Skien...pe urmele lui Ibsen si ale Nadiei Comăneci

 Skien...pe urmele lui Ibsen și ale Nadiei Comăneci

Din Bø am plecat spre Skien, un oraș din județul Telemark cu 52000 de locuitori unde, din nou, aveam să-l regăsim pe Ibsen care a trăit aici până la vârsta de 15 ani. Și speram să văd acum și sala unde s-au desfășurat Campionatele de gimnastică feminină în 1975 când a început să se prefigureze cariera stralucită a Nadiei Comăneci. Eram copil atunci și îmi aduc aminte de câteva cuvinte care ne umpleau inimile de mândrie din revista Sportul, ceva de genul “Încă nu ați învățat Imnul României?”

Nici prin cap nu-mi trecea când rasfoiam cu admiratie revista „Sport” si comentam succesul Nadiei cu cea mai bună prietena din copilărie, de la cealaltă scară a blocului in care am locuit, că voi ajunge vreodată la Skien.

Skien este capitala Telemarkului, un oraș vechi ce datează din secolul al IX-lea, cunoscut mai ales pentru comerțul cu lemn. Multe dintre piesele lui Ibsen sunt localizate într-un „oraș de provincie” anonim care sugerează că ar fi vorba despre Skien.

Am parcat într-un cartier mai îndepartat, locuit de emigranți, predominant arabi.

Am strabatut pe jos orașul, foarte cochet cu căsuțe de dimensiuni mici în marea lor majoritate. Am batut niște străduțe micuțe, cu case acoperite de scânduri albe, lăcuite, mai că mă credeam o „Gulliveră” . Am intrat chiar și într-un magazin universal,

Rema 1000, unde abundau specialitatile de peste.

Întâi insa am vizitat Catedrala din Skien, cea mai mare din județul Telemark și renumită pentru cele două turnuri gemene. Biserica a fost finalizată în 1894 după marele incendiu. Interiorul bisericii este caracterizat prin frumoase vitralii și pentru orga cu aproximativ 6000 de tuburi.

Apoi am intrat intr-un magazin „Lietorvet” unde am ramas uimita, nu neaparat de nivelul preturilor,

dar ca avea si ...o banca, o banca adevarata de parc pe care te puteai odihni dupa cumparaturi.
Vinurile aveau preturi de trei cifre.

In rest, linistea era de invidiat si nu zarva din lanturile noastre de magazine.
De aici am urmat strada care coboară direct spre centrul orașului pe două benzi care erau separate de o zonă cu verdeață, cu fîntâni și statui simpatice.

Jos de tot, aproape de clădirea albă a Teatrului Ibsen,

încă folosit pentru producții mici, era și un grup de statui din care cea reprezentând un cățel era cea mai prietenoasă.

Ibsen a fost invitat la inaugurarea teatrului în martie 1891, dar nu a putut participa.

Am depășit clădirea Teatrului, am urmat drumul care cotește puțin spre stânga și așa am găsit Oficiul de Turism.

Aici, o doamna foarte prietenoasa, mi-a oferit câteva pliante, o harta și multe explicații pentru vizitarea Skienului și a Telemarkului, la insistența mea de a vedea celebra sala de gimnastica, cu o voce caldă, amabilă și un pic diplomată ca nu cumva sa-mi distrugă speranțele și așteptările din primul moment, mi-a explicat: „Da, au trecut 40 de ani. Sala aceea nu mai există. S-a construit una nouă. O puteți vizita.”. Dintr-o dată am avut revelația trecerii timpului și o durere surdă m-a săgetat în inima. Asta a fost tot, nu am avut curiozitatatea s-o văd pe cea nouă, fiind situată prea departe și oricum aveam alte planuri în Skien.

Am ieșit coplesita de tristete pentru ca ajunsesem prea tarziu și am privit lung spre vasele mari de piatră cât roata unui car, cu flori multicolore si spre fețele zâmbitoare ale norvegienilor blonzi si inalti.

Mergeam incet ca sa admir vitrinele scăldate într-o lumină de soare nordic de amiază. Am descoperit chiar biblioteca orașului care se află în Centrul Ibsen, deschis în 1973,

apoi un liceu și de departe am zărit ecluzele. Chiar am avut plăcerea și răbdarea să le văd funcționând pentru că tocmai plecau la plimbare două ambarcațiuni particulare.

Drumul pana la ecluze ne-a purtat prin tot orasul si totul era curat, simplu, placut. nu doream sa vad nimic spectaculos, doream o zi linistita de concediu intr-un oras de langa apa, cu flori si soare.

Direct deasupra centrul orașului Skien este situat frumosul parc Brekkeparken și muzeul Telemark. Ca să ajungem acolo am urcat pe niște scări, „Scările lui Ibsen”-„Ibsen steps”, iar la un moment dat am descoperit chiar și un bust al lui Ibsen.
Sunt 137 scări dintre care 32 au inscripționate citate din „Peer Gynt”. Greu de urcat nu sunt, mai ales ca te opresc din drum aceste citate.

Normal ar fi fost să le putem vizita pe amândouă, dar au intervenit probleme de folosire card, acesta nu a funcționat într-o țară când doar 3% din tranzacțiile financiare se fac cu cash. Așa că ne-am mulțumit cu vizita gratuită a parcului. Brekkeparken este un parc vechi amenajat în 1815 în stil englezesc, un muzeu în aer liber care conține clădiri de patrimoniu din întreaga zonă Telemark.

Un parc ce amintește de Muzeul Satului de la noi, cu căsuțe de lemn, de dimensiuni și stiluri diferite între care se întinde un covor mătăsos de iarbă și flori multicolore... și erau arbori, mulți arbori.

Îmi plac atât de mult căsuțele mici acoperite cu scânduri albe, lăcuite sau închise la culoare, un amestec de arhitectură citadină și rurală, din care unele au acoperiș de iarbă.

Și tot aici, în Brekkeparke. ne-am mai facut un al doilea "prieten scandinav": un motan răsfățat și mieros pe care am incercat sa-l mângâiem și să-i oferim ceva de mancare. Dar poate ca iubea doar somonul? 

Radeam toti trei si le povesteam de o colega simpatica de serviciu care avea acasă două generații de pisoi, la fel de răsfățați și pe care ii numea "copiii ei"...Motanul norvegian semăna cu unul dintre ei.

Dupa Brekkeparke am plecat spre Ibsenmuseet. Ne-a luat ceva timp să ajungem la casa copilăriei lui Henrik Ibsen, situată la doar câțiva kilometri nord de centrul orașului Skien (Venstøphøgda 74). Am parcat chiar lângă Fjøset “hambarul”și ne-am îndreptat spre casa albă cu etaj si mansardă unde ne-au întâmpinat o pereche de tineri blonzi care asigurau alternativ micul tur ghidat, prilej cu care am aflat multe amănunte despre viața lui Henrik si care la sfarsit ne-au intrebat cum este viața în țară din care venim...Li se părea atât de îndepartată. Am zâmbit ușor și i-am invitat sa faca măcar o scurtă incursiune în Romania. Tanarul ne-a oferit atâtea informații despre Ibsen și ne-a prezentat încapere dupa încapere casa copilariei marelui autor, a povestit depre familia lui din momentul în care s-a mutat aici, la Venstop, comparând  viața sărăcăcioasă și grea de aici cu cea din Skien în care abundau petreceri organizate cu invitați.
Henrik Ibsen s-a născut în Skien și în 1834, când Henrik împlinise șapte ani, familia s-a mutat la țară și a locuit la Venstøp până la 15 ani. Încăperile sunt bine conservate, mobilierul la fel, tablouri de familie, la etaj există patul său de copil modest din care privea ore în șir pe fereastră cîmpul în timp imaginația lui alerga până hăt-departe.

Există chiar și pridvorul în care Ibsen și-a demonstrat pentru prima dată talentul dramatic și a pus în scenă piese de teatru de păpuși și de marionete create de el. Și cea mai drăguță piesă care mi-a plăcut a fost un strămoș al căruciorului de copil în forma și aspectul actual, doar că era împletit din inele de lemn.

Ferma de la Venstøp se află în împrejurimi frumoase și este o destinație muzeala excelentă . Ea a fost donată Muzeului Telemark de familia Løvenskiold și deschisă ca muzeu în 1958. Fjøset –hambarul- cel rosu- găzduiește o expoziție care prezintă Skienul anilor 1840 precum și copilăria lui Henrik.

Teatrul din interiorul hambarului e construit să semene cu jobenul lui Ibsen și, intermitent, se aude de afară, o voce gravă care trezește spaimă. Copiii se pot distra și juca teatru în hambar, iar în cafeneaua muzeului e binevenită o bucată de tort de miere, preferatul lui Ibsen. În magazinul cu suveniruri, alături de lucrările dramaturgului, se află și multe cărți despre el. Intrarea a fost, pentru bilet tip family, 190 NOK.

Până la urmă am reușit să văd două dintre cele trei muzee dedicate lui Ibsen. Venstøp introduce vizitatorii în anii copilăriei lui Ibsen (1835-1844). Ibsen-Museet din Grimstad se concentrează asupra tinereții sale (1844-1850) în timp ce Ibsenmuseet la Arbiensgate 1 din Oslo prezinta viața de adult a dramaturgului, perioada de la 1895 până la moartea sa în 1906...

Gata si cu Skienul...am revenit la motel , dar ma gandeam cat de frumoasa poate fi casa norvegiană:

După plimbare și masă am început să ne facem bagajele, urma traversarea Marii Nordului cu plecare din Langesund, Norvegia până în portul Hirtshals, Danemarca.