Edinburgh...Urcand pe o stanca neagra...spre un vechi castel...printre kilturi si cimpoaie (1)
Daca vreodata vreti sa patrundeti in lumea minunata a unui basm medieval sau vreti sa popositi cateva zile de concediu pe taramul fermecat al celtilor neinfricati si a domnitelor frumoase, alegerea este foarte clara: plecati in Scotia. Dar trebuie sa alegeti ca ruta un drum de coasta unde veti fi incantati sa vedeti castele romantice si resedinte istorice, sa strabateti vai adanci si sa admirati faleze salbatice si plaje incantatoare unde veti descoperi unele dintre cel mai nealterate zone ale Europei, purtatoare de traditii si obiceiuri stravechi. Scotia este un adevarat paradis verde, iar drumul pe care l-am parcurs l-am descris intocmai si este serpuitor si stramt, cu urcusuri si coborasuri aproape tot timpul, exact ca in filme, dar, nicio grija, asfaltul este excelent.
Am aflat o tara minunata, naturala, cu peisaje salbatice pustii, lipsite de iuresul turistilor, cu munti, lacuri, mlastini, o vegetatie bogata, campuri largi si ferme, pajisti pe care pasc turme de oite blande si simpatice, cu dovezi ale fostelor exploatari miniere, cu distilerii artizanale de whisky, si, in primul rand, cu oameni calzi si deosebit de amabili. M-am indragostit de ea si oarecum am “tradat-o” ceva mai tarziu indragind Norvegia, dar Scotia mi-a ramas in inima pentru totdeauna. Scotia este mai vibranta, mai vie si romantica, Norvegia este mai rece, dar are peisaje montane de nedescris, ametitor de frumoase, unice.
Noi am plecat dimineata din Liverpool, avand de parcurs 467 kilometri si avand intentia clara de a ne opri pe drum sa cercetam ruinele Zidului lui Adrian.
Imediat de cum am zarit primele semne ne-am si oprit, cred ca undeva dupa New Castle. Mi se parea ceva fantastic sa pot atinge zidul antic asa ca am facut cativa pasi in zona.
Exista undeva, pe acest traseu, si un punct turistic, special amenajat, unde este organizat un circuit care va poate purta cu un bus in zona cea mai bine conservata a Zidului lui Adrian.
Dupa aceasta scurta vizita ne-am continuat drumul, fara oprire, pana la Edinburgh si am ajuns foarte bine spre seara. Despre cazare? Doar atat pot sa spun: extraordinara, calitate si bun gust.
Resedinta unde am inchiriat o camera cu vedere spre strada, mobilata in stil scotian,
apartine unei familii care s-a ocupat si de micul nostru dejun, rasfatandu-ne cu specialitatile locului. Rezidenta scotiana Clan Walker Guest House pune la dispozitie turistilor 4 camere si 2 locuri de parcare (gratuite).
Pentru cele trei nopti din Edinburgh, cu mic dejun inclus, am platit 361 EUR/308 GBP. Locuinta este si bine pozitionata, la 700 metri de prima statie de autobuz. Daca sunt zgarciti scotienii? Aici, unde am locuit, deloc; dimpotriva, domnul acela in varsta si simpatic tare era foarte grijuliu si verifica mereu sa nu ne lipseasca nimic. Ba mai mult, puteam servi micul dejun intr-un interval larg de timp si aveam de ales dintre doua variante sau chiar sa le incrucisam. Chiar din prima dimineata ne-a imbiat cu “haggis” - cea mai cunoscuta delicatesa scotiana.
Si sa va spun despre el: desi ma tem ca multa lume va stramba din nas, dar preparatul acesta, reprezentativ pentru bucataria traditionala scotiana, este un fel de budinca din organe de vita, oaie cu ceapa si condimente, si cu care se umple burta sau intestine de oaie. Este nu foarte bun, ci senzational, credeti-ma! Si, bineinteles, cum sa nu amintesc de ritualul ceaiului cu lapte!
Iar dupa micul dejun, echipati cu pelerine pentru ploaia care poate incepe in orice moment, am plecat in prima incursiune prin orasul in care s-a nascut Robert Louis Stevenson. Nu degeaba romancierul a scris “Comoara din insula”, inspirandu-se pentru titlu din minunatiile orasului natal. Mai in gluma, mai in serios, dar este cu adevarat un oras de vis pentru cei care iubesc timpurile apuse ale trecutului medieval! Insa, pentru cei care isi doresc zgarie-nori, sticla si beton…un NU hotarat.
Ca intotdeauna, agenda zilei era incarcata, fara prea multi timpi de respiro, asa ca am pornit repejor, iar doua dintre obiective erau rezervate din Romania.
Pana la a ajunge in cetatea medievala, Castelul Edinburgh - aflat si el “pe o stanca neagra” - aveam sa parcurgem intregul oras,
sa hoinarim pe strazi,
sa admiram si cladiri noi
si cladiri vechi,
urmarind celebra Royal Mile-High Street, artera principala a orasului vechi,
totodata “rivala” celei din partea noua a orasului, “Princess Street”. Am aflat ca denumirea de Royal Mile i-a fost data acestui bulevard pentru ca distanta dintre cele doua “capete”, respectiv Castelul Edinburgh si Castelul Holyrood este de aproximativ o mila (1,6 kilometri). Vizitele noastre erau astfel programate incat sa avem suficient timp sa vedem orasul vechi, care te fascineaza prin arhitectura in stil georgian.
Din pura curiozitate, am intrat chiar si intr-o piata–market, Royal Mile Market
unde erau destui de multi alti gura-casca precum noi. Dupa, pret de cateva minute, ne-am oprit sa ascultam un mini-concert superb al unui scotian care canta la cimpoi. Am putut studia acum, in voie, instrumentul din burduf de piele si tuburile prin care aerul iese cu presiune, scotand uneori acele sunete stridente, dar si kiltul cantaretului, din material ecosez prevazut cu o mica punguta de piele si un ecuson care indica apartenenta la un anume clan. Scotianul era mandru nevoie mare! Prin apropiere am descoperit cladirea Edinburgh City Chambers - Prefectura, actualul sediu al conducerii locale.
Am intrat in curtea interioara mai mult purtati de curiozitate, pentru ca citisem ca aici, in cateva incaperi, s-au filmat in 1995 cateva cadre din filmul Braveheart cu Mel Gibson.
Bineinteles ca am facut cateva poze si ne-am continuat drumul spre Catedrala St Giles.
As fi fost nepoliticoasa sa il ignor si sa nu il “salut” pe Adam Smith care ne masura nemiscat cu privirea si ne privea “nemuritor si rece”;
statuia se afla foarte aproape de cladirea Inaltei Curti de Justitie.
Catedrala St Giles, High Kirk of Edinburgh are o vechime memorabila, dupa unele surse a fost un locas de cult inca pe la 854.
O lunga perioada de timp, pana la 1598, a fost singura biserica parohiala din Edinburgh, apoi a devenit protestanta, in 1559, sub John Knox – reprezentantul de frunte al Reformei scotiene.
Asa ca, de la sine inteles, am vizitat si Casa lui John Knox, (John Knox’House) situata pe Royal Mile la numarul 45 (pret bilet: 5 GBP).
Ceea ce se stie cu siguranta legat de aceasta casa,
este doar ca, pe scaunul din poza, reformatorul si-a cunoscut sfarsitul; alte dovezi evidente ca ar fi locuit aici, nu apar.
Am descoperit un interior de epoca,
cu cateva artefacte,
suficient ca sa ne dam seama de sobrietatea si personalitatea sa.
Incaperile acestei case mai pastreaza ceva obiecte originale,
unele fiind chiar intr-o stare destul de buna;
se pot admira si cateva tablouri expuse.
Ba chiar intr-o camera erau puse la dispozitia turistilor cateva vesminte de epoca in care acestia se pot imbraca si face poze.
Acest obicei, de a te fotografia in haine de epoca in decor medieval, l-am descoperit peste tot in muzeele si casele memoriale vizitate nu numai in Scotia, ci in intreaga Mare Britanie.
Mai privind spre o vitrina,
mai intrand intr-o curte interioara pentru a admira cladirile vechi
care au supravietuit timpului,
am ajuns la Castelul Edinburgh, cocotat, cum am mai remarcat, "pe o stanca inalta", unde urci cu nadejde, pieptis, vreo 15 minute.
Dar altfel, cum sa ajungi si sa patrunzi in “inima Scotiei”? Din start e de spus ca trebuie prevazute pentru aceasta vizita minimum 3-4 ore si nu e de gluma. Acesta nu este un simplu castel asa cum suntem de regula obisnuiti; nu, este o adevarata cetate medievala care cuprinde multe muzee si odata ajunsi in fata lor, o sa va convingeti ca nu puteti taia nici unul de pe lista.
Biletele le-am rezervat inca din tara (pret:15.5 GBP) dar, cand mergeti sa le luati de la casa de bilete a castelului. veti remarca ca exista o anumita ora tiparita. Precizez ca puteti intarzia putin (noi nu am stiut, dar e bine de retinut pentru cei interesati), deoarece pe bilet apare doar ora de acces iar din acel moment puteti incepe vizita si sta cat poftiti, chiar intreaga zi. Noi am incercat sa ne limitam, aproape fugind, la 3.5 ore!
In Castelul-Cetate Edinburgh - o imensitatea alcatuita din multe cladiri cu terase suprapuse,
se poate patrunde urmand si o alta cale si anume, mergand pe o esplanada - o zona care azi serveste ca parcare.
Aici erau amenajate acum tribunele pentru Festivalul de jazz si blues care avea loc in acele zile.
Am trecut peste un pod mobil si am ajuns intr-o curte mare unde se pot admira statuile personalitatilor istorice scotiene marcante din ultimii 500 de ani. Ne stransesem aici multi turisti si admiram peisajul pana hat-departe, dar in acelasi timp priveam si asteptam ceremonialul ocazionat de tragerea cu tunul. Evenimentul acesta are loc zilnic, fix la aceeasi ora, la 13.00 si este numit ”the One o’Clock Gun”.
Super! Castelul Edinburgh...stapanit pe rand cand de scotieni cand de englezi, fortareata a cunoscut atacuri violente, intrigi politice si multe alte evenimente. Cat de curand aveam sa ne convingem de toate acestea si de altele inca nebanuite, vizitand muzeu dupa muzeu intr-o ordine aleatoare, neimpusa ca traseu. Am aruncat o ocheada de sus, de pe metereze, si privind am descoperit o frumoasa panorama a orasului Edinburgh si a imprejurimilor.
Dotati bine cu harta castelului si cu un audioghid, am reusit sa parcurgem fara probleme toate cele 26 de sectiuni ale acestei cetati medievale, in care totul este bine inscriptionat si stii mereu, exact, unde te afli.
Pentru inceput am intrat in Muzeul National Militar - Scottish National War Museum
unde, pe langa multe informatii militare interesante,
am aflat-o si pe cea a celebrului tun Mons Meg expus afara. Tunul acesta urias a fost construit in Belgia, in secolul al XV-lea si, din pacate, a avut o perioada de functionare limitata, intrucat a explodat cu ocazia vizitei ducelui de York cand a fost trasa salva de salut. In muzeu mai sunt expuse arme si uniforme militare scotiene, harti si multe alte obiecte de razboi.
A urmat apoi Casa Guvernatorului,
adica fosta resedinta oficiala a guvernatorului castelului si New Barracks - cladirea garzilor scotiene, The Royal Scots Dragoon Guards Regimental Museum.
In Royal Scots Regimental Museum am descoperit afise si obiecte din timpul razboaielor napoleoniene,
ne sunt aratate camerele de detentie ale acestora si gasim indicate chiar ratiile de mancare;
ne uitam totusi la o inchisoare militara.
Gratie tablitei indicatoare Foogs’s Gate am descoperit locul primei intrari in citadela, intrare care a fost construita de Regele Charles al II-lea precum si Dog Cemetery - locul unde, candva, erau ingropati cateii Reginei Victoria.
Cea mai veche cladire a cetatii medievale este Capela St Margareta, St Margaret Chapel’s.
Aceasta poarta numele reginei care si-a convins sotul sa mute Curtea Regala de la Dunfermeline la Edinburgh.
Am lasat la sfarsit partea cea mai interesanta, care se afla in zona denumita The Honours of the Kingdom.
Aici, in sala Crown Room se afla o expozitie cu ajutorul careia am facut cunostinta cu “regalitatea” si insemnele ei: coroana, sceptrul si sabia precum si cu vesmintele purtate de regi.
Tot aici pot fi admirate Bijuteriile coroanei si tronul, Stone of Scone, pe care stateau regii inainte de ceremonia de incoronare.
In aripa Queen Mary’s Apartments se afla Apartamentele Regale (Royals Apartments),
unde Regina Maria a Scotiei l-a adus pe lume pe James VI, Iacob al VI-lea al Scotiei.
Camerele sunt goale,
dar semineele,
tavanele
si chiar peretii frumos decorati inca mai amintesc de opulenta vietii regale.
Langa apartamente exista si o sala, Great Hall, unde sunt expuse diverse arme si armuri.
Iar aici vizita s-a incheiat si noi am iesit destul de repede din cetate, tot pe langa zona unde urma sa se desfasoare Festivalul de jazz. Trebuia sa profitam de o dupa-amiaza scotiana insorita pentru o plimbare relaxanta si sa mai auzim cativa scotieni cantand la cimpoi pe strazile din Edinburgh...(continuare).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu