luni, 27 noiembrie 2023

Cantonul Ticino: Locarno...miros de iasomie...printre lamai si palmieri

 Cantonul Ticino: Locarno…miros de iasomie...printre lamai si palmieri

Din Lugano treci pe nesimtite in Locarno, acest minunat oras montan unde primavara palmierii isi dau intalnire cu lamaii, curmalii sau rodii, in miros suav si discret de iasomie. Aici, in anotimpul trezirii naturii la viata, atmosfera este sublima; flori colorate, stralucind in lumina soarelui bland, aparand de prin toti acesti copaci exotici pentru noi, iti dau binete numaidecat si, dintre toate, aceasta iasomie iti gadila narile usor incat iti vine sa ii "adulmeci" aroma, precum un catel ce isi asteapta nerabdator mancarea...

miercuri, 8 noiembrie 2023

Cantonul Ticino: Caslano-Alprose sau calator in lumea ciocolatei elvetiene

 Cantonul Ticino: Caslano-Alprose sau calator in lumea ciocolatei elvetiene

“Calatorisem-pe-patru-roti” din Bucuresti si ne cazasem undeva in Ponte Tresa - Italia, la doar 2 kilometri de Elvetia. Hotarasem ca, de indata ce ajungem in cantonul Ticino, primul obiectiv turistic sa fie unul “dulce-amarui-cafeniu”, Schokoland Museum, adica Fabrica de ciocolata Alprose SA aflata la o aruncatura de bat de Lugano (Via Rompada 36, Caslano). 

vineri, 27 octombrie 2023

Cantonul Ticino: Montagnola-Acasa la Herman Hesse

Cantonul Ticino: Montagnola-Acasa la Herman Hesse

"Intre doua fiinte, oricat de apropiate ar fi, exista intotdeauna o prapastie 
peste care iubirea nu poate arunca decat o punte fragila"
Herman Hesse
Nu pot descrie emotia care m-a cuprins atunci cand mi-am propus sa vizitez Muzeul Herman Hesse din Montagnola. “Imi facusem lectiile” de acasa, pe cat putusem de bine si ma informasem asupra vietii scriitorului, dar mult mai multe detalii aveam sa aflu despre el la fata locului. 
Cu tremur i-am pasit pragul si cat de impresionata am fost de tot ceea ce am vazut acolo! 
Cum sa nu fii infiorat cand intri si te plimbi prin casa in care Herman Hesse, nascut la 2 iulie 1877 la Calw-Wurtemburg si-a petrecut 43 de ani din viata? 
Sa stii ca aici a scris, creat, gandit si pictat atata amar de vreme un laureat al Premiului Nobel? 
Care a trecut printr-un razboi mondial si avut o viata personala tensionata? Paseam, priveam cu aviditate si respiram acelasi aer cu al marelui scriitor candva. Fiind intr-o astfel de casa istorica, avand ocazia de a patrunde in cateva detalii ale unui om de o astfel de valoare nu poti decat sa te simti norocos, minunat: el a creat pentru noi, pentru toate generatiile care s-au succedat.
Acest mic muzeu a fost infiintat in 1997, prin grija Fundatiei Herman Hesse, in Turnul Camuzzi, o cladire aflata aproape de Casa Camuzzi, cu ocazia implinirii a 120 de la nasterea scriitorului; aici scriitorul inchiriase un apartament, cu vedere asupra lacului Lugano, unde a locuit intre anii 1919-1931. Mai tarziu, intre 1931-1962, Herman Hesse a locuit in Casa Rossa.
Expozitia intra in intimitatea vietii personale a scriitorului
si permite vizitatorului sa isi faca o minima impresie asupra etapelor de viata si creatie a celui a carui opera a fost tradusa in 60 de limbi si ale carui lucrari vandute totalizeaza 120 milioane de exemplare. Si nici nu este de mirare, avand in vedere originea si descendenta sa, chiar incepand cu bunicul, Herman Gudert, care a fost doctor in filozofie si vorbea fluent cateva limbi; acesta i-a oferit acces la biblioteca personala, plina de operele scriitorilor lumii. Mama lui a scris poezie iar tatal a redactat cateva tratate religioase. Alaturi de  poezie, muzica a fost foarte importanta in familia Hesse.
Muzeul Herman Hesse expune lucrari dar si obiecte personale precum ochelarii, o palarie, celebra masina de scris
precum si acuarelele care i-au adus linistea sufleteasca. 
Pasiunea pentru acuarele (a pictat peste 3000, multe expuse in muzeu) a fost incurajata si de peisajul admirabil ticinez, precum si de conditiile de lumina de pe Collina d’Oro - locul pe care l-a iubit atat de mult si unde chiar se odihneste intr-un mormant cat se poate de simplu.
Tot ce se gaseste in acest loc- atat de drag lui Hesse- 
 obiectele personale precum umbrela si palaria sa, 
haina sa alba
sau "penele maiestre" de scris
induc o stare de bine si normalitate, de atat firesc. 
Linistea - stapana acestui loc magic - te invaluie si te  invita la reflectie adanca...doar vorbim despre Herman Hesse...Aici, in Torre Camuzzi, dupa suferinta provocata de consecintele Primului Razboi Mondial dar si dupa divort, Herman Hesse s-a regasit, s-a redefinit si a dat lumii operele care i-au adus notorietatea: “Siddartha”, 
“Narcis si Goldmouth”, “Lupul de stepa” si Premiul Nobel (1946) pentru “Jocul cu margele de sticla”.
Muzeul Herman Hesse este promotorul intalnirilor, prezentarilor si expozitiilor de acuarele ale scriitorului rebel nascut in Germania si devenit cetatean elvetian. 
Totodata, are amenajata o sala video unde se proiecteaza diverse documentare in limbile italiana, germana si franceza despre cartile autorului. Iar in vecinatate, la iesire, dupa ce te inclini in fata marelui “zeu Siddartha”, te poti aseza in cafeneaua literara, unde alaturi de vizitatori - infocati cititori - poti schimba idei asupra lucrarilor lui. Iar daca timpul iti permite, cu ajutorul unui ghid audio obtinut de la muzeu, poti merge “Pe urmele lui Herman Hesse”, in fapt, esti condus prin locurile preferate ale scriitorului.
Minunata vizita! Ce pot sa mai adaug? Recomand tuturor celor care il iubesc pe Herman Hesse si care ajung aici, in cantonul Ticino, sa isi faca timp neaparat si sa ajunga la Montarola. Si cine stie? Poate ca va da chiar peste spiritul lui Herman Hesse?!

sâmbătă, 7 octombrie 2023

Cantonul Ticino: Lugano...orasul rafinat si boem unde lacurile "imbratiseaza" Alpii

 Cantonul Ticino: LUGANO...orasul rafinat si boem unde lacurile “imbratiseaza” Alpii

Veneam din Lichtenstein "calatorind pe patru roti" dupa o zi obositoare si incercam sa ajungem cat mai repede in Italia, intr-o mica localitate de frontiera din provincia Varese, Ponte Tresa, unde rezervasem o cazare, care s-a dovedit excelenta. Doream sa respiram noaptea aerul Italiei si ziua sa ne clatim ochii cu frumusetile naturale ale cantonului elvetian Ticino. Parcurgeam un drum incitant, care ne-a purtat si prin tunelul San Bernardino, din cantonul Graubunden, cu o lungime de 6,6 kilometri - o adevarata opera de arta, finalizata inca din 1967. Am trecut, de asemenea, pe langa Via Mala si repede mi-am amintit romanul cu acelasi nume al scriitorului John Knittel; am simtit o emotie puternica, pentru ca vazusem filmul iar mai tarziu am citit romanul, iar acum, tocmai trecusem pe langa locul principal al actiunii – de altfel, un paradis montan ce te lasa fara cuvinte.

sâmbătă, 29 iulie 2023

Balcic..."Maria si marea",,,sau Regina Maria la Marea Neagra

Balcic..."Maria si marea"...sau Regina Maria la Marea Neagra


“Tenha-Juvah de la Balcic a fost locul cel infaptuit, acolo mi-a fost dat sa fac din vis un adevar si, fiindca acesta a insemnat pentru mine mal mult decat as putea talmaci vreodata, am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea sa fie adusa si asezata in Stella Maris, biserica pe care am cladit-o la marginea marii... Cu trupul voi odihni la Curtea de Arges langa iubitul meu sot, Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea sa fie asezata sub lespezile bisericii pe care am cladit-o. In decursul unei lungi vieti, atatia au venit la inima mea incat moarta chiar as dori sa mai poata veni la ea de-a lungul potecii cu crini ce mi-au fost mandria si bucuria…Vreau sa odihnesc acolo, in mijlocul frumusetilor faurite de mine, in mijlocul florilor ce le-am sadit.”
Regina Maria - 1933
    Eram intr-o scurta vacanta la Marea Neagra si ziua se anunta nu tocmai potrivita pentru plaja. Priveam cu ingrijorare pe fereastra cum cerul se “imbraca’ usor-usor in haine mohorate si ne intrebam ce putem altceva face. Asa ca ne-am zis: Hai sa tragem o fuga la vecinii nostri bulgari si sa vizitam Castelul Reginei Maria de la Balcic. Am plecat in mare graba si chiar a fost cea mai inspirata idee. Am trecut repede frontiera, nu inainte de a ne cumpara vigneta care se da pe 7 zile (10 leva). Pai, ce insemna pentru noi, hoinarii Europei, sa parcurgem o distanta de numai 105 kilometri, ca o aruncatura de bat.

miercuri, 5 iulie 2023

Berna...In cautarea lui Einstein in capitala linistii

 Berna...In cautarea lui Einstein in capitala linistii

"De tout mon vecu scientifique que m'ont apporte ces annees heureuses a Berne, 
je ne mentionnerai  que la theorie de la relativite.
 Quel beau temps j'ai passe alors a Berne!"
Albert Einstein
    Dupa aproape 30 de ani, am revenit la Berna, de data aceasta “Calatorind pe patru roti” cu masina personala, ceea ce ne-a conferit libertate deplina in petrecerea unei zile linistite in aceasta capitala sobra si misterioasa, dar in acelasi timp rafinata si eleganta precum locuitorii sai.