Rendez-vous la Oslo cu ...Vigeland, IDA si Edvard Munch (I)

Rendez-vous la Oslo cu ...Vigeland, IDA si Edvard Munch (I)

Norvegia a fost a doua destinație de vacanță dupa Suedia. La Oslo am ajuns plecând din Uppsala, după un drum de aproximativ 500 de kilometri, dintre care pe cei mai multi i-am parcurs prin Suedia, unde chiar ne-am mai oprit și am mâncat într-o locație frumoasă, am făcut și plinul rezervorului de benzină, știind că în Norvegia benzina este ceva mai scumpă.

Trecerea dintr-o țară în alta am simțit-o doar prin ploaia măruntă care lovea parca mai des si hotarât în parbrizul mașinii. Abia după primii 40-50 kilometri ceva parcă se schimbase în peisaj: am ajuns în Norvegia. Era o zi mohorâtă, gri care insa nu mă întrista deloc. Aveam atâtea planuri pentru Oslo, sunt atâtea obiective turistice de vizitat, există mai mult de 50 de muzee, precum și multe alte clădiri interesante și atracții naturale, parcuri, galerii, situri istorice. Îmi puneam totul în ordine și speram doar să nu fie foarte frig. Dorința mi s-a împlinit, vremea a fost minunată cât am stat în Oslo.

În capitala norvegiană am ajuns la o oră rezonabilă, dar, ca un făcut, același și același ghinion: lucrări de construcție, străzi sparte, deviere de drum, indicatoare de ocolire a zonelor, plasate peste tot…Am căutat hotelul cu asiduitate pe străzile paralele cu adresa indicată și...victorie! La un moment dat, am zărit un hotel mic, apoi o parcare cu doar câteva mașini. Nu era hotelul pe care il căutam, al nostru se afla oarecum ascuns pe partea interioară a complexului unde accesul mașinii este interzis, fiind o zonă pietonală, foarte aproape de un grup de clădiri moderne, elegante, un complex pe care scria “Vulkan”.

Vulkan este un ansamblu de clădiri situat pe malul vestic al râului Akerselva, în zona centrală a orașului. Acest proiect ambițios s-a transformat în 2013 într-o arhitectură inovatoare, modernă, din sticlă și beton, viu colorată, cu ferestre frumos încadrate de rame multicolore. Întregul complex de clădiri cuprinde două hoteluri, respectiv „Scandia” și ”PS: Hotell”, școli, spații de birouri, centre de cultură, restaurante și apartamente.

PS: Hotell, unde am locuit, are 31 de camere dispuse pe opt etaje dintre care 3 sunt destinate persoanelor cu handicap. La ultimul etaj se afla două apartamente cu bucătării micuțe, cu acces la o terasă privată pe acoperiș. Accesul pe bază de cartelă se face chiar de la intrare pe coridor, de fapt se folosește de 3 ori cartela pentru o singura intrare în cameră, cu alte cuvinte super siguranță. 

Hotelul își răsfață clienții cu un confort foarte bun, o camera placuta si o baie super moderna, iar despre mâncare? Micul dejun, tip bufet suedez este de fapt,”marele dejun”, cu un răsfăț de mâncăruri internaționale. Iar peștele chiar este la el “acasă”: somon; cod și hering în cantități inimaginabile. Să nu mai vorbim de platourile uriașe de brânzeturi franțuzești sau de gama de mezeluri specifice, asezonate cu fructe și legume fel de fel. Am găsit chiar și semințe de floarea-soarelui și dovleac, migdale, tot ce îmi doream. Oricum nu știu cine ar face față un timp mai lung acestor cantități. Era mult prea mult pentru mine. Chiar și pentru celelalte mese ale zilei, restaurantul acestui hotel acordă o reducere de 20% pentru clientii sai. 

Lumânăricile micuțe și drăguțe ne-au acompaniat mereu la masă, nelipsite ca în orice local norvegian, la orice oră și cred ca le voi simți lipsa multă vreme. Ca și blănițelor albe și călduroase frumos așezate pe scaune. 

Aproape de Centrul Vulkan este un magazin alimentar Rema 1000 cu prețuri convenabile. În alte zone, cu prețuri similare, mai sunt Kiwi, Rimi și Bunnpris. Meny este un supermarket ceva mai scump, dar cu o gamă de marfuri mai generoasă. 

Controversatul și foarte mondenul district Grünerløkka se află doar la 500 de metri de hotel, iar strada Thorvald Meyers merită să fie parcurs la picior. O zonă colorată în adevaratul sens al cuvântului, o strada vintage,cu magazine la mâna a doua, dar și cu alte buticuri care-ți trezesc gustul de a căuta, ca într-un bazar, haine, obiecte de ceramica, produse vintage si, în plus, exista  baruri, cafenele, terase, tot ce creează o atmosferă specială.

Hotelul este relativ aproape de centrul orașului, cam la 1,5 kilometri, așa că purtând umbrela în mână și echipați corespunzător, am luat-o pe străzi si am depășit Thorvald Meyers gate cu direcția Oslo Domkirke. 

Ploua puțin, dar cerul părea că se va lumina și speram să apară soarele, ceea ce s-a și întâmplat pe la prânz.

Înainte de a pătrunde în biserică, am aruncat un ochi în primele vitrine ale magazinelor întâlnite

și am ocolit piața Bazaar aflată în vecinătatea catedralei. La un moment dat ploaia parcă mi-a înțeles rugămintea și s-a oprit. Reclame putine si care nu deranjeaza, mult mai dragute si foarte inspirate in comparatie cu cele de pe la noi.

Oslo Domkirke, Catedrala din Oslo datează din în 1697. A fost de mai multe ori restaurată, ultima dată redeschisă publicului dupa patru ani de lucrari, adica în 2010. 

Oslo Domkirke este biserica principală din oraș, tot aici aflandu-se și episcopia Bisericii Norvegiei și tot ea are și rol de biserica parohială pentru zona din centrul orașului Oslo. Cupola este impresionantă, pictată în albastru închis, dar, desi intr-o culoare rece, are o nuanță prietenoasă. 

M-am așezat pe bancheta de lemn, cât se poate de confortabil, și am început să studiez cu atenție interiorul, mai ales că la acea ora erau destul de puține persoane. 

Amvonul, altarul și sculpturile sunt originale. Picturile murale de pe tavanul mare au fost pictate de către Hugo Lous Mohr între 1936 și 1950, iar vitraliile sunt realizate de Emanuel Vigeland. Familia Regală precum și guvernul norvegian utilizează catedrala pentru evenimente publice.

Lîngă Oslo Domkirke începe Karl Johans  gate, principala arteră a oraşului, care a primit acest nume în 1852 în onoarea regelui Carol al III Ioan.

Karl Johans gate este singura promenadă de dimensiuni europene din Norvegia, cu o lungime de 1.020 metri și include, printre hoteluri și magazine, multe dintre atracțiile turistice din Oslo: Palatul Regal, Gara Centrală și Parlamentul suedez-Stortinget, Teatrul Național si vechile instituții universitare, Parcul Palatului. La celalalt capat al acestui bulevard se afla Palatul Regal, inclus si el pe lista obiectivelor turistice absolut obligatoriu de vizitat.

Primul obiectiv pe care mi l-am propus a fost Parlamentul norvegian (Stortinget). 

Cladirea Parlamentului a fost sediul Adunării Naționale norvegiene încă din 1866. Neșansa ne-a urmărit și aici pentru că am sosit în Oslo într-o perioada în care, pentru 8 zile, Parlamentul era închis din cauza unor mici lucrări de întreținere-construcție. Fără să știm, cînd s-a deschis ușa acestei cladiri, am intrat totuși cu un grup, însă accesul ne-a fost interzis mai incolo, la depunerea bagajelor, pentru ca doar grupul respectiv fusese autorizat din timp să intre și să-l viziteze. Anul 2014 marchează bicentenarul Constituției Norvegiene și era un motiv în plus de regret ca nu l-am putut vizita.

Exact ca și la Stockholm, sunt organizate tururi ghidate pentru vizită, fără rezervare prealabilă, doar ca trebuia să fim prezenți cu 15 minute înainte, la intrarea Akersgata (partea din spate a clădirii). O poză, un ocol al clădirii și am plecat spre Primaria din Oslo. 

Exact in spatele Primariei, la parterul celor doua cladiri. sunt cateva magazine convenabile ca pret pentru suveniri nepretentioase (de exemplu magneti pe care cu totii ii colectionam).

De astă dată totul a mers perfect, am avut noroc si ne-am alăturat grupului care tocmai începea vizita ghidată gratuită. Un ghid tânăr, bineînțeles blond și foarte înalt, care a creat o atmosferă placută, ne-a rugat cu o voce caldă să ne prezentăm și să specificăm țara din care venim. Cât de frumos a sunat „România ” în spațiul acela imens unde are loc decernarea Premiului Nobel pentru Pace. Tocmai in anul cand un chimist român, locuitor azi al Germaniei, urma sa fie rasplatit pentru eforturile sale de cercetare, la Stockholm. Și cu câtă mândrie ne-a explicat ghidul  că premiul se acordă in Norvegia ca fiind singura țară care nu invadase niciodată o altă națiune (până de curând când a participat cu efective militare in operațiuni internaționale). Explicatiile sale au fost foarte amanuntite.

Primaria -Oslo City Hall este și sediul Consiliului Local. Clădirea, inaugurată în 1950, este decorată cu artă norvegiană din anii 1900-1950, cu motive din istoria norvegiană, tradițiile culturale și ocupațiile tipice. Vizita cuprinde atât parterul grandios cu Holul Mare și Galeria Lungă cât și etajul unde pot fi vazute mai multe încăperi. Chiar din Marele Hol am realizat cât de aparte este această construcție ca idee și realizare. Dualitate sau simetrie? Cărămidă roșiatică, suprafață întinsă...Se zice că are baza cea mai lată dintre primăriile scandinave. Cea mai înaltă primarie scandinavă se afla insa la Copenhaga, dupa spusele ghidului nostru.

Aveam emotii: era locul de desfasurare a ceremoniei traditionale de decernare a Premiilor Nobel pentru Pace. Cele mai pacifiste minti ale planetei coboara pe o scara imensa aici in Marele Hol și se așază una langa alta, ocupand o suprafată de sub un metru pătrat...Podiumul este ocupat de castigatorul premiului și de Comitetul Nobel.

Începând cu 1905, membrii Familiei Regale norvegiene au participat regulat la ceremonie. În spatele lor stau reprezentanți ai guvernului norvegian, Parlamentului (Stortinget), Corpului Diplomatic, precum și alti invitați speciali. Primul discurs al ceremoniei este tinut de președintele Comitetului Nobel, care il prezinta pe detinatorul premiului si caruia ii inmaneaza Medalia Nobel și Diploma Nobel, iar dupa aceea, cel premiat are cuvantul. Dupa festivitatea de premiere au loc spectacole artistice cu trupe traditionale din Norvegia și din țara laureatului.

Ceremonia de decernare a Premiului Nobel pentru Pace a inceput sa aiba loc în Sala Mare a Primăriei Oslo abia din 1990. În primii ani, 1901-1904 festivitatea avea loc in clădirea Parlamentului, ca intre 1905-1946 (cu excepția anilor de ocupație germană 1940-1945) premiul sa fie acordat la Institutul Nobel. Intre 1947-1989 ceremonia a avut loc în Auditorium Universitatea. Dar cum Primăria Oslo poate găzdui chiar si 1000 de persoane, precum și reprezentantii presei si echipele de televiziune, s-a convenit, in cele din urma, ca ceremonialul sa aiba loc in Sala Mare. Barack Obama si-a tinut aici in 2010 prelegerea, dar si alte personalități proeminente, cum ar fi Aung San Suu Kyi, Kofi Annan și Nelson Mandela au coborat pe scara aceasta mare pentru a-si primi premiul.

La intrare in Sala Mare sau Holul Mare ne-a întâmpinat uriașa pictură în ulei a lui Henrik Sørensen. De jur împrejurul acestei imense încăperi sunt scaune confortabile, pe care m-am așezat, și astfel am putut studiat în detaliu cele trei lucrări ale lui Alf Rolfsen. Este vorba de friza ce prezintă aspecte din timpul ocupației naziste din anii 1940-1945, cea care prezintă modul de viață norvegian și cea care îl prezintă pe patronul orașului Oslo, Sfântul Hallvard. A urmat apoi Galeria Lungă unde vizitatorii sunt întâmpinați de busturile a doi arhitecți, Magnus Poulsson și Arnstein Arneberg și, tot aici, aceștia pot admira candelabrele lui Jonas Hidle. 

Am urcat la etaj și prima încăpere în care am intrat are o tentă medievală pronunțată, fiind dedicată fondatorului orașului Oslo, Harald Hårdråde, ucis în 1066. Mobilierul este din lemn natur, iar sculptura situată între cadrele celor două ferestre largi și lungi este un dar din partea orașului Trodheim. Tapiseriile sunt dominate de albastru și cenușiu și se încadrează perfect cu tonul vișiniu al plafonului. 

A urmat Cameră Munch, cea mai mică cameră de primire a Primăriei, dar foarte potrivită pentru recepții restrânse, dejunuri, cine și conferințe de presă. Pictura în ulei a lui Edvard Munch de mari dimensiuni, "Viața" (1910), prezintă persoane tinere și vârstnice adunate în jurul pomului vieții. Și, deși o parte din mobilier este albastru și aranjat pe un covor albastru, iar în tabloul lui Munch predomină culoarea verde, totul se armonizează perfect în camera acoperită cu lemn natur. 

Galeria Festivalului este decorată de fresce inspirate de ocupațiile trqaditionale ale norvegienilor: pescuitul, agricultura, transportul și comerțul, mai puțin meseriile legate de descoperirea, din anii 70, a zăcămintelor de petrol . 

Ghidul a încercat o întrebare fulger, ceva de genul „Credeți că în tablou nu este prezentată vreo ocupație? Daca da, care ar ar fi aceea?” Normal, era vorba de meseria legată de exploatările recente de petrol care au accelerat dezvoltarea economica a Norvegiei.

Galeria, decorată cu tapiserii aparținând lui Kåre Jonsborg, este adesea folosită ca loc de întâlnire înainte și după mesele festive. 

Am intrat în Sala Banchetului, cu peretii acoperiți de tapiserii vișinii și cu un tavan albastru care induce o sobrietate accentuată. Ea servește ca loc de adunare pentru recepții mari, pentru intalniri de prânz și cina. 

Camera Khrog sau Galeria de Est poartă numele lui Per Khrog, artistul care a realizat picturile murale „Orașul și împrejurimile sale”si este o încăpere ce pare destul de încărcată, deși mobilierul este reprezentat doar printr-o masă lungă de lemn natur pe care se află o  imensa tava albă. 

Fereastra este mare și înaltă, iar pardoseala este realizată în tonuri închise. Aici m-am „întalnit” cu trolii fantaști pictați în partea de jos a peretelui de lângă fereastră.

În sfarșit fac cunoștință cu “arena politică” a orașului Oslo, adică am intrat în Camera de Consiliu. 

În fața scaunelor dispuse semicircular se află podiumul primarului, iar în spatele acestuia o superbă tapiserie din care, așa cum am întâlnit în fiecare încăpere, culoarea albastră se detașează clar si iese castigatoare. 

Mă gândesc că este cerul senin din scurtele nopți de vară pe care le-am trăit și eu în acest sejur. Nopțile mele albe pe care mi le-am imaginat și le-am așteptat dintotdeauna. Ocazia am avut-o acum, în iulie 2014.

Am strabătut apoi Galeria de Vest sau "The Storstein Room", dupa numele lui Aage Storstein,   acoperită de o pictură murală numita "Drepturile Omului", o inedită prezentare a modului în care au fost respectate drepturile în perioada cuprinsă între 1789, anul în care a avut loc Revoluția Franceză și semnarea Constituției Norvegiei în 1814.

Am mai inconjurat o dată Holul Mare, sau Sala Mare cum mai este numit acesta, si am iesit, ocolind Primăria, ca sa vedem si interesanta fantană-lebadă, opera lui Dyre Vaasi, precum si marele ceas.
La iesire am avut ciudatul sentiment ca ies dintr-un muzeu de arta si nu dintr-o primarie, Este uluitoare, este fantastica, este toata o opera de arta! Nu pot sa zic ca ar fi mai frumoasa decat cea din Stockholm. Daca totusi trebuie sa le compar, pentru ca de ierarahizat nu se pune problema, as putea spune ca cea din Oslo este "primaria-muzeu"a Scandinaviei, iar cea din Stockholm este impresionanta prin modul de realizare al constructiei si grandoare, cu un plus de farmec adus de Lacul Malaren aflat in imediata sa vecinatate. La Oslo ne delecteaza picturile ce acopera in totalitate peretii tuturor salilor si frapeaza prin originalitate, la Stockholm constructia in sine este deosebita, putand vorbi aici in "termeni" de grandoare si mozaic.

Dupa vizita la Primaria din Oslo am reluat plimbarea pe strada principală sperând să vizităm și Palatul Regal, 

situat la capătul bulevardului Karl Johans gate pe Bellevue Hill. Am încercat să cumpărăm bilete , pe loc, pentru a-l vizita deoarece uneori sunt persoane care renunță sau nu ajung la timp, ceea ce nu s-a întâmplat de astă dată. Biletele trebuie rezervate și plătite online, apoi printate la o locație “7-Eleven” sau „Narvesen”. Sunt foarte rare situațiile în care mai rămân bilete la poarta Palatului. În schimb, am admirat ceremonialul de la schimbarea gărzii regale care are loc la ora 13h00 și am lăsat vizita palatului pentru a doua zi. De îndată ce am ajuns la hotel am și rezervat biletele online pe site-ul Palatului Regal si am printat biletele la o imprimantă din holul recepției prin amabilitatea personalului de la hotel. Este foarte importantă rezervarea biletelor și cumpărarea acestora din timp, de pe site, întrucăt în turul ghidat sunt incluși doar 30 vizitatori, număr care nu poate fi depășit, fără nici o excepție după cum am văzut stând la intrarea in Palatul Regal. Prețul biletelor este 95 NOK pentru adulți și 85 NOK pentru studenți.

După ceremonialul de schimbare a garzii regale, am coborât dealul și am ales să urmăm traseul nostru pe Karl Johans gate.

Dar nu inainte de a face o poza cu un soldat din Garda Regala. Cam inalt, nu? Eu am 1,65 metri, deci...?

Întâi am intrat în Universitatea din Oslo, fondată în 1811, când Norvegia se afla încă sub dominaţie daneză. Este cea mai veche și cea mai mare universitate din Norvegia, unde învață aproximativ 30.000 de studenţi şi lucrează 5.800 de angajaţi. De precizat că premiul Nobel a fost acordat la cinci cercetători de la Universitatea din Oslo. Clădirea este somptuoasă și are niște coloane foarte mari, asemanatoare celor din Grecia antică. 

În marele amfiteatru de la parter se află frescele murale semnate tot de Edvard Munch (1916). 

A fost o șansă unică să le admir, având în vedere că aula poate fi vizitată doar în timpul verii până la ora 14h00. 

Si nu m-am abtinut sa nu intru si aici ca sa vad cum arata.

Am trecut pe lîngă o fântână drăguță

 și pe lângă Teatrul Național, flancat de statuia lui Ibsen, unde bineînțeles se juca „Peer Gynt”, după care am ales direcția spre Muzeul Munch. 

Muzeul Munch, situat aproape de centrul orașului, la doar câteva minute de la stația de metrou Teatrul Național, a fost inaugurat la o sută de ani de la nașterea pictorului, în 1963. Este un muzeu de artă monografic, dedicat vieții și operei artistului norvegian, considerat un pionier al expresionismului și care cuprinde cea mai mare colecție din lume de artă Munch, sculpturi si o serie de fotografii realizate chiar de Munch însuși. Muzeul cuprinde săli de expoziții, săli pentru spectacole de teatru și proiecții de film, workshop-uri pentru copii, săli de seminar și auditoriu, precum și studiouri fotografice, birouri, bibliotecă putand fi văzute și câteva efecte personale ale pictorului. Aici se afla cea mai completă colecție a pictorului care însumeaza 1 158 picturi și 26 000 de desene si gravuri.

Lucrarile sunt alternate și atent selecţionate în expoziţii mai mici, de 2-3 ori pe an, în funcție de tema aleasă, fiecare expoziție punand accentul pe o anume caracteristică a picturii lui Munch. În sfârșit, am avut șansa să văd celebrul „Strigatul” (pictat în 1893), tablou evaluat la 135 milioane dolari și foarte bine plasat în topul celor mai scumpe tablouri din lume (pe locul 7 din 10). Tabloul se află în ultima sală vizitată alături de...IDA, scheletul cel mai vechi și mai complet al unei primate preistorice găsit vreodată: o femelă de 60 centimetri care ar fi murit inainte de a naște și care are venerabila varstă de 47 milioane ani. Idei îi lipsește doar o mică parte din picior, situată ceva mai jos de genunchi și, printr-o fericită întâmplare, a fost gasită într-o carieră din Germania. Ida a părăsit continentul european și a ajuns într-o colecție privată la New York, iar prin 2006 a fost propusă spre vânzare cercetatorului Jorn Hurum şi Universităţii din Oslo, conform informațiilor din revista Public Library of Science journal PLoS ON.  Cercetătorii au denumit-o Darwinius masillae, în onoarea lui Charles Darwin, părintele teoriei evoluţioniste, însă au poreclit-o Ida. 

Destul de bizară asocierea dintre capodopera lui Munch și Ida si cam toți vizitatorii se întreabă asta cand ajung în fața celor doua exponate protejate în vitrine de sticlă în ultima sală de vizită din acest muzeu și care era doar parțial luminată. Adevărat, nici eu nu am înțeles-o... și e vesnic disputată această învecinare. Este si singura sala in care nu se pot face fotografii. 

Intrarea la muzeu a fost de 80 coroane norvegiene (NOK) atat pentru adulți cat și pentru studenți.

Spre seară am intrat în Parcul Vigeland, Frogen Park în norvegiană, una dintre locațiile îndrăgite pe timp de vară de locuitorii orașului care adoră să vină la un picnic sau grătar si îl aleg ca loc de joacă pentru copii. Celebrul parc deține peste 200 sculpturi de bronz, granit și fontă realizate de Gustav Vigeland din care, cu siguranță, ușor de reținut este celebra statuia a lui Angry boy-Sinnataggen, Baiatul cel furios, The Monolith(Monolitul) 

și The Wheel of Life (Roata vieții) din spatele Monolitului. 

Monolitul înglobează între fântâni și statui și o falnică coloană de trupuri omenești care dupa unele surse ar avea 14 metri sau dupa altele 17 metri înălțime.

Aceasta este sculptată în piatră dintr-un singur bloc. Citisem pe internet, mai înainte de plecare de acasa, cat de controversat este, prin realizarea sa, Monolitul Plateau. Se spune ca a suscitat vii dispute, fiecare cunoscator al operei lui Vigeland  încercand și  găsind o altă explicație, considerând ca ar putea simboliza lupta omului pentru viață și existență sau dorința sa neabatută de a urca în cele mai înalte sfere spirituale. Vigeland și-a modelat în mărime completă toate sculpturile fără nici un ajutor, apelând doar pentru sculptura în piatră și turnarea în bronz la meșteșugari talentați. Am ratat vizita Muzeului Vigeland, situat la doar cinci minute de parc, regret mult, aș fi putut vedea mulajele de ghips originale și în mărime naturală ale superbelor sculpturi în piatră, dar ajunsesem mult peste ora de închidere. Era suficient pentru o zi. Cu toată organizarea și viteza de deplasare, nu se pot vizita mai mult de trei obiective turistice pe zi, în plus, mai am și dorința aceea de a privi în gol, peste mulțime, cu atenție la fiecare detaliu care poate spune mult despre o țară și poporul ei, despre obiceiuri și felul de a fi. Umblasem toată ziua pe jos, pe străzi, cred ca aproape zece ore, nu mă simțeam obosită și am adormit cu mare greutate. După vreo trei ore bune m-a trezit lumina care intra în camera de hotel; din pat puteam privi direct pe fereastră, era vorba de un soi de “amurgeală” ciudată ca să parafrazez un foarte bun prieten stabilit în Oslo si pe care l-am revăzut aici dupa un car de ani, după o viață aș putea spune, un soi de lumină difuză pe un cer nedefinit. Nu l-am crezut când a încercat să mă prevină și nu am tras suficient de bine draperia de culoare închisă. Priveam în noaptea de cristal și vedeam lumină afară, cam de pe la două dimineața. Da, pentru prima oară în viață, am trăit “nopțile albe din Oslo”care m-au obsedat toată această perioadă. Intunericul își pierduse orice putere… O senzație unică!