Vicenza...Bijuterii de aur…bijuterii de piatra "semnate"Andrea Palladio

Vicenza...Bijuterii de aur…bijuterii de piatra "semnate"Andrea Palladio

Ne intorceam in Romania de la Barcelona, ca intotdeauna cu masina, si pentru ca ne oprisem cateva ore la Lago di Garda ca sa ne intalnim cu niste prieteni am renuntat sa poposim peste noapte la Verona si am ales Vicenza, un intreg oras aflat sub patronaj UNESCO. Eram inca sub influenta stilului arhitectonic modern al capitalei cataluneze si inca visam la casele lui Gaudi, inedite si pitoresti. Parca nu ma simteam pregatita sa cunosc minunatiile lui Andrea Palladio, un alt arhitect de exceptie care si-a lasat “semnatura” pe multe cladiri din regiunea Veneto, realizate intr-un stil caracteristic, sobru si echilibrat: vile celebre precum La Rotonda, Villa Foscari si Villa Piovene sau palate ce amintesc de Roma antica. Un oras de “aur” la propriu si la figurat.

Si nu vorbesc numai de valoarea “bijuteriilor Palladio”, ci si de faptul ca aici, de 3 ori pe an, are loc Expozitia de Aur celebra la nivel mondial (ianuarie, iunie și septembrie). Desi un oras mic, cu numai 110 000 locuitori, Vicenza este cunoscut ca fiind centrul de prelucrare al aurului cel mai important din Italia…

Cazarea am ales-o destul de tarziu si nu prea puteam face mofturi pentru ca am ajuns spre miezul noptii si abia am gasit la Hotel Corona o camera pentru 2 persoane plus mic dejun, care a fost 45 euro/noapte iar pentru a treia persoana s-au mai adaugat inca 10 euro. Curat, foarte curat, camera mare, baie, dar instalatia de aer conditionat…hm! In sfarsit! Despre cazari mai bune si chiar convenabile aflate in regiunea Veneto pentru turisti neobositi ca noi  o sa povestesc in alte insemnari, de exemplu in cea despre Verona sau Venetia unde pentru pret similar am gasit calitate extra.

Cat priveste micul dejun, ca in toate restaurantele italiene care il au inclus in pretul cazarii, acesta este destul de “subtire”, nu se poate compara cu un mic dejun inclus la un hotel din tarile nordice unde acesta este foarte consistent si variat. Aici totul s-a limitat la ceai, cafea, un corn italian tipic si gem, unt, niste biscotti si... gata!

Dimineata ne-am sculat devreme pentru ca erau multe de vazut…

De indata ce am iesit in strada, am si zarit grupuri de turisti cu ghizi care incepeau turul orasului.

Orasul este superb, este aidoma unui album de arta. Incredibil! Mi s-a parut o intoarcere in timp: totul parca inghetase in jurul anului 1500, timpul se oprise in loc. Lipseau doar locuitorii invesmantati ca pe atunci.

Am inaintat usor spre centru si am strabatut stradute cochete cu arcade stramte si pictate,

vechi de sute de ani,

cu case colorate sau constructii vechi de piatra, cu coloane, cu balcoane cu flori, buticuri cu haine sau magazine, tarabe cu portocale si alte fructe mediteraneene. Din cand in cand trecea cate un scuter care lasa in urma un zgomot-ecou. Soarele inca nu incepuse sa dogoreasca, dar deja pe la colturi de strada sau pe terase vedeai cum oamenii adapostiti sub umbrele transpira si agita cu constiinciozitate un pai in citronada de lamaie cu menta in timp ce altii mancau alene un gelato sau un sorbetto. Parca simteam pe varful limbii gustul sucului proaspat stors si aroma de citrice ce-ti patrundea in nas si te faceau sa adulmeci, ca un pisoi in fata bolului cu mancare, mirosul acrisor-racoritor ce plutea usor in aer.

Si, cand ne asteptam cel mai putin, orasul vechi s-a deschis in fata noastra. Impactul a fost puternic, neasteptat. Era ceva nou, impresionant, desi vazusem cu multi ani in urma Roma. Se pare ca arhitectul a vrut s-o aduca la Vicenza. O piata spectaculoasa, Piazza dei Signori, este “supravegheata” indeaproape de Basilica lui Palladio sau Palazzo della Ragione. 

Aceasta cladire nu este o biserica, mai intai a fost sediul unui tribunal; ea i-a adus gloria suprema lui Palladio pentru ca acesta a avut o idee arhitectonica geniala introducand in vechea cladire o loggie minunata. Insa, “biserica” a fost avariata in timpul unui bombardament din cel de-al doilea razboi mondial si refacuta ulterior.

Pe partea opusa se afla Loggia del Capitanio, care dateaza din 1571, destinata celei mai înalte autoritati din Vicenza dar care, din pacate, a ramas neterminata.

Aceste doua obiective turistice nu se pot vizita, ci doar admira din exterior. Foarte aproape se inalta Turnul Bissara sau Torre di Piazza, un turn cu o inaltimea de 82 metri, una dintre cele mai inalte constructii din oras.

Timpul ne presa, aveam doar cateva ore la dispozitie deorece spre seara trebuia sa ne continuam “retragerea “ spre tara, asa ca nu am intrat in Teatrul Olimpic,

 o constructie finalizata dupa moartea arhitectului, insa conform planurilor sale.

Functioneaza si azi si este considerat cel mai vechi teatru acoperit…

Pe partea opusa lui poate fi vizitat Pallazzo Chiericati, una dintre operele majore ale lui Palladio, ce gazduieste Museo Civico.

Cladirea este complet alba si strajuita de multe statui pozitionate pe acoperis. Ea a fost inceputa in timpul vietii arhitectului si terminata mult mai tarziu, prin 1680. Aici se pot admira si picturi ale lui Tiepolo si Tintoretto.

Am vizitat orasul pe jos, in mana cu o harta si asa am identificat cu usurinta cele mai importante cladiri si piete, catedrale si palate. Amintesc doar Piazzale Vittoria si Piazza Castello, prin care am trecut in mare graba.

Dintre cladirile cele mai interesante si neaparat de vizitat mai sunt: Biserica Sf. Vicenzo si Pallazo Porto-Breganze (opera lui Palladio), 

Palazzo da Schio (cunoscut sub numele Ca d’Oro), Biserica Sf. Corona, Pallazzo Thiene, Pallazzo Porto Coleoni, Palazzo Iseppo da Porto, Domul (opera lui Palladio)

dar…Vila La Rotonda sub nici o forma nu trebuie ratata. Si se ajunge doar in 20 de minute plecand din oras direct la Via della Rotonda, 45; dar, pentru siguranta, trebuie intrebat la Oficiul de turism deoarece aceasta nu poate fi vizitata intotdeauna.

La Rotonda a fost construita de catre Palladio intre 1566-1668 si finalizata intr-o forma bruta in 1571 pentru prelatul papal Canon Paolo Almerico. Dupa moartea lui Almerico, vila a fost cumparata de catre familia Capra, care a finalizat-o abia in 1620.

Aceasta vila este cunoscuta sub mai multe nume: La Rotonda, Villa Rotonda, Villa Capra.

Am ajuns tarziu la ea pentru ca, intre timp, ne-am ospatat cu o specialitate locala “Bacalla alla Vicentina”, un fel de cod sarat specific pentru Vicenza care este neaparat acompaniat de … polenta si “stropit” cu un pahar de vin Breganze Bianco.

De regula, bucataria locala este compusa din lucruri simple, traditionale, care respecta anotimpurile si care se bazeaza foarte mult pe recolta din zona.
Vilele lui Palladio atrag atentia prin  modul in care arhitectul a dat curs dorintei aristocratiei timpului de a se rasfata in case confortabile si luxoase, dar...in mediul rural. Intr-o epoca in care in alte tari ale lumii nobilimea, clasa bogata a ales sa locuiasca in resedinte somptuoase, palate, italienii bogati i-au cerut arhitectului sa le construiasca case care sa le exprime modul nou de viata,  de "la dolce vita", in resedinte - concepute ca o ferma - situate in afara oraselor, la tara, in mediul rustic, natural, pe campiile din provincia Veneto; chiar sunt numite uneori nu numai vilele , ci si "fermele " lui Palladio. Asa au aparut vilele pe care le-am enumerat la inceputul relatarii despre Vicenza.

Din nefericire nu am stiut ca trebuie sa ne adresam Oficiului de Turism din Piata Matteotti, 12 de unde ne-am fi putut inscrie la un tur platit (12 euro/persoana) si am fi strabatut orasul cu ajutorul ghidului in doar trei ore si astfel am fi castigat timp. Dar, la un moment dat, am zarit un grup de turisti pe care l-am urmarit pas cu pas. Am aflat, tragand cu urechea la explicatiile prezentate,  cateva informatii interesante. De exmplu, Casa Cogollo de pe Corso Palladio este denumita impropriu "casa lui Palladio" pentru ca arhitectul nu a locuit niciodata aici, ea a fost construita intre 1560-1570 pentru notarul Pietro Cogollo.

Este o cladire micuta dar cu o fatada foarte eleganta.

Casa Cogollo are si o curte interioara.

Deoarece nu apartineam insa grupului, nu am putut vizita Palazzo Thiene care este sediul actual al Bancii Populare Vicenza. accesul fiind permis, pentru o parte a imobilului, numai pentru cei inscrisi la vizita ghidata. 

Itinerariul prezentat de ghid ar fi avut o logica, pe cand noi am parcurs orasul dupa cum am crezut de cuvinta. Si ne-am descurcat bine...

Este un oras superb, dar parca lasat un pic in umbra in comparatie cu Venetia si Verona in ceea ce priveste numarul de turisti…

Nu veti gresi daca va veti abate fie si numai pentru o zi la Vicenza, orasul care se confunda cu Andrea Palladio sau arhitectul care se confunda cu Vicenza…Iar daca sunteti pasionati de arhitectura, s-ar putea ca abia in doua zile sa puteti explora mai pe indelete orasul. Si va asigur ca nu veti regreta: el va asteapta sa ii admirati frumoasele piete medievale, palate renascentiste, vile cochete, galerii si biserici ce ascund in piatra o istorie zbuciumata de cateva sute de ani.