Calatorii pe patru roti: Stavanger...spre Preikestolen (Pulpit Rock)...Regina norilor pentru o ora

Stavanger...spre Preikestolen (Pulpit Rock)...Regina norilor pentru o ora

Pentru Marina

Stavanger este o destinatie turistica speciala, cu totul deosebita, si tocmai de aceea am hotarat ca aventura noastra norvegiana sa se incheie intr-un oras despre care citisem ca este capitala norvegiana a petrolului si al fabricilor de conserve. Rezervasem o cazare prin Airbnb intr-un cartier linistit, aflat inca in constructie, situat la 15 minute de apa si pot sa va marturisesc ca totul a fost minunat si ne-am bucurat de toate conditiile.

Am ajuns in zona rupti de oboseala, asa ca am adormit imediat. Dimineata eram emotionata, atat de aproape, numai “la doi pasi” de Preikestolen sau Pulpit Rock (Stanca Amvonului), acea stanca inalta unde visasem de ani intregi sa urc pana sus.

Eram si foarte nerabdatoare sa devin “regina norilor pentru o ora”, cum hotarasem inca din prima zi, ca, echipati corespunzator, sa ajungem sus-sus.

Stavanger este cam la 50 km de Preikestolen,

dar partea inedita a fost cea in care am parcurs 14.5 km pe sub apa. Da-da, chiar asa, am trecut prin Tunelul Ryfylke, considerat cel mai lung tunel rutier subacvatic din lume a carui constructie inedita, constand in doua tuburi alaturate, s-a intins pe 7 ani, intre 2012-2019. Tunelul Ryfylke are faima sigurantei supreme in caz de incendiu, oamenii putandu-se salva prin treceri transversale dintr-un tub in altul, pasaje prevazute la fiecare 250 metri. Taxa de trecere este 175 NOK, aproximativ 15 EUR.

La capatul traseului am ajuns la o parcare cu aproximativ 1000 de locuri. Vremea era splendida, ceea ce era normal, fiind in iulie. Ne-am alaturat primului grup de turisti in jurul orei 11:00 si am inceput sa parcurgem cei aproximativ 4 kilometri de urcus in ritmul nostru. Dar nu trebuie sa va speriati: traseul este destul e usor de parcurs si dureaza in jur de 3 ore fara sa va obositi.

El a fost amenajat prin efortul serpasilor nepalezi ata de ingenios incat astazi, chiar e o placere sa vezi, pe langa tineri, grupuri de oameni cu copii mici in spate sau batrani de 70 de ani care urca impreuna.

Este adevarat si ca norvegienii, mari iubitori de natura si sporturi montane, sunt intotdeauna echipati corespunzator. Noi eram imbracati cat sa facem fata unui urcus nu foarte dificil, dar nu trebuie sa aveti emotii: doar pantofii de sport si o pelerina de ploaie sunt absolut obligatorii. Noi am avut, din fericire, sansa unei zile splendide, cu mult soare.

Traseul turistic este foarte aglomerat. Sunt prevazute si cateva poduri mici pe care le traversezi cu placere, admirand frumusetile acestui loc unic.

Da, e adevarat ca sunt si cateva hopuri, dar eram pregatiti sa le depasim, da? Eu nici nu ma asteptam, intru inceput, sa rezist

si sa ajung pana sus, pe stanca, nefiind o pasionata a haladuirii prin munti.

Decorul era bicolor: verde si mult gri, iar uneori, albastrul apei de la poalele muntilor completa peisajul salbatic si bolovanos.

Eram fascinata de peisajul dur, pietros, ce te duce cu gandul la alte planete, imagini picturale intr-o poza magnifica, de forta.

Din loc in loc, cate o placuta indicatoare ne preciza cat mai avem pana acolo, sus.

Era din ce in ce mai captivant, mai ales cand am zarit un batranel simpatic intrand impreuna cu nepotii sai intr-un lac. Brrr! Au fost atractia momentului cand toti turistii s-au oprit din drum si i-au aplaudat.

Ultima parte a fost intr-adevar mai dificila, dar nu ceva foarte deosebit. Iar acolo sus, cand am ajuns, am simtit un fel de bucurie eliberatoare de emotii si m-am alaturat imediat celor care faceau poze.

Nu am avut curajul sa ma asez pe stanca Preikestolen cu picioarele in jos, asa cum faceau cativa temerari, ci doar pe marginea ei, privind de sus inmarmurita; chiar iti taie rasuflarea ceea ce vezi: o imagine unica pe care nu o voi uita niciodata.

Dupa traditionala poza in care fiecare isi exprima bucuria de a fi ajuns aici, am pasit pe tot platoul acela ca sa surprind peisajul din cat mai multe unghiuri.