luni, 22 decembrie 2014

Gibraltar...privind spre Atlantic din "Balconul Europei"

Gibraltar...privind spre Atlantic din "Balconul Europei"

Gibraltar
"Un munte cu concavități minunate care are aproape toată partea de vest
deschisă cu o peșteră mare"
Pomponius Mela, geograf antic

Prima dată când am rostit “Gibraltar” a fost cu puțin timp înainte de a merge la școală, pe vremea  cand jucam carti impreuna cu copiii din fata blocului in care locuiam. Jocul acela se numea “Animale din continente”și mi se părea, atunci, destul de interesant. Gibraltar…stânca…magot.
Da, parcă zăresc și acum cartea aceea de joc, cu poza unei maimuțici simpatice. În fapt erau cinci maimutele, dar dintre toate magotul meu era cel mai drăguț. Atunci am aflat ca exista o stanca numita Gibraltar și că acolo  “locuia” maimuțica mea preferata…

joi, 18 decembrie 2014

“Ceva e putred în Danemarca”... spune Hamlet la Castelul Kronenborg, Helsingør

“Ceva e putred în Danemarca”...  spune Hamlet la Castelul Kronenborg, Helsingør


Castelul Kronenborg, Helsingør
În a treia zi petrecuta în Danemarca ne-am propus să-l „vizităm” pe Hamlet la reședința lui din Castelul Kronborg. Așa că ne-am trezit dimineața pregătiți sufletește sa mergem si  să aflăm „ce este putred în Danemarca”. Am plecat din Copenhaga pe autostrada E47 spre Helsingør, o locatie situata cam la 40 kilometri spre nord și imortalizata de Shakespeare sub numele de Elsinore.

luni, 15 decembrie 2014

Grasse...Oda pentru iasomie: traditie, arta și industrie la Grasse

Grasse....Odă pentru iasomie: tradiție, arta  și industrie la Grasse 

Fragonard, Galimard, Molinard-Grasse
Încă din timpul studenției mi-am dorit să ajung în “Imperiul parfumului“ la Grasse și să vizitez oricare dintre cele trei fabrici de parfum atat de cunoscute : Fragonard, Gallimard sau Molinard. În fapt se pare că numarul lor este mult mai mare, cam 30.
La absolvirea facultătii, tema proiectului meu a fost obținerea esenței de iasomie plecând de la antranilatul de metil (un ester al acidului antranilic). Da, pe cale chimică si tocmai de aceea am fost fascinată de obținerea  pe cale tradițională a parfumurilor într-o fabrică de prestigiu.

vineri, 12 decembrie 2014

Cracovia: Buna ziua, domnule Oskar Schindler!

Cracovia...  Buna ziua, domnule Oskar Schindler!

Muzeul Oskar Schindler, Cracovia
Trăim uneori în concediu și zile dezolante, zile triste care ne amintesc de un trecut dureros așa cum a fost cea în care am ajuns într-unul din locurile în care aproximativ șase milioane de evrei au fost trimiși la moarte de către...“SS în acțiune”. După ce văzusem“Cuptoarele lui Hitler” din “Fabrica morții” de la Auschwitz cu două zile înainte, la plecare din Cracovia mi-am dorit să vizitez și fosta “Fabrica  de tigăi”care din 10 iunie 2010 a devenit Muzeul Oskar Schindler…Orori, durere, moarte, foamete…toate datorită minții aberante a unui singur om sprijinit de comandanții săi.

miercuri, 10 decembrie 2014

O plimbare din Hirtshals spre Odense

O plimbare din Hirtshals spre Odense 


Danemarca
Călătoria din Norvegia spre Danemarca cu vasul Stavanger al companiei Fjordline a luat sfârșit după aproape patru ore când am intrat într-un port modern din Danemarca, foarte animat în ciuda poziției sale geografice controversate: Hirtshals. Am urcat în mașină, am coborât ușor și rapid din ferry, fără să așteptăm prea mult așa cum s-a întâmplat în 2010 la traversarea Marii Mânecii la Pas-de-Calais spre Dover.

luni, 8 decembrie 2014

Langesund sau sfarsitul aventurii norvegiene 2014

Langesund sau sfarsitul aventurii norvegiene 2014


Langesund, Norway

Dimineața am mai trecut puțin prin Skien, am făcut un plin de benzina cu 15,99NOK/l pentru că eram destul de aproape de locul în care se va sfarși aventura norvegiană, la Langesund. Langesund, o localitate micuță la malul mării, este faimoasă în Norvegia datorită numărul mare de zile însorite dar și pentru concertele care au loc aici în timpul verii.

vineri, 5 decembrie 2014

Skien...pe urmele lui Ibsen si ale Nadiei Comăneci

 Skien...pe urmele lui Ibsen și ale Nadiei Comăneci
Din Bø am plecat spre Skien, un oraș din județul Telemark cu 52000 de locuitori unde, din nou, aveam să-l regăsim pe Ibsen care a trăit aici până la vârsta de 15 ani. Și speram să văd acum și sala unde s-au desfășurat Campionatele de gimnastică feminină în 1975 când a început să se prefigureze cariera stralucită a Nadiei Comăneci. Eram copil atunci și îmi aduc aminte de câteva cuvinte care ne umpleau inimile de mândrie din revista Sportul, ceva de genul “Încă nu ați învățat Imnul României?”

luni, 1 decembrie 2014

Din Drammen, portul preferat al vikingilor, spre Telemark

Din Drammen,  portul preferat al vikingilor, spre Telemark


Am părăsit Oslo cu direcția Skien, dar mi-am propus un mic ocol prin Drammen,  acesta fiind considerat al cincilea oraș norvegian, situat la 30 minute de Oslo la doar 42 km distanță. Micuț și drăguț, ca toate celelalte orașele norvegiene, este înconjurat de o vale frumoasă si un mare râu care o traverseaza.