Intr-o frumoasa dupa-amiaza de iulie am ajuns pe patru roti la Helsinki pentru un sejur extrem de scurt, de doar doua zile si jumatate, drept pentru care am hotarat sa exploatam la maximum timpul si, imediat dupa ce ne-am lasat bagajele in apartamentul inchiriat, am plecat spre Porvoo, un orasel medieval splendid din apropiere. Aflasem din timp ca este una dintre cele mai vechi asezari din Finlanda, datand de la 1346 si ca este renumita pentru cladirile sale bine conservate. Ideea de a ajunge la Porvoo s-a dovedit, de departe, geniala...
Situat la doar 50 km de Helsinki, Porvoo este un sat medieval finlandez care oferă surprize de neegalat: traditionale case micute de lemn, o biserică veche extraordinar de interesanta si o primarie transformata în muzeu, mici restaurante, si multe, multe galerii de arta.
Toate casele sunt colorate în nuanțe pastelate avand un fel de vitrine mici in care sunt expuse diferite obiecte simpatice, multe lucrate manual. Cele mai multe se sprijina pe un fel de brau de piatra, poate fi vorba si de pivnitele de la subsol?! Cum, la ora aceea, stradutele erau pustii deoarece lumea era pe malul raului si petrecea, nu am avut pe cine sa intreb cateva detalii constructive desi eram curioasa.
Toate casele sunt colorate în nuanțe pastelate avand un fel de vitrine mici in care sunt expuse diferite obiecte simpatice, multe lucrate manual. Cele mai multe se sprijina pe un fel de brau de piatra, poate fi vorba si de pivnitele de la subsol?! Cum, la ora aceea, stradutele erau pustii deoarece lumea era pe malul raului si petrecea, nu am avut pe cine sa intreb cateva detalii constructive desi eram curioasa.
Flori multicolore împodobesc gardurile, ferestrele, intregind tabloul acestei mici asezari care se oglindeste in apa cristalina a raului Porvoonjoki.
Am parcat in zona noua a orasului, langa un centru comercial si in fata unei cladiri ciudate flancata de doua grupuri de statui care simbolizeaza spiritul de familie atat de inradacinat la poporul finlandez.
Am traversat o strada plina de flori
si ne-am afundat in Orasul Vechi.
Chiar din start poti găsi o cutie cu mai multe pliante (gratuite) si harti care vă pot furniza idei pentru câteva itinerarii de a parcurge usor micuta si cocheta asezare.
Ne-am strecurat pe stradute pietruite
pe care se aliniaza, ca la carte, casute de poveste in toate culorile.
Cum toate sunt acoperite cu scanduri, acestea par atat de asemanatoare si totusi, daca le privesti cu atentie, sunt diferite ca forma si marime; foarte interesante, m-am oprit si am studiat cateva dintre ele cu mare atentie.
La intrare era “masina cu inghetata” si ma gandeam ca o sa-mi cumpar si eu una, dar nu am avut succes: nu era nimeni acolo; era deja trecut de ora 17h00.
La intrare era “masina cu inghetata” si ma gandeam ca o sa-mi cumpar si eu una, dar nu am avut succes: nu era nimeni acolo; era deja trecut de ora 17h00.
Straduta de piatra gri, plina de flori galbene, stralucea de curatenie.
Am vazut atatea flori…peste tot erau flori: galbene, rosii, mov incat uitasem pentru moment ca ma aflam intr-o tara nordica. Grija pentru estetic si frumos a locuitorilor din Porvoo este evidenta...
Poate ca as mai fi studiat arhitectura casutelor cu puternice influente suedeze, dar ma ambitionasem sa vad toata localitatea pana sa se intunece. Asa ca, mergand mai departe cu harta in mana, am poposit la Cafeneaua Helmi: dar si aceasta era inchisa.
La un moment dat am zarit, de la distanta, un mic scuar, o mica piata mangaiata inca de razele soarelui. Da, anul acesta soarele a iubit mult Finlanda. Am simtit asta pe toata durata calatoriei.
Intre timp am depasit “districtul carnii”
si un mic restaurant
dupa care, iata-ne in in fata vechii Primarii din Porvoo, o cladire cu un singur nivel, una dintre cele mai cunoscute din Porvoo Old Town (Orasul Vechi).
Nu ma asteptam sa o gasim deschisa astfel ca, din curiozitate, am inconjurat-o, dupa care am urcat cele cateva scari. Azi, aici se afla Muzeul din Porvoo, care expune piese de mobilier si lucrari de arta foarte valoroase precum si exponate apartinand artistilor locali, picturi de Albert Edelfelt și Johan Knutson. Daca va destainui unde mai sunt expuse panzele lui Albert Edelfelt,
adica la Ermitaj, Muzeul Orsay din Paris, Copenhaga si Philadelphia, veti avea adevarata dimensiune a valorii lucrarilor sale. In imediata apropiere se afla Muzeul Runeberg, inchis si el la ora aceea. Muzeul Runeberg este casa in care a locuit poetul national al Finlandei, Johan Ludvig Runeberg impreuna cu sotia lui, Fredrika. Unul dinter cei doi fii, Walter Runeberg, devenit un sculptor vestit, expune aici o colectie de peste 100 sculpturi. A doua zi am avut ocazia sa admir cateva dintre lucrarile lui care sunt expuse in Muzeul Ateneum din Helsinki.
Am mers si am mers...Orasul vechi este minunat, ai senzatia ca esti teleportat in plin ev mediu finlandez!
Am mers si am mers...Orasul vechi este minunat, ai senzatia ca esti teleportat in plin ev mediu finlandez!
De indata am ajuns si la Catedrala Porvoo, o catedrala luterana construita in secolul al XV-lea, initial din lemn.
Micuta catedrala poate adaposti 750 de persoane si a “trecut prin foc” si prin armele danezilor si rusilor.
Mai tarziu, in 1809, dupa ce a fost refacuta din piatra, a fost locul primei Diete din Finlanda, prilej cu care Finlanda a fost declarată Marele Ducat, iar tarul Rusiei a devenit Marele Duce al Finlandei.
Cat de frumoasa este panorama, spre rau, privind din curtea Catedralei Porvoo pe care am inconjurat-o chiar de cateva ori! Langa catedrala, la mica distanta, se afla cea mai celebra casa din orasul vechi, Casa Solitander, unde au ramas peste noapte Regele Suediei Gustav al II-lea și împăratul rus Alexandru I, in1809.
O placuta afisata discret intr-un colt al cladirii ne-a oferit certitudinea ca, intr-adevar, acolo se afla acest imobil.
Tot langa catedrala am vazut si panoul cu indicatia de cum se poate face, in timpul verii, un tur gratuit al frumoasei localitati medievale, Porvoo.
Un lucru minunat! Dar mai placut mi se pare sa o parcurgi pe jos. Am privit harta si am schimbat directia: cautam sa ajungem la Scarile Diavolului sau Pirunportaa. Pana acolo am trecut pe langa Casa Episcopului, o cladire precum un galbenus.
Scarile Diavolului sunt de fapt niste formatiuni stancoase asemuite cu niste scari, alunecoase.
Va dati seama ce inseamna pentru localnici sa le urce in timpul iernii finlandeze si cat de mare este efortul de a te mentine in picioare? Dar, odata urcate, acolo sus veti descoperi un parculet
incadrat de casutele “de poveste” de care, pur si simplu, m-am indragostit:
sunt aliniate
si colorate toate in aceleasi nuante calde
ca si cele din partea de jos a Orasului vechi. Si fiecare are povestea ei, oarecum deosebita, avand in vedere ca sunt locuite atat de finlandezi cat si, aproape in egala masura, de urmasii suedezilor stabiliti aici din vechime. Micutele obiecte tipic aranjate la ferestrele oricarei case din Porvoo ne "zambeau" misterios si ne indemnau sa ne continuam plimbarea; poti vedea diverse figurine de sticla, portelan nu neaparat simpatice ca forma, culoare spre deosebire de cele din Helsinki, deosebite si atragator de colorate, cum aveam sa constatam a doua zi.
Ne-am continuat plimbarea mai intai spre rau si am urcat pe Podul Vechi.
Dupa, am preferat sa ne intoarcem in orasul vechi pe o alta straduta pentru ca voiam sa ajungem pe un deal cu o poveste interesanta, numit Dealul Castelului. Pana acolo am traversat un camp verde
de unde, privind in urma, am putut admira o imagine superba a Orasului Vechi invaluit deja in razele asfintitului. Dealul, asa cum ne-a explicat cu multa amabilitate o familie de suedezi aflata in plimbare, este un vechi sit al unei cetati de lemn din care au mai ramas doar niste santuri. Peste aceste santuri sunt acum amplasate poduri de lemn.
La poalele acestui deal se afla Parcul Maari, o zona frecventata in special de cei care iubesc natura prin drumetii sau practica jogging-ul.
Totul este inconjurat de o padure de pini care sporesc misterul zonei. Totul este atat de fermecator si natural incat am fost ispititi si atrasi in mijlocul padurii, am traversat fara sa clipim podetele, am urcat si coborat pana hat-departe. Pentru o clipa timpul a stat in loc: era o liniste suprema si eram in mijlocul naturii, parca virgine: era aievea sau un vis? Mi-am scuturat capul usor, sa ma trezesc, si am plecat pe o alta poteca, inapoi.
Ea ne-a condus incet, printre palcuri de copaci, din nou spre rau. Undeva, pe aici, am intalnit un alt cuplu care ne-a oferit cateva informatii si care ne-a asigurat ca nu mai este vorba de niciun castel de vizitat si ca doar din vechime, cand probabil acesta existase, locul acesta fusese denumit "Dealul Castelului". Si noi care eram in cautarea lui...si eram neobositi...si nu voiam sa ne intoarcem in micuta asezare far sa-l vedem! Dar, acum ca aflasem cum stau lucrurile, ne-am reintors si am trecut podul privind spre malul opus: deja se inserase si tinerii petreceau. Unii erau urcati pe ambarcatiuni si se intreceau pe o muzica ce inunda vazduhul acela nordic pur.
In fata noastra a aparut un monument-tun
si de aici ni s-a deschis panorama
asupra acelor case rosii atat de cunoscute, care altadata erau depozite comerciale.
Totul era animat, totul emana tinerete, totul insemna viata. Cata diferenta intre tihna si calmul trait in padurea de pini si malurile raului Porvoonjoki! Si asta se intampla intr-o zi de luni seara…insa in luna iulie!
Pana sa ajungem la podul cel nou mai aveam putin
si imi parea rau: simteam ca, in curand, dupa-amiaza mea medievala va lua sfarsit…visul se va sfarsi…mai puteam doar sa admir cateva cladiri noi
si gata…tot ceea ce am trait a ramas acolo... dar si, bineinteles, in inima mea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu