palatul lui Carlos al V-lea, o bijuterie a Renasterii italiene, proiectat de Pedro Machuca, un elev al lui Michelangelo, o locatie total diferita ca si constructie de restul complexului, unica in Spania si usor contrastanta cu stilul arab predominant.
Curtea interioara a acestui palat are forma unui imens amfiteatru roman care pare a simboliza Imperiul Universal… In interior am descoperit Muzeul de Arte Frumoase si Muzeul Alhambra, cu exponate din vechime sau actuale, bucati de stucaturi si o expozitie a artistilor din Granada.
A urmat apoi Alcazaba, partea cea mai veche a Alhambrei, care a fost utilizata ca cetate, doar in scopuri militare. Se pare ca aici au existat niste fortificatii chiar inainte ca musulmanii sa ajunga in Granada. Primele atestari dateaza aici din secolul al IX-lea. Alcazaba ar fi fost construita de catre Sawwar ben Hamdun, care in anul 889 a cautat sa se adaposteasca la Alcazaba si sa intareasca cetatea datorita luptelor civile din Califatul de Cordoba. Alcazaba a avut, totusi, si rol de resedinta regala pana la construirea Palatelor Nasrid.
Cel mai vechi turn al fortaretei, pe care il vedem si azi, Torre de la Vella (Turnul de veghe) - inalt de 16 metri - permite o imagine globala, de ansamblu asupra Granadei, cu vedere la muntii Sierra Nevada.
Este o constructie foarte solida, are patru etaje si pentru o vreme acest turn chiar a si fost locuit. Turnul nu servea doar scopului de aparare, in caz de pericol, ci si pentru a indica anumite ore din timpul noptii cand fermierii trebuiau sa ude campurile; iar in timpul ocupatiei franceze, a fost pentru o scurta perioada de timp si inchisoare de stat.
Alcazaba a avut si ea, la un moment dat, acelasi destin ca si intreaga Alhambra: a fost abandonata, abia mai tarziu intreprinzandu-se lucrari de restaurare.
Alcazaba are chiar si o gradina care insa nu este la fel de impresionanta ca vecinele ei.
Si intrucat intrarea in Palatul Nazrid era prevazuta pentru 15h00, iar ora se apropia deja, ne-am asezat la coada de asteptare pentru a patrunde in faimosul palat. Stand, i-am analizat, din nou, pe multii turisti nobositi si nesperiati de caldura lui Cuptor. Si gata: poarta magica s-a deschis.
E bine sa fii pregatit si sa ai in minte un plan de vizita a acestei minuni: sa analizezi pe rand, cu calm, proportiile, arhitectura, tavanele de piatra sofisticate si dantelate, frizele, capitelurile, intreg stilul, materialul din care este construita fiecare incapere.
Trebuie urmarit traseul de vizita, incapere cu incapere, curte dupa curte, gradina cu fantani dupa alta gradina. Sa nu uitam baile in culori indraznete avand pereti din azulejos cu impact vizual foarte puternic. Altfel esti coplesit de frumusetea sa neobisnuita, pare un palat desprins dintr-un basm, poate chiar din “1001 nopti”, cu arcade in forma de potcoava ca si trasatura caracteristica maura, cu stalactite si stucaturi complicate, insa atat de fragile, denumite muquarnas, adica faguri de miere.
Palatul Nazrid este cel care solicita cel mai mult imaginatia si completeaza cu diverse clisee ceea ce ne apare azi in fata ochilor. Los Palacios Nazaries denumit uneori si Palacio Real, este impartit in trei zone: prima este denumita Mexuar, a doua serallo sau Palacio Comares
si cea de-a treia este Haremul.
Prima incapere Mexuarul era Camera de Consiliu si de administrare a palatului.
Cuprindea Oratorio (Camera de Rugaciune) si Camera aurita (Cuarto Dorado). Aici, prin ferestrele acestei zone, se poate privi in jos spre Albaicin si spre Sacromonte, superbe privelisti.
Serallo sau Palacios Comares reprezinta, de fapt, resedinta oficiala a califului si cuprinde un ansamblu de sali de ceremonie care sunt dedicate primirii inaltilor oaspeti ai califilor.
Aici se afla faimoasa Patio de los Arrayanes (Curtea cu mirti) care are in centrul sau un bazin. Mi-a placut mult si Salon de Embajadores (Salonul ambasadorilor) care a devenit celebru pentru doua mari evenimente ale unei epoci: primul a fost capitularea regelui Boabdil si al doilea primirea lui Cristofor Columb de catre Regina Isabella de Castilia, care i-a oferit bijuteriile sale pentru a-i sponsoriza calatoria de descoperire a Americilor. In Salonul ambasadorilor se afla tronul regal si tot aici aveau loc si receptiile oficiale.
Pentru a ajunge la harem, am trecut prin Sala de los Mocarabes (Sala Stalactitelor Ornamentale)
Aceasta are plafonul deteriorat de trecerea timpului, dar se poate observa foarte bine lucratura complicata.
Si am ajuns si in ultima zona unde accesul era permis doar califului, sotiilor lui si restul familiei, precum si servitorilor de incredere. Chiar in mijlocul haremului se afla Patio de los Leones (Curtea leilor). Curtea este acoperita cu marmura alba si inconjurata de 128 de coloane. In centrul ei se afla fantana cu 12 lei ce simbolizeaza orice poate fi legat de aceasta cifra: lunile anului sau zodiile. Destul de bizara aceasta reprezentare daca tinem cont ca potrivit cartii sfinte a musulmanilor, Coranul, se interzice reprezentarea a tot ceea ce este viu. Din punctul meu de vedere Curtea leilor este simbolul Alhambrei. Este singura imagine care ramane intiparita si singura care nu poate fi confundata, toate celelalte se suprapun sau solicita extrem de intens memoria.
Ce putem spune? Maretie, putere, autoritate…atribute ce apartineau doar califului care s-a bucurat de acestea intr-o curte “vie” populata cu rodii si portocali, cu palmieri si chiparosi.
Am intrat apoi in cele trei sali din jurul acestei curti. Acestea se numesc Sala de las Dos Hermanas (Sala celor doua surori), Sala de los Abencereajes (Sala maurilor unde, conform legendei, ar fi fost decapitati 16 cavaleri Abencereajes suspectati de inalta tradare si al caror sef era iubitul fiicei favorite a califului, Zoraya ) si Sala de los Reyes (Sala Regilor). Locuinta Zorayei se afla foarte aproape de Sala celor doua surori. Mi s-a parut deosebit de interesant sa aflu ca pe langa Sala celor doua surori exista si o Sala de los Secretos, Sala secretelor cu o acustica extraordinara, care permite persoanelor aflate in colturile ei sa se auda chiar daca acestea isi vorbesc in soapta si sunt, deci, la mare distanta una de cealalta. Poate inimaginabil acest lucru pentru acele timpuri si totusi arabii au reusit.
Aceste sali sunt magnifice, cred ca cele mai frumoase din Palatul Nasrid, cu plafoane si stucaturi complicate ca un stup de albine sau cu ornamente deosebite pe cupola in forma de stea.
Urmatoarea sala conduce spre Mirador de Daraxa, ce da spre o gradina mirifica, numita Daraxa Garden,
adica Gradina cu portocali si spre camerele lui Washington Irving, autorul celebrelor “Povesti ale Alhambrei” care a locuit aici trei luni in 1829.
Gradina cu portocali are in partea centrala o fantana din marmura care poarta inscriptionat un poem, ca si Fantana leilor.
Cat despre baile regale, Banos Reales, unde se rasfatau sotiile si favoritele califilor, acestea chiar sunt adevarate opere de arta. Banos Reales au fost construite chiar dupa modelul bailor romane.
Ma gandeam, in timp ce iesem din palat, ca intr-adevar maurii au reusit sa construiasca aceste minuni cu materialele nu tocmai rezistente din vremea lor, dar cu indrazneala si dorinta de a ramane peste timp, pentru a vedea noi azi “raiul lor pe pamant”…
Eh, acum dupa ce strabatusem atata cale era vremea, momentul unei odihne binemeritate , trebuia sa ajungem si intr-o gradina, nu-i asa?
Am ajuns si la Palatul de placeri Generalife, care are niste gradini deosebit de interesante si ingrijite in permanenta. Ar fi si pacat sa nu se intample acest lucru. Ele reprezinta atractia finala a acestei zile pline de satisfactie. Palatul, construit pe Cerro del sol (Dealul Sorelui), era candva vechea resedinta a califilor arabi, un palat de vara care din pacate nu mai are prea multe de aratat. Aici se mai pot admira Patio de Acequia si Mirador de la Sultana.
Patioa de Acequia sau Curtea santului de irigatii este cea mai importanta parte din Generalife. Canalul central de apa, care imparte Alhambra pe lungime, este inconjurat de multe alte jeturi mici de apa.
La sfarsit am vizitat Capela Regala, unde se afla inmormantati regina Isabella de Castilia si Regele Ferdinand de Aragon.
O ultima privire...si-apoi din nou la drum.
Granada are inca multe locuri la care nu am ajuns, chiar doua sau trei zile merita alocate…Ma gandesc cu drag la ziua in care voi reveni aici…Si, desi au trecut doi ani, inca nu pot sa clasez tot ceea ce am vazut la capitolul “dragi amintiri”. Chiar mi-a fost teama sa-mi reamintesc, sa vad pozele si filmarile realizate atunci. Ma gandeam ca le port cu mine in suflet si ca, daca voi povesti, voi rupe o vraja, vraja califatului din Alhambra. Dar, mi-am reamintit acea zi si am povestit-o cu mare dragoste pentru o colega de serviciu, o doamna distinsa pe care o respect mult si care isi doreste sa ajunga la Granada. Si atunci, intr-o frumoasa zi de vara, va trai acolo “visul califului arab” si se va convinge de intreaga splendoarea a gloriei trecute a Alhambrei...
Granada insa a fost speciala, cu totul deosebita. Si as mai merge de cateva ori sa o descopar cu calm, lipsita de emotia care m-a gatuit si nu m-a lasat sa respir timp de o zi.
Granada e magica! Este sublima! Este magnifica!
Oricat de mult m-as stradui sa povestesc ce am vazut acolo si ce am simtit nu voi reusi sa o prezint indeajuns, sa o descriu intru totul…Doar cand ajungi la fata locului poti intelege in ce rezida faima si farmecul ei: palat de placeri, bai si haremuri, fantani si gradini, azulejos multicolore…ca in povestea cunoscuta a Seherezadei din basmele celor “ 1001 de nopti”. Eu chiar am denumit-o “Noaptea 1002”.
Ne-am propus sa vedem Andaluzia avand cazarea timp de zece zile in Algeciras. Din Algeciras am calatorit pe patru roti zilnic si am vazut tot ce poate oferi mai frumos aceasta zona: Granada, Cordoba, Sevillia, Malaga, Ronda, Marbella, Estepona…
Cea mai asteptata zi a fost cea in care planuisem sa vizitam Granada, aflata la 264 kilometri de locatia in care ne cazasem, deci cam 3 ore si jumatate de drum, destul de departe, multe ore pe drum.
Citisem pe forumuri ca trebuie facuta rezervare din timp, poate chiar cu o luna inainte. aceasta intrucat numarul vizitatorilor este foarte mare, Alhambra (aflata sub patronaj UNESCO), fiind cel mai vizitat obiectiv turistic din Spania, si mai mult decat atat, in zona de vizita sunt admisi zilnic doar un numar strict de turisti. Chiar nu am crezut, chiar am avut impresia ca ne vom descurca la fata locului, dar la casele de bilete cozile erau uriase. Vizita la Alhambra presupune alegerea unui anume tip de bilete: fie unul general care include tot: Alcazaba, Palatele Nasrid, Palatul Carlos al V-lea si Palatul Generalife fie o varianta care se rezuma strict la Palatul Nasrid. Depinde cat timp se poate aloca. Biletul general costa, din cate imi amintesc 20 euro/persoana. Ii sfatuiesc pe cei care doresc sa ajunga la Alhambra sa se hotarasca din timp asupra zilei si sa aplice pentru rezervare. Daca se calatoreste printr-o agentie de turism aceasta problema este rezolvata de la sine.
Cand am ajuns prima data in Granada nu aveam bilete si am stat la coada cam o ora, am realizat ca nu avem sanse si am renuntat lasand pe o alta zi.
De retinut ca este importanta si ora de rezervare indicata pe biletul pentru Palatul Nasrid: ea trebuie respectata cu sfintenie si trebuie sa ajungi cu 30 minute inainte la intrare, in rest pentru toate celelalte obiective ordinea si timpul alocat sunt variabile, dupa cat preferati sa stati acolo.
Vizita in Palatul Nasrizilor limiteaza numarul de persoane la 5000-6000 persoane/zi, aceasta fiind adevarata problema.
Parasind Granada dupa prima tentativa nereusita de vizita am plecat la Sevillia in aceeasi zi, dar…timpul trecuse, cam totul era inchis. Cu alte cuvinte, o zi sacrificata …Deci, atentie la programare !
Asa deci, am facut rezervarea pe site de indata ce am ajuns “acasa” la Hotelul Maria-Luisa din Algeciras, precizand clar ora la care dorim sa vizitam Palatul Nasrid. Norocul nostru ca am stat suficiente zile astfel incat rezervarea acordata - in fine ! -s-a incadrat in programul nostru de vacanta: exact in preziua plecarii spre Romania, a doua zi biletele ar fi fost de prisos pentru ca ne astepta o calatorie de aproape 4000 de kilometri, asta insemnand patru zile pana la Bucuresti, nici mai mult nici mai putin.
Ca sa rezum : rezervarea a venit a doua zi, am mers la banca La Caixa cu codul indicat, iar acolo ne-a ajutat o angajata foarte amabila a acestei banci sa printam biletele la ATM. Ne-am linistit si am continuat, pe moment, sa colindam de-a lungul si de-a latul prin Andaluzia. Autopista del Mediterraneo a fost zilnic “tovarasa nedespartita”, chiar “prietena noastra”si invatasem succesiunea localitatilor si cladirile pe unde treceam.
Pentru ca imi propusesem sa studiez fiecare element al vietii cotidiene in detaliu, sa admir relaxata toate acele hoteluri si plaje aurii situate pe Coasta del Sol, am urmarit impresiile, impactul pe care l-a avut asupra fetei noastre “intalnirea cu Andaluzia” atunci cand a ajuns acolo prima data, pentru un internship: “se vedeau palmieri peste tot, case galbene, apoi alti palmieri, coasta…urcam pe niste munti si de sus se vedea plaja…si vegetatia aceea specifica, saraca, doar pamant si niste flori roz ce seamana cu bujorii de pe la noi” ne spunea ea odata.
Drumul de dus - a doua oara - chiar a fost un “cadou spaniol”: pe malul Mediteranei, foarte aproape de apa, chiar am admirat rasaritul pentru ca am plecat foarte devreme. Marea a fost tot timpul pe partea dreapta si Gibraltarul nu l-am prins deloc invaluit in ceata. Sunt privelisti unice, simti ca esti una cu natura, cu nisipul si chiar cu soarele care inrosea apa in departari. Am depasit San Roque, Estepona, Marbella, Malaga si pe langa Pestera Nerja am intrat in Parcul National Sierra Nevada. Muntii de aici sunt altfel decat Alpii sau Jura (pe care ii mai “batusem”): inalti, cu vai verzi si impadurite cu maslini sau pe alocuri cu culmi muntoase inca acoperite de zapada. Uneori firul de asfalt se strecura cu dibacie printre versantii inalti, alteori drumul era "decupat" in stanca. Peisaje de vis si multa salbaticie! Seamana mult cu tot ceea ce am vazut noi candva in filmele cu cowboy (turnate, de regula, aici !).
Granada, ultimul bastion maur din Peninsula Iberica, este situata destul de aproape de cel mai inalt varf din Spania, Mulhacen (3481 metri) care ii mai modereaza temperaturile ridicate.
Din pacate, ca marea majoritate a turistilor veniti pentru prima data aici, am facut aceeasi mare greseala: ne-am concentrat prea mult pe complexul Alhambra si mai putin pe orasul Granada unde ne-ar fi asteptat atatea lucuri frumoase de vazut, precum: vechiul cartier El Albaycin (sau Albaicin pe care, din fericire, am apucat sa-l admiram de sus, din Alhambra), San Cristobal, Sacromonte, Realejo. Asa am ratat si vizita la casa-muzeu a lui Federico Garcia Lorca. In Granada scriitorul a fost arestat si executat rapid de nationalisti, in 1936, chiar la inceputul Razboiului Civil.
Din Plaza Nueva masina urca pieptis o coasta foarte abrupta, spectaculoasa chiar, Cuesta del Gomerez pana la Puerta de las Granadas (Poarta Rodiilor). Din oras se pot lua, dupa cate am vazut, si autobuze care ajung pana sus de tot.
Am mers cu masina pana la locul de parcare dedicat vizitei palatelor, aici un pic cam aglomerat deci cu greu am gasit un loc. Si, in sfarsit, am intrat victoriosi privind cu mila spre cozile de turisti care sperau intr-un miracol pentru a obtine un bilet. Va spun eu: nu exista aici o astfel de minune, doar rezervarea din timp este cheia acestei victorii.
Alhambra, sofisticata si eleganta, cu o pozitie strategica calculata, fost palat, fortareata si rezidenta a califilor Nazaries (Nasrid in limba engleza) se ridica maiestuoasa pe Dealul Sabika.
Alhambra cuprinde patru zone mari: Alcazaba-cetatea sau zona militara, Palatele Nasrid, Palatul de placeri Generalife si Palatul renascentist Carlos al V-lea. Din toate partile complexul este inconjurat de livezi si multe gradini cu fantani arteziene mai mari, mai mici si pentru un tur general iti trebuie cam o jumatate de zi. Cat priveste numele lui, parerile sunt impartite. Uneori este cunoscuta sub denumirea de “fortareata rosie”, nume ce deriva din limba araba “Qualat al Hamra”. Alte surse ii releva patronimia ca provenind din numele celui care a inceput aceasta constructie la 1240, respectiv de Ibn el-Ahmar sau Alhamar, primul rege din dinastia Nasrid.
...Cum a fost ?...A fost destul de cald, eram in iulie si ne gaseam o alinare doar in gradini cand ne stropeam putin cu apa sau... cand am patruns, in fine, in palate. E de recomandat oricare alta perioada, mai putin lunile iulie-august, pentru ca, acum, desi e plin ochi de turisti din toate continentele o astfel de vizita este greu de realizat cand afara sunt peste 40 grade Celsius. Pare un pelerinaj modern!...
Bine ca informatiile vin ca o "ploaie deasa" in aceasta vizita, mai uiti de soarele torid, dar sunt greu de digerat fara o harta buna in mana.
“Dantela de piatra”sau “dantela in piatra”, oricum am denumi aceasta frumoasa cetate construita de catre Yusuf I si de fiul acestuia, Mohamed al V-lea, este de departe cea mai frumoasa “mostenire” maura pentru Spania, o intalnire fericita de coloane, bai, apartamente regale care au rezistat pana in timpurile noastre. Materialele folosite initial nu erau prea rezistente, astfel ca in secolul al XVII-lea a cazut complet in ruina si a fost abandonata.
Scapata ca prin minune de trupele lui Napoleon care intentionau sa o darame, Alhambra intra intr-un amplu proces de restaurare datorita ducelui de Wellington si, ulterior, vizitei lui Washington Irving, proces care continua si in zilele noastre si gratie caruia si-a redobandit, incetul cu incetul, frumusetea odata spulberata.
Am intrat, deci, prin Puerta de la Justicia
Cealalta latura este marginita de Palatul lui Carlos al V-lea, o bijuterie a Renasterii italiene, proiectat de Pedro Machuca, un elev al lui Michelangelo, o locatie total diferita ca si constructie de restul complexului, unica in Spania si usor contrastanta cu stilul arab predominant.
Este o constructie foarte solida, are patru etaje si pentru o vreme acest turn chiar a si fost locuit. Turnul nu servea doar scopului de aparare, in caz de pericol, ci si pentru a indica anumite ore din timpul noptii cand fermierii trebuiau sa ude campurile; iar in timpul ocupatiei franceze, a fost pentru o scurta perioada de timp si inchisoare de stat.
Alcazaba a avut si ea, la un moment dat, acelasi destin ca si intreaga Alhambra: a fost abandonata, abia mai tarziu intreprinzandu-se lucrari de restaurare.
Alcazaba are chiar si o gradina care insa nu este la fel de impresionanta ca vecinele ei.
Si intrucat intrarea in Palatul Nazrid era prevazuta pentru 15h00, iar ora se apropia deja, ne-am asezat la coada de asteptare pentru a patrunde in faimosul palat. Stand, i-am analizat, din nou, pe multii turisti nobositi si nesperiati de caldura lui Cuptor. Si gata: poarta magica s-a deschis.
Trebuie urmarit traseul de vizita, incapere cu incapere, curte dupa curte, gradina cu fantani dupa alta gradina. Sa nu uitam baile in culori indraznete avand pereti din azulejos cu impact vizual foarte puternic. Altfel esti coplesit de frumusetea sa neobisnuita, pare un palat desprins dintr-un basm, poate chiar din “1001 nopti”, cu arcade in forma de potcoava ca si trasatura caracteristica maura, cu stalactite si stucaturi complicate, insa atat de fragile, denumite muquarnas, adica faguri de miere.
Prima incapere Mexuarul era Camera de Consiliu si de administrare a palatului.
Pentru a ajunge la harem, am trecut prin Sala de los Mocarabes (Sala Stalactitelor Ornamentale)
Aceste sali sunt magnifice, cred ca cele mai frumoase din Palatul Nasrid, cu plafoane si stucaturi complicate ca un stup de albine sau cu ornamente deosebite pe cupola in forma de stea.
Urmatoarea sala conduce spre Mirador de Daraxa, ce da spre o gradina mirifica, numita Daraxa Garden,
Eh, acum dupa ce strabatusem atata cale era vremea, momentul unei odihne binemeritate , trebuia sa ajungem si intr-o gradina, nu-i asa?
O ultima privire...si-apoi din nou la drum.
Granada are inca multe locuri la care nu am ajuns, chiar doua sau trei zile merita alocate…Ma gandesc cu drag la ziua in care voi reveni aici…Si, desi au trecut doi ani, inca nu pot sa clasez tot ceea ce am vazut la capitolul “dragi amintiri”. Chiar mi-a fost teama sa-mi reamintesc, sa vad pozele si filmarile realizate atunci. Ma gandeam ca le port cu mine in suflet si ca, daca voi povesti, voi rupe o vraja, vraja califatului din Alhambra. Dar, mi-am reamintit acea zi si am povestit-o cu mare dragoste pentru o colega de serviciu, o doamna distinsa pe care o respect mult si care isi doreste sa ajunga la Granada. Si atunci, intr-o frumoasa zi de vara, va trai acolo “visul califului arab” si se va convinge de intreaga splendoarea a gloriei trecute a Alhambrei...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu