Vilnius...Calatori in Orasul Marilor Duci de Lituania (II)

Vilnius...Calatori in Orasul Marilor Duci de Lituania (II)

In cea de-a doua zi petrecuta la Vilnius atmosfera a fost si mai frumoasa: totul radea la soare si nimic nu mai amintea de ploaia enervanta ce ne stricase buna dispozitie in primele momente cand ajunsesem aici.

Orasul se transformase intr-un mare targ si, oriunde intorceai capul, gaseai tot felul de fleacuri si suveniruri,

distractii stradale de tot felul,

cu chicote,

cu copii care cereau inghetata si acadele, cu parinti care se inghesuiau sa cumpere acele dumpling-uri asortate cu cartofi prajiti. Ba chiar oamenii se pregateau de nunta si uite si mireasa!

Tot mergand, in fata noastra a aparut o piata imensa, relativ libera, care era traversata din cand in cand de grupuri ordonate de oameni si de turisti. Ne aflam in fata Palatului Prezidential

care permite accesul gratuit in zilele de vineri la 16.30 si sambata intre 09.00-14.30 - vara si in fiecare duminica, intre 09.00 - 14.30, doar pentru grupuri de maxim 25 de persoane insotite de ghid.

Dar acum, in timpul vizitei noastre la Vilnius tocmai se desfasura acea sarbatoare a zilelor orasului si totul era inchis. Am facut poze si am privit linistiti, prin grilajul metalic, in curtea sa interioara fara sa ni se faca vreo observatie. Palatul are o istorie veche, de aproape 600 de ani, cand a fost infiintat printr-un edict la 1387. Mai intai a fost insa Palat Episcopal, caruia i s-a donat si teren; mai tarziu a devenit ce este astazi, cel mai maret edificiu din tara. 

Dupa ce i-am privit curtea patrata si inconjurata de o vegetatie bogata, ne-am continuat plimbarea spre Primarie.

Orasul este mic, are doar 500 000 locuitori, iar zona centrala se parcurge usor pe jos

asa ca, iata-ne repede, printre magazinute simpatice si cladiri vechi, in fata Primariei din Vilnius. Aici, ce sa vezi? Zeci de tinere si tineri imbracati in port popular faceau repetitii.

Da, era sarbatoare, dar abia peste inca o zi va avea loc marea parada pe arena centrala, o parada ce amintea de defilarile noastre din timpul socialismului. Tinerele erau frumoase si dornice sa se fotografieze cu trecatorii; ceea ce am facut si noi.
Stiind ca nu vom putea vizita Primaria din Vilnius, am profitat de un moment de liniste pentru a-i cerceta arhitectura. Asa am remarcat ca frontispiciul ei poarta stema orasului Vilnius – Sf. Cristofor cu copilul pe umeri.

Primaria din Vilnius este monumentala si cu o cursivitate arhitecturala fara cusur.

Merita s-o privesti din cat mai multe unghiuri si sa-ti imaginezi cum, de-a lungul timpului a gazduit magistratura si consilierii orasului, salile de judecata, arhivele statului, trezoreria, si chiar, la un moment dat, s-a transformat in depozit de arme. Dar a fost utilizata si in scopuri culturale: aici, ca intr-un adevarat teatru, au concertat nume sonore ale marii muzici clasice, precum Frederic Chopin sau compozitorul polonez Stanisław Moniuszko.

Din Piata Primariei, ocolind cateva colturi de strada, se ajunge foarte repede la Portile Zorilor, Gates of Down, care reprezinta singura, dintre cele noua porti originale, ce a mai ramas din fortificatiile ridicate pentru apararea orasului. Cladirile au un farmec aparte la Vilnius si dau uneori impresia unui amalgam de edificii de diferite marimi si stiluri.

Pana sa ajungem la Portile Zorilor, am vazut si Filarmonica din Vilnius

dar si multe alte cladiri interesante,

trecand pe langa hoteluri mai impunatoare sau mai modeste, restaurante,  terase, magazine.

Portile Zorilor s-au numit initial Poarta Medininkai 

pentru ca sunt situate pe drumul dinspre Medininkai - un castel construit din caramida prin secolul al XIV-lea si aflat la 2 kilometri de Vilnius. Gates of Dawn sau Portile Zorilor este cel mai vizitat monument din Vilnius pentru ca adaposteste in Capela Binecuvantatei Fecioare Maria o pictograma faimoasa in intreaga lume crestina, mai cunoscuta sub numele de

“Madonna din Vilnius”, despre care se spune ca ar avea puteri magice.

Nici macar rusii nu au vrut s-o atinga considerand ca le poate purta ghinion. Daca nu vreti sa intrati, priviti sus-sus de tot cand iesiti pe sub Poarta Zorilor si veti putea zari icoana prin fereastra capelei.

Si, da, e de spus ca, de fapt, Vilnius este cunoscut de multi crestini ca fiind “Ierusalimul nordului” pentru ca sunt construite aici foarte multe biserici.

Biserica Sf. Ana, o biserica romano-catolica, mi-a placut in mod deosebit; a fost construita la comanda Annei, cea de-a doua sotie a Regelui Vytautas. Este impresionant acest colos de caramida rosie ce spinteca cerul limpede, in acea zi lipsita de orice urma de nori.

Asa si este cunoscuta, “Colosul din Vilnius” care impreuna cu Manastirea Bernardinilor fac parte dintr-un complex religios mai amplu. Si pentru ca tuturor ne plac statisticile cu “cel mai…cea mai” sa stiti ca este construita din 33 de feluri de caramida.

Maretia si stilul gotic precum si originalitatea sa arhitecturala au castigat atentia lui Napoleon care, spune legenda, ar fi dorit s-o ia cu sine in palmele sale si s-o aduca la Paris, langa Notre-Dame.

Ehei, dar abia de-acum, din aceasta zona, au inceput sa se perinde prin fata ochilor nostri bisericile din Vilnius; si pot sa spun ca au interioare foarte frumoase, opulente, fiind ele insele opere de arta. Ma refer aici la Biserica Sf. Cazimir si Biserica Sf. Ioan.
Biserica Sf Cazimir este una din primele biserici baroce din Vilnius, ridicata de iezuiti in 1604.

Si ea a avut un destin furtunos, fiind preluata de Biserica Ortodoxă Rusă, transformată într-o catedrală și redeschisă sub numele de Biserica Sf. Mihail. Chiar si celebrul scriitor rus Fiodor Dostoievski s-a rugat în această biserică ortodoxă; dupa multe alte transformari Biserica Sf. Cazimir a fost returnata bisericii catolice, in 1989.

O alta piesa de biserica grandioasa este Biserica Sf. Ioan

care face parte integranta din Universitatea din Vilnius, devenita si ea o atractie turistica deosebita.

Universitatea din Vilnius a fost infiintata in anul 1579

si a fost una dintre cele mai renumite din Europa Centrala si de Est, un fel de Harvard lituanian. Institutia a avut, in egala masura, dascali faimosi precum cunoscutul profesor de retorica si filosofie Žygimantas Liauksminas, autorul primei carti de istorie a Lituaniei, dar si studenti eminenti precum poetul Czeslaw Milosz, laureat al Premiului Nobel pentru Literatura in 1980.

Cladirea Universitatii are patru etaje si un turn de observatie, o biserica - Biserica Sf. Ioan -, inglobata intre timp in complexul universitar si o biblioteca care cuprinde peste 5 milioane de volume si peste 180 000 de manuscrise; depaseste, deci, Biblioteca Trinity College din Dublin care numara 3 milioane de volume. Le-am vizitat si sunt impresionante, amandoua, prin arhitectura, prin picturile si frescele ce le decoreaza peretii. Numele complet al bisericii este Biserica Sfintilor Ioan, adica Biserica Sfantului Ioan Botezătorul si Sfantului Ioan Evanghelistul, si, avand in vederea vechimea ei, se poate spune ca a fost martorul tacut al tuturor evenimentelor vremii, de la actualele proteste ale studentilor la ceremonii de primire a regilor, suferind in tacere si transformarea sa pentru o perioada, de catre rusi, in depozit. Este important faptul ca s-a conservat si ca e minunata asa cum o vedem noi astazi. 

Vizita nu este ghidata si puteti poposi dupa plac in oricare din zonele care va intereseaza. Veti primi o harta unde sunt marcate toate obiectivele de mare interes. Trebuie sa va alocati din start vreo 2-3 ore pentru ca este unicat tot ceea ce am vazut acolo; numai daca amintesc de cele 13 curti interioare, care poarta numele eminentilor studenti precum Adam Mickiewicz

sau Mathias Casimir Sarbievius precum si cele patru importante puncte de interes, Biserica Sf. Ioan

cu Turnul sau zvelt si inalt de 68 de metri, considerat a fi cel mai frumos din Vilnius si care ofera o panorama superba asupra orasului, Observatorul astronomic,

Libraria Universitatii cu frescele ei uluitor de frumoase, de unde puteti cumpara carti sau fleacuri

 si Centrul Lituanian de Filologie, decorat cu fresce reprezentand scene din viata rurala

…deci timp, timp pentru a vedea acest minunat lacas de cultura, care a fost inchis, la un moment dat, de imperiul tarist.

Am trecut din curte in curte, citind cu voce tare informatiile deosebit de interesante despre fiecare ansamblu si edificiu. Memorabil totul! Azi, aici invata peste 21 000 studenti care urmeaza cursurile a 12 facultati. Este intr-adevar grandios!

Ei, un singur punct ne-a mai ramas de vizitat in Vilnius: Muzeul Victimelor Genocidului sau Muzeul Ocupatiei si luptei pentru libertate (KGB), o cladire in aparenta pasnica, bine incadrata arhitectural intre celelalte din vecinatate incat, trecand pe strada, nu te-ai fi gandit ce se intampla inauntrul ei si cata suferinta ascunde.

De la inceput trebuie sa marturisesc ca a fost ceva inspaimantator, o experienta care trebuia traita si vazuta, ba chiar popularizata.

Emotia puternic negativa nu mi-a fost creata neaparat de exponatele acestui muzeu,

ci prin ceea ce am vazut in  beciul cladirii. Biletul a fost doar 1.5 EUR si beneficiati de o harta a acestui muzeu, pentru ca vizita nu este ghidata. Traseul cuprinde trei etaje si subsolul.

In cladire am gasit, la toate etajele, destul de multa lume care comenta in fel si chip ceea ce vedeau si comparau cu ceea ce citisera prin carti.

Muzeul a fost infiintat recent, in 1992, de catre Ministerul culturii si Educatiei al Republicii Lituania si Uniunea prizonierilor politici deportati. Istoria acestui loc sangeros si trist a inceput prin anul 1941, odata cu transformarea fostului gimnaziu in sediul Gestapo-ului, pe timpul ocupatiei naziste. Dupa plecarea nazistilor in 1944, sediul a fost preluat de KGB pana in 1991 cand Lituania a devenit Republica independent si cand toti agentii au revenit in Rusia. Muzeul este impartit in doua zone: una in care sunt prezentate documente despre rezistenta partizanilor lituanieni impotriva ocupantilor sovietici, deportarile lituanienilor in Siberia si viata zilnica a localnicilor. A doua zona cuprinde celulele detinutilor politici si camerele de tortura si executie din subsolul cladirii.

Partea principala a expozitiei de trista amintire are drept scop sa evidentieze aspectele legate de fostele NKGB-MGB-KGB si dezvaluie generatiilor tinere ce a insemnat teroarea, schingiuirea persoanelor nevinovate care s-au opus regimului nedrept si autoritatilor vremii. Sediul inchisorii a ramas neschimbat, exact asa cum l-a parasit KGB-ul in 1991; sunt si multe incaperi cu peretii acoperiti de postere in care puteti citi, in ordine cronologica, marturii sau puteti vedea imagini despre faptele abominabile care au avut loc nu numai in perioada sovietica, cu persoane care au fost executate dar si poze ale agentilor germani nazisti.
Doar sa vedeti cum arata “Camera interceptarilor”

unde populatia era suspectata si ascultata ca sa intelegeti cum traiau sub teroare locuitorii din Vilnius dar nu numai, fenomenul fiind general.

In urma oricarui denunt, fie el si unul anonim, oameni nevinovati au fost intemnitati si executati.

Am vazut bancile de asteptare unde, in prima faza, agentii interogatori erau politicosi,

dupa care treceau la crunte amenintari

si incepau sa-i tortureze cu cele mai sofisticate mijloace pe nefericitii care nu mai aveau scapare.

Asa-zisii suspecti denuntati de diferite persoane, din motive din ura sau tradare, dispareau fara nici o sansa. Sunt aratate cam toate incaperile, iata si toaletele.

Si am mai retinut si camera “Viata merge inainte” unde vezi si aspectele cotidiene din viata detinutilor lituanieni.

Detinutii coborau pe scari tot mai in adanc in subsol, in celule reci si intunecoase, unde cu timpul si ultima speranta de supravietuire era ucisa.

Am intrat si intr-o celula gandindu-ma cu groaza la ce-o fi simtit un biet om nevinovat inaintea ultimelor clipe de a fi inchis inauntru .

Sau cine stie? Poate ca fiecare mai spera sa scape de aici.

Cea mai trista este camera de executie a carei podea pastreaza inca urme si dovezi, lucruri sau obiecte scapate accidental de bietii detinuti inainte de a fi impuscati in cap. Priviti si imaginati-va cam ce se afla sub pardoseala de sticla ce protejeaza urmele celor executati, sangele acelor oameni care nu au gresit, doar s-au impotrivit unor faradelegi.

Trist, dramatic, tragic…acesta a fost si regimul de ocupatie sovietic...de care unii lituanieni se tem si astazi. In fapt, intreaga zona baltica s-a confruntat cu teroarea nazista si apoi cu cea sovietica. Peste cateva zile aveam sa vedem un alt sediu Cheka, dar situat intr-o alta tara baltica, in Letonia la Cesis.

Ne-am reintors in centrul vechi si am privit, inca o data, localnicii zambitori si calzi. In mod sigur cu alti ochi. Da…e vara…acum e sarbatoare…eram cu totii fericiti…si gustam farmecul  ultimelor clipe ale vacantei lituaniene.
Raman cu amintirea orasului Vilnius ca un oras frumos, care te vrajeste cu poezia lui, care te atrage si te incita sa te plimbi pe stradutele sale misterioase

sau te imbie sa intri in mici buticuri si magazine unde alaturi de obiecte moderne, se gasesc de vanzare si cele traditionale, locale.

Dar acum e timpul sa ne despartim de Vilnius. Bye-bye! Poate... pe data viitoare!