Pompeii...Cand lava fierbinte saruta livada de ciresi...
24 august, anul 79 e.n. O zi torida de vara in Pompei... insa nimic care sa o faca deosebita. Locuitorii orasului de la poalele vulcanului Vezuviu isi vedeau linistiti de viata si activitatile zilnice. Nici un semn nu parea sa anunte tragedia care va urma. Si totusi, la un moment dat, Vezuviul a inceput sa “scuipe” lava si cenusa: era ora 13.00. Coloana expulzata a atins circa 20 de kilometri inaltime. Norul i-a acoperit si speriat pe oamenii care incearcau, fara sorti de izbanda, sa se adaposteasca sau sa fuga din calea suvoiului firbinte. Cei ramasi au fost sufocati de norul de gaz toxic emanat de eruptia ucigasa si apoi ingropati in lava sau cenusa vulcanica. Omeneste, este greu de privit si inteles groaza acestor oameni nevinovati pietrificati dupa ce “lava i-a sarutat”…Cumplit sfarsit!...A fost o tragedie fara margini…si, din pacate, pericolul nu a trecut. Oricand Vezuviul, tacut si perfid, poate sa ucida din nou.
"Vazui in Pompei acel câne roman
Asa ni-l voira zeitele sortii
Mulaj conservat in materia mortii
Sa nu-l putrezeasca nici ploaie nici an.
Iesise sa scape din norul din usa
De noaptea cazuta din munte cu foc
Dar, cânele, scurt rasucindu-se in loc,
Se stinse rinjind si muscand din cenusa."
"Cânele din Pompei"-Lucian Blaga
