Călătoria spre Suedia a început din…Cehia… Germania… Danemarca…de fapt, din România. După o cursă lungă și istovitoare, de aproape 1400 kilometri, străbătuți într-o singură zi și în care a condus doar soțul meu, am ajuns spre miezul nopţii la Copenhaga. Dimineața ne-am trezit alene ca să ne revenim un pic: am mai fi dormit, dar trebuia să mergem mai departe, aventura scandinavă era abia la început.
Spălat, mâncat, revizuit bagaje…acestea nu au durat mai mult de 20 minute, apoi am montat cu grijă GPS-ul, mi-am pus aproape, chiar la picioare, hărțile rutiere care îmi conferă un plus de siguranță. Mă simt bine când le “calc” în picioare, parcă ating un petec de pământ încă neexplorat.
Doar o haltă mai trebuia să facem ca să potolim setea mașinuței. Nu prea știam care sunt prețurile așa că ne-am oprit la prima benzinărie automată pe care am văzut-o în Hvidovre. Era Statoil...am făcut plinul cu 12,34 DKK/l. O fi fost bine? Nu mai aveam timp de analize și căutări, era deja târziu și, spre 12h30, am pornit spre Göteborg de care ne despărțeau vreo 280 kilometri.
Glumeam, povesteam, plănuiam ce să mai facem, repede-repede am depășit zona metropolitană a Copenhagăi și am pășit pe Podul –Tunel Oresund, lung de 16 kilometri, care leagă Copenhaga de Malmö. Mai întâi, drumul alunecă pe sub apă, ne afundăm într-un tunel de 3,5 kilometri, iar când am ieșit, totul era calm, nicidecum ca data trecută când vântul ne sufla din toate părțile. Este cu adevărat o realizare colosală, o reușită, și este de laudat implicarea guvernelor ambelor țări care l-au plătit, scutindu-și contribuabilii de orice taxă, o “minune practică” controversată la început care, ulterior a atras milioane de turiști. Până să mă dumiresc, privirile îmi sunt atrase de eolienele de pe apa învolburată și neagră, cu sclipiri de bazalt, sunt montate pe piloni zvelți și care se rotesc după direcția vântului care apare de nicăieri: asta este o altă imagine a Mării Nordului, o mare misterioasă și frumoasă în orice zonă am întâlnit-o, o mare superbă și când este soare și când este furtună. Fie ca mergi la Hamburg, Oostende, fie la Scheveningen lângă Haga, fie la Delfzijl, Copenhaga sau Malmö chiar și la Langesund, oriunde aceasta te cucerește prin strălucire, măreție, prin acel gri-negru intens cu cât avansezi spre spre nord...Este "marea tăcerii" care te introduce în Scandinavia pe un tărâm al echilibrului și al calmului.
Plata, 49 euro, am făcut-o rapid, cu cardul, imediat după ce am depășit podul. Am regăsit același peisaj, ca și acum trei ani, ce-ți inspiră solitudine și transparență. O senzație împinsă până la absurd: aceiași și aceiași brazi zvelți. Am zis în glumă “priviți Ikea!”.
Nu ne-am oprit la Malmö, deși ar fi meritat să îl vedem și într-o zi însorită, nu ploioasă ca în 2011. Nu, nu puteam să ne oprim, aveam și așa puțin timp la dispoziție pentru Göteborg.
Întâlnirea cu Göteborgul s-a produs la ora terminării programului unei zile de lucru, cam între orele 16h00-17h00. Este bine de reținut și de evitat acest interval de timp în toată Scandinavia. Atunci traficul atinge cotele maxime pentru că peste tot, așa cum este în lumea civilizată, oamenii, conform programului de lucru, de opt ore, fug acasă. Autostrada parcă se transformase într-un ring imens, era o aglomerație neobișnuită, iar noi ne-am lăsat purtați de cei care își cunosc orașul, eram chiar mirați…nu aveam timp pentru comentarii, trebuia să ajungem cât mai repede la hotel.
La recepție, totul a decurs foarte bine, doar că nu rezervasem în același timp cu cazarea și locul de parcare pentru mașină. Ni se păruse destul de scump, 75 SEK/zi și ne gândisem, chiar sperasem să găsim la fața locului o alternativă mai rezonabilă. Recepționera de la hotelul nostru ne-a îndrumat spre un parking stradal, mult mai ieftin, cu doar 3 SEK/oră pe durata nopții până la 8h00 dimineața (după această oră se trece la tariful normal de zi, mai scump).
Doar o haltă mai trebuia să facem ca să potolim setea mașinuței. Nu prea știam care sunt prețurile așa că ne-am oprit la prima benzinărie automată pe care am văzut-o în Hvidovre. Era Statoil...am făcut plinul cu 12,34 DKK/l. O fi fost bine? Nu mai aveam timp de analize și căutări, era deja târziu și, spre 12h30, am pornit spre Göteborg de care ne despărțeau vreo 280 kilometri.
Glumeam, povesteam, plănuiam ce să mai facem, repede-repede am depășit zona metropolitană a Copenhagăi și am pășit pe Podul –Tunel Oresund, lung de 16 kilometri, care leagă Copenhaga de Malmö. Mai întâi, drumul alunecă pe sub apă, ne afundăm într-un tunel de 3,5 kilometri, iar când am ieșit, totul era calm, nicidecum ca data trecută când vântul ne sufla din toate părțile. Este cu adevărat o realizare colosală, o reușită, și este de laudat implicarea guvernelor ambelor țări care l-au plătit, scutindu-și contribuabilii de orice taxă, o “minune practică” controversată la început care, ulterior a atras milioane de turiști. Până să mă dumiresc, privirile îmi sunt atrase de eolienele de pe apa învolburată și neagră, cu sclipiri de bazalt, sunt montate pe piloni zvelți și care se rotesc după direcția vântului care apare de nicăieri: asta este o altă imagine a Mării Nordului, o mare misterioasă și frumoasă în orice zonă am întâlnit-o, o mare superbă și când este soare și când este furtună. Fie ca mergi la Hamburg, Oostende, fie la Scheveningen lângă Haga, fie la Delfzijl, Copenhaga sau Malmö chiar și la Langesund, oriunde aceasta te cucerește prin strălucire, măreție, prin acel gri-negru intens cu cât avansezi spre spre nord...Este "marea tăcerii" care te introduce în Scandinavia pe un tărâm al echilibrului și al calmului.
Plata, 49 euro, am făcut-o rapid, cu cardul, imediat după ce am depășit podul. Am regăsit același peisaj, ca și acum trei ani, ce-ți inspiră solitudine și transparență. O senzație împinsă până la absurd: aceiași și aceiași brazi zvelți. Am zis în glumă “priviți Ikea!”.
Nu ne-am oprit la Malmö, deși ar fi meritat să îl vedem și într-o zi însorită, nu ploioasă ca în 2011. Nu, nu puteam să ne oprim, aveam și așa puțin timp la dispoziție pentru Göteborg.
Întâlnirea cu Göteborgul s-a produs la ora terminării programului unei zile de lucru, cam între orele 16h00-17h00. Este bine de reținut și de evitat acest interval de timp în toată Scandinavia. Atunci traficul atinge cotele maxime pentru că peste tot, așa cum este în lumea civilizată, oamenii, conform programului de lucru, de opt ore, fug acasă. Autostrada parcă se transformase într-un ring imens, era o aglomerație neobișnuită, iar noi ne-am lăsat purtați de cei care își cunosc orașul, eram chiar mirați…nu aveam timp pentru comentarii, trebuia să ajungem cât mai repede la hotel.
La recepție, totul a decurs foarte bine, doar că nu rezervasem în același timp cu cazarea și locul de parcare pentru mașină. Ni se păruse destul de scump, 75 SEK/zi și ne gândisem, chiar sperasem să găsim la fața locului o alternativă mai rezonabilă. Recepționera de la hotelul nostru ne-a îndrumat spre un parking stradal, mult mai ieftin, cu doar 3 SEK/oră pe durata nopții până la 8h00 dimineața (după această oră se trece la tariful normal de zi, mai scump).
Dar asta nu a fost totul: surprizele abia începuseră și se vor ține lanț. Am parcat mașina chiar în fața hotelului situat în cartierul Linnéstaden.
Urcam bucuroși primele bagaje, dar, la al doilea tur, am zărit un angajat al unei companii care studia mașina pe toate părțile, se uita atent la numărul ei, a scos un carnețel și am realizat ce se va întâmpla: o amendă. O să vă întrebați de ce? Păi, greșisem substanțial, adică oprisem cîteva minute…Ei, și? În Suedia, în orice loc oprești ca să parchezi, plătești și-ți pui în geam dovada plății. Nu există o altă variantă după cum ne-am convins ulterior. Tot ce poți face este să-ți găsești locul de parcare conform tarifului care te avantajează și să plătești. În orice moment al zilei, în orice zi a săptămânii parcarea în Suedia costă, chiar și cea din în fața blocului, nu există gratuitate în acest sens. În fapt, cuvîntul taxă pare a fi cel mai popular și cel mai adesea rostit în această țară.
I-am explicat acelui angajat, într-un suflet, că îl rugăm să ne păsuiască doar 10 minute, cât să urcăm bagajele în hotel. Ne-a privit lung, s-a uitat la noi, încă o dată la mașină și ne-a spus : “ok, but only 10 minutes”. Am răsuflat ușurați, găsisem o slăbiciune umană în sistem.
Ne-am aranjat în hotel, apoi am plecat, în cea mai mare viteză, să descoperim orașul, fără hartă, fără vreo informație prealabilă, hotărâți să profităm de toate clipele scurtei noastre șederi în Göteborg.
Cartierul Linnéstaden, în care ne-am cazat, este situat chiar centrul orașului și păstrează cele mai vechi părți ale Göteborgului, cu parcuri frumoase ca Slottskogen și Grădina Botanică, cu clădiri interesante și buticuri mici și cochete, cu localuri chic cu o ambianță foarte plăcută.
După câteva ezitări și încercări de parcare, am ajuns lângă un stadion unde erau mulți, foarte mulți tineri, băieți și fete care făceau sport. Cu greu am găsit un loc într-o parcare cu plata automată, la care iar nu ne-a mers din prima, evident era de vina parcometrul și localnicii bombăneau la fel de intrigați ca și noi și căutau o soluție. Am găsit, în sfârșit unul și eram fericiți că acesta funcționează. La acea oră era destul de dificil să îl găsești pentru că orașul era împânzit de turiștii curioși și de localnicii care se plimbau, deja, liniștiți pe străzi. Prima senzație a fost cea de liniște. Am ales pentru plimbare o direcție oarecare, iar în piața largă prima clădire pe care am văzut-o a fost teatrul din Göteborg.
Stora Teatern sau „Marele Teatru” este o clădire istorică, de culoare albă, cu o vechime de peste 200 ani, în care au loc și azi spectacole de dans, concerte, piese de teatru, filme.
Urcam bucuroși primele bagaje, dar, la al doilea tur, am zărit un angajat al unei companii care studia mașina pe toate părțile, se uita atent la numărul ei, a scos un carnețel și am realizat ce se va întâmpla: o amendă. O să vă întrebați de ce? Păi, greșisem substanțial, adică oprisem cîteva minute…Ei, și? În Suedia, în orice loc oprești ca să parchezi, plătești și-ți pui în geam dovada plății. Nu există o altă variantă după cum ne-am convins ulterior. Tot ce poți face este să-ți găsești locul de parcare conform tarifului care te avantajează și să plătești. În orice moment al zilei, în orice zi a săptămânii parcarea în Suedia costă, chiar și cea din în fața blocului, nu există gratuitate în acest sens. În fapt, cuvîntul taxă pare a fi cel mai popular și cel mai adesea rostit în această țară.
I-am explicat acelui angajat, într-un suflet, că îl rugăm să ne păsuiască doar 10 minute, cât să urcăm bagajele în hotel. Ne-a privit lung, s-a uitat la noi, încă o dată la mașină și ne-a spus : “ok, but only 10 minutes”. Am răsuflat ușurați, găsisem o slăbiciune umană în sistem.
Ne-am aranjat în hotel, apoi am plecat, în cea mai mare viteză, să descoperim orașul, fără hartă, fără vreo informație prealabilă, hotărâți să profităm de toate clipele scurtei noastre șederi în Göteborg.
Cartierul Linnéstaden, în care ne-am cazat, este situat chiar centrul orașului și păstrează cele mai vechi părți ale Göteborgului, cu parcuri frumoase ca Slottskogen și Grădina Botanică, cu clădiri interesante și buticuri mici și cochete, cu localuri chic cu o ambianță foarte plăcută.
După câteva ezitări și încercări de parcare, am ajuns lângă un stadion unde erau mulți, foarte mulți tineri, băieți și fete care făceau sport. Cu greu am găsit un loc într-o parcare cu plata automată, la care iar nu ne-a mers din prima, evident era de vina parcometrul și localnicii bombăneau la fel de intrigați ca și noi și căutau o soluție. Am găsit, în sfârșit unul și eram fericiți că acesta funcționează. La acea oră era destul de dificil să îl găsești pentru că orașul era împânzit de turiștii curioși și de localnicii care se plimbau, deja, liniștiți pe străzi. Prima senzație a fost cea de liniște. Am ales pentru plimbare o direcție oarecare, iar în piața largă prima clădire pe care am văzut-o a fost teatrul din Göteborg.
Stora Teatern sau „Marele Teatru” este o clădire istorică, de culoare albă, cu o vechime de peste 200 ani, în care au loc și azi spectacole de dans, concerte, piese de teatru, filme.
Am plecat apoi pe o stradă oarecare și, se pare că, aerul nostru dezorientat, a trezit compasiunea unui trecător care ne-a întrebat cu o voce caldă și foarte prietenoasă dacă avem nevoie de ajutor. L-am obținut, încât, în câteva minute, am intrat în Oficiul de Turism, de unde am luat o hartă și am continuat drumul drept înainte, conform indicațiilor primite, cu tristețe în suflet întrucât știam că șederea noastră la Göteborg va fi doar un coup d’oeil. City Card Göteborg ne-ar fi fost de mare ajutor, mai ales pentru parcările din oraș, însă, o astfel de achiziție era inutilă pentru doar două jumătăți de zi. Cardul are o listă destul de lungă de locuri de parcare, aranjate pe zone. Mai multe informații se pot obține de la punctul de cumpărare (diverse chioșcuri sau supermarketuri).
Pentru un scurt moment ne-am abătut de la traseul nostru, zărind o piață, am traversat era închisă. Am mers mai departe și pe un mare magazin am văzut un imens tricou așezat între etajele unui mare magazin: era vorba de „mândria suedeză”, o reclamă pentru Michael Kors. Normal, Paul Anderson, alias Michael Kors, are originea paternă suedeză. Nu am rezistat tentației și mi-am făcut o poză alături.
Pentru un scurt moment ne-am abătut de la traseul nostru, zărind o piață, am traversat era închisă. Am mers mai departe și pe un mare magazin am văzut un imens tricou așezat între etajele unui mare magazin: era vorba de „mândria suedeză”, o reclamă pentru Michael Kors. Normal, Paul Anderson, alias Michael Kors, are originea paternă suedeză. Nu am rezistat tentației și mi-am făcut o poză alături.
Încă nu știam că, peste doua zile, o să mă uimească eleganța și rafinamentul locuitorilor din Stockholm. În special a bărbaților...femeile oricum sunt elegante. Am continuat mersul haotic pe Östra Hamngatan, după cum ne-au purtat pașii, fără logică, fără hartă...orașul ne zâmbea, era cald...Nu cred că aș putea reda traseul...acesta trebuie trăit și îl voi povesti după „simțire” și nu în ordinea în care am vizitat orasul.
Am ajuns în Piața Gustav Adolf și nu mai conteneam să admirăm leii de piatră ce privesc vigilenți spre canal ca niște vajnici apăratori. Legenda spune că Gustav al II –lea Adolf ar fi ridicat un deget și ar fi zis: "Orașul va fi plasat aici". Piața este marginită de patru străzi foarte circulate: în partea de nord, Köpmansgatan, în partea de vest, Torggatan, în partea de sud, Norra Hamngatan și Östra Hamngatan în partea de est. Aici, an de an, se aprind lumânările în Pomul de Crăciun.
La doar 5 minute de mers pe jos, în spatele acestei piețe, am găsit și Kronhuset, cea mai veche clădire din Göteborg, un depozit construit în stil olandez între anii 1642-1654, din lemn, doar cu pereții și tavanul din cărămidă roșie și cu acoperiș din cupru. În curte sunt magazine drăguțe cu mici obiecte din ceramică, piele, ceasuri, chiar și bomboane, ciocolată cafea în cafenea.
În final am ajuns la Göteborgs Operan-Opera din Göteborg care impresionează prin formă și grandoare și care pare o navă gata să despice apele canalului Göta. Sticlă, grandoare, modern așa pot defini în trei cuvinte acest minunat edificiu terminat în 1994, operă a arhitectului Jan Izikovitz.
Am ajuns în Piața Gustav Adolf și nu mai conteneam să admirăm leii de piatră ce privesc vigilenți spre canal ca niște vajnici apăratori. Legenda spune că Gustav al II –lea Adolf ar fi ridicat un deget și ar fi zis: "Orașul va fi plasat aici". Piața este marginită de patru străzi foarte circulate: în partea de nord, Köpmansgatan, în partea de vest, Torggatan, în partea de sud, Norra Hamngatan și Östra Hamngatan în partea de est. Aici, an de an, se aprind lumânările în Pomul de Crăciun.
La doar 5 minute de mers pe jos, în spatele acestei piețe, am găsit și Kronhuset, cea mai veche clădire din Göteborg, un depozit construit în stil olandez între anii 1642-1654, din lemn, doar cu pereții și tavanul din cărămidă roșie și cu acoperiș din cupru. În curte sunt magazine drăguțe cu mici obiecte din ceramică, piele, ceasuri, chiar și bomboane, ciocolată cafea în cafenea.
În final am ajuns la Göteborgs Operan-Opera din Göteborg care impresionează prin formă și grandoare și care pare o navă gata să despice apele canalului Göta. Sticlă, grandoare, modern așa pot defini în trei cuvinte acest minunat edificiu terminat în 1994, operă a arhitectului Jan Izikovitz.
Asemănarea cu Opera din Oslo este izbitoare, aceiași viziune futuristă, proportiile diferă, aceasta este mult mai mică, cu aceleași geamuri mari, orientate spre apă, în care apa și cerul se oglindesc contopite într-un azuriu intens. Am ocolit-o și privit-o din toate unghiurile, gândindu-mă cam ce ar înseamna „O noapte la operă” și am dat binețe portului care ne-a “primit” cu brațele deschise, nu înainte de a admira imensa sculptură din granit, de 26 picioare, a artistului norvegian Bård Breivik
și, mai departe, Barca Vikingă, cea mai mare navă construită vreodată în Scandinavia, la Copenhaga. A fost lansată la apă pe 1 decembrie 1906, iar din 1994 a rămas ancorată în port.
Mai întâi „am facut cunoștință” și i-am adresat un salut scurt celebrului muzician suedez Evert Taube (1890 – 1976) și apoi celei mai înalte clădiri din Göteborg, Lilla Bomen.
Mai întâi „am facut cunoștință” și i-am adresat un salut scurt celebrului muzician suedez Evert Taube (1890 – 1976) și apoi celei mai înalte clădiri din Göteborg, Lilla Bomen.
Am ocolit portul, am traversat o pasarelă, în rafale de vânt care ne aruncau dintr-o parte în alta și am încercat să ajungem la catedrala. Catedrala era în reconstrucție, închisă, am ocolit-o, totuși, am încercat să pătrundem în ea și, ușor dezamăgiți, ne-am continuat hoinăreala. Am făcut și o scurtă oprire în dreptul Universitații din Göteborg, cea mai mare din Scandinavia având un număr impresionant de studenti, circa 38. 000.
Apoi am intrat, pe nesimțite, în cartierul Haga, unde aveam senzația că pășim pe un tărâm cunoscut...semăna prea bine cu ceea ce, parcă, mai văzusem cândva. Hm...Olanda? Da, aerul vechiului cartier construit de olandezi la cererea reginei Cristina, cu străduțe micuțe și pietruite, te vrăjește de la prima vedere.
Cea mai mare este Haga Nygata, apoi se „încolonează” una după alta: Haga Ostergata, Skolgatan, Husargatan. Încercam să-mi imaginez cam ce lucruri handmade aș putea găsi aici de Crăciun. Nu
m-am abținut și am tot fotografiat vitrinele.
m-am abținut și am tot fotografiat vitrinele.
Nimic nu poate fi mai surprinzător decât să privești în tihnă, fără grabă, mult mai târziu,toate lucrurile acelea, de orice fel, care definesc culoarea locală. Să-ți amintești abia atunci când amintirile s-au adunat, s-au clarificat, s-au sedimentat și, după un nou impuls, reînvie. Vei simți cum sângele circulă mai repede, cum inima bate în ritmul ei, fericită ca o pasăre revenită după un zbor de recunoaștere. Frumos, foarte frumos!
Am alergat de la o vitrină la alta, și, deodată, am zărit, pe stradă, două femei care păreau prietene ce nu s-au mai văzut de ceva vreme, asta am dedus, din gestul de îmbrășișare și mângâiere ușoară, nu strânsă ca pe la noi. Apoi zâmbesc. Ciudat, nu ? Oare este vreun obicei scandinav? Continuăm să ne afundăm în cartier și hotărâm brusc: să mai traversăm încă o stradă și apoi să schimbăm direcția.
Domkyrkan este o biserică impunătoare și robustă, construită în 1915 pe locul altor două biserici care au ars in incendii, acum se afla în restaurare.
Am alergat de la o vitrină la alta, și, deodată, am zărit, pe stradă, două femei care păreau prietene ce nu s-au mai văzut de ceva vreme, asta am dedus, din gestul de îmbrășișare și mângâiere ușoară, nu strânsă ca pe la noi. Apoi zâmbesc. Ciudat, nu ? Oare este vreun obicei scandinav? Continuăm să ne afundăm în cartier și hotărâm brusc: să mai traversăm încă o stradă și apoi să schimbăm direcția.
Domkyrkan este o biserică impunătoare și robustă, construită în 1915 pe locul altor două biserici care au ars in incendii, acum se afla în restaurare.
În parcul său mi-am făcut primul “prieten suedez”: un cățel scumpic rău, care nu se mai dezlipea de mine. După ce l-am mângâiat ușor câteva minute pe spate, mi-a aruncat o privire galeșă și s-a întors către stăpânul său, iar noi, încă respirând aerul medival al cartierului Haga am decis că este momentul să urmăm cursul apei pe marginea canalului Gota ca să ajungem la Feskekorka.
Spre ghinionul nostru, aceasta era deja închisă. Ne-am mulțumit să studiem statuile simpatice din fața intrării, iar biserica a rămas pe a doua zi, când am parcurs drumul cunoscut.
Feskekörka sau Fish Church –Biserica de pește, situată în apropiere de gura de vărsare a canalului Rosenlund, a fost construită în 1874 de catre Victor von Gegerfelt, constituind, la vremea aceea, un experiment destul de futurist.
Clădirea care a primit numele de "Biserica de pește" este o stralucită îmbinare între biserica de lemn norvegiană și biserica gotică din piatră . Ceea ce o face cu adevărat specială este lipsa stâlpilor de susținere. Din câte am aflat designul special și forma triunghiulară au făcut posibilă crearea unei construcții fără stâlpi..Chiar și căsătorii au fost oficiate în ea prin anii 70. În interior am descoperit o bogație și un răsfăț de fructe de mare, delicatese de tot felul și specialități pe care arareori le vezi la un loc și în astfel de cantități, bunătăți care pot satisface gusturile și celei mai capricioase persoane. Somonul afumat merită din plin încercat. Imaginile surprinse aici sunt mai grăitoare decât orice descriere a mea.
Alături, pe apă, mi s-au părut deosebit de originale acele„insule plutitoare” cu flori, realizate, foarte inspirat și practic, chiar nostime, prin răsucirea unor furtune galbene, care încadrează o vegetație deasă și deloc înaltă.
Ne-am tras câteva clipe sufletul pe băncile comode și atât de practice așezate chiar pe mal și...mai departe, tot mai departe.
Mai aveam de stat doar câteva ore și am încercat ca fiecare minut petrecut să fie alocat unei descoperiri de colțișor inedit.
Am parcurs orașul cât s-a putut de repede și, cred, că plimbarea ar fi fost mai plăcută pe bicicletă, Împătimiții mersului cu bicicleta beneficiază de o ofertă tentantă și de un sistem de închiriere foarte comod și accesibil. Pe lângă faptul că există foarte multe locații (60) de unde se pot închiria biciclete în perioada de la 1 martie până la 31 decembrie, avantajul cel mai are constă în faptul că prima jumătate de oră este întotdeauna gratuită, indiferent de câte ori se ia o bicicletă. Cea de a doua jumătate de oră costă 10 SEK și a treia 20 SEK. Gothenburg City Card iar varianta de 72 ore vă permite plimbări gratuite.
Am parcurs orașul cât s-a putut de repede și, cred, că plimbarea ar fi fost mai plăcută pe bicicletă, Împătimiții mersului cu bicicleta beneficiază de o ofertă tentantă și de un sistem de închiriere foarte comod și accesibil. Pe lângă faptul că există foarte multe locații (60) de unde se pot închiria biciclete în perioada de la 1 martie până la 31 decembrie, avantajul cel mai are constă în faptul că prima jumătate de oră este întotdeauna gratuită, indiferent de câte ori se ia o bicicletă. Cea de a doua jumătate de oră costă 10 SEK și a treia 20 SEK. Gothenburg City Card iar varianta de 72 ore vă permite plimbări gratuite.
Am mers mult pe Kungsportavenyn, bulevardul principal, cunoscut și sub numele de Avenyn, care are multe magazine, o imensă pistă pentru biciclete, multe cafenele-vitrine plasate chiar și la mijlocul trotuarului, cochete și foarte aglomerate.
Deși nu simțeam, intuiam din zâmbetul și gesturile celor așezati la mese gustul și aroma preparatelor locale. Mi-au plăcut mult chifteluțele suedeze, kottbular, niște biluțe mici, prăjite în unt, care înglobează lapte în compoziție și al căror gust deosebit este dat de jocul cu condimentele.
La capătul bulevardului, în Götaplatsen, chiar în fața Muzeului de Artă, se află celebra Fântana Poseidon, opera lui Carl Miles devenită până la urmă, dupa lungi controverse, simbolul orașului. În spatele acesteia, se poate vedea, Muzeul de Artă, o construcție robustă care adăpostește deopotrivă artă scandinavă, dar și tablouri aparținând lui Pissaro, Rembrandt, Monet, Renoir.
La capătul bulevardului, în Götaplatsen, chiar în fața Muzeului de Artă, se află celebra Fântana Poseidon, opera lui Carl Miles devenită până la urmă, dupa lungi controverse, simbolul orașului. În spatele acesteia, se poate vedea, Muzeul de Artă, o construcție robustă care adăpostește deopotrivă artă scandinavă, dar și tablouri aparținând lui Pissaro, Rembrandt, Monet, Renoir.
Vizita acestui splendid oraș s-a încheiat aici. Deocamdată, sigur voi mai reveni cândva...E timpul să plecăm spre Stockholm!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu